Un sfert de veac de la sfarsitul Razboiului Rece, batrana Marina Sovietica este pe cale sa dispara din vedere si o flota rusa diferita a inceput sa-i ia locul. Marina Sovietica a reprezentat o provocare pentru US Navy pe oceanele si marile lumii, dar astazi, forta combatanta de suprafata ai Marinei Federatiei Ruse este pe punctul de a deveni o forta de “green water.” Rusia in mod constant isi retrage din folosinta batranele nave de origine si conceptie sovietica, inlocuitoarele lor fiind mai mici, multirol si cu noi capabilitati. Dar, viziunea Rusiei in privinta noii sale flote este afectata de probleme de constructie, coruptie si oportunitati pierdute de a progresa din cauza dependentei de turbine de gaz concepute si fabricate in Ucraina. Numai constructia de submarine poate fi catalogata ca o “pata luminoasa,” dar si aici sunt anumite dubii.
In termeni de nave capitale, Marina Federatiei Ruse are un singur portavion (Amiral Kuznetov), singurul supravietuitor al unui ambitios program demarat in anii 1960. De asemenea, numai unul din cele patru crucisatoare cu propulsie nucleara din clasa Kirov (Piotr Veliki) este in serviciu activ, cu toate ca un al doilea crucisator (Amiral Nahimov) este supus unei modernizari extensive estimata sa coste aproximativ $2 miliarde. Toate aceste nave sunt o „mostenire” care urmareste sa arate in continuare ca Rusia este o mare putere pe marile oceane ale lumii.
Portavionul Kuznetov continua sa fie afectat de probleme tehnice semnificative in actuala lui croaziera in Marea Mediterana si este de asteptat ca el sa intre intr-un proces multianual de modernizare si revizuire care sa lase Rusia fara un portavion in serviciu activ. Din cele trei crucisatoare purtatoare de rachete din clasa Slava, in mod normal doua dintre ele sunt in serviciu activ, iar unul este in revizie. Prin urmare „Moskva” si „Variag” „sunt in tura” pentru a asigura comanda escadrei rusesti (Escadra a-V-a) din estul Mediteranei, lasand Flota Pacificului fara o nava amiral. Cea dea treia nava, „Maresal Ustinov”, este programata sa paraseasca santierul Zviozdocika din Severodvinsk in prima parte a lui 2017 cu posibilitatea de a se alatura Flotei Pacificului.
In afara de aceste „nave capitale” flota de suprafata a Marinei Federatiei Ruse are un mic asortiment de distrugatoare, fregate, nave de asalt amfibiu si nave auxiliare. Aceasta situatie persista in ciuda afinitatii pe care conducerea Rusiei o are fata de flota, mai ales cand Rusia este o putere majora si dominanta in spatiul terestru euroasiatic. Parerea si convingerea despre importanta puterii navale este o chestie cu care Rusia se confrunta de pe vremea lui Petru cel Mare. In ziua de astazi presedintele Putin vede marina ca pe o unealta care poate fi folosita in proiectia statutului de mare putere si pentru a acumula atentia altor lideri de scara mondiala.
Pana una alta Cartierul General al Fortelor Armate (Genstab) este de parere ca Marina Federatiei Ruse are un rol important de jucat in securizarea cailor de acces maritim si a litoralului vulnerabil de la periferiile tarii si de a furniza noi capabilitati de atac terestru in pricipal via rachete de croaziera. Pana si batrana flota amfibie se instruieste pentru a dezvolta o capabilitate de a transfera rapid trupe dea lungul vastelor frontiere si de a „lustrui” o capabilitate de a debarca pe tarmuri ostile. Navele de asalt amfibiu din clasele „Aligator” si „Ropucia” sunt o parte integrala a asa numitului „Expres Sirian,” lantul logistic care are ca punct de plecare in Marea Neagra si care sustine nu numai regimul Assad, dar care este de asemenea si „trenul logistic” (termen folosit de US Navy) care furnizeaza suport pentru unitatile aeriene si terestre rusesti care sunt in Siria.
In timpul campaniei din Siria o noua generatie de rachete de croaziera lansate de pe diferite platforme (corvete, fregate, submarine diesel-electrice) si-au facut „debutul in lupta.” Aceste nave de suprafata si submarine pot fi considerate platforme multirol care au fost integrate cu „familii” specifice de sisteme de armament cum ar fi rachetele Kalibr sau P-800 Oniks (SS-N-26 Strobile desemnarea NATO) sau sistemul de aparare anti-aeriana Poliment-Redut (varianta navalizata a S 350 Vityaz), care este inca in faza de dezvoltare.
