Fierul ca fierul aurul de scump la cumparat, dar in zilele acestea de probleme demografice in Europa, parca mai greu e sa gasesti pe cineva care sa vrea sa urce in fieratanii. Iar pana sa urce, mai trebuie sa poti sa il si formezi corespunzator si apoi sa il motivezi sa nu plece din sistem.
Chiar daca in Romania guvernantii marseaza tot mai mult pe ideea serviciului militar obligatoriu, acest demers singur doar va creste costurile cu personalul fara a il putea si pregati sau echipa corect si nu va rezolva majoritatea problemelor acute de personal cu care ne confruntam.
Mult mai important este cum este structurat programul de pregatire, presupunand ca faza de recrutare este trecuta cu succes, in fine, in multe cazuri cu bareme mai coborate daca nu se prea inghesuie lumea.
Daca ne uitam si la ce se intampla in Ucraina, pe timp de razboi este greu de transformat rapid simpli recruti in militari cu o calitate acceptabila de pregatire si deci sanse de supravietuire pe front, iar o astfel de transformare ia mai mult de o luna in cazul infanteristului de rand. Este vorba mai degraba de o durata de 3 – 6 luni (4 luni este cazul pregatirii de baza in cadrul legiunii straine franceze) in conditiile unui sistem de formare deja functional, gata pregatit sa scoata pe banda rulanta militari la nevoie si sa te poti baza pe acel sistem sa-si faca treaba in continuare. Dar, daca abia la primul cartus se pun bazele acestui sistem, inseamna un decalaj de aproximativ un an pentru a obtine ceva calitativ, alternativa fiind de a produce oameni cu pregatire precara de la inceput si apoi carpeala din mers, cu rezultate dezastruoase.
Blocajele in materie de recrutare si formare dovedite de ani de zile de ministerele noastre cu atributii indica imposibilitatea unor programe modulare de pregatire mai devreme de schimbarea unei intregi garnituri de militari cu functii decizionale la nivel de ministere. Este uman imposibil de explicat de ce au avut nevoie de 8 ani ca sa implementeze programul rezervistilor voluntari!
Pentru operarea de echipamente mai complexe, formarea poate lua alte cateva luni, ajungand la cel putin un an pentru piloti de aeronave (cu toate fazele de pregatire, academie si specializari, se poate ajunge la 4-5 ani, si la acest capitol inca existand si o diferenta de calitate a pregatirii din Romania fata de alte tari, cum ar fi Polonia).
{In materie de complexitate din pacate nu exista scurtaturi, din acest motiv necesitatea existentei deja a unui program de formare pentru unele specialitati militare este stringenta. Aici ar putea fi folosit un tertip ce a existat in Legea 80/1995- Statutul cadrelor militare – respectiv formarea unor specialisti civili in mediul militar care pot fi activati la nevoie. A fost cazul unor piloti civili si a unor marinari civili formati in Academiile militare insa la finalizarea studiilor li se acorda gradul in rezerva. Tot in acest sens ar fi necesara si o optiune inversa respectiv formarea in rezerva a unor specialisti civili. Din pacate aici discutam doar teoretic, nu exista scoli de subofiteri sau maistrii in rezerva si nici scoli de ofiteri de rezerva, practici pe care Romania le-a avut insa in trecut.
Trecerea la mobilizarea de razboi presupune a avea personal pregatit pentru a forma unitati suplimentare, presupunand ca acestea au echipamentul necesar, de a inlocui atritia in unitatile de pe linia frontului dar si de a creste numarul de echipaje de schimb pentru a le roti pe anumite tipuri de echipamente militare (rotire necesara in conflictul de durat si de inalta intensitate).
Si asta pentru ca, spre exemplu, in ultimele razboaie, in aviatie principalul ucigas dincolo de lipsa constientei situationale a fost oboseala fizica si psihica data de frecventa numarului de misiuni, ceea ce a creat chiar si pilotilor experimentati viziune de tunel si scaderea capacitatii de a estima situatia tactica precum si supraestimarea propriilor capacitati.
