Continuam seria ratoilor…Sa pofteasca pe scena, LVT(A)-2 Water Buffalo!
LVT(A)-2 Water Buffalo (Buffalo II in inventar britanic) a fost versiunea complet blindata a LVT-2 proiectata in ianuarie 1943 in urma experientei frontului din Pacific –“A”=Armored/Blindat. Acesta avea placi suplimentare de blindaj pe plafonul cabinei echipajului, in interiorul compartimentului destinat transportului militarilor si a incarcaturii, precum si pe laterale pentru protectia angrenajelor caii de rulare (partial). Placile de blindajul suplimentar cu grosimea de 10/16 mm au ingreunat amfibia, aceasta avand greutatea totala de 10,88 tone/gol, capacitatea de incarcare scazand cu 635 kg. Din 1944, mitralierele de pe plafonul cabinei echipajului au primit scuturi de protectie demontabile –nu toate vehiculele au dispus de asa ceva. Acestea au fost primele amfibii LTV prevazute cu rezervoare auto-sigilate/auto-etansare din cauciuc sintetic+cauciuc natural stratificat, similare celor folosite in aviatie –o noutate pe plan mondial, acestea crescand nivelul de protectie (daca erau atinse de proiectile inamice rezervoarele nu scapau combustibil –risc redus de incendiu). De asemenea, au existat amfibii echipate cu un periscop rotativ dispus pe plafonul cabinei deasupra soferului, permitandu-i acestuia sa “vada” atunci cand trapa parbrizului era inchisa (similar celor de pe tancuri). LVT(A)-2 Water Buffalo avea urmatoarele caracteristici: intrat in productie din aprilie 1943; 450 de exemplare produse; echipaj 3; capacitate de transport 18 militari; lungime 7,95 m; latime 3,25 m; inaltime 2,49 m; toate celelalte caracteristici fiind aceleasi cu LVT-2. Era inarmat, de regula, cu o mitraliera M2 + o M1919A4 pe plafonul cabinei, alte doua M1919A4 aflandu-se pe lateralele platformei/cu sau fara scut de protectie.
Foarte probabil a “luptat” pentru prima data la Tarawa/Operatiunea Galvanic, sfarsitul lui noiembrie 1943…Si aici facem o mare “paranteza” pentru a vedea marturiile unui puscas marin peste care am dat intamplator cu mult timp in urma pe cand documentam un articol, marturii care mi-au placut, m-au impresionat, marturii pe care le-am notat…Puscas marin care a luptat la Tarawa si nu numai cu Divizia 2 Marina, randuri cutremuratoare despre adevarata fata a Razboiului, nicidecum idilica asa cum vedem in filme sau aiurea! “Tarawa cea de groaza”, asa cum o numea, cel mai mare atol din Arhipelagul Gilbert, i-a costat scump pe americani, care, pentru cucerirea ei au adus cea mai mare concentrare de nave utilizata pana atunci in Pacific -100 de nave, portavioane, cuirasate, crucisatoare, distrugatoare, transportoare, etc. (1800 de infanteristi marini din Divizia 2 Marina au ajuns pe Betio cu ajutorul LVT-urilor. Pretul a fost mare, 180 dintre ei fiind ucisi iar 92 de LVT-uri pierdute din 125 participante. Insa si-au facut cu prisosinta treaba, rapoartele ofiterilor stipuland clar ca doar LVT-urile au putut sa treaca peste recifele de la Betio, descurcandu-se bine chiar si pe valuri de 1,82 m cu incarcaturi de 2267 kg. Ulterior, infanteristii au aflat ca garnizoana japoneza de pe Betio numara 5000 de oameni, echipati din belsug cu mitraliere, mortiere si cateva tunuri Type 10/120 mm -tragere orizontala 16 km/tragere AA, 8500-10.000 m, cateva tunuri navale de 76,20 mm/Type 3 -120 mm/Type 3, Model 1914 -140 mm, incert, dar cu siguranta au capturat astfel de tunuri in Saipan/cateva calibrul 200 mm, model incert).
