Povestea unei înfrângeri ruşinoase despre care nu vei citi în cărţile de istorie
La graniţa dintre Maramureş şi Suceava, în Pasul Prislop, tocmai la Borşa, în locul numit Preluca Tătarilor, se află un momnument care se sfinţeşte anual, pe data de 17 septembrie. Puţini sunt însă cei care ştiu cu adevărat povestea acelui monument şi ce semnifică el cu adevărat.
Istoria acelui monument, realizat destul de anost, se pierde în negura timpului, tocmai prin anii 1700 şi are legătură cu ultima incursiune tătară pein Maramureş. „A avut loc în vara anului 1717. După ce au prădat satele din Sătmar şi Ţara Oaşului, după ce au furat multe fete şi feciori şi i-au luat ostateci, s-au îndreptat spre Maramureş. Feciorii îi duceau sultanului pentru a fi înrolaţi în armată iar fetele ajungeau în harem”, povesteşte scriitorul Nicoară Mihali.
Tătarii au trecut prin Cavnic
În drumul lor spre Maramureş, tătarii au trecut prin Cavnic unde au fost speriaţi de localnicii i-au speriat într-o noapte făcând mare zgomot cu clopotele. Se spune că de acolo îşi are originea obiceiul unit în ţară „Brondoşii”, obicei care se preactică doar în perioada sărbătorilor de iarnă când feciorii încărcaţi de clopote şi cu măşti hidoase pe figură circulă prin oraş. Căvnicarii au fost conduşi în incursiunea lor împotriva tătarilor de un viteaz, Tudor Crăciun, care mai târziu a devenit unul dintre ctitorii Bisericii din Şurdeşti şi care în urma acestei isprăvi şi-a câştigat titlul de nobil, dând numele lui localităţii Crăciuneşti. „Acesta, i-a urmărit pe tătari care s-au îndreptat spre Valea Izei. La Strâmtura s-a mai încercat o lovitură dar nu prea au fost şanse. Erau 6.000 de tătari şi 10.000 de ostatici, iar şansele erau minime”, spune Nicoară Mihali.
Femeile din Borşa au salvat biserica de la incendiu
Oastea de tătari a ajuns la Borşa pe data de 22 august dar au fost întâmpinaţi de un fecior iscoadă. Acesta a fost pus să aştepte la Podul Ţâşlei şi să le spună că drumul prin Baia Borşa – Curmetei şi Bou către Bucovina este închis şi că le recomandă Pasul Prislop. Supăraţi, tătarii au încercat să aprindă biserica de lemn din centrul localităţii, însă femeile din Borşa s-au adunat în jurul ei ca s-o apere. Glasurile lor i-au îngrozit pe tătarii care s-au retras cu toate că între timp au apucat să trimită câteva săgeţi cu foc spre turlă. „Femeile au udat cergi în apa Ţâşlei şi au fugit să stingă incendiul”, explică Nicoară Mihali.
În timp ce femeile ţineau piept tătarilor, preotul căpitan originar din Borşa, Şandru Popa Lupu, fost căpitan în armata lui Pintea Viteazul, a pregătit atacul împotriva tătarilor în locul numit „la Hait”, cunoscut azi drept „Preluca zătarilor”. „Borşenii au tăiat copacii în proporţie de 75% să-i poată prăvăli peste tătari când vor ajunge la intrarea în pas. Din fericire, n-au trebuit să lupte mult cu tătarii pentru că îbn ziua de 23 august s-a iscat din senisn o furtună, a avut loc o rupere de nori, văile au crescut dintr-o dată foarte mult şi tătarii s-au mmăcelărit ei între ei ca şi în celebrul atac de noaptea de la Târgovişte a lui Vlad Ţepeş”, mai spune scriitorul. „Se zice că un rol deosebit de important l-au avut femeile Borşei, poate chiar mai mare decât al bărbaţilor în această bătălie. Fiind femei de la munte au pus mâna pe arme, cot la cot cu soţii şi fii lor”, mai adaugă acesta.
Victorie recunoscută de Curte de la Viena
Vestea acestei bătălii zdrobitoare ajunge la curtea de la Viena în perioada 9 – 17 septembrie 1717, în funcţie de calendar şi vor fi recunoscute încă o dată drepturile nobiliare ale familiilor Mihali, Timiş, Şteţcu şi Danci, drept care a fost consfinţit şi de împărăteasa Maria Terezia în anul 1758 când, numele acestor familiii au fost scrise cu litere de aur pe o piele de viţel.
Monument ridicat de comunişti
La finele anilor „70, în plin „avânt revoluţionar” a fost ridicat un monument destul de anost care să amintească despre una dintre cele mai mari bătălii din această parte de lume. „Zona aceasta a fost vitregită de către marii istorici şi n-au trecut-o în manualele de istorie. Primul care a scris despre această bătlie şi victoria împotriva tătarilor a fost preotul Alexiu Andreco, în revista «Familia», în anul 1858”, spune scriitorul Nicoară Mihali. Tot el a fost cel de-al doilea care face o istorie amplă a acestei bătălii în monografia „Cartea Munţilor”, apărută în anul 2000.
Comemorare anuală
Pentru că data de 17 septembrie a rămas în memoria colectivă drept data victoriei împotriva tătarilor, borşenii îi cinstesc anual pe cei care s-au jertfit pentru a apăra pământul românesc. „Este foarte important să cunoaştem istoria oraşului în care trăim, evenimentele care au avut loc în acest spaţiu de-a lungul timpului. Este o datorie de onoare să aducem un omagiu celor care au luptat pentru integritatea şi libertatea poporului român”, a precizat Ion Sorin Timiş, primarul oraşului Borşa.
Sursa: Vocea Transilvaniei