Situaţia deplorabilă a naţiunii române devine din ce în ce mai mult la Bucureşti şi un subiect de analiză a unor politicieni de prim rang. Printre primii care au renunţat la cifre inventate, lozinci şi explicaţii de natură politic corectă se numără europarlamentarul Adrian Severin. Într-un articol publicat în urmă cu câteva zile, „Colonizarea unei naţiuni eşuate”, autorul cu mandat de reprezentare a României în Parlamentul Uniunii Europene tratează subiectul colonizării şi refeudalizării României în cea mai incomodă manieră pentru cei ce s-au succedat de peste douăzeci de ani la conducerea ţării. Traversarea unei crize economice şi soluţionarea unor conflicte politice nu mai au nimic în comun cu starea de eroziune a statalităţii româneşti, demnă să pună odată pentru totdeauna proiectul de ţară pe butuci. La egalitate de timp, după două decenii de regim ceauşist şi încă două decenii de regim postdecembrist, suntem martorii unei transformări dintr-un stat naţional-comunist care lupta cândva împotriva colonialismului pe mapamond într-o regiune fără statalitate în căutare după stăpânire străină.
Citind cu atenţie articolul mai sus semnalat, aş putea crede că România are de-a dreptul un calendar politic propriu – în care anotimpurile se repetă o dată la ceva mai bine de un secol: după o eră glaciară de suzeranitate otomană, o primăvară a independenţei naţionale, urmată de o vară interbelică roditoare şi o toamnă în spiritul unei recolte sistematizate, postdecembrismul marchează totodată şi începutul unui nou „an” sau ciclu politic, cu precizarea că noua eră glaciară nu mai este una otomană, ci imperial-europeană. Revenirea României la structuri feudale sau la raporturi sociale iobăgeşti însă nu se poate explica doar prin factori de natură internă şi nici nu se poate combate doar printr-un simplu act electoral.
Pentru a înţelege mai bine acest anacronism în politica de subdezvoltare a României, trebuie să ne asigurăm de adevăratele calităţi ale partenerilor şi eventual prietenilor noştri din Europa.
Desigur joacă şi modul incalificabil în care România şi-a negociat aporturile cu Uniunea Europeana un rol central, însă conservarea naţional-comunistă antedecembristă de asemenea a împiedicat dezvoltarea unui sistem de apărare auto-imunitar, capabil să identifice pericolele pseudo-culturale ale unei noi hegemonii în Europa. Necunoscând aşadar dimensiunea umanistă şi pacifistă a noii hegemonii, am ajuns să ne îmbrăţişăm stăpânii de mâine în cea mai feroce naivitate. Pentru a evita ca efectul unei „gripe europene” asupra noastră, în lipsa de anticorpi, să aibă la figurat acelaşi efect precum l-a avut la propriu asupra triburilor Pieilor Roşii, împingându-i în rezervaţii, trebuie să ne imunizăm şi să cunoaştem mai bine virusul hegemonial.
Printre cei mai agresivi viruşi europeni, capabil să distrugă un continent întreg, este proiectul „Mitteleuropa” de la 1915 al geopoliticianului german Friedrich Naumann (1860-1919). Pentru înfiinţarea unui „Imperiu Central European” sub conducere germană, Naumann a dezvoltat o serie de idei şi recomandări atât de universale pentru Germania încât nu se puteau limita doar la începutul secolului al XX-lea. România reprezenta, în viziunea acestui geostrateg german, o sferă de interes veritabilă pentru aplicarea unei politici morale de cotropire, deghizând hegemonia Germaniei în umanism, ademenindu-ne cu lozinci pentru un viitor glorios în rândul naţiunilor europene. Naumann era convins că soarta a decis că există popoare care conduc şi popoare care sunt conduse, nefiind în stare să se conducă singure. De profesie predicator, Naumann cunoştea prea bine strategia de misionariat aplicată în colonii, încadrată perfect în mitul civilizatoriu faţă de înapoiaţi înrobindu-i pe un fond cultural relativ credul, prin abuziva elogiere a imperfecţiunii.
Teologismul imperialiştilor din jurul lui Friedrich Naumann este identic cu conceptul lipsit de alternativă, sub forma unui fetiş cioroit al politicienilor de la Bruxelles. Ceea ce trăim astăzi în capitalele europene înrolate în acest proiect este, după cum îl numea acest vestit liberal german, un „imperialism neoficial”. Prelucrarea factorilor decizionali ai unui stat în aşa măsură încât să acţioneze cu celeritate la aşteptările de colonizare şi penetrare pacifistă (termiuns tehnicus german este „penetration pacifique”) este odată descifrată un mecanism relativ simplu. Similar strategiei de stăpânire a lumii noi, mai întâi de toate stă culpabilizare culturală, explicându-ne odată dezindustrializaţi că răul în lume se trage de la noi înşine, fiind incapabil să percepem valoarea mântuitoare a noului stăpân. Doar printr-un proces de autoflagelare, astăzi sub forma unei justiţii discreţionare, ajungem să ne măcinăm copleşiţi de imperfecţiunea îndoctrinată. Această stare firesc să ne paralizeze şi să ne răpească şi de ultima şansă de a dezvolta o strategie pentru a înceta acest proiect de dezbinare naţională alias „integrare europeană”.