Despre comandantul sau de atunci, Colonel David Monroe Shoup, viitor general comandant al Corpului de Marina (CMC –Commandant of the Marine Corps), puscasul spune ca era “indesat, roscovan, cu gat de taur, curajos si maiastru in ale injuraturilor” –nu se ferea de “actiune” ceea ce i-a atras respectul oamenilor sai, la Tarawa si nu numai debarcand cu primul val de asalt.
Despre viata puscasilor la bordul transportoarelor, de la parasirea portului pana la debarcarea pe Insula Betio/Tarawa, ne spune lucruri interesante, cutremuratoare si definitorii pentru soldatul aflat in mijlocul unei conflagratii mondiale pe care nu si-a dorit-o, facandu-si doar datoria fata de Neam si Tara –“o ora pe zi o petrecem ungandu-ne pustile cu ajutorul unor mici pensule, ascutindu-ne cutitele si baionetele. Apoi, impartiti pe grupe, studiem fotografii aeriene ale insulei Betio si machete in relief ale acesteia frumos colorate. Astea aveau aproape 4 m lungime si gaseam in ele inclusiv asperitatile tarmului reproduse fidel, erau chiar si cocotieri in miniatura. Stiam cu totii unde avem sa debarcam si ce avem de facut dupa aceea. In afara de asta, mancam, dormeam, jucam carti si vedeam filme care intotdeauna erau foarte proaste. Pe masura ce ne apropiam de Ecuator caldura crestea fiind greu de suportat, asudam, injuram, maraiam dar eram oameni aspri si rezistam. Scriam multe scrisori, scrisori lungi in care n-aveam voie sa scriem unde mergem si ce vom face, scrisori pe care stiam ca o armata de ofiteri aflati la bordul fiecarei nave de transport le cenzurau. Oricum vor ajunge la destinatar mult dupa ce batalia s-a sfarsit, asa ca nu conta! Pe masura ce ne apropiam de Ziua Z, ofiterii ne faceau instructajul cu ce aveam si ce n-aveam voie sa facem dupa debarcare. Asta suna cam asa –nu beti pe uscat nicio picatura de apa care nu a fost mai intai analizata sau fiarta. La inceput sa beti foarte putin. Fiecare veti avea cate doua bidoane de apa fiindca nu stim cat de repede va putem reaproviziona cu apa si alimente.
Nimeni nu are voie sa se atinga fara ordin prealabil de prima hrana debarcata pe plaje. Daca vor fi soldati care sunt pusi pe furtisaguri, cei din politia militara ii vor avertiza si apoi vor trage. In ajunul Zilei Z ne-am mai verificat o data pustile si ne-am pregatit echipamentul. Aveam cu noi cele doua bidoane cu apa, rezerva de munitie si hrana pentru o zi, ratii C si K, precum si o pelerina baltata sub care ne incingeam si mai tare, caldura fiind tot mai nesuferita. Seara, la ora 19.00, s-a tinut ultima slujba catolica la bordul tuturor transportoarelor, umiditatea fiind de nesuportat, cu totii eram claie peste gramada si asudati, mirosul fiind dea dreptul respingator. Gustarea urma s-o luam la ora 1.00, bucatarii fiind nevoiti sa munceasca inca de la ora 22.00 pentru a ne satura pe toti. Ofiterii, pentru a ne incuraja, ne-au spus ca ultimele stiri primite de la avioanele care bombardau de cateva zile Betio sunt excelente, nici un semn de viata pe insula, antiaeriana foarte slaba. Noi, veteranii, stiam ca nu-i nicicum asa! Ne uitam cu parere de rau la tinerii care se bucurau zicandu-si ca va fi foarte usor! Aveau sa afle curand ca nimic nu e simplu cand e vorba de razboi si din pacate, multi dintre ei au inrosit plajele cu sangele lor. Noi ceilalti, veteranii, ostasi de marina ai primelor valuri, ne-am imbarcat in Aligatori cu pasivitatea resemnata a soldatimii experimentate. Stiam ca trebuie sa ne miscam repede asa ca aveam pe noi casca si combinezonul de panza tarcat, galben si verde, pelerinele acelea grele uitandu-le prin cotloanele navei. Aveam pusca in mana sau pe umar, bidoanele cu apa si munitiile la centura, si echipament usor pe spate. Sergentii fac apelul, transpiratia curge pe noi siroaie…