Dupa capturarea Crimeii, Rusia a inaintat planuri de a „reinvia” Flota Marii Negre. Aceasta muribunda flota a fost fost revitalizata de un aflux de noi corvete, submarine, infanterie marina, aviatie si aparare de coasta. Impreuna cu Flotila Marii Caspice, Flota Marii Negre a avut un impact perceptibil asupra campaniei din Siria, furnizand atat o capacitate de atac terestru cat si aparare anti-aeriana in largul portului Tartus.
Un recent anunt ca unitati terestre si de aviatie ale Federatiei Ruse vor fi permanent bazate in Siria, sporeste importanta portului Tartus pentru Rusia atat din punct de vedere tactic cat si geo-strategic. In acelasi timp, comandantul Flotei Marii Negre poate proiecta cu destula incredere controlul peste o buna parte din suprafata Marii Negre. Mai mult ca sigur ca o data cu venirea noii serii de submarine diesel-electrice, aceasta flota isi va face simtita prezenta in partea de est a Marii Mediterane.
Barbatii si (putinele) femeile care navigheaza la bordul navelor Marinei Federatiei Ruse devin din ce in ce mai profesionisti. Recrutii cu termene de trei ani sunt pe cale de disparitie, iar „Flota Rosie” de astazi este in mare parte formata din ofiteri, maistri militari de cariera si gradati angajati pe baza de contract. Solda, conditiile de lucru si beneficiile aferente pentru personalul naval rus s-au imbunatatit considerabil de cand reformele militare au fost lansate in 2008. Cea mai importanta imbunatatire calitativa, care a afectat intreaga flota, este noua generatie de personal naval care, in general, este mult mai bine instruita si platita. Un regim reglementar de exercitii, antrenamente si verificari neanuntate tin aceasta forta redusa intr-o stare de pregatire operationala mult mai mare decat predecesorii sai.
In ce directie se indreapta Marina Federatiei Ruse? Santierele navale rusesti construiesc submarine, corvete si fregate pentru ca acestea sunt navele pe care le pot produce. Aceste noi nave de suprafata si submarinele sunt suficiente pentru a controla apele de la periferia Rusiei. Constructia de crucisatoare, distrugatoare si fregate „oceanice” este sistata din cauza faptului ca turbinele cu gaze folosite de Rusia pentru aplicatii navale au fost concepute si fabricate in Ucraina. Pana cand fabricile rusesti vor dezvolta tubine cu gaze navalizate proiectele vor stagna, iar pe de alta parte actualele concepte de nave vor necesita modificari majore pentru instalarea turbinelor care inca nu a fost proiectate sau fabricate.
Importante echipamente electronice si de navigatie de provenienta occidentala nu mai sunt disponibile din cauza sanctiunilor impuse Rusiei dupa preluarea Crimeii. Dizolvarea Uniunii Sovietice in decembrie 1991 a lasat importante santiere navale in Ucraina si in alte state acum independente. Cel mai important este santierul naval de la Nikolaiev, din Ucraina, care a fost responsabil pentru constructia portavioanelor sovietice. Este important de asemenea ca cele patru santiere pentru constructia submarinelor si lantul lor de furnizori au ramas integral pe teritoriul Federatiei Ruse.
Marina Federatiei Ruse de astazi este o combinatie de nave sovietice mostenite si clase noi de nave mai mici, care este o forta nepotrivita pentru operatii de raza lunga. In acelasi timp nici nu exista dovezi ca Rusia are planuri pentru astfel de operatii in momentul de fata. In mare parte noile unitati de suprafata au o raza operationala scazuta si nu au fost concepute pentru operatii, in „Blue Wather”, oceanice. Platforme sovietice precum crucisatorul Piotr Veliki inca pot sa intreprinda croaziere impresionante precum cea din Caraibe si Sudul Africii din 2008. Totusi, principala misiune a fortelor navale de suprafata rusesti este de a preveni US Navy sa se apropie de granitele Rusiei, sa apere bazele submarinelor SSBN, sa furnizeze optiuni alternative pentru atac terestru si sa suporte „interesele de peste mari” ale Federatiei Ruse in zone apropiate precum Orientul Mijlociu.
Pe termen scurt Marina Federatiei Ruse infrunta o serie de limite care sunt foarte dificil de estimat cum se vor diminua. Economia Rusiei s-a contractat in 2015 si probabil ca va stagna atata timp cat pretul petrolului este scazut, iar insuficientele stucturale (atat econmice cat si guvernamentale) nu sunt adresate. Pe de alta parte, Rusia are importante santiere navale si o serie intreaga de birouri de conceptie destul de competente. Cu un ragaz de timp bun si finantare adecvata, ingredientele exista pentru a creste flota nu numai in termeni cantitativi, dar si in termeni de capabilitati. Traditiile navale ale Rusiei si interesul istoric al conducatorilor sai in domeniul maritim sugereaza ca stindardul Sfantului Andrei va continua a fluture in vant pe marile regionale ale Rusiei si posibil in viitor pe mari mai indepartate.
Alex