Antitank missile, semiautomatic or manual guided through wire, 125 mm caliber
Racheta antitanc, dirijata manual sau semiautomat prin fir, cal. 125 mm
9M14P Maliutka, At-3 Sagger
Asa isi denumea produsul un site romanesc care incerca sa faca reclama industriei de aparare, atata cat s-a putut face.
Este vorba de versiunea romanesca a rachetei de productie sovietica 9M14P Maliutka.
Adica „Micuta”. Codul NATO atribuit este AT-3 Sagger. O arma incercata in razboaie, mai buna sau mai slaba, aceasta dupa priceperea operatorilor sau a propagandei adverse.
Modelul de referinta sovietic a fost introdus in dotare in anul 1963 si a fost produs, cu imbunatatiri succesive, pana in anul 1984 in URSS. In alte tari, cum ar fi Romania, Serbia, Bulgaria se afla inca in nomenclatorul de fabricatie. De mentionat ca in Rusia, incepand cu 1995 mai ales, s-au lansat oferte de reluare a productiei cu modele modernizate sau doar de modernizare a rachetelor existente in dotarea tertelor tari utilizatoare. In jur de 45. Sunt oferite noi tipuri de incarcaturi cumulative, in tandem, sau incarcaturi termobarice.
De asemenea, pe baza variantei 9M114P ( poluavtomaticescaya, semiautomata ), s-a realizat o noua racheta pentru dotarea complexului portabil Fagot.
Racheta originala este o racheta antitanc ghidata prin fir, cu dirijare manuala dupa linia de ochire ( acronim in engleza MCLOS ). In acest caz operatorul lanseaza racheta si apoi observa tinta si punctul luminos al trasorului rachetei, prin periscop sau cu ochiul liber, utilizand un joystick pentru a face corectiile pe traiectorie. Cea mai simpla forma de dirijare a unei rachete antitanc. Dar sa nu uitam ca pentru a se ajunge la asa ceva au fost necesari 200 de ani de revolutie industriala si 2 razboaie mondiale.
Racheta propriu-zisa a fost simplificata la maximum . Daca modelul anterior, 3M6 Shmel avea 6 servomecanisme de dirijare, Maliutka are doar unul, care actioneaza asupra ajutajelor motorului de mars . Giroscopul este pus in mars de catre o banda metalica infasurata pe axul sau, simplist vorbind, in acelasi mod in care se face pornirea cu …snur a motorului unei barci sau al unuia similar ( masina de tuns iarba, generator,etc ). Rachetei i se imprima la lansare o miscare de rotatie in jurul axei proprii ( 8,5 rot/sec ) prin pozitionarea in unghi a duzelor motorului de start. Pe traiectorie aceasta rotatie este asigurata de dispunerea in unghi a suprafetelor portante. Racheta nu dispune de sursa de energie la bord, aceasta fiind primita de la panoul de comanda prin intermediul cablului trifilar, cu lungimea de 3000 m, in cadrul semnalului de comanda stanga-dreapta si sus-jos. Corelarea semnalului de comanda cu pozitia corecta fata de orizontala este facuta de catre blocul giroscopului. Imediat dupa lansare, racheta se ridica pentru a evita lovirea unui eventual obstacol datorita unghiului de inclinare al rampei. Distanta minima de intrare in conditii de functionare a blocului giroscopic de dirijare este de 400-500 m, pa aceasta portiune racheta zburand nedirijat. Din acest motiv, in inzestrarea echipei de lansare a complexului portabil si a complexelor pe sasiurile BRDM 1 si 2 intra un aruncator de grenade antitanc RPG-7 ( AG-7 ) pentru lupta antiblindate in acest spatiu mort. Dupa cum s-a aratat mai inainte, racheta dispune de un trasor, a carui flacara este observata de operator, care observa in acelasi timp tinta, si incearca sa mentina punctul luminos al trasorului suprapus pe tinta, dirijand racheta cu un joystick aflat pe panoul de comanda.
Chiar si in cadrul complexelor AT dispuse pe mijloace blindate acest panou este amovibil, in multe cazuri operatorul dirijand racheta din afara mijlocului de lupta, pentru a evita lovirea sa personala de catre inamic, in cazul observarii complexului AT. Distanta maxima de indepartare a operatorului fata de lansator este de 15 m. La panoul de comanda se poate atasa un periscop cu magnificarea de 8x. cu un camp vizual de 22,5º, util in cazul tragerii la distante mai mari de 1000 m.
Componente racheta
Diagrama de tragere arata ca racheta poate fi dirijata cu maxim 22,5º in stanga sau dreapta axului lansatorului. Astfel, la devierea maxima, distanta de tragere se reduce la 2710 m. La iesirea din zona moarta de 500 m, racheta poate fi dirijata stanga-dreapta cu maxim 50 m.