Cu totii am primit ordin sa ne schimbam rufaria, ceea ce am si facut, insa multi dintre cei noi s-au murdarit deja, simteam mirosul dar il acceptam, o patisem si noi! Eram nebarbieriti si vorbeam putin, fiecare traia cu propriile ganduri. Ora 3.20 minute, imbarcarea in LVT-uri! Strigate in noapte, chemari, injuraturi, tignale…In sfarsit, plecam! Pe masura ce ne apropiem de plaje devenim stapani pe noi si concentrati, doar cei noi intreband curiosi si tematori daca mai e mult si peste cati japonezi vom da la Betio…Incercam sa-i linistim, fara indoiala ca nu peste prea multi, insa stiam ca-i mintim… Marile nave de razboi varsa o cascada continua de fier si foc pe mica insulita Betio, aveam impresia ca in curand va disparea in mare. Ar fi bine sa fie asa, dar nu, nu scapam de lupta! Au inceput sa traga…Stupoare si neincredere in randul celor noi, curg intrebari de genul au tras, cine trage, vor trage asupra noastra!!?? Bietii de ei, tocmai intalnisera Razboiul!”. Frumoase, cumplite si totodata edificatoare randuri cu privire la ororile razboiului, cinste veteranilor de pretutindeni, respect maxim!
Oricum, dupa experienta Tarawa, USMC a facut schimbari substantiale in organigrama diviziilor de infanterie marina. Fiecare divizie avand acum cate 300 de LVT-uri destinate strict asaltului (fata de 100 inainte), la acestea adaugandu-se doua companii de DUKW si doua batalioane de LVT-uri destinate strict transportului de marfa/aprovizionare.
LVT-3 Bushmaster a fost proiectat de catre Borg Warner Corporation/BWC in aprilie 1943, fiind cunoscut in nomenclatorul fabricii drept Model B sau T11 –a fost ultimul LVT proiectat pentru USMC in WW II, fiind un mare pas inainte fata de LVT-2/(A)-2 Water Buffalo venind cu modificarile mult asteptate de catre infanteristi. Asa cum mentionam anterior, cele doua modele LVT-2 aveau un mare neajuns ce nemultumea profund USMC, nu avea rampa spate ceea ce ingreuna imbarcarea/debarcarea puscasilor, expunandu-i mai mult timp focului inamic. Despre incarcarea/descarcarea marfii si volumul acesteia nu mai vorbim…LVT-3 Bushmaster avea urmatoarele caracteristici: numele ii este dat dupa un sarpe veninos din familia Viperidae –denumire stiintifica Lachesis, supranumita Bushmaster/Maestrul Tufisurilor, vipera traind in padurile din America Centrala si de Sud; 2962/2964 exemplare construite intre 1943-1945 de catre companiile Borg Warner Corporation/BWC, Ingersoll si Graham-Paige Motors Corporation/GPMC. Amfibia a fost destinata exclusiv transportului de trupe si marfa; echipaj 3 –comandant (partea stanga a cabinei), sofer (centrul cabinei), ajutor de sofer (partea dreapta a cabinei). Cabina era modificata fiind prevazuta cu 3 ferestre din sticla rezistenta la gloante/sticla laminata, asigurand o vedere periferica excelenta; numar maxim de puscasi la bord 24/2 plutoane; lungime 7,95 m; latime 3,25 m; inaltime 3,02 m; blindaj cuprins intre 6-9 mm. Exista optiunea adaugarii de placi de blindaj suplimentar insa asta scadea capacitatea de incarcare la 1300 kg.
