Romania Military

Polonia cauta in continuare o noua masina de lupta a infanteriei.

bwp_2000

BWP-2000 

Istoria intortocheata a proiectarii unui succesor pentru BMP-1 (BWP-1) din dotarea Poloniei incepe cu prototipul BWP-2000, construit in anii ’90. Vehiculul poate fi descris cel mai bine ca un hibrid intre BMP-1 si tehnologia occidentala, o comparatie putand fi facuta cu MLI-84M1.

BWP-2000 a fost insa abandonat dupa construirea a doar doua bucati si atentia s-a indreptat spre demonstratorul Anders, care a reprezentat insa doar o oferta din partea industriei si nu un raspuns la un caiet de sarcini al utilizatorului, rezultatul fiind abandonarea lui. De remarcat evolutia proiectului care nu mai avea nici un punct comun cu vechile IFV-uri sovietice.

ANDERS cu tun de 105mm – Sursa: armyrecognition.com

Ca o parenteza, trebuie descrisa starea in care se gasesc fortele blindate poloneze la aceasta data: 11 batalioane de tancuri, dintre care 2 dotate cu Leopard 2A4, 4 cu PT-91 Twardy si 5 cu T-72. La acestea se adauga 23 de batalioane mecanizate, dintre care 18 sint dotate cu BWP/BMP-1, pe senile si 5 cu Rosomak, pe roti. Odata cu achizitia a inca doua batalioane de tancuri Leopard 2A5, Polonia va standardiza MBT-ul si va putea inlocui o parte din tancurile T-72.

Ar fi fost poate de asteptat ca polonezii sa decida modernizarea parcului de T-72 la un standard echivalent PT-91 si eventual continuarea evolutiei acestuia cu o noua versiune de echipare. PT-91 este unul din tancurile derivate din proiectul de baza T-72, versiunea poloneza fiind destul de reusita, fiind inclusiv exportata in Malaezia.

Efectul aparitiei Leopardului asupra standardelor utilizatorilor nu s-a lasat asteptat, bineinteles in sensul cresterii acestora si concluzia la care s-a ajuns a fost ca atat T-72 cat si PT-91 nu mai pot fi modernizate in mod eficient din punct de vedere al costului vs performantelor finale si vor primi de acum incolo doar lucrari de intretinere, pana la scoaterea lor din serviciu. Aceeasi soarta este rezervata si BWP-1, insa in cazul IFV-ului Polonia nu are nici o solutie la indemana pentru inlocuire.

S-a nascut deci ideea inlocuirii parcului de PT-91, T-72 si BWP-1 cu aceeasi familie de vehicule pe senile, cunoscuta ca Rydwan sau UMPG. Familia urma sa fie compusa, printre altele, dintr-un tanc usor si un IFV, greutatea estimata fiind de 45 de tone.

Contractul pentru proiectarea UMPG nu a fost inca atribuit, conceptul PL-01 prezentat la MSPO 2013 fiind doar o propunere a Bumar (PHO) in parteneriat cu BAE, care ar arata directia de dezvoltare in cazul in care cele doua firme ar fi declarate castigatoare.

PL-01 – Sursa: Jane’s

Planurile au fost schimbate inca o data, Armata considerand esentiala pentru un IFV capacitatea amfibie, exclusa in cazul unui IFV greu de peste 40 de tone. Noua specificatie prevede pentru IFV o greutate de 25 de tone, lasand cealalta componenta majora a familiei UMPG, tancul “usor”, sa urce la 50 de tone, pentru imbunatatirea protectiei.

Consortiul care va prezenta o oferta pentru dezvoltarea noului IFV este compus din greii industriei poloneze: Huta Stalowa Wola, producatorul Rosomak si cel mai puternic competitor intern al sau, Bumar Labedy, parte a grupului PHO. Modelul cooperarii intre adversari declarati merita de luat in seama, situatia semanand cu cea din Romania, oglindita in relatiile dintre Uzina Automecanica Moreni si Uzina Mecanica Bucuresti.

Intregul concept este insa destul de controversat: la o greutate de doar 25 de tone, noul IFV va avea o protectie considerata insuficienta, marginal crescuta fata de actualul BWP-1. O crestere a greutatii ar insemna renuntarea la capacitatea amfibie. O parte importanta a dezvoltarii va trebui sa se axeze deci pe gasirea unei noi generatii de blindaje foarte rezistente si suficient de usoare. Nimic nu garanteaza succesul si una din variante este ca atat proiectul tancului usor cat si cel al IFV-ul sa fie inghetate, in asteptarea unor progrese in tehnologia masinilor blindate iar Polonia sa fie pusa din nou in situatia de a gasi o alternativa.

 Tehnomil.net

 

Exit mobile version