Prostia, o problemă de securitate națională

Am citit întâmplător acest articol primit de la tatăl meu care obișnuiește să-mi umple inbox-ul cu tot felul de chestii. Probabil că nu e singurul părinte care face asta cu copiii lui… 🙂 Ideea e că citind despre lucruri pe care le știam și le simțeam de multă vreme, am avut un soi de revelație: degeaba tot discutăm noi pe aici despre necesitatea dotării armatei (nu că n-ar fi importantă, departe de mine intenția de a sugera contrariul) când, de fapt, la nivelul societății românești, problemele sunt mult mai mari și mai adânci. Iar asta are cu siguranță implicații și asupra securității naționale.

Mai jos este textul articolului preluat integral de aici și scris de un profesor al cărui blog poate fi lecturat aici. Înainte de a citi textul, vreau să fac câteva precizări: nu am avut plăcerea de a-l cunoaște pe domnul profesor iar la site-ul care i-a publicat povestea am ajuns verificând dacă textul trimis de tatăl meu chiar există, pentru că, uneori, are prostul obicei să nu verifice întotdeauna ceea ce primește, doar citește și-mi trimite mie mai departe.

Am citit acest text fără a ști cine este autorul său și poate am făcut mai bine, pentru că astfel nu am fost influențat de persoana autorului sau de contextul în care acest articol a fost scris. Chiar și așa, mi se pare că, precum scrierile lui Caragiale, textul este în continuare de actualitate și, din păcate, va rămâne la fel pentru multă vreme. Dacă nu cumva chiar pentru totdeauna, oricât de pesimist ar suna asta.

Să citim dară textul profesorului Radu Iliescu:

Discut zilele trecute cu un prieten profesor de matematică. Îmi spune că în facultăţi, la seminariile matematicilor superioare din 9-10 studenţi abia găseşti unul capabil să citească (nu să rezolve) exerciţiul.

Adică, dau un exemplu, abia o zecime pot spune, puşi în faţa literei Σ că este o sumă, ori în faţa semnului ∫ că este o integrală. Restul, masa critică, oastea de strânsură nu are contact cu problema nici măcar la nivel introductiv.

Am citit recent cartea profesorului Mihai Maci, universitar la Facultatea de Filosofie din Oradea, care constată şi el că studenţii nu au capacitatea de a relaţiona cu marile texte, preferând piureul de banane premestecat din cărţile scrise de vulgarizatori în ale filosofiei, sintezele de pe net şi alte asemenea suprasimplificări.

La facultăţile de teologie ortodoxă s-a scos, pentru admiterea la doctorat, examenul eliminatoriu de greacă veche. Cu alte cuvinte, crema teologilor ortodocşi nu mai conţine oameni capabili să se adreseze textului sacru în limba liturgică a creştinismului răsăritean. De latină şi ebraică nu mai are rost să vorbim.

La Facultatea de Litere din Cluj-Napoca există cursuri de “rattrappage” (aducere la zi a cunoştinţelor lingvistice fundamentale). Tradiţional, facultăţile de limbi străine nu se preocupau decât cu totul periferic de nivelul lingvistic al studenţilor, aceasta fiind treaba liceului. Rostul unui examen de admitere cu mulţi candidaţi era acela de a-i selecta pe cei mai sârguincioşi dintre ei, pe cei cu vocaţie manifestă pentru limbi străine, capabili să facă faţă unui parcurs ulterior în ştiinţele limbajului şi ale literaturii. Însă mai nou vin studenţi care nu mai au baza lingvistică, cu goluri imense în pregătire pe care nu pot să le acopere fără asistenţa unui profesor.

Toate aceste patru exemple disparate, care sunt doar câteva cazuri dintr-un noian, au în comun o singură realitate: în acest moment falimentul calităţii a avut loc la scară largă, şi acesta nu trebuie să fie un secret pentru nimeni.

Numai că, iar de aici începe problema (mult mai mare decât recrudescenţa prostiei în sine), nicio facultate n-a închis din motiv de studenţi impostori. Avem cursanţi la matematici superioare care n-au făcut analiză matematică în liceu. Avem absolvenţi de filosofie care n-au deschis traducerea niciunui text fundamental, nicidecum versiunea originală a unui Platon sau a unui Kant.