DETALII LVT-3
Din 1949 s-a acoperit cu placi din aluminiu si compartimentul marfa, 1200 de LVT-3 fiind convertite la standard LVT-3C la Santierul Naval Long Beach/Los Angeles (s-a inchis in 1997. Aceste exemplare aveau pe plafonul cabinei o mitraliera M2 in turela, inca una fiind montata la partea frontala a amfibiei intr-un montaj cu bila. Placile din aluminiu se puteau plia peste sponsoane usurand debarcarea puscasilor.
LVT-3C
LTV-3C IN COREEA -1950
Greutatea la incarcatura maxima atingea 20.540 kg –cu 2700 kg mai greu decat LVT-3, lungime 7,65 m, latime 3,41 m, inaltime 3,08 m, garda la sol 49,50 cm, presiunea pe sol 0,90 kg/cmp); greutate la incarcatura maxima 17,50 tone; suspensie torsilastica; motorizare -2 Cadillac 346 Seria 42/Twin Cadillac, V8, benzina, amplasate pe lateralele amfibiei, 110 CP fiecare la 3400 rpm/total 220 CP/160 kW -12,57 CP/tona. Motoarele erau amplasate in sponsoane fiind conectate prin transmisie hidramat. Motoarele si transmisia proveneau de la tancheta M5 Stuart (ca fapt divers, in WW II, Cadillac Motor Car Division din Detroit a produs 12.880 de motoare V8 pentru vehicule blindate. Dintre acestea, 5924 au echipat LVT-3 produse de BWC si GPMC); transmisie -4 viteze inainte+una inapoi.
CADILLAC V8 SERIA 42
LVT-3&JEEP
Pe mare folosea doar treptele 1 si 2 de viteza; viteza maxima pe uscat 28 kmh/pe apa 10 kmh; autonomie pe uscat 240 km/pe apa 120 km; incarcatura maxima la bord 3365 kg. Compartimentul cargo avea dimensiuni generoase, amfibia putand lua la bord un Jeep. Amfibia era prevazuta cu rampa spate mobila actionata hidraulic –un detaliu tehnic important; armament –o mitraliera M2/12,70 mm+2 M1919A4/7,62 mm (unele exemplare aveau mitralierele in turele deschisa amplasate pe plafonul cabinei); LVT-3 a fost utilizat pentru prima data in lupta la Okinawa/1 aprilie 1945-22 iunie 1945 (SUA au pierdut atunci 12.520 de oameni. Peste 1000 de LVT-uri au luat parte la asalt), iar LVT-3C in Coreea/septembrie 1950. LVT-3/3C au ramas in dotarea USMC pana in 1955 cand au inceput sa fie inlocuite de LVTP-5. Se pare ca astazi, Corpul de Marina tailandez inca opereaza 16 exemplare LVT-3 –posibil pentru instructie deoarece dispun de muuult mai modernele AAV-7A1/SUA/36 de exemplare si BTR-3E1/Rusia/12 exemplare.
LVT-4 Water Buffalo (SUA)/Buffalo IV (Marea Britanie) a fost proiectat de FMC prin modificarea LVT-2 in august 1943. Fata de LVT-2, varianta LVT-4 avea motorul dispus frontal si rampa spate mobila actionata hidraulic. Acest design facilita imbarcarea/debarcarea trupelor usurand totodata incarcarea/descarcarea marfurilor/echipamentelor. LVT-4 putea lua la bord un Jeep/un obuzier M2A1/calibrul 105 mm, si a fost de departe cea mai numeroasa versiune LVT -8348 de exemplare fabricate intre decembrie 1943-aprilie 1945 (6083 de exemplare au primit US Army si peste 1700 USMC, alte 500 mergand la britanici. Sovieticii au primit si ei prin Lend-Lease, LVT-2/4 –au fost vazute pe Oder si Dunare. Nu se stie cu certitudine cate LVT-uri au primit sovieticii insa rusii sustin c-au fost doar 5 exemplare. Surse independente rusesti sustin c-au fost 34 de LTV-2, insa e putin probabil! Ehhh, pai daca tot vorbim de Lend-Lease-ul sovietic, haideti sa pomenim cat le-au dat americanii -400.000 de jeep-uri si camioane, 14.000 de avioane, 8000 de tractoare, 13.000 de tancuri, 1,50 milioane de paturi, 15 milioane de cizme, 107.000 tone de bumbac, 2,70 milioane tone de produse petroliere, 4,50 milioane tone de alimente. Hmmm, sa-ti tot faci Armata, nu-i asa? Da’ mujicilor nu le place sa recunoasca ca fara ajutor american erau pe craca! Ei sustin ca ajutorul “a fost infim, fara importanta strategica”. Pe bune, mai rusoilor!!??).
