De aceea, in convorbirea pe care a avut-o in septembrie 1533 la Suceava, cu Nicolae Iskrzski, Petru Rares, facand aluzie la legaturile lui Sigismund I cu Aloisio Gritti, afirma: “Iar acela in care maria-sa regele are nadejde nu ma va impiedica in aceasta, pentru ca eu voi sti cu ce si cum sa-i umplu gura, si eu nu voi renunta chiar de ar fi sa se pravaleasca lumea toata asupra mea”. Prilejul de a astupa gura lui Aloisio Gritti n-a intarziat, deoarece la 1 iunie 1534 aventurierul a pornit din nou spre Dunare cu legenda ca este trimis de padisah “sa randuiasca o pricina de granita cu Ferdinand de Habsburg”.
Fiind informat ca Aloisio Gritti este insotit de 3000 de ieniceri, ceea ce parea cam mult pentru o misiune pacificatoare, Petru Rares a trimis “solii”, care, impreuna cu dregatorii lui Vlad Vintila, domnul Tarii Romanesti, au intampinat pe trimisul padisahului langa Targoviste cu multe si scumpe daruri. In acelasi timp, solii secrete au pornit din Suceava spre Ferdinand de Habsburg cu misiunea de a se informa daca apusenii intentioneaza sa porneasca razboi contra turcilor, si spre Moscova pentru a determina pe Ivan al IV-lea cel Groaznic sa intervina pe langa regele Sigismund I al Poloniei, in vederea zadarnicirii scopului urmarit de Aloisio Gritti.
De la Targoviste, Aloisio Gritti a trecut in Transilvania pe la Bran. In apropiere de Brasov a fost intampinat de logofatul Toader Bubuiog, care i s-a alaturat cu un corp de oaste moldoveneasca. Sub masca fidelitatii, “calul troian” al lui Petru Rares (fiindca, logofatul Toader asta si era –un om de “taina” al domnitorului) a patruns in tabara “reprezentantului sultanului pentru Ungaria” (Ungaria, dupa batalia pierduta de la Mohacs din 1526, era sub dominatie otomana), care la inceputul lunii august 1534 a intrat in Brasov. Sa fi fost aceasta o operatiune pusa la cale de catre Petru Rares si oamenii sai, pentru anihilarea lui Aloisio Gritti? Cu siguranta, DA!
Pentru a-si impune autoritatea asupra intregii tari, Aloisio Gritti, folosind pretextul ca Emeric Czibak, episcopul de Oradea si voievodul Transilvaniei, urmaresc sa rascoale poporul impotriva sa, a organizat asasinarea prezumtivului instigator de mase. Contrar asteptarilor, asasinatul n-a fost de natura sa intimideze, ci sa rascoale pe sasii, secuii si romanii din Transilvania. In scurt timp, Stefan Mailat, comandantul ostilor transilvanene, care asistase la scena prezentarii capului lui Emeric Czibak si care fugise noaptea impreuna cu altii din tabara lui Aloisio Gritti, a reusit sa stranga o oaste de peste 40000 de calareti si pedestri –mare parte, formata din sasi, secui si romani revoltati.
Afland despre aceasta de la spionii sai si intuind primejdia, Aloisio Gritti a trimis oameni la beiul Nicopolului spre a-i cere sa vina cu oaste in ajutor, iar la 21 iulie 1534 a parasit Brasovul si s-a indreptat in mare graba spre Medias, unde a si ajuns pe data de 27 iulie. Beiul de Nicopole, n-a putut sa-I vina in ajutor, deoarece prima masura luata de Stefan Mailat a fost aceea de a inchide trecatorile spre Tara Romaneasca.
Apreciind ca in camp deschis nu poate opune rezistenta fortelor care se apropiau, la 14 august 1534, Aloisio Gritti s-a inchis in cetate cu cei trei mii de ieniceri, sperand sa fie sprijinit si de locuitorii Mediasului pana la sosirea beiului de Nicopole, caruia ii ceruse ajutor armat.