Avem teologi care nu posedă subtilităţile lexicale, deci ideatice, ale textului sacru. Avem absolvenţi de limbi străine cu cutremurătoare erori de exprimare scrisă sau orală. Dar facultăţile lor, fără excepţie, şi-au crescut numărul de studenţi, trădând ideea de intelectual şi de universitas. Prostia există, a venit peste noi, ne-a cucerit şi ne-a paralizat orice reacţie.
Suntem învinşi, suntem sub ocupaţia cea mai odioasă care a existat vreodată, dar coabităm, nu ne retragem în munţi, nu există nicio mişcare de rezistenţă. Dacă am fi un butic de cartier şi am da faliment, am închide şi am merge acasă.
Falimentul intelectual nu ne obligă la niciun gest de onoare, nu mergem să cultivăm ceapă şi să ne scriem tratatele la lumânare din atâta lucru. În mod odios, ne adaptăm, dar nu pentru că am fi potriviţi, cum zicea Darwin, ci pentru că preferăm să ne plecăm în loc să plecăm.

Pe de altă parte, bâlciul este mult mai mare decât îl pot ilustra universităţile. Prostia a atins masa critică, prostul e norma.

Pentru el totul s-a simplificat atât de mult încât deşteptul nu mai poate fi sesizat, nu-l mai poţi pune în valoare, e sacrificat la nivel de sistem. Sunt atât de mulţi idioţii încât, dacă am mai ţine la inteligenţă, la sârguinţă şi la lucrul bine făcut, ar trebui să închidem jumătate din sistem: primării, parlamente, guverne, instituţii publice şi private.

Ar trebui să afişăm pe biroul primului-ministru: Închis pe motiv de prostie, revenim când găsim pe cineva care să fie vrednic.

Ar trebui să trimitem acasă demnitari, funcţionari, profesori, medici, poliţişti şi preoţi. Pentru singurul delict îndreptat împotriva universului pe care nicio lege lumească nu l-a pedepsit vreodată: prostia.

Ne-am imaginat până acum că viaţa sancţionează prostiile, şi probabil că în sistemele vii lucrul acesta s-a petrecut fără greş, acum însă cred că e cazul să luăm notă de noua realitate, proştii cred că au învins totul, inclusiv viaţa.

Aşteptaţi-vă la o multiplicare exponenţială a numărului de “accidente”.

Oarecum pe același subiect citeam saptămâna aceasta un comentariu al lui Liviu Mihaiu, poate nu la fel de echidistant ca cel al profesorului Radu Iliescu, dar cu siguranță unul care merită citit, cel puțin în opinia mea – îl găsiți aici. Iar dacă în contextul acestui articol vreți să vă reamintiți despre “moda” doctoratelor, vă invit să citiți/recitiți acest articol. Am dat aceste două exemple ca să fie mai clar unde bat sau, dacă vreți, ca să întăresc textul profesorului Radu Iliescu. Până la urmă contează mai puțin cine scrie atât timp cât problemele despre care scrie sunt reale, grave, sistemice.

Ca scurtă paranteză, exemplele acestei prostii le-am văzut deja expuse în toată splendoarea lor cu ocazia unora dintre achizițiile armatei noastre, un exemplu deja „celebru” în acest sens fiind licitația de-acum anulată având ca obiect achiziția bateriilor de coastă.

Dar cum s-a ajuns aici? O posibilă explicație este și aceea potrivit căreia nu a fost guvern post-decembrist care să nu fi dorit să-și lase amprenta proprie și personală asupra legii educației naționale. Această lege a fost modificată și completată de peste 60 de ori, eu m-am oprit din numărat pe la 74 (ce-i drept, articolul citat e din 2014) dar practic nici nu mai contează. Probabil cealaltă cea mai modificată lege românească este Codul fiscal, una cel puțin la fel de importantă, de data aceasta pentru investitori.

Rezultatele nu au întârziat să apară: contrar credinței noastre că suntem o națiune extrem de inteligentă iar americanii niște proști făcuți grămadă, testele PISA 2018 tind să demonstreze contrariul. Iar dacă vă uitați în poza de mai sus veți înțelege că, de fapt, proștii suntem noi. Ca să fie clar, verde e de bine, roșu e de rău.

Nu mai suntem buni nici la citire, nici la matematică, nici la științe. Adică, de exemplu, conform sursei citate aici, slabele performanțe la citire înseamnă că nu suntem în stare să extragem ideea principală dintr-un text. Pentru unii deja s-ar putea să sune cunoscut… Dar redau și în engleză:

Low performers in reading struggle with recognising the main idea in a text. In mathematics, they cannot compute the approximate price of an object in a different currency or compare the total distance across two alternative routes. In science, low performers are unable to use basic or everyday scientific knowledge to interpret data and draw a valid scientific conclusion.

Prostia este la putere, doamnelor și domnilor! Despre starea educației în România puteți citi mai multe și aici.