Operatorul trebuie sa aiba un grad inalt de pregatire in ceea ce priveste dexteritatea in dirijare, pentru a trece la o sansare reala fiind necesare nu mai putin de 2300 de lansari pe trenajor ( simulator acum ) si 50 de lansari simulate saptamanale pentru mentinerea deprinderilor. Un alt inconvenient este durata mare de traiect, ceea ce a permis in unele cazuri manevre de eschivare sau camuflarea cu fum a tintei.
Racheta a fost realizata si in varianta cu dirijarea semiautomata ( acronim SACLOS ), si anume racheta 9M14P, unde complexul de lansare 9P133 are in dotare ( in cadrul dispozitivului optoelectronic de ochire ) un goniometru care masoara abaterea unghiulara fata de axul optic al lunetei a semnalului emis de un bulb ( lampa) incandescent cu emisie in IR montat pe racheta. In cazul existentei unor alte surse de emisie in IR in campul optic al lunetei ( focuri, tinte false si surse de lumina polarizata pentru contramasuri in IR ), operatorul comuta sistemul pe dirijarea manuala cu ajutorul clasicului joystick. Intr-o lupta moderna, aproape intotdeauna. Dar tinerii din tanara generatie par sa nu mai aiba probleme la manuirea joystick-ului! Iar simulatoarele de atrenament au devenit tot mai ieftine si mai dsiponibile. Ca o paranteza, in anii 70-80, pentru militarii de alte arme era o distractie tip Luna Park accesul la 2-3 lansari la ” masina de antrenament „, cum era denumit trenajorul vechi, din generatia tuburilor electronice si a tintelor afisate pe lamele semitransparente in obiectiv!
Racheta antitanc 9M14 Maliutka a fost racheta antitanc cu cea mai larga raspandire in armata romana. A fost utilizata pe numeroase tipuri de platforme terestre sau aeriene.
Inceputul dotarii armatei cu acest tip de arma s-a facut prin importul din fosta URSS a complexului 9P110 ( pe sasiu BRDM 1, echipaj 2 persoane ) si a complexului portabil 9K11 ( echipa de transport-lansare de 3 persoane ). Daca pentru complexul blindat 9P110 exista fotografii atestand utilizarea acestuia de catre armata romana, pentru complexul portabil 9K11 eu personal nu am reusit sa gasesc nici una desi surse de informare autorizate si plansele de cunoastere ii mentioneaza existenta.
Ulterior au intrat in dotare variantele 9M14M ( tot cu dirijare manuala ) si 9M14P ( cu dirijare semiautomata ), cu viteze usor marite pe traiectorie si putere de perforare sporita, odata cu complexele 9P122 si 9P133 respectiv, ambele pe sasiu BRDM 2.
O noua etapa a fost trecerea la productia sub licenta a rachetei , la Uzina Mecanica Mija.
Totusi, se pare ca licenta nu a fost furnizata in intregime, dupa unele surse partea sovietica rezervandu-si dreptul exclusiv de a produce cablul special de dirijare, trifilar.
Datele tehnice ale variantei produse pe plan local sunt:
-lungime 860 mm
-anvergura ( cu aripile pliate ) 185 mm
-anvergura ( cu aripile extinse) 393 mm
-lungime 860 mm
-diametru fuselaj 125 mm
-masa 11,4 kg
-bataie maxima 3000 m
-bataie minima 400 m
-capacitate de perforare 460 mm
-viteza pe traiectorie 120 m/s
-temperatura de exploatare -40ºC…+50ºC
Dupa trecerea la productia sub licenta a rachetei, s-a produs atat sistemul de comanda si control al rachetei, cat mai ales, au fost realizate noi platforme de lansare.
Racheta a intrat in dotarea masinii de lupta a infanteriei MLI-84, produsa la Uzina mecanica Medias, lansatorul fiind montat desupra tunului cal.73 mm.
Pe baza lui TAB 77 s-au realizat 2 modele de transportoare blindate cu armament greu. Unul a fost dotat cu un tun automat cal. 30 mm cu alimentare duala ( 2 benzi incarcate cu munitii diferite ), ajuns in stadiul de preserie, prezentat public la parada militara de la 23 august 1984. Dispunea de 2 lansatoare standard montate pe lateralele turelei. A fost scos din dotare datorita problemele prezentate de sistemul de alimentare duala, probleme inerente preseriei, care nu au mai fost corectate, preferandu-se casarea in locul remedierii. Tipic pentru perioada post 1989 ( era derivat din tunul AA cal. 30 mm, o arma fiabila ).
Al doilea model s-a realizat prin montarea turelei de MLI 84 pe un TAB 77, nedepasind stadiul de prototip.
De asemenea, s-a facut referire pe forumuri la un TAB 77, dotat cu turela normala cu 2 mitraliere ( cal.14,5 si 7,62 ) si cu lansator de rachete AT. Nu am reusit sa gasesc vreo confirmare a existentei acestui prototip.
Pentru fortele terestre s-au realizat prototipuri de vanatori de tancuri pe baza transportoarelor amfibii blindate RN-94 si B-33 Zimbru, neintrate in productie de serie. Acestea utilizeaza o varianta modificata a lansatorului de rachete antiaeriene CA-95, la care suportii pentru acrosarea containerului rachetei A-95 au fost inlocuiti cu lansatoare standard pentru Maliutka. O solutie interesanta si cu cheltuieli reduse de dezvoltare.
