Puțin despre momentul fatidic 1940.

Concluzionăm așadar aceste fatidice zile din istoria românilor , 28 iunie – 4 iulie 1940, respectiv cedarea Basarabiei în urma ultimatumului sovietic.

Am o dorința sinceră, aceea de a citi o evaluare corecta a perioadei carliste pe baza mărturiilor de atunci și documentelor, reținând un aspect vital. Existenta tuturor regimurilor totalitare, ca vorbim de cele de factura comunistă sau cele de factură fascista își justifică existența pe demonizarea regimului anterior. În Rusia bolșevică sursa tuturor răutăților a fost regimul țarist, în Germania nazistă sursa problemelor era Republica de la Weimar și lista o putem continua.  Nu înseamnă desigur o „albire” a perioadei, nu înseamnă o apologie unei perioade ci este important doar acel concurs de factori care ne-au împins în prăpastie. Și da, este important pentru prezent, comportamentul Rusiei de azi nu diferă absolut deloc în raport cu URSS-ul anilor 1940.

Cred că este vital să analizam eșecurile noastre ca națiune în anumite puncte ale istoriei și greșelile noastre. Fără această analiză nu vom putea niciodată să identificăm reapariția în societate a unor comportamente politice care au generat aceste efecte. Cred si sunt ferm convins ca atunci când aplicam dictonul, „Succesul are 100 de artizani si eșecul un biet orfan” ne facem un uriaș deserviciu, simplificăm un complex istoric de evenimente, acțiuni și fapte la o persoana sau la un eveniment. Fundamental greșit însă.

Având aceste aspecte vitale în vedere, m-am gândit sa vă ofer o imagine asupra evenimentului respectiv conform opiniei a 3 generali români. Rețineți vă rog că nu sunt opiniile mele, ci ale trei ofițeri, generali a armatei române.

„Citind, se mai leagă idei de cap” – mi-a spus un domn profesor acum mulți ani, și cu privire fatidicul moment 1940, citind cartea-monografie a istoriei armei grăniceri mi-au rămas întipărite în memorie mai multe pasaje. Cartea a fost scrisă de trei generali care au activat ca și ofițeri în perioada comunistă și care au trăit o mare parte a vieții lor sub comunism, deci nu pot fi “acuzați” de viziuni monarhice, ba din contră,  o istorie “regulamentară”, însă documentele nu pot fi alterate.

Fără sa mă intereseze o „spălătura istorică“ a Regelui Carol al II-lea aș dori totuși sa analizăm rațional perioada respectivă deoarece este vital de importantă. Acea perioadă și nu alta a fost premergătoare unui eșec general al nostru ca stat, alunecând pe mai multe pante, una naționalistă si alta comunistă. Desigur că în speță ultimei trebuie menționat “ajutorul” “prietenului” de la răsărit, căci vocație de extremă stângă istoricește vorbind noi nu am avut, măreția curentului comunist in Romania interbelica se măsura în cei 800 de adulatori ai ideii, o parte din ei analfabeți însă toți niște oportuniști din naștere.

Historia magistra viatae est.

Revenind la esența problemei, de reținut totuși ce ne scriu autorii, toți trei de la înălțimea gradului de general de brigada(r):

“În 1938, când conducerea română căuta apropierea de Anglia şi Franţa, acestea au abandonat-o, dând prioritate intereselor Germaniei în Balcani. “ – op. cit pag 300

De menționat în acest context turul de forță al lui Carol al II-lea bătând la ușile garanților Marii Uniri. Nu aș învinovății aici scurt si “suveranist” Europa ci aș lua în calcul faptul că la momentul respectiv francezii și englezii ar fi dat orice pentru o pace promisă de Germania, o pace imposibilă având în vedere încheierea primului Război Mondial și condițiile impuse Germaniei. Practic au încercat să-și răscumpere o greșeală făcând o și mai mare greșeală.

Ce nu este de înțeles în schimb este iarăși poziția politicului român, chiar al celui mai de seamă exponent al  diplomației romanești, Nicolae Titulescu. Apropierea de Rusia propusă și conflictul cu Iorga i-au adus în fapt excluderea din viața politica românească.

Astfel autorii au pus situația în context. De aici în schimb problema devine interesantă:

“În cursul zilei de 27 iunie după transmiterea răspunsului către Moscova, Carol al II-lea a invitat la palat pe ambasadorii axei (Germaniei şi Italiei), care, după luarea la cunoştinţă despre situaţia creată, l-au sfătuit să accepte ultimatumul. În aceeaşi zi, după primirea celei de a doua note ultimative sovietice, a avut loc al doilea Consiliu de Coroană în care, din cei 26 de membrii ai săi (ministrul Apărării Naţionale, generalul Ţenescu, nu a participat, fiind ocupat cu pregătirea armatei), numai 6, în frunte cu Nicolae Iorga, au fost pentru rezistenţă. În acelaşi jurnal, Carol al II-lea scria: „Consider că se face o mare greşeală de a ceda fără nici o rezistenţă aproape un sfert de ţară, dar mă văd copleşit de avizul marii majorităţi a acelora cărora le-am cerut sfatul. Am plecat fără a mai da mâna cu nimeni, adânc amărât şi convins că urmările celor hotărâte vor fi foarte rele pentru ţară, chiar dacă cum crede Argentoianu, foarte curând vom câştiga ce am pierdut.“48) . Pentru aceste cuvinte, Carol al II-lea n-ar trebui uitat niciodată, întrucât, indiferent de consecinţe, românii nu aveau dreptul să cedeze, chiar sub ameninţarea cu războiul, nici o palmă din pământul ţării! Dar politicianul român nu a înţeles niciodată acest deziderat atât de important pentru fiinţa oricărui neam de pe lumea aceasta. Păcat! Regele însă l-a înţeles! “ – op. cit. Pag 256.

Aici aș mai avea eu un punct de adăugat, generalul Țenescu a fost unul din avertizorii vremelnici ai Consiliului de Coroana cu privire la incapacitatea armatei de a apăra Romania Mare in 1940. Așadar, realmente și un vot pentru rezistență ar fi avut niște urmări greu de estimat.

Ca de obicei, nu pun concluzii să lăsăm documentul evocat de cei trei generali să vorbească plus faptul că vorbim la o distanta de 81 de ani de la eveniment, sub umbrela de securitate colectivă NATO și din postura de membru al Uniunii Europene.

Atenție însă cu cine votați, politicieni cu aer nou și metehne vechi ne aduc iarăși in pragul dezastrului.

Ma semnez al vostru lt(rez)

Bibliografie:

General de brigadă (r) Neagoe Sever, General de brigadă (r) Ilie Tender, General de brigada (r) dr. Gheorghe Văduva – Istoria grănicerilor.

Sursă fotografie – Ocupația sovietică a Basarabiei și Bucovinei de Nord – Wikipedia