Problema este mai puţin relaţia României cu o Europă bazată pe raporturi egale între naţiuni şi state suverane, cât strategia subversivă de transformare a suveranităţii în ficţiune – valabilă la Naumann ieri şi pusă azi de Berlin în aplicare. Exact aici intervine şi impactul strategiei lui Naumann de cucerire paşnică a ţărilor sortite stăpânirii străine.
Refeudalizarea României pe plan politic şi administrativ de mâine, acordând baronilor locali prin regionalizare autoritate statală, înlătura şi ultima rămăşiţă de stat naţional unitar. Factorii decizionali cred că proiectul în numele căruia ei sacrifică şi ultimul bastion naţional ar fi în conformitate cu nişte principii universale. Greşit – ei sunt victimele unei holograme de unitate care le acoperă câmpul de vedere al politicii.
Un început ar fi şi să combatem acest virus prin acţiuni de salubritate politică: atunci când vom arăta fundaţiei germane Friedrich Naumann la Bucureşti că locul ei în viaţa publică românească nu poate fi mai sigur decât cel al britanicilor în fostele colonii, ne va respecta şi Europa. Dar pentru acest lucru avem nevoie şi de politicieni care să nu mai frecventeze în manieră de pelerini edificiul cultural al înrobirii naţionale în spiritul imperialismului german.
Radu Golban
Domnul Golban va participa ca si independent la europarlamentare si ca si program politic cu urmatoarele puncte:
Economistul Radu Golban a luat hotărârea de a candida ca independent la europarlamentare. Întrebat fiind de multe ori de ce nu se implică politic, a decis să se implice, apolitic, şi să apere interesele ţării acolo unde se joacă destinul României, la Bruxelles.
Agenda acestuia este:
1. Cine sunt si ce ma recomanda?
Am un doctorat – pe bune – in economie, un master in studii europene avansate, si pun pasiune zilnic in ceea ce fac. Sunt un roman care s-a dedicat Romaniei si intereselor ei: am spus adevarul chiar si cand era incomod. M-am batut mereu pentru cauza in care am crezut, indiferent de consecinte. Acum sunt gata sa lupt la Bruxelles pentru Romania si romani, si am sase mari prioritati:
2. Germania trebuie sa isi plateasca datoria la Romania
In 2010 am facut dezvaluirea spectaculoasa dar riguros documentata ca Germania are o datorie istorica fata de Romania, de peste 18 miliarde de euro. Cine are datorii la Romania, sa si le plateasca. Daca ar avea acesti bani, Romania nu ar mai avea motive sa se imprumute mai departe, la Fondul Monetar International.
3. Organizarea Romaniei pe baze sanatoase: modelul elvetian
Romania e de peste 20 de ani intr-o continua tranzitie, care ne-a obosit pe toti. Avem nevoie de un model de tara, de un model national. Cred ca Romania poate deveni o Elvetie a Estului, un factor stabilizator, de democratie, echilibru si prosperitate, atat pentru noi, cat si pentru regiune.
4. Libertatea romanilor de a fi stapani in tara lor
Ceea ce se intampla cu retrocedarile abuzive catre straini nu e normal. Romanii merita sa fie proprietari, nu chiriasi in tara lor. Politica abuziva prin care sunt restituite sute de proprietati in Transilvania, de care beneficiază, in special, Forumul Democrat al Germanilor din Romania, Biserica Catolica, Biserica Evanghelica si ungurii din Transilvania, genereaza cheltuieli „colosale” pentru buget pentru ca, astfel, statul devine chirias in scoli, spitale si universitatii.
5. Blocarea erodarii statului si a refeudalizarii tarii
Eu nu mai vreau baroni locali care sa taie si sa spanzure cand vor ei, care comanda deseori partidelor la Bucuresti. Avem nevoie de o regionalizare dupa cele mai bune modele si practici europene, nu de refeudalizarea Romaniei. Avem nevoie de gospodari moderni, de manageri competenti, nu de smecheri cu idei feudale. Nu „mergem inainte ca inainte era mai bine”: nu era!
6. Atragerea de bani europeni, fara furturi si ineficienta
Romania are un numar mare de miliarde de euro de atras, in fonduri europene, de la Uniunea Europeana. E dreptul nostru, de care unii hoti si incompetenti si-au batut joc. Avem nevoie de proceduri simple si clare ca romanii sa poate atrage banii europeni, si de un control adecvat care sa previna furtul.
7. Natiunea trebuie sa iasa din pasivitate, nu suntem colonie
Dupa cum bine spunea Petre Tutea, statul roman actual nu apara bogatiile tarii si nu garanteaza munca natiunii. Eu cred ca romanii trebuie sa ridice capul si sa spuna clar si raspicat ca asa nu mai merge: nici la Bucuresti, nici la Bruxelles. Gata cu bataia de joc, gata cu mirajul Uniunii Europene. Meritam sa fim tratati ca parteneri egali in plan european si meritam o clasa politica mai buna, care sa ne reprezinte cu adevarat, la Bucuresti.
Puteţi susţine candidatura lui Radu Golban semnând aici.
Articole pe acest subiect, pe RomaniaMilitary :
Datoria nerecunoscuta a Germaniei si relansarea economica a Romaniei
Recuperarea creantei istorice de la Germania, de peste 18 miliarde de euro
Romania este saraca si nu are bani. Oare?!