LVT-4 ARUNCATOR DE FLACARI LA PELELIU
LVT-4 WATER BUFFALO&TUN POLSTEN
LVT-4 LA OKINAWA
LVT-4 Water Buffalo avea urmatoarele caracteristici: 8348 de exemplare produse de catre FMC la Lakeland/Florida si Riverside&San Jose/California, GPMC in Detroit/Michigan si St.Louis Car Company in Saint Louis/Missouri (alte surse, 8351 de exemplare produse); a luptat pentru prima data la Peleliu/Operation Stalemate II alaturi de LVT-2, septembrie-noiembrie 1944; motor dispus frontal ceea ce usura mentenanta, insa sistemul de racire era inadecvat ducand la supraincalzirea motoarelor. Totusi, per ansamblu, USMC a considerat LVT-4 “o masina buna, utila, bine protejata si de incredere”, raportandu-l la LVT-2; lungime 7,90 m. Compartimentul cargo era mai lung cu 60 cm fata de LVT-2; latime 3,29 m; inaltime 2,46 m; greutate la incarcatura maxima 13,50 tone. Putea duce cu 1135 kg mai mult decat LVT-2; echipaj 3 in cabina+30 infanteristi/doua plutoane; putea duce un Jeep, o senilata Universal Carrier (probabil, in uz britanic) sau un obuzier M2A1/105 mm (cu rotile demontate); viteza maxima pe sosea 28 kmh/pe apa 10 kmh; rezerva interna de combustibil 530 L; raza de virare 9,14 m; presiunea pe sol 0,71 kg/cmp; motor –Continental W670-9A/7 cilindri/250 CP la 2400 rpm, benzina, 10,95 L, racit cu aer, 15,14 CP/tona; a intrat in lupta la Saipan, iunie 1944; armament -2 mitraliere M2 pe plafonul cabinei+3 M1919A4 pe laterale. Britanicii au echipat cateva exemplare cu cate un tun Polsten dispus frontal+2 M2 dispuse lateral (au fost folosite in noiembrie 1944 in Olanda, Operation Infatuate. De asemenea, in martie 1945, Divizia 79 Blindate Royal Army le-a utilizat pe Rin, inclusiv in varianta ambulanta).
LVT-4 SEA SERPENT
Ei bine, inginerii Diviziei 79 Blindate din Royal Army au proiectat o variant “exotica” a LVT-4, numita LVT-4(F) Sea Serpent/Sarpele de Mare, unde F=Flametrower/Aruncator de flacari. Era inarmat cu doua aruncatoare de flacari Ronson, similar Wasp/varianta aruncator de flacari a Universal Carrier (ca fapt divers, in iunie 1943, britanicii si canadienii aveau 818 vehicule Wasp/Viespea in Europa), si o mitraliera. Urmau sa participe la invazia Japoniei in cadrul “Bateriei de Foc” din compunerea Regimentului 34 Suport Amfibiu din Marina Regala. Insa asaltul final n-a mai avut loc, Hiroshima si Nagasaki punand punct conflictului din Pacific si viselor imperiale ale Soarelui Rasare.