De parcă asta n-ar fi suficient, avem parte în ultima vreme și de un exod al celor care mai au ceva în cap sau care ne-ar fi putut ridica media la „extemporal”.

Conform unui articol din Ziarul Financiar, publicat în 2016 și pe care-l puteți citi aici, „dacă până acum migranţii cu studii medii re­pre­zentau cea mai importantă pondere a mi­gran­ţilor români, care se duceau cu precădere în Spa­nia şi în Italia, în ultimul timp s-a remarcat o creş­tere puternică a segmentului de migranţi cu stu­dii şi competenţe superioare, care optează că­tre ţările nordice sau către destinaţii precum Ger­mania, Marea Britanie şi chiar Elveţia. Acolo a crescut migraţia persoa­ne­lor înalt calificate, cu stu­dii superioare, bine informate, extrem de pro­babil să fi avut un job în România înaintea emi­gră­rii“, a explicat prof. univ. dr. Monica Roman din cadrul Departa­men­tului de Statistică şi Econometrie al ASE Bucureşti.

E greu să concurezi cu țările dezvoltate din Uniunea Europeană la așa ceva. Și chiar dacă uneori poți oferi un salariu similar celor din UE, mulți oameni, scârbiți fiind de traiul zilnic în România vor prefera să plece pentru un sistem de sănătate mai bun, pentru un sistem de educație mai bun și, în general, pentru un nivel de viață mai ridicat, care nu se reduce întotdeauna doar la banii pe care-i numărăm pe card la sfârșitul lunii.

Scârba multora s-a văzut și la alegerile parlamentare din 2016 unde prezența la vot a fost de 39,49%, cred că a fost cea mai mică participare dintotdeauna. Trebuie totuși menționat că acest trend este unul general în lumea democratică, populația cu drept de vot pare din ce în ce mai puțin interesată de problemele urbei.

O să mă întrebați poate unii dintre voi care este legătura cu securitatea națională. Un prim răspuns vine de aici, mulțumesc @iat (ca și pentru celelalte două):

Beyond the conventional threat of Russian aggression and military expansion, Black Sea countries face two other threats: disinformation and corruption. Russia plays a hand in both. Through disinformation and control over media assets, the Kremlin has built a complex narrative of traditional values that feeds the conservative-leaning public in Black Sea countries and beyond. This has been so successful that even traditionally Russophobic publics, such as in Romania, have started doubting Western values and are leaning towards the East. Thus, the Black Sea’s wars—against the Russian military, disinformation, and corruption—cannot be separated from one another.

Pe scurt, astăzi, armele principale cu care Rusia își rezolvă multe din „treburile murdare” în zonele mai civilizate sunt dezinformarea și corupția. Mie, dar poate că pic și eu testul PISA, mi se pare că, în special dezinformarea se pliază foarte bine și are mai mult succes la o populație căreia îi lipsește capacitatea de a extrage ideea principală dintr-un text sau, și mai rău, îi lipsește spiritul critic. Sau poate tocmai faptul că suntem mai puțin capabili să extragem ideea principală dintr-un text ne face mai puțin vulnerabili în fața dezinformării. Cine să mai știe? 🙂

Celălalt exemplu vine de aici:

Odată cu prăbușirea Cortinei de Fier, după degringolada anilor 1990 și instituirea unui nou regim autoritar, pe fondul prăbușirii complete a oricărei aspirații la supremație tehnologică a Rusiei în fața Occidentului și, mai nou, în fața Chinei – autoritățile au resuscitat mitul piticului sovietic, exagerând propaganda în detrimentul evidențelor. Această propagandă de multe ori contrazice legile fizicii sau chiar ale bunului simț, însă acest lucru nu pare să deranjeze o populație în care studiul științelor exacte a fost trecut pe planul al șaptelea – iar aici nu vorbesc de Rusia, ci mai ales de România.

Acțiunile Rusiei vor avea întotdeauna mai mult succes la o populație incapabilă să extragă ideea principală dintr-un text pe care tocmai l-a citit, la o populație căreia îi lipsește spiritul critic dar și cunoștințele elementare în domeniul științelor exacte sau al celor umaniste. Pe scurt, că s-ar putea scrie mult mai multe, o astfel de populație va fi mult mai ușor de manipulat în direcția dorită decât una educată.

Nu am pretenția că am epuizat subiectul, nu o poți face în câteva rânduri scrise într-o după-amiază, însă în contextul în care noi discutăm aici, pe site, de armată și geopolitică, prostia cronică va deveni în curând un subiect demn de toată atenția noastră. Pentru că nici laserul lui Coandă nu ne mai poate scăpa de ea.

Țara te vrea prost, ziceau niște versuri…

Nicolae