Romania Military

Rafale are unele probleme in India

Negocierile pentru construirea aparatelor Rafale in India, de catre  Hindustan Aeronautics Ltd. (HAL), vor mai dura cel putin noua luni de acum inainte. Desi ministerul apararii indian, A.K. Antony  face presiuni asupra birocratiei indiene ca totul sa se miste mai repede, el dorind ca totul sa se incheie in trei luni si HAL sa obtina licenta de fabricatie, prea mare succes nu are, acest lucru  dovedindu-se imposibil, din cauze locale.

In principiu, producatorul local HAL, care este si detinut de stat, ar trebui sa puna pe masa planul lor de constructie al Rafale in India: avionul, motorul, partile electronice, etc, plan in care sa arate cum va fi construit, ce nevoi are, termene, locatii, etc. Deocamdata constructorul indian nu este in stare sa ofere un astfel de plan si de aici si iritarea ministrului apararii.

Intre timp se aud voci care contesta castigarea contractului de catre Dassault Rafale, pe motiv de practici mai putin ortodoxe din partea franceza, insa India respinge aceste acuzatii, aratand ca Rafale a castigat datorita faptului ca avionul ar fi mai ieftin, pe intreaga perioada de operationalitate, cu 15%. Cei de la EADS zambesc amuzati si declara ca Rafale va castiga competitia abia atunci cand contractul va fi semnat, lucru care deocamdata nu s-a intamplat.

In mod clar Franta nu a jucat tocmai cinstit in privinta contractului cu India. Ce a oferit partea franceza puteti vedea aici: Culisele victoriei Rafale in India.

 

Problema indienilor este insa majora. Din totalul de 126 de avioane necesare, 108 ar trebui construite in India, ori noi stim ca hindusii au mari probleme cu transferul tehnologic avansat. Practic India nu are inca capacitatea sa absoarba tehnologii inalte, furnizorii locali nu reusesc sa asigure cantitatile de piese contractate la timp, dar mai ales nu resusesc sa asigure CALITATEA ceruta. Cel mai bun si recent exemplu este tancul rusesc T-90, construit in India sub licenta si care are mari probleme de calitate, probleme generate de calitatea slaba a industriei indiene.
Daca India a avut si are probleme cu producerea unui tanc, ne putem astepta ca Rafale made in India sa aibe probleme si mai mari, asta daca reusesc pana la urma sa-l integreze in productia locala.

 

 

Sursa: defensenews

 

GeorgeGMT

 

Exit mobile version