T72B3
Rusii au inregistrat in Ucraina pierderi neverosmil de mari in tncuri, mii de unitati au fost distruse, in cea mai mare parte de infanteria ucraineana dotata cu rachete AT si mai apoi de artilerie. Lasand la o parte faptul ca de multe ori rusii s-au dus ca berbecii cu tancurile aliniate frumos, in sir indian, neprotejate de infanterie si au fost flancate de vanatori de tancuri ucraineni precum ratele la vanatoare, pierderile sunt totusi mult prea mari, mai ales in conditiile in care luptele tanc vs tanc in Ucraina au fost rare, asa cum era de asteptat.
De ce rusii au inregistrat pierderi atat de mari, pe langa faptul ca-s berbeci?! Pai insasi filosofia din spatele poiectarii tancurilor rusesti a favorizat pierderea lor pe banda rulanta. Rusii inca n-au aflat, sau daca stiau nu le-a pasat, cum ca campul de lupta modern este intesat de rachete anti-tanc moderne, extrem de eficiente si relativ ieftine fata de pretul unui tanc cu tot cu echipaj.
Si utie-asa rusii s-au trezit ca tancurile lor cu blindaj relativ usor sarind in aer precum floricele in tigaie, ceea ce n-ar trebui sa fie o noutate pentru nimeni.
Daca ne intoarecm inapoi in timp, sovieticii au renuntat la tancurile grele din familia KV-2, IS-2 si IS-3 in favoarea tancurilor medii si de aici au aparut cele doua linii importante: T 72 si T 80.
Ambele tancuri sunt extrem de mobile: foarte rapide, usor dislocabile mai ales datorita greutatii reduse, pot traversa orice pod pentru camioane, pot zburda pe terenuri grele, mocirloase fara sa se afunde (au in medie cam 45 de tone), inaltimea redusa le face greu de descoperit si usor de camuflat, una peste alta – solutia ideala…
Cu toate acestea Moscova n-a invatat mare lucru din infruntarea cu tancurile grele germane si a uitat prea repede prapadul pe care Tiger si Panther l-a facut in radul T 34. Rusii au mers pe ideea de tancuri ieftine dar in acelasi timp de o foarte mare mobilitate. Au avut dreptate?!
Vestul, pe de alta parte, a adoptat filosofia germana: tun de mare calibru extrem de precis, tanc foarte bine protejat. De aici a rezultat o serie de tancuri de mare tonaj, de la 60 de tone in sus, Challenger 2 britanic fiind aici campion cu 75 de tone masa maxima gata de lupta.
Insa aceasta greutate are de fapt un singur scop: protectie! Daca ne uitam la cele 45 de tone ale tancurilor rusesti si la cele + 60 de tone ale tancurilor NATO, diferenta este de cam 15 tone si se regaseste in mare parte in blindaj.
Revenind la rusi, filosofia din spatele tancurilor usoare si ieftine rusesti are o anumita logica, imbatranita intra-devar si nerealista, dar are: tancul rusesc trebuie sa fie greu de reperat si usor de camuflat – rezulta o inaltime mica, tancul trebuie sa fie usor, rapid, sa poata folosi cam orice pod rutier, sa poata traversa terenuri slabe (acolo unde tancurile mai grele s-ar impotmoli sau ar distruge drumul/terenul si logistica cu camioanele ei nu ar mai putea sa tina pasul).
Nivelul de protectiv nu trebuie sa fie extraordinar pentru ca tancul sovietic dispune de o foarte mare mobilitate, viteza si va ataca inamicul prin surprindere realizand mari brese in apararea inamica, sau va flanca inamicul. Puterea de foc trebuie insa sa fie mare si de aici sovieticii au mers cam la paritate cu calibrul tunului: NATO – 105mm, URSS – 100/115mm iar in zilele noastre, NATO – 120mm, Rusia a ramas pe 125mm.
Nu discutam aici despre calitatea tancurilor in sine ci despre filosofia din spatele proiectarii lor.
Vestul, pe de alta parte, a invatat din al doilea razboi mondial ca echipajul este mai valoros decat tancul si nici chiar tancurile nu cresc in pomi, astfel incat au mers pe modelul german de tancuri cat mai bine protejate si cu mare putere de foc, tunuri precise, echipaje bine pregatite.
Sovieticii in schimb au mers pe doua drumuri paralele: un tanc mai sofisticat – T 80 si unul pentru mase – T 72, dar ambele respecta aceleasi criterii binecunoscute: mici, rapide, foarte usoare si nu foarte bine protejate.
Logica sovieticilor (ii tot pomenesc pentru ca tancurile actuale rusesti sunt sovietice) ar fi trebuit sa se clatine cand in razboiul arabo-israelian de Yom Kippur, rachetele AT-3 Sagger (Malyutka) era cat pe ce sa-i faca arsice pe israelieni. Racheta in sine lasa lat orice tanc al vremii sale daca-l nimerea, problema ei consta in dificultatea enorma pe care operatorul o avea in ghidajul rachetei.
Israelienii au scapat usor, pentru ca egiptenii aveau un stoc mare de Malyutka, dar asa cum am spus era foarte dificil de ghidat la tinta, AT-3 fiind o racheta ghidata prin fir.
Dar sovieticii nu au bagat nimic la cap si rau au facut, pentru ca racheta AT a schimbat de fapt campul de lupta al tancului intr-un mod foarte radical.
Inainte ca rachetele AT sa prolifereze, tancurile erau vanate de alte tancuri, de tunuri anti-car si aviatie. Artileria grea (obuzierele) nu vana in mod direct arma tancuri, dar pe atunci lupta impotriva tancurilor era dusa de unitati specializate care la randul lor erau in linia de foc directa atancurilor (tunul AT si tancul inamic).
Astazi insa lupta anti-car este dusa predominant cu ajutorul rachetelor AT, care au devenit usoare si transportabile de un singur om, pot lovi de la 25m si pana la 4-5 km, se auto-ghideaza si au o enorma putere de distrugere. In fata lor viteza si inaltimea mica a tancurilor rusesti numai conteaza si nici capacitatea T 72 de traversa terenuri grele. In ziua de astazi nivelul de protectie conteaza, incluzand aici si sistemele active de protectie, ori tancurile rusesti tocmai aici stau rau, i-au foc la prima lovitura, le sar turelele, in schimb ce omoloagele lor occidentale, desi sunt la fel de vulnerabile in fata rachetelor AT rusesti, reusesc de multe ori sa-si salveze macar echipajul.
Rusii au tancuri cu aproximativ 15-20 de tone mai usoare decat NATO, iar majoritatea acestei mase vine din nivelul de protectie, acolo unde, am vazut clar in Ucraina, tancurile rusesti i-au foc la prima lovitura.
Ca idee, T 72, T 80 si T 90 se invart, in functie de varianta in jurul unei mase de 45 de tone, in timp ce britanicii au cu Challenger 2 – 75 de tone, Merkava 4 – 65 de tone, Leopard 2A6 – 62 to, dar varianta Leopard 2A7+ este la 67,5 tone. Leclercul francez are “doar” 57 de tone, dar trebuie tinut cont ca tancul francez este singurul din NATO cu incarcator automat si trei membrii in echipaj.
Americanii cu Abrams M1A2 SEP v3 au un tanc de aproape 67 de tone.
Se vede astfel diferenta de putere de incasare.
Rusii insa se tin tare si nici T-14 Armata nu va face nota discordata cu restul familiei desi viitorul MBT rusesc este semnificativ mai greu decat T-72/T 80, ajungand la o masa de 55 tone, asta deocamdata pe hartie, pentru ca nu exista T 14 in varianta operationala. Tancul rusesc va dispune de incarcator automat si un echipaj de trei oameni, apropiindu-se, ca nivel de greutate, de Leclercul francez.
Dar sa nu uitam ca incarcatorul automat nu este deocamdata agreat de prea multi constructori de tancuri macar pe motiv de viteza la incarcarea tunului. In lupta, un incarcator uman este mai rapid decat unul automat, omul este mai fiabil si in plus un echipaj format din patru membrii este mai util atunci cand tancul are nevoie de reparatii usoare.
In privinta T 14 Armata nu putem cunoaste calitatea protectiei rusesti, cu atat mai mult cu cat sistemul lor activ de protectie – Afganit, ar fi trebuit sa fie operational, dar nimeni nu l-a vazut prin Ucraina.
Astfel incat rusii au pastrat prea multa vreme atat tancurile sovietice cat si filosofia care a stat la baza proiectarii acestora iar in Ucraina au cules “laurii”, desi semnele erau clare ca vreamea tancurilor usoare dar sprintene a trecut de mult si daca un tanc nu rezista (macar echipajul) unei prime lovituri ii trimiti pe front absolut degeaba.
GeorgeGMT