Ramas singur in fata furtunii, fiind inconjurat de tradatori si afland prin iscoadele sale ca la 1 iulie 1538, Soliman Magnificul a parasit Istanbulul cu o mare armata indreptandu-se spre Adrianopol, de unde la 19 iulie 1538 a trimis porunca beilor din Silistra, Nicopole si Vidin, sa construiasca un pod la Isaccea, Petru Rares a luat primele masuri impuse de situatie. Si-a adapostit familia in cetatea Ciceu din Transilvania, adoptand tactica de lupta autohtona, dand ordin “sa se faca pustiul” in calea invadatorilor. Petru Ungurul si Ivanco au fost trimisi in calea lui Soliman Magnificul cu pretextul de a-i cere iertare si cu misiunea secreta de a culege informatii referitoare la taria fortelor care veneau spre Moldova. Cele doua iscoade au intampinat pe sultan in tabara de la Duna Binari (Fantana cu roata) de langa Provadia, la 8 august 1538. Dup ace a ascultat solia lui Petru Rares, siretul Soliman, folosind acelasi procedeu in scopul de a obtine informatii din tabara moldovenilor (in razboiul nevazut, invinge intotdeauna cel mai inteligent), i-a trimis prin Sinan Celebi, intendentul orasului Caffa (acesta era de origine roman), urmatoarea scrisoare al carei continut il reproducem (este mentionata de catre cronicarul turc, Mustafa Gelalzade): “Deoarece purtarea ta a fost ca a unui rasculat si om rau, am pornit cu razboi impotriva Moldovei. Am sa te fac sa te caiesti si am sa te silesc sa-mi dai cuvantul ca nu vei mai face asemenea fapte dusmanoase si vei veni la pragul tronului meu, inchinandu-te si sarutand pamantul din fata mea. Poate ca primind aceste conditii vei gasi miluire la mine si te voi ierta”. Insotit de “solii” moldoveni, Sinan Celebi a mers la Iasi, unde a inmanat lui Petru Rares scrisoarea trimisa de sultan.
Luand cunostinta de conditiile ce i se puneau, Petru Rares le-a prezentat capitanilor ostirii sale, carora le-a cerut sfatul. Hatmanul Mihu, comandantul general al ostirii, a fost de parere ca “ceea ce trebuie sa facem de indata este sa ne inchinam cu umilinta, plecand fata noastra supusa la Poarta fericirii sis a ne oferim slujba pentru fericirea tarii noastre, a avutiei si familiilor noastre, pentru ca in fata sultanului, ca si altadata, sa devenim fericiti, noi si tara noastra, cu avutiile si familiile noastre. Nu se poate spera vreun ajutor din partea ostirii noastre, a supusilor provinciei si nici din partea tarii, deoarece norocul si-a intors fata de la noi”. Dupa ce si-au spus cuvantul si alti boieri, Petru Rares le-a vorbit astfel: “Ceea ce ganditi voi este o parere gresita si o iluzie desarta. Norocul este un dar dumnezeiesc. Marirea avutiei si cresterea ostii nu se fac prin nepasare. In clipa de fata, scotand afara din maneci mainile voastre curajoase, sa le folositi in asa fel, incat sa se mire chiar si zeul Marte (este vorba despre Ares, zeul grec al razboiului in antichitate), manuitorul de sabii, si de lupta noastra vitejeasca sa ia pilda vantul si focul trecator”.
In scopul de a castiga timp, Petru Rares a trimis lui Soliman Magnificul un raspuns evaziv. Dar, din pacate, Petru Rares inca nu aflase proportiile tradarii de la curtea sa, iar Sinan Celebi, prin boierii tradatori, aflase in detaliu discutiile “secrete” purtate de domnul Moldovei cu capeteniile ostirii sale. Se pare ca Soliman Magnificul avea la curtea lui Petru Rares un agent de seama, in persoana Hatmanului Mihu –comandantul ostirii moldovene (cu un agent de asemenea valoare, ceilalti tradatori puteau foarte bine sa nici nu existe, deznodamantul pentru moldoveni si implicit, Petru Rares, ar fi fost acelasi!). Acest aspect este confirmat, contrar tuturor uzantelor, chiar de catre Nasuh Matrakci, cronicarul personal al lui Soliman Magnificul, in “Cronica cuceririi Moldovei”…
La 18 august 1538, la Isaccea, Sinan Celebi transmitea sultanului Soliman, odata cu raspunsul lui Petru Rares, si informatii detaliate cu privire la pozitia majoritatii marilor boieri si capitani ai armatei moldovene, precum si in legatura cu marimea, organizarea si forta acesteia.