Smashed by Japanese mortar and shellfire, trapped by Iwo’s treacherous black-ash sands, amtracs and other vehicles of war lay knocked out on the black sands of the volcanic fortress. ca. February/March 1945
LVT (A)-4 a aparut in urma cererii urgente venita din partea USMC pentru o putere de foc mai mare decat tunul de 37 mm de pe LVT(A)-2. Numit si Amtank/Amphibious Tank/Tanc Amfibiu, LVT(A)-4 a aparut in 1944, era blindat si avea la partea superioara complet inchisa o turela deschisa M8 cu un obuzier calibrul 75 mm, pe turela gasindu-se si o mitraliera M2. Faptul ca turela era deschisa a fost considerata “o mare greseala” de catre echipaj (erau descoperiti in fata atacurilor infanteriei inamice, cu deosebire la atacul lunetistilor). A luptat la Saipan (prima data -2 batalioane Amtank), Guam, Tinian si Iwo Jima (aici s-au dovedit cu adevarat valoroase scotandu-i pe japonezi din pesteri), arma calibrul 75 mm dovedindu-se eficienta in distrugerea fortificatiilor japoneze de pe plaje sau din interiorul insulelor (angajau lupta precum tancurile fiind bine apreciate de infanteristi). 26 de LVT-uri au fost pierdute, cu certitudine, la Peleliu (ca fapt divers, aici au folosit pentru prima data LVT-uri in rol de ambulanta plutitoare, acestea avand pictata crucea rosie pe laterale. In afara echipajului aveau la bord un medic si 3 asistenti+echipament medical de urgenta, fase, seringi, calmante, garouri, plasma, antibiotic, dezinfectante. Asta a salvat viata multor puscasi marini).
LVT(A)-4 avea urmatoarele caracteristici: producator FMC, 1890 de exemplare produse incepand din martie 1944 (1488 de exemplare au fost produse in 1944). 533 de exemplare au ajuns la USMC/3 batalioane Amtank, iar 1307 au ajuns la US Army/7 batalioane Amtank. Doar 50 de exemplare au ajuns la britanici si canadieni; echipaj 6 –comandant in turela/tragator in turela/incarcator in turela/sofer in cabina, frontal/ajutor de sofer in cabina/tragator AA deasupra turelei; lungime 7,95 m; latime 3,25 m; inaltime 2,77 m fara mitraliera/3,11 m cu mitraliera; diametrul turelei M8 -1,38 m; turela se rotea 360◦, operata manual sau hidraulic; viteza de rotatie a turelei 24◦/s; elevatie tun cuprinsa intre -20◦/+40◦; rezerva interna tun M3/calibrul 75 mm, 100 de proiectile (M3 deriva din obuzierul M1. Tragea un proiectil HE de 8,27 kg la 8790 m cu viteza initiala de 381 ms. Proiectilul continea 676 g TNT/2828 kJ la detonare. Tragea si proiectile antiblindaj de 7,39 kg la 6400 m distanta, viteza initiala fiind de 305 ms –aceste proiectile erau letale pentru blindatele japoneze prea subtirele la blindaj, un asemenea proiectil trecea ca prin branza prin blindaj de 9,90 cm grosime aflat la 250 m distanta/6 cm aflat la 3000 m distanta. In pesteri dadea cu proiectile incendiare cu fosfor alb de 8,56 kg greutate, raza maxima de actiune fiind de 8790 m cu viteza initiala de 381 ms); rezerva interna munitie mitraliera M2, 420 proiectile (doar la varianta initiala LVT A-4/Seria 1); rezerva interna munitie mitraliere M1919A4, 6000 de proiectile (doar la varianta a doua a LVT A-4/Seria 2, varianta numita si LTV(A)-5/aprilie 1945, probabil, 269 exemplare produse de catre FMC. Mitralierele erau dispuse pe lateralele turelei si aveau scut de protectie. Au aparut in urma intensificarii atacurilor infanteristilor kamikadze japonezi cand nevoia de protectie apropiata a crescut); blindaj cuprins intre 6-13 mm, coca amfibiei. Blindaj frontal turela 38 mm/lateral turela 25 mm; garda la sol 46 cm; motorizare Continental W670-9A dispus dorsal –pentru a face loc motorului s-a marit carena; putere dezvoltata 14,44 CP/tona; cutie de viteza mecanica cu 5 trepte inainte si una inapoi; rezerva interna de combustibil 529 L/benzina. Rezervor cu auto-obturare, prevenind aprinderea si explozia combustibilului in caz ca era atins de proiectile inamice; suspensie torsilastica; latime senile 20 cm prevazute cu patine in forma de “W”; viteza maxima pe uscat 40 kmh/pe apa 11 kmh; autonomie pe uscat 201 km/pe apa 120 km; urca pante de maxim 31◦; trece obstacole verticale de maxim 91 cm; trece santuri de maxim 1,50 m lungime; raza de virare pe uscat 9 m/pe apa 15 m. Au fost vazute si in Coreea, 1950.