Manifestand in continuare o falsa afectiune fata de aventurier, Toader Bubuiog cu ostenii lui au ocupat pozitii de lupta in afara zidurilor cetatii ca sa poata intretine legaturi secrete cu armata lui Stefan Mailat. Fiind informat zilnic cu privire la desfasurarea evenimentelor din Transilvania, Petru Rares a trimis la Medias pe vornicul Huru (alt om de “taina” al domnitorului) cu inca 12000 de oameni, printre care si calareti, care s-au alaturat corpului de oaste a lui Toader Bubuiog.
Aloisio Gritti s-a bucurat cand a vazut cum ii sporesc fortele, dar mai tarziu bucuria i s-a transformat in intristare si deznadejde, fiindca la sosirea ostilor lui Stefan Mailat, moldovenii s-au alaturat acestora, asediind impreuna cetatea. Dupa cateva zile de asediu, locuitorii Mediasului, pentru a evita distrugerea orasului, au ridicat steaguri albe deasupra zidurilor si au deschis portile cetatii.
Dandu-si seama ca nu poate face fata situatiei, Aloisio Gritti s-a predate impreuna cu cei doi fii ai sai vornicului Huru si logofatului Toader Bubuiog, carora le-a promis 100000 de galbeni, daca le vor cruta viata. Comandantii ostilor moldovene nu s-au lasat mituiti, ci l-au predat lui Stefan Mailat, care a ordonat sa fie decapitat.
In ziua de 28 septembrie 1534, un carutas, care s-a oferit sa faca pe calaul, a pus urmatoarea conditie: “Tai capul astui boier mare daca-mi dati cizmele lui”. Conditia fiind acceptata, “calaul” a taiat rapid capul lui Aloisio Gritti si i-a tras cizmele din picioare. Gasind in buzunarul lor doua pungi pline cu pietre scumpe, “le vandu lui Nicolae Pataki pentru 38 de galbeni unguresti si un cal”. Cei doi fii ai lui Gritti fiind dusi la Suceava, unul a fost ucis de calau, iar celalat inecat.
Ajuns voievod al Transilvaniei, Stefan Mailat a tradat pe domnul Moldovei, trecand de partea lui Ioan Zapolya, care manifesta aceeasi fidelitate fata de sultan ca si in trecut. In aceasta situatie, domnului Moldovei nu-i ramanea altceva de facut decat sa-si indrepte toate sperantele catre Carol al V-lea si catre fratele acestuia, Ferdinand de Habsburg, pentru a obtine ajutor contra turcilor. Pe de alta parte, Ioan Zapolya solicita sprijinul lui Petru Rares contra lui Ferdinand de Habsburg. Inainte de a primi raspunsul, oamenii sai, prinzand un sol al lui Petru Rares (domnitorul n-a stiut, dar printre oamenii sai erau si tradatori, iar cand a aflat era deja prea tarziu), i-au confiscat scrisoarea prin care erau prezentate lui Ferdinand de Habsburg conditiile crearii unei aliante antiotomane. In scopul dovedirii loialitatii fata de Poarta, Ioan Zapolya a trimis aceasta scrisoare sultanului Soliman Magnificul, care a fost si mai mult cuprins de furie. A fost o crunta lovitura pentru Petru Rares, care, din pacate, n-a sesizat la timp tradatorii din jurul sau!
Atitudinea ostila a lui Zapolya, raportata la faptul ca ulterior el insusi a incheiat la Oradea un secret antiotoman cu Ferdinand de Habsburg, care la randul sau n-a acordat nici un fel de sprijin lui Petru Rares in actiunea de organizare a unui front impotriva turcilor in Moldova, evidentiaza in mod clar, caracterul iluzoriu al formarii unei aliante crestine capabile sa resolve sarcina istorica preconizata de catre domnul Moldovei.
La imprejurarile vitrege s-a adaugat si faptul ca parte dintre marii sai dregatori, in frunte cu Mihu hatmanul erau tradatori. Referitor la relatiile secrete pe care seful armatei moldovene le intretinea in acea perioada cu turcii, a scris chiar si cronicarul Macarie in cronica sa despre Moldova, de la moartea lui Stefan cel Mare pana la domnia lui Petru Rares, citez: “Deci in acest an un oarecare Mihul in dregatorie inalta, de neam arbanas (era de origine albanez), om inselator care, cum se spune, indemna si razvratea pe toti aratand ca pastreaza catre domn dragoste din inima, in taina insa pregatea tradare si tesea sfaturi pline de clevetiri. Si s-a intovarasit cu cei care voiau sa-si insuseasca averi ale altora si ale lor sa se inmulteasca cu mijloace nedrepte (din pacate, neamul nostru a avut, si are inca, asemenea scursuri! Ca banul este “ochiul dracului”, nici nu mai incape indoiala). Si au inceput sa prinda semintele necredintei si a trimis in taina o scrisoare catre marele imparat al turcilor pentru rasturnarea domnului. Acesta neantarziind intru nimic, ci indata sufland ca vantul fioros de la apus si ca furtuna care vajaie din greu si s-a sculat urland cumplit ca leul, aducand cu sine multime de fiare”.
Dupa marturiile unor diplomati ai vremii, Petru Rares a fost singurul dintre principii crestini care a raspuns apelului facut de catre Carol al V-lea in vederea realizarii unei coalitii menite sa stavileasca expansiunea otomana in Europa. Pentru a evita riscul care ar fi rezultat din caderea in mainile turcilor a scrisorii trimise lui Carol al V-lea prin episcopul Vasile (posibil ca acesta sa fi fost mai mult decat un slujitor al Domnului), aceasta scrisoare a fost redactata intr-un stil metaforic, “conventional”, a carei semnificatie trebuia sa fie talmacita verbal de catre mesager. Deci, cu alte cuvinte, o scrisoare codata, ceea ce dovedeste ca oamenii de “taina” ai domnului Moldovei, stiau a lucra si cu asa ceva! Iata ce continea scrisoarea: “Generosule domn, stimate prieten, ne rugam de domnia-voastra ca de un prieten necunoscut si credem ca pentru reciproca noastra prietenie nu va refuza domnia-voastra sa se osteneasca pentru noi. Rugam deci pe domnia-voastra ca pe un amic de incredere, ca sa binevoiasca domnia-voastra san e viziteze curand pentru a ne lecui de boala noastra, caci noi pentru osteneala domniei-voastre vom ingriji o suma de bani buni, adica trei mii de ducati. Caci ce ii foloseste omului sa aiba bani daca este lipsit de sanatate? De aceea rugam pe domnia-voastra sa nu refuze a se obosi pentru prietenia noastra si apoi pe domnia-voastra iarasi o vom conduce cu toata cinstea, dupa credinta crestineasca cu care suntem datori lui Dumnezeu. Dealtfel, sa binevoiasca domnia-voastra a crede ce ii va cere reverendissimul Vasile, episcopul, in numele nostru. Iar ca sa inteleaga domnia-voastra despre boala noastra si in ce fel s-a intamplat, iata ca au trecut doi ani sau putin mai mult de cand, fiind la baie in vreme de iarna, pe cand am iesit din baie ne-a lovit un vant rece si asa urechea noastra dreapta din vremea aceea parca ar fi astupata si astfel ne tiuie urechea parca ar bate un vant necontenit in ureche”. Explicand continutul scrisorii, mesagerul Vasile arata ca:
-medicul era imparatul Carol al V-lea;
-cei trei mii de ducati semnificau 30000 de luptatori gata de razboi;
-durerea din urechea dreapta insemna amenintarea turceasca dinspre hotarul de sud al Moldovei.
Acest mod de transmitere in secret a datelor era ceva mai evoluat decat cel folosit in secolul al XV-lea de Stefan cel Mare si Basarab al IV-lea cel Tanar (cunoscut si ca Tepelus). Desi raspunsul primit de Petru Rares prin episcopul Bella Vecchia (nume conspirativ sub care actiona de fapt agentul sarb, Bojidar Vukovic) consfintea alianta dintre moldoveni si imperiali, el n-a fost urmat de ajutorul promis. Petru Rares, ramasese singur! Va urma…
WW