Racheta CAMM dezvoltată de MBDA va consolida capacitatea de apărare a distrugătoarelor Type 45 ale Marinei Regale
CAMM Sursa foto: MBDA
MBDA a primit un număr de contracte pentru a îmbunătăți în mod semnificativ capabilitatea de apărare antirachetă și antiaeriană a celor șase distrugătoare Type 45 ale Royal Navy.
CAMM (Common Anti-Air Modular Missile) va fi în premieră asociată cu un sistem de comandă și control Sea Viper (C2) actualizat. CAMM oferă o capabilitate superioară de auto-apărare și de apărare a navelor din apropiere și va completa Aster 30, consolidând sistemul de apărare antiaeriană al Marinei Regale.
Montarea CAMM pe distrugătoarele Type 45 va crește cu 50% numărul de rachete antiaeriene disponibile. Vor fi instalate și 24 de celule de lansare suplimentare, iar sistemul Sea Viper C2 va fi actualizat pentru o mai mare putere de procesare.
Cele 48 de celule Sylver existente pe Type 45 vor fi astfel destinate exclusiv rachetei Aster 30 cu rază mai mare de acțiune, care este, de asemenea, modernizată. Acest lucru înseamnă că această rachetă va rămâne în serviciu în toată perioada în care distrugătoarele Type 45 vor fi operaționale.
CAMM a fost deja livrată atât Armatei Britanice, cât și Marinei Regale, ca interceptor al sistemelor de apărare aeriană cu baza la sol (GBAD) și naval (NBAD), permițând acestor servicii să folosească o rezervă comună de rachete.
În serviciu pe fregatele modernizate Type 23 ale Marinei Regale, CAMM va fi montată în viitor și pe Type 26 și Type 31. Familia CAMM a avut succes rapid în rândul clienților internaționali, Canada și Brazilia fiind printre ultimele țări care au comandat racheta anul acesta.
Comunicat de presă MBDA
Despre distrugătoarele antiaeriene Type 45, clasa „D” sau „Daring”
Nu este un secret că sunt unul dintre admiratorii programului distrugătoarelor antiaeriene Type 45, cunoscute și sub numele de clasa „D” sau „Daring”. Trebuia să fie rezultatul unui proiect comun cu Franța și Italia, dar Marea Britanie s-a retras din program (1999) din cauza cerințelor tehnico-tactitce diferite și neînțelegerilor dintre parteneri cu privire la repartizarea „plăcintei” industriale.
Programul britanic a continuat și, ca orice program militar, nu a fost scutit de întârzieri și depășiri ale bugetului alocat. Cele 12 nave inițiale s-au redus la opt în 2004, doar șase unități fiind până la urmă comandate, construite și livrate către Royal Navy. Programul a costat 6,46 miliarde lire sterline (9.166.066.257,67 lire sterline în banii din 2020), cu 1,5 miliarde (29%) mai mult decât bugetul inițial iar prima navă a intrat în serviciu în 2010 față de 2007 așa cum fusese inițial prognozat. Prin comparație, primele trei unități Type 26, o fregată antisubmarin de mari dimensiuni (peste 8000 tone deplasament la încărcare maximă față de cele 8500 tone ale Type 45) au primit un buget de 3,7 miliarde lire sterline.
Type 45 au beneficiat de o propulsie nouă, inovatoare, de tip Integrated Electric Propulsion (IEP) despre care vă recomand să citiți mai multe aici. Adoptarea acestui tip de propulsie are o serie de avantaje însă, în cazul britanicilor, o eroare de proiectare sau „balmăjirea” cerințelor operaționale a condus la o serie de incidente soldate cu pierderea completă a energiei electrice și, pe cale de consecință, a propulsiei. Soluția a constat în înlocuirea celor două diesel-generatoare cu trei, mai puternice, în cadrul unui program de remotorizare care a costat contribuabilul britanic 160 de milioane de lire sterline.
Distrugător antiaerian de clasă Type 45 – Daring Sursa foto: plymouthherald.co.uk
Navele sunt construite în jurul sistemului Sea Viper compus din radarul Sampson produs de BAE Systems Maritime, radarul S1850M cu rază lungă de acțiune produs de BAE Systems și de Thales (Smart-L), un sistem de comandă și control și sistemul vertical de lansare Sylver. Folosește rachete produse de MBDA, Aster 15, cu o rază de acțiune de 1,7 km până la 30 km și Aster 30, cu o rază de acțiune de 3 km până la 120 km.
Este un sistem foarte capabil, conceput să facă față atacurilor la saturație cu rachete navă-navă subsonice sau supersonice, avioanelor sau aparatelor de zbor fără pilot. Despre Sampson, legendele urbane spun ca poate ghida până la 16 rachete Aster simultan în timp ce urmărește circa 1000 de ținte de mărimea unei mingi de crichet care se deplasează cu viteze de Mach 3. Raza maximă de detecție este de cel puțin 400 km. Sea Viper poate lansa opt rachete în mai puțin de 10 secunde.
Deși senzorii lui Type 45 pot urmări rachetele balistice, fapt confirmat de o serie de teste reale, încă nu are o rachetă care capabilă să și lovească țintele respective, ceea ce s-ar putea schimba o dată cu intrarea în dotare a Aster 30 Block 1 NT.
Actualul program, despre care se face vorbire și în comunicatul de presă de mai sus, va costa circa 500 milioane de lire sterline conform Ministerului Apărării britanic. Se pare că o parte semnificativă a bugetului va fi alocată modernizării rachetei Aster 30.
Primul distrugător astfel echipat ar trebui să fie în apă undeva prin vara lui 2026. Ceea ce vedem aici este o operațiune normală de modernizare la mijlocul duratei de viață a navelor, ceea ce mai poate fi numit și Mid Life Update. Este ceva ce mai toate marinele serioase fac pe timpul duratei de viață a unei nave.
Celulele pentru CAMM vor fi instalate în fața Sylver VLS unde era inițial prevăzut un Mk-41 VLS, actualmente sală de gimnastică. În spatele VLS-urilor este spațiul pentru rachetele navă-navă și aici este interesant ce vor alege britanicii ca să înlocuiască bătrânele Harpoon. Sursa foto: Navy Lookout
De altfel, britanicii s-au apucat sau se vor apuca curând de proiectarea unui urmaș al Type 45, viitorul distrugător antiaerian – Type 83. Un alt semn de normalitate, doar – doar o pricepe și cine trebuie de pe la noi…
Revenind la subiect, este de remarcat că Sea Ceptor se dovedește un produs de succes pentru filiala britanică a MBDA, pe lângă Royal Navy, racheta fiind achiziționată sau în curs de achiziționare și de marinele Braziliei (clasa Tamandare), Canadei (versiunea canadiană a Type 26), Noii Zeelande (clasa Anzac – Meko) și de marina Chile, un utilizator consecvent de armament britanic (Type 23).
Așa cum spuneam mai demult, precum Casandra, se pare că, încet – încet, Aster 15 va ieși din serviciu, urmând a fi înlocuită cu Sea Ceptor (CAMM) în cazul britanicilor (poate și-al italienilor) și, posibil, cu Mica NG în cazul francezilor.
Apropos de Chile, Royal Navy urmează să retragă din serviciu în 2021, respectiv 2022, pe HMS Monmouth, respectiv HMS Montrose. Zic de Chile pentru că noi n-avem nevoie de așa ceva și, în plus, se pare că am devenit foarte refractari la armamentul britanic de când cu cele două fregate Type 22R… Cele două nave sunt destul de bătrâne, cu HMS Monmouth trasă de ceva timp pe dreapta și HMS Montrose într-o stare mult mai bună, trecută prin programul de reparații capitale și modernizare LIFEX.
Pe lângă Type 45, Type 23 este una din fregatele mele preferate. Conceptual, clasa beneficiază de o propulsie modernă de tip CODLAG și este gândită din start cu un sistem de lansare verticală a rachetelor antiaeriene. În plus, fiind un specialist în lupta antisubmarin, a beneficiat de toată experiența britanică în reducerea semnăturii acustice a carenei. În funcție de starea actuală a celor două nave, cred că se poate obține un preț bun pe ele urmând ca reparația capitală, remotorizarea și modernizarea lor să se facă în țară, unde avem expertiza necesară. Toate aceste lucrări vor adăuga încă 15-20 de ani la durata lor de viață. Senzorii și armamentul ar putea fi cei britanici (radarul Artisan și racheta Sea Ceptor) sau ar putea fi reconfigurat, la libera alegere a înălțimilor lor de la amiralitate. Important e sa fie pe toate la fel.
Astfel, în circa patru ani, am putea avea patru fregate (T22R și T23„R”) capabile să lupte în toate mediile și am putea regândi actualul program al corvetelor luînd în considerare tocmai acest fapt. În toți acești patru ani am putea retrage treptat Mărășeștiul și cele patru Tetaluri (a căror valoare combativă este practic inexistentă) și, cu banii rămași, am putea înlocui Tarantulele în loc să le modernizăm. Mi-ar plăcea ceva în genul Visby. Ah, să nu uit, totul în același buget de 1,6 miliarde…
Nicolae