Si revenim la marturiile infanteristului nostru de la Tarawa/Insula Betio/Operatiunea Galvanic, pentru a vedea cum decurgea un asalt amfibiu cu Aligatori…”LVT-urile se afla toate in drum spre Betio, pot fi zarite asemenea unor insecte mici, negre, tarandu-se pe mare. Micutii “crocodili” inainteaza greu, sarmanii, infruntand vantul si marea agitata. La bord suntem incremeniti de frig, suntem uzi leoarca din pricina stropilor de apa, iar pe multi din tineri ii chinuie raul de mare fiindca LVT-urile sunt zdravan zguduite. Cei mai multi dintre noi nu ne dezlipim privirea de la micuta Betio care fierbe in urma bombardamentului aero-naval…Greu ti-ar veni sa crezi ca ar mai putea exista fiinta omeneasca vie. Trei mii de metri pana la plaje, primele proiectile japoneze se sparg deasupra Aligatorilor. Uimire foarte vie starnita de ciudatenia evenimentului in randul celor noi – Au tras? Nu au murit cu totii? Vor trage asupra noastra? Pentru ei e un spectacol straniu sa vezi venind asupra ta proiectile tasnind dintr-un loc atat de incendiat si devastat ca Betio. Cand mai aveam 700-1000 m pana pe plaja au tras tunurile antitanc, proiectilele inconjurand Aligatorii. Intr-un minut mai multi au fost loviti, oamenii sarind sau cazand peste bord in apa mult prea adanca, inotand cu disperare. Mitralierele japoneze trag, oamenii dispar pur si simplu in apa. Cei norocosi ajung in ochiuri de apa putin adanci inainte de a se prabusi –se mai vede o parte a trupului lor, pusca sau echipamentul, ranitii avand o sansa mica de a fi salvati de sanitari. Mica, dar exista…Nici urma de japonezi dar de asta avem parte infanteristii din primul val si, cu toate astea, inaintam in infernul acela unde moartea n-avea chip. La 600 m de tarm, un Aligator plin cu oameni a fost lovit de un proiectil antitanc sau de un proiectil de mortier, explodand… Bucati de metal si oameni zboara prin aer inainte de a cadea in apa plina de pesti morti, mii de pesti morti, pesti mari de 15 cm si mai mult”. Ce-ar mai fi de spus decat Doamne-fereste de razboi si RIP pentru toti eroii indiferent de care parte au luptat, fiindca cu totii au suferit si au murit intr-un conflict pe care Lumea nu si-l doreste “reinventat”!
Va urma.
WW
SURSE DATE SI POZE: Wikipedia, Enciclopedia Libera, Internet.
http://www.clydemaritime.co.uk/xlighters www.xlighter.org
www.navyhistory.org.au
www.usa.gov › federal-agencies
www.usmcu.edu › Research
www.ibiblio.org › ref › Roebling › Roebling
ascelibrary.org › doi › pdf
www.nps.gov › usmc › pcn-190-003115-00
www.asme.org › about-asme › landmarks
www.nationalww2museum.org › vehicles-war
ibiblio.org
usautoindustryworldwartwo.com