De asemenea, pe forumuri s-a vorbit de un prototip de acest fel dezvoltat pe baza TAB-C 79, zvonuri neconfirmate prin declaratii oficiale sau fotografii.
Fortele aeriene au utilizat, inca inainte de 1989 acest tip de racheta pentru dotarea unor elicoptere vanatoare de tancuri, montand lansatoare si sisteme de dirijare pe IAR-316 B Alouette III, IAR-317 Airfox si IAR-330 Puma.
Intreprinderea Electromecanica Ploiesti a prezentat o varianta de modernizare a rachetei, sub denumirea de Maliutka M2T prin inlocuirea incarcaturii cumulative clasice cu una in tandem, mai puternica, provenita de la firma Euromissiles, de tipul celei utilizate pe racheta AT Milan 2T. De asemenea s-au inlocuit elementele cu durata de viata depasita ( motor etc.). In prospectul de prezentare se spune ca acest tip modernizat se poate obtine atat prin revitalizarea rachetelor existente in stoc, cat si ca produs nou.
Principalele date tehnice care s-au modificat sunt:
-masa 13,5 kg
-lungime ( cu sonda retrasa ) 997 mm
-capacitate de perforare 900 mm blindaj reactiv
Racheta modernizata a fost prezentata in public montata pe masina de lupta a infanteriei MLI-84M Jderul, cu cate 2 lansatoare montate pe turela OWS-25. Aceeasi turela a fost montata pe un prototip RN-94, precum si pe prototipul ZIMBRU 2000, nici unul nefiind lansat in productie de serie.
Ulterior, in locul ei a fost instalat un sistem de rachete AT Spike, utilizandu-se un lansator cu 2 rachete per turela.
De asemenea, racheta Maliutka M2T ar fi trebuit sa doteze si noul tip de turela realizat de Uzina Mecanica Marsa pentru modernizarea aceluiasi MLI-84, ramasa in stadiul de prototip, fiind preferata turela OWS.
MLI84 modernizat la Marsa
Care este viitorul acestui tip de racheta ?
In multe tari inca se mentine in dotare. Atuurile par sa fie pretul de cost scazut si cantitatile mari disponibile. De asemenea, tehnologia relativ simpla de fabricatie, fiabilitatea si posibilitatea de a suporta modernizari succesive.
In unele cazuri pretul ajunge la ordinul sutelor de dolari, spre deosebire de alte rachete, unde pretul se cifreaza la ordinul zecilor de mii.
Durata mare a traiectului si posibilitatea amplasarii sistemului de dirijare la maximum 15 m fata de lansator ( in cazul sistemului portabil ) fac posibile contramasurile, cum ar fi manevre evazive ale tintei, camuflarea cu fum si tirul in directia punctului de lansare demascat.
Dar trebuie luate in calcul si posibilitatile de modernizare. O vopsea ( chit chiar ) radioabsorbanta, de felul celor celei puse la punct de specialistii romani, premiati cu aur la saloanele internationale de inventica pentru aceasta realizare, ar deruta sistemele de aparare activa radar a tancutilor, care inca se afla in faza de implementare.
Incarcatura cumulativa tip tandem este deja implementata.
Term
Mai mult, cercetatorii de la Agentia de Cercetare pentru Tehnica si Tehnologii Militare au realizat sistemul TERMRAD, un sistem de comanda prin radio a unui lansator de rachete Maliutka M2T, prevazut cu camera de termoviziune. Destinat initial a fi montat pe blindate, el s-ar putea utiliza si in camp, distanta intre emitator si receptor in acest caz putand atinge 6 km. In cazul utilizarii in incaperi, distanta se reduce drastic la 100 m. In acest mod, tragatorul se gaseste la adapost. Cu unele modificari, acest sistem ar putea inlocui legatura prin radio cu una prin fibra optica sau prin cablu. Procesarea, afisarea imaginii captate de termocamera si dirijarea rachetei se fac cu un simplu lap-top. Sistemul mai necesita un sistem de servomecanisme pentru orientarea lansatorului, un joystick pentru comanda acestuia plus termocamera si alte subsisteme electronice de transmisie de date.
Astfel, prin introducerea in dotare a acestuia, si aplicarea unui chit radioabsorbant pe racheta, Romania ar putea avea un sistem de rachete AT destul de modern, cu costuri minime.
Bibliografie
-album Expomil 1999, realizat de Ionica Fonosch
-prospecte Romarm
-publicatii oficiale ale MApN: Observatorul militar, Viata Armatei, Apararea Patriei
–http://www.dpa.ro/rp/publicatii/rtm/index.shtml
-Wikipedia
–http://inbsite.com/missiles3.html
–http://btvt.narod.ru/4/sagger.htm
–http://rbase.new-factoria.ru/missile/wobb/malutka/malutka.shtml
Nicusor