Multi cred ca pentru un avion de vanatoare cele mai importante sunt doar caracteristicile tehnice, radare, manevrabilitate, piloti bine antrenati, armament „destept” si multe alte performante prezentate „la vedere” pentru publicul larg, in majoritate acesta fiind compus din niste pasionati, care eventual pot forma si un curent de opinie favorabil pentru contribuabilii platitori de taxe neavizati.
Asa functioneaza sistemul, ca orice business cu PR, media advertising, multa propaganda, toate pe masura bugetelor imense alocate, procent din imensa cifra de afaceri. Imaginea creata pentru lupta aeriana, este de multe ori asociata cu cea a unui dogfight gen WWI cu bravi piloti plini de cavalerism. Fluturand esarfe albe, ochelari opaci si casca din piele, mai modern cu niste casti cu viziere inchise la culoare, sau o lupta gen filme SF, cu rachete ultraperformante, electronica multa si in final tot un pilot priceput care evita prin talent toate provocarile tehnologiei. Oricum, in toate aceste clisee, pilotul este eroul principal. Si chiar merita sa fie. Din pacate, viata stim prea bine ca nu seamana cu filmul!
O statistica rece ne arata ca avioanele de vanatoare zboara doar 5-10% din timpul unui an, deci max. 850 h/an, statistica total exagerata.
Matematic, fara exagerari, un avion isi petrece 90% din viata totala la sol, in asteptare de „action”.
Si tot matematic rezulta ca un avion este 90 % din viata sa totala aflat la sol, vulnerabil oricand fara pilot si fara glorie, posibila tinta statica pentru diverse actiuni de lupta.
In razboiul din 1967 Israelul a reusit sa distruga la sol 452 avioane egiptene, siriene si iordaniene. Totodata au fost distruse si pistele principalelor aeroporturi militare.
In toate actiunile de lupta moderne, pentru a castiga suprematia aeriana se ataca cu predilectie pistele si avioanele aflate la sol.
Exista diferite moduri de a proteja avioanele la sol :
– Adapostire in bunkere
Aceste bunkere NATO sunt proiectate pentru a rezista la lovituri directe cu bombe de 225 kg. Cam subtire !
– Aparare AA la sol puternica
– Camuflaj
– Machete false ale avioanelor
–Protectie aeriana prin mentinerea permanenta in aer a unor avioane deasupra bazei
– Tunele si hangare subterane
Un hangar subteran este deobicei sapat intr-un munte si include toate elementele esentiale ale oricarei baze militare de aviatie: facilitati de mentenanta, depozit combustibil si armament, centru comunicatie, bucatarii, dormitoare si generatoare de curent electric.
Tari care au folosit sau inca folosesc acest sistem de protectie: Albania, China, India, Pakistan, Italia, Coreea de Nord, Africa de Sud, Suedia, Taiwan, Vietnam si Yugoslavia.
Conform datelor istorice, primele hangare adapostite in munti , au fost cele de pe Pantelleria, o mica insula vulcanica aflata intre Sicilia si Tunisia. Asa arata in 1930 cand a luat fiinta.
Asa arata acum
Un Aermacchi MB 339 si niste Tornado
Hangarul are 350 m lungime si poate adaposti 80 de avioane,
Albania
A mai fost folosit de drone CIA in timpul razboiului din Yugoslavia.
India
Opereaza de la o astfel de baza din apropierea de Delphi avioane MIg 21 si Mig 29
Yugoslavia
Elvetia
O alta tara care si-a creat un astfel de sistem de aparare in WWII a fost Elvetia, sistem dezvoltat apoi in timpul razboiului rece, folosit si astazi. In circa 10 baze aeriene cu tunele in munti, erau protejate Messerschmitt Bf 109 construite local si Morane Saulnier D 3800/D3801, apoi avioanele cu reactie Hawker Hunter, Mirage III, F5 , F18.
Daca la inceput erau simple tunele de protectie, treptat au devenit hangare cu facilitati complete de mentenanta.
Un astfel de hangar adaposteste 22 F5. Usa exterioara este fabricata din metal cu miez de lemn.
Dupa usa puternic aparata cu mitraliere, se afla un tunel in S, care face imposibil focul cu arme grele in urmatoarea usa din metal si beton care fac hangarul interior foarte bine protejat.
In plus exista inca doua tunele, primul asigurand spatiu pentru reparatia majora a 11 avioane si inca un tunel unde este adapostita munitia dupa inca o usa blindata. Bineninteles ca exista spatii pentru comanda, personal, etc.
Simetric, exista aceleasi spatii pentru inca 11 avioane.
In spate exista un depozit de combustibil, iar toata aceasta constructie asigura operarea timp de 10 zile a celor 22 avioane, complet independent, fara nici un fel de aprovizionare.
In prezent singura facilitate de acest gen este cea de la Meiringen, folosita pentru 22 F18.
Daca pentru F5 se foloseau macarale pentru operare, F18 fiind mult mai greu, s-a construit inca un tunel pentru manevrare.
Suedia
O tara care a avut un sistem sofisticat de astfel de hangare, unul din ele devenind muzeu:
Suedia in prezent foloseste strategia de dispersare a avioanelor Gripen.
Noul concept face posibil ca un avion sa fie deservit de o echipa de sase tehnicieni si un pilot, avionul fiind capabil sa decoleze de pe portiuni mici de autostrada. O cisterna, un van cu munitia, totul dispersat pe o suprafata imensa, face ca acest concept sa fie unul de succes.
