Tinand cont ca sunt „abonat” la stirile Jane’s Defence de vreo 10 ani (chiar am cont la ei), tocmai am primit o invitatie sa vizitez site-ul Jane’s 360. N-am de lucru (cu toate ca trebuie sa fac curat si sa ma mut in 2 zile :)) si ma uit la site.
Interesant!
Ceva vesti despre sisteme de autoaparare pentru UAV-uri, (suna a evolutie normala. O sa-l studiez mai tarziu), Germania scoate la pensie F4 Phantom II (a rezistat mult batranul), britanicii se pare ca vor sa-si reinfiinteze corpul expeditionar prin reinfiintarea si antrenarea unui grup de blindate (miroase a razboi pe undeva) si dau de stirea asta si ma blochez:
„Argentine officials confirm joint-production talks over China’s FC-1 fighter”
Dupa 2 secunde de stupoare incep OMG, OMFG, WTF, etc. Termin acronimele de net si le reiau de doua ori si pe urma se aprinde un beculet.
De ce ar face Argentina asta?
Argentina este totusi considerata unul din marile state prietene NATO.
De ce fras’ vrea un avion chinezesc?
Pai, fabrica care ar face productia de avioane si subansamble ar fi: Fábrica Argentina de Aviones sau FAdeA SA, numele oficial fiind Fábrica Argentina de Aviones „Brigadier San Martín” S.A. Si ce-i cu asta? Cine-s astia?
Mai cautam si descoperim ca a fost una din primele fabrici care a proiectat un avion militar cu reactie, chiar daca numai ca si prototip, I.Ae. 33 Pulqui II un urmas direct al prototipului Focke-Wulf Ta 183 din al doilea razboi mondial. Kurt Tank apare ca fiind parintele avionului argentinian si este si conducatorul proiectului TA183.
I.Ae. 33 Pulqui II
Se pare ca pe Kurt Tank nu au reusit sa-l convinga americanii cu operatiunea „Paperclip” si nici sovieticii nu apucat sa-l serveasca cu o vodca tovaraseasca si un Nagant politicos in ceafa.
Au avut diferite avioane produse, atat avioane antiinsurgenta cu elice (I.Ae. 30 Ñancú, I.A. 58 Pucará), de antrenament cu reactie.(I.A. 63 Pampa) si utilitare (I.A. 50 Guarani II). Lista de avioane este mare si merita citita!
Secretul supravietuirii companiei se pare ca a fost diversitatea productiei si niste oficiali politici cu capul pe umeri (mai degraba asta).
In perioada Rzboiului din Falkland (sau Malvine, daca doriti), Argentina se confrunta cu un embargou sever asupra vanzarilor de armament si pentru cativa ani 1978-1983 (cam toata perioada de dictatuara a Juntei militare) cu foarte mare greutate reuseste sa inlocuiasca cam jumatate din avioanele pierdute cu 31 de avioane de diferite subserii de Mirage III „calarite” din greu de francezi si israelieni.
Din cauza crizei economice de la inceputul anilor ’90, presedintele de atunci Carlos Menem impusca trei (!) iepuri cumparand 36 de avioane A4 Skyhawk, le modernizeaza complet (A-4AR Fightinghawk) bagand cam toata electronica de la F16 MLU (pana in 2000) si concesioneaza fabrica de avioane pe 25 de ani la Lockheed Martin (normal!). Fabrica se va numi Lockheed Martin Aircraft Argentina SA.
A-4AR Fightinghawk
In 2010, dupa 10 ani in care nu a mai „picat” nici o afacere la Lockheed Martin in afara de niste mentenante si reparatii, fabrica revine Argentinei prin nationalizare si platirea sumei de 67 milioane de AR$ (16.75 milioane USD). Pe bune!
Argentina avand o istorie plina de embargouri si blocade navale, si-a invatat foarte bine lectia ca atunci cand este greu esti singur si trebuie sa te descurci in situatia aia.
Faptul ca acum au discutii serioase pentru producerea unui avion multirol FC1 cu un stat care are o traditie in a sta pe margine si a vinde la toti nu ar trebui sa ne mire.
In cei 15 ani cat Lockheed Martin a avut fabrica de avioane in mod sigur si-au facut tot felul de prieteni de zvonuri si in mod sigur vor sa dea un ochi si la avionul ala. Nu cred ca americanii au sa vada ceva nou deoarece chinezii au deja avioane mai avansate decat FC1 atat din productie proprie cat si din productie ruseasaca.
Dar in mod sigur pot sa afle niste puncte slabe ale avionului sau niste idei de reduceri de costuri desi asta nu a fost niciodata interesul si nici punctul forte al industriei americane (dimpotriva chiar!).
Pana una alta, facand abstractie de interesele americane, alte embargouri asupra Argentinei (sunt deja invatati cu ele deoarece au inceput prin sec XVIII), trebuie remarcat ca a existat si exista o continuitate a politicii de autosuficienta in industria startegica de aparare desi s-au schimbat multi presedinti (majoritatea peronisti) si teoretic sunt prietenii oficiali ai celei mai puternice aliante militare din lume.
Ce ii opreste pe romani sa faca asta?
Raspunsul s-ar putea sa-l avem in mod neasteptat de la Lucretiu Patrascanu (Probleme de bază ale României) care spune ca intelectualitatea romaneasca nu a fost capabila sa puna interesul comun inaintea scopurilor politice personale si intotdeauna a fost atrasa de extremisme.
LucianG