Sa continuam sa disecam putin subiectul aviatiei, o arma complexa…
Acum cativa ani in USAF erau in medie cam 1,5 piloti / aparat iar daca luam in considerare disponibilitatea tehnica a aparatelor erodata de diverse probleme, putem spune ca a fi aproape 2 piloti/ aeronava operationala. Ca exercitiu de imaginatie, presupunand ca am atinge candva cifra de 70 aeronave de lupta, la o disponibilitate operationala de 70% ar insemna cam 49 de aeronave, deci un necesar de aproximativ 100 de piloti.
Pentru a mentine un astfel de efectiv, este nevoie ca la baza piramidei sa existe capacitatea de a forma si mentine un numar de piloti pe palierele formare de baza zbor/ turboprop, capacitati de baza de utilizare armament, bazele luptei aeriene, formarea pe avioane reactive, capacitati avansate de lupta aeriana, urmand ca cireasa de pe tort sa fie un pilot capabil de lupta pe supersonic la standard NATO (minim 180 de ore de zbor pe an). Ca termen de comparatie, in anii 1960 pilotii francezi ai fortei de disuasiune nucleara zburand pe Mirage IV aveau 300-330 ore de zbor/an plus ore de simulator (evident, simulatorul de atunci nu se compara cu cel de acum, zborul era mai solicitant insa complexitatea echipamentelor era mai redusa). Cei de la baza piramidei ar putea fi mentinuti ca „pepiniera” sau rezerva, la un cost semnificativ mai mic decat pilotii la standard NATO, operationali.
Ca o noua paranteza, In fortele aeriene franceze majoritatea pilotilor de lupta sunt la standard NATO (chiar daca actualmente zboara mai degraba spre 150 in loc de 180 ore pe an) dar se pare ca mai exista pana de curand si o categorie mai restransa de piloti cu mai putine ore de zbor anual pe supersonic, mentinuti in principal pe subsonicul Alpha Jet (astazi doar 53 inca active din inventarul de 80 si un total de 176 produse, incluzand Patrouille de France si rolul de „agresor”, precum si scoala de arme avansate pe versiunea NG, pentru un total cumulat in jur de 200 aparate Mirage 2000 si Rafale)… Dincolo de cadetii care se pregateau pe ele, mai erau si instructorii dar si alti piloti (cum e cazul agresorilor), care puteau fi adusi relativ repede la standardul NATO, cu o perioada mai scurta de pregatire intensa si nu ani de zile. Recunosc, nu am detalii care sa ne lamureasca asupra eficientei unui astfel de organizari, situatia de mai sus fiind mai degraba un rezultat conjunctural al subfinantarii.
Inca un lucru care conteaza este complexitatea sau genul de misiuni efectuate in cadrul orelor de zbor anuale, diferentele de capacitate operationala putand exista la acelasi numar de ore de zbor dar cu profil diferit.
Sa nu uitam ca formarea de baza pentru zbor se aplica si pilotilor de transport si de elicoptere si ar fi de dorit si pentru pilotii de drone tactice (unii fosti piloti militari), astfel ca mentinerea unei capacitati mai extinse pentru scoala pe avioane cu elice (nu doar militare, ci si in cadrul aerocluburilor) ar putea asigura o supapa de siguranta pentru efectivul de personal militar.
Revenind la formarea de baza...
Fie ca vorbim de rezervisti, fie de noi recruti, cel putin doua sau trei luni ar fi necesare pentru baza pregatirii (cursul de antrenament de baza in legiunea straina dureaza 4 luni). Aici ar trebui formate gesturile de baza ale pregatirii militare, care sa includa si cateva module complementare, la alegere, in functie de specializare.
Astfel, se poate porni cu bazele organizarii, comunicarii eficiente, manipularea si intretinerea armamentului usor din dotare, orientare in teren, gesturi de prim ajutor, supravietuire, camuflaj, pregatirea adaposturilor si saparea transeelor, in paralel cu dezvoltarea si evaluarea capacitatilor fizice si psihice si a limitelor acestora pentru fiecare: marsuri, deplasare rapida in teren, paza, antrenamente, inclusiv de noapte.
