Piloti militari in WW2 (sursa: arhiva gen. Ion Dobran)
…pentru orice altceva mai este timp.
(*)Ma refer aici nu numai la piloti ci la intreg personalul fara de care Aviatia Militara nu ar fi functionala.
“…vrem să grupăm toate aparatele funcţionale la o singură bază aeriană, pentru ca ulterior, pe măsura intrării în dotare a aparatului de generaţia a patra, să putem să operăm în formule mixtă, cu două tipuri de aparate” (Sursa: Adevarul.ro)
“Începând din 2016, România va deţine o escadrilă de F16 şi două de Mig 21 Lancer. În viitorul apropiat, MApN va fi obligat să mai cumpere o escadrilă de second hand…”(Sursa:TVRNews)
“…revitalizăm parte din flota de MIG-uri pe care o avem şi să extindem durata operaţională până în 2018″ ( Sursa: Gandul.info)
“…după 2030 să înceapă negocierile pentru a cumpăra F 35″ (Sursa: TVRNews)
In comparatie cu pasiunile starnite pe marginea selectarii tipului viitorului avion multirol, planul anuntat de ministrul Dobritoiu de re-organizare prin reducerea efectivului aviatiei militare a fost aproape trecut cu vederea, desi are o importanta mult mai mare si un impact pe termen lung mult mai serios.
Rezultatul acestui plan, daca va fi pus in aplicare, va fi moartea de facto a aviatiei militare romanesti nu neaparat (sau nu numai) printr-o dotare slaba, ci mai ales prin reducerea personalului la un numar nesemnificativ in caz de necesitate.
Daca tehnica se poate cumpara la nevoie relativ rapid printr-un efort major, nu acelasi lucru se poate spune despre oamenii care trebuie sa o intretina si sa o foloseasca eficient. Ciclul extrem de lung de pregatire si antrenament, precum si pierderea cunostiintelor practice acumulate in atatia zeci de ani vor impiedica orice tentativa de crestere rapida a numarului de piloti si tehnicieni.
Oamenii nu poate fi cumparati off-the-shelf, inchiriati sau luati in leasing.
In privinta numarului optim de avioane sau echipaje necesare Romaniei dezbaterea publica lipseste cu desavarsire rezumandu-se la calcule pur contabile insa intuitiv, prin prisma dimensiunii teritoriului si situatiei geopolitice, se poate evalua la mai mult decat dublul efectivelor simbolice ale Cehiei sau Ungariei de 12-14 avioane.
Un punct de plecare poate fi reprezentat de numarul de 110 MiG-uri 21 aduse la standardul LanceR la sfarsitul anilor ’90.
Se poate aduce ca argument faptul ca planul a fost facut inainte ca Romania sa intre in NATO si cifra sa nu mai fie de actualitate dar atunci numarul de 48 de avioane cu care Romania s-a obligat sa participe la apararea comuna a NATO trebuie luat ca un minim absolut.
Trebuie spus ca acest numar nu inseamna in nici un caz un nivel optim, ci doar o obligatie minima pe care Romania s-a angajat de bunavoie sa o indeplineasca atunci cand va fi parte a NATO.
Luand in calcul realitatea economica obiectiva, trebuie sa acceptam ca nu putem deocamdata trece peste acest nivel minim, mentinerea unui numar mai mare de piloti putandu-se insa realiza prin repartizarea a doua echipaje per avion.
Planul care a fost anuntat ignora insa orice calcul rational, celor 12 (ipotetice deocamdata) aparate F-16 uzate urmand sa li se alature un numar de 24 MiG-uri revitalizate. Asta pana in momentul in care cele 24 de MiG-uri vor trebui definitiv retrase adica undeva in 2018, conform declaratiilor de mai sus. Chiar si in cazul cumpararii, improbabile la momentul asta, a inca 12 F-16 efectivele vor ajunge la un total de doar 24 de avioane. Orizontul achizitiei F-35 este asa de indepartat incat nici nu mai merita adus in discutie.
Atunci cand ministrul anunta ca F-16 are o durata de viata ramasa de 20 de ani in cazul in care se zboara circa 200 de ore pe an se inducea subtil ideea ca ar fi posibila pregatirea a doua echipaje per avion (2 x100 ore pe an) insa numarul de piloti selectat pentru trecerea pe F-16 este doar de 18 deci 1.5 per avion.
Este cel mai probabil ca dupa revitalizare MiG-urile sa nu poata suporta acelasi regim de zbor si deci pilotii lor sa zboare un numar mult mai mic de ore pe an.
Nu numai ca vom fi la 50% din numarul minim de avioane necesar dar in realitate procentul pilotilor disponibili, antrenati la un nivel minim compatibil NATO, va fi mult mai mic.
Se ajunge astfel la cea mai mare problema a potentialei achizitii de F-16 portugheze: nu atat tipul sau conditia tehnica cat mai ales numarul insuficient al acestora.
Judecand dupa dificultatea cu care am reusit identificarea pana si a aparatelor portugheze este greu de imaginat ca vom putea gasi o solutie mai buna mai tarziu, fie din depozitele SUA fie din stocurile armatelor europene.
Singura speranta ar fi ca F-35 sa intre in dotarea SUA destul de repede si in numar suficient pentru ca unele aparate F-16 sa fie disponibilizate ca surplus.
In cel mai probabil caz insa MiG-urile vor fi retrase fara a fi inlocuite de nimic altceva.
Romania se afla deci intr-o situatie aproape imposibila: are nevoie de un numar apreciabil de avioane, mai mare decat vecinii ei, nici unul dintre aparatele evaluate pana acum nu poate fi achizitionat la prima mana din cauza pretului si, in lipsa unei oferte consistente pentru Gripen second-hand, varianta aparatelor uzate nu este o solutie realista avand in vedere numarul foarte mic de F-16 disponibile.
Ca o paranteza, SAAB se pregateste sa vanda o parte din aparatele Gripen scoase din dotarea Flygvapnet insa numarul lor nu a fost inca precizat clar.
Romania este ca de obicei si ea pe lista posibililor clienti insa calitatea ofertei suedeze depinde mult, in acest caz, de cantitate. Poate totusi bizonii s-au mai gandit putin.
Pentru mentinerea numarului de piloti la un nivel minim, avem nevoie de o alta solutie care sa asigure inlocuirea completa a MiG-urilor ramase si deci prioritatea este acum gasirea unei surse pentru 48 de avioane supersonice. Orice varianta de rezolvare a problemei in conditiile date este valida.
Acceptarea tacita a unui numar mai mic de aparate nu e nimic altceva decat inconstienta.