ARCA a efectuat cu succes primul zbor de validare în cadrul Programului ExoMars Hight Altitude Drop Test (HADT), derulat împreună cu Agenţia Spaţială Europeană. Lansarea a avut loc de pe ţărmul Mării Negre şi a avut ca obiect 3 containere presurizate conţinând instrumentarul de electronică şi comunicaţii, care va fi necesar pentru testarea parașutei cosmonavei ExoMars pentru viitoarele zboruri care vor fi realizate de ARCA
Obiectivele au fost testarea la zbor a elementelor de avionică şi comunicaţii, demonstrarea capacităţii de etanşare a containerelor, după aterizarea pe mare, precum şi a capacităţii de a identifica şi recupera containerele presurizate de pe suprafaţa mării.
Containerele presurizate, ridicate de catre un cluster de baloane, au fost lansate pe 16 septembrie, la ora 7:15 AM și urcarea a durat 90 de minute până la altitudinea de 24,4 km. La această altitudine containerele au fost desprinse sub o parașută dedicată de recuperare și au aterizat pe mare, douăzeci de minute mai târziu. Containerele și parașuta au fost recuperate de catre Marina Militară, la o distanță de 92 km de la punctul de lansare.
Continuarea articolului pe SuntemRomania