Ar urma apoi, probabil o luna suplimentara, module de pregatire ceva mai specializate, la alegere, de genul: conducerea de vehicule in teren accidentat, manuirea de sisteme portabile de arme, conducerea de camioane si vehicule blindate, formare sanitar, tragator de elita, etc.
Aceasta formare de baza ar putea fi obiectul unui stagiu militar cu durata redusa, de cateva luni, ca e recrutare obligatorie sau pe baza de voluntariat. Si la fel ca in alte tari, aceasta pregatire initiala ar oferi optiuni ulterioare catre o cariera activa in armata profesionista, la rezervisti si unitatile teritoriale, sau in alte structuri (MAI, etc).
Esential este ca omul trebuie sa vada si sa perceapa armata langa el, insa de ani buni de zile responsabili din ministere au facut eforturi magistrale sa indeparteze omul de rand de uniforma creeand tot felul de ierarhii de parca atunci cand va fi o problema nu vom fi obligati cu totii sa punem umarul la aparare. Vis-a-vis de proximitatea atat psihologica cat si fizica, marele avantaj il are MAI-ul, structura ,care are inspectorate la nivel de judet pentru doua arme inca militarizate. In acest context si in parteneriat cu ministerul apararii s-ar putea face inclusiv pregatire premilitara cu elevii de clasa a 12-a, da generatia tiktok, ca alta nu avem, insa o generatie careia trebuie sa-i oferi ceva concret dupa acel modul de pregatire: o diploma, o calificare si niste bani. Mai departe, competitie si pregatire sportiva disponibila gratuit oricarui tanar doritor in cadrul acestor unitati poate insemna o baza de selectie pe mai departe intr-un modul de pregatire militara generala finalizat cu acordarea unui grad militar. Si cel mai important – o modularizare reala conexa unui plan evolutiv in cariera militara ca rezervist, deoarece in acesta situatie noi vorbim strict de ceea ce se poate mobiliza pe langa cei activi. Din pacate, in prezent orice vizita la centrul militar judetean se lasa cu o nebuloasa pe care nici cei care lucreaza sau au lucrat in sistem nu o mai pot adresa. Practic regasim greseala fundamentala a statului blocat in 1980 cu politica de resurse umane, in loc sa ofere ceva concret acestor tineri, care in caz de conflict vor imparti transeea cu militarii activi.
Am putea spera astfel la premisele unei baze mai sanatoase pentru pregatirea militara, atat calitativ cat si cantitativ, pregatirea pentru sistemele de arme moderne fiind tot mai scumpa si mai complexa.
Marius Zgureanu & LtRez
P.S.
Dincolo de planul de rezilienta al personalului militar discutat mai sus, pentru NATO, planul de rezilienta include urmatoarele aspecte:
Seven NATO Baseline Requirements for National Resilience
- Assured continuity of government and critical government services: for instance the ability to make decisions, communicate them and enforce them in a crisis;
- Resilient energy supplies: back-up plans and power grids, internally and across borders;
- Ability to deal effectively with uncontrolled movement of people, and to de-conflict these movements from NATO’s military deployments;
- Resilient food and water resources: ensuring these supplies are safe from disruption or sabotage;
- Ability to deal with mass casualties and disruptive health crises: ensuring that civilian health systems can cope and that sufficient medical supplies are stocked and secure;
- Resilient civil communications systems: ensuring that telecommunications and cyber networks function even under crisis conditions, with sufficient back-up capacity;
- Resilient transport systems: ensuring that NATO forces can move across Alliance territory rapidly and that civilian services can rely on transportation networks, even in a crisis.
Source: Language from “Resilience, civil preparedness and Article 3,” NATO, September 20, 2022, https://www.nato.int/cps/en/natohq/topics_132722.htm.