Despre puterea navală a Moldovei în timpul lui Ştefan cel Mare m-am decis să scriu ca urmare a unor dispute amicale, interlocutorii mei susţinând faptul că populaţia care a locuit în spaţiul României de azi nu a avut niciodată tradiţie navală. O dată această decizie luată, tratarea pânzarului moldovenesc a venit firesc.
Am ales să evidenţiez cele realizate în timpul lui Ştefan cel Mare pentru că domnia sa reprezintă apogeul puterii atinse de un principat românesc în Evul Mediu. Indiscutabil, acest fapt este consecinţa mai multor factori, geografici, politici dar mai ales economici.
Din acest punct de vedere, principatul Moldovei a beneficiat de la crearea sa şi până în timpul domniei lui Ştefan de o creştere economică continuă, îndeosebi datorită comerţului şi bunei organizări administrative, ajungând la un moment dat să deţină o poziţie privilegiată în comerţul Evului Mediu.
Despre poziţia privilegiată a principatelor româneşti aflate la întretăierea unor rute comerciale deosebit de importante şi despre pânzarul moldovenesc şi particularităţile sale puteţi citi în continuarea acestui articol pe Romanian Navy Historic Ships (rnhs.info)
Nicolae Hariuc