Nestiind inca ca planul sau era prea bine cunoscut turcilor, Petru Rares aplica tactica “parjolirii”, oastea Moldovei fiind retrasa in locuri dinainte stabilite in nordul tarii, unde urmau sa se desfasoare luptele cu turcii.
Executand ordinele lui Petru Rares cu o prefacuta constinciozitate, Hatmanul Mihu si ceilalti tradatori se bucurau in continuare de increderea domnitorului. Hatmanul Mihu, cel mai probabil in urma ordinelor primate de la sultan, il dezinforma pe Petru Rares, spunandu-i ca ostile lui Soliman sunt la Bacau si la Piatra-Neamt, cand in realitate ajunsesera langa Suceava.
Intr-un tarziu, agentii lui Petru Rares, sustinuti de boierii ramasi fideli domnului, dintre acestia remarcandu-se cel cu numele de Huru, au aflat complotul si tradarea din spatele acestuia, informandu-l.
Vazandu-se tradat intr-un mod atat de perfid si neavand timpul necesar inlocuirii comandantilor tradatori, in frunte cu Mihu, la 14 septembrie 1538, Petru Rares, “cu fata udata de lacrimi”, a fugit singur pe ascuns intr-o directie necunoscuta, cu sprijinul boierilor credinciosi.
Tradatorii s-au inchinat in fata lui Soliman, care a asezat in scaunul domnesc de la Suceava pe Stefan, poreclit ulterior Lacusta (este cunoscut si ca Stefan al V-lea, fiind nepot al lui Stefan cel Mare –fiind copilul fiului sau cel mare, Alexandru. A domnit in Moldova intre anii 1538-1540). Insa, calvarul lui Petru Rares nu avea sa se sfarseasca aici, fiindca sultanul a poruncit tatarilor sa prinda pe fugarul domn si sa-l aduca viu sau mort, instituind un mare premiu pe capul acestuia.
Conform cronicarului Ion Neculce, printre cei tentati sa obtina substantialul premiu a fost si un popa, care, observand pe fostul domn, a pornit in urmarirea lui. Descriind scena, cronicarul Ion Neculce arata ca: “Petru-voda Rares, fugind prin targ pan Piatra si gonindu-l prietenii, l-au fost agiungand un popa. Si au tras Petru-voda inapoi in popa cu arcul si l-au lovit cu sageata in oblancul seii si i-au zis: intoarce-te, popo inapoi, nu-ti lasa liturghia nesfarsita”. Este insa foarte probabil ca aceasta sa fie doar o relatare romantata a povestii lui Petru Rares, fiindca cronicarul Neculce a trait mult dupa data petrecerii acestor evenimente, el nascandu-se cel mai probabil in anul 1672, deci, prin urmare, descrierea trebuie tratata ca atare.
Intr-un final, la Suceava, prin iscusinta spionilor turci, ajutati fiind si de boierii tradatori, a fost descoperit locul unde era ingropata comoara lui Petru Rares. Dupa relatarile cronicarului turc, Ibrahim Pecevi, tezaurul era compus din “argint si aur de diferite feluri si cruci impodobite si mestesugit lucrate, suliti, sabii si cruciulite batute in aur, evanghelii impodobite cu aur, marfuri de toate felurile, obiecte scumpe, precum si postavuri. Aceste obiecte depaseau orice inchipuire si socoteala. Toate au fost retinute pentru tezaurul imparatesc”.
In acest timp, Petru Rares intrase in muntii Neamtului pentru a trece in Transