Săptămâna care a trecut a fost marcată pe plan internaţional de publicarea deciziilor liderilor politici supremi ai S.U.A. şi Federaţiei Ruse referitoare la denunţarea de către ambele părţi a „Tratatului privind Forţele Nucleare cu Rază Medie de Acţiune” – semnat la Washington, la 8 decembrie 1987, de preşedintele american Ronald Reagan şi de Mihail Sergheevici Gorbaciov, secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Opţiunea „dublu zero”, propusă de liderul politic american, a fost acceptată în anul 1987 de către cel sovietic şi, astfel, s-a ajuns la interzicerea instalării în Europa a oricăror tipuri de rachete cu rază medie de acţiune (echipate cu focoase nucleare şi capabile să atingă ţinte aflate la o distanţă de 1000-5500 km), precum şi a tuturor rachetelor cu rază scurtă de acţiune (care aveau posibilitatea să detoneze focoase atomice la distanţe cuprinse între 500 şi 1000 km). Rachetele care existau deja în Europa au fost retrase de ambele părţi şi distruse.
Tratatul semnat la Washington în anul 1987 a permis deblocarea discuţiilor care începuseră la mijlocul anilor ’70, la Viena, referitoare la dezarmarea convenţională a celor două blocuri politico-militare existente în acel moment pe continentul european: NATO şi Organizaţia Tratatului de la Varşovia.
Despre criza euro-rachetelor din anii ’80 există multe informaţii şi am abordat pe larg acest subiect anul trecut, după ce un ministru român al Apărării s-a trezit vorbind despre existenţa, în opinia sa, a unor rachete balistice americane pe teritoriul României (31 iulie 2018).[1] Vorba s-a dus pe Apa Sâmbetei, la fel ca funcţia personajului politic amintit, însă au rămas nişte suspiciuni privind existenţa unor vectori nucleari la Deveselu – pe care autorităţile de la Moscova nu au întârziat să le amplifice. Acesta este unul dintre motivele pentru care revenim la rachetele pe care armata română le-a avut în dotare şi care puteau fi echipate cu focoase nucleare oferite de conducerea politică şi militară de la Moscova.
Articolul domnului Petre Opriș poate fi citit integral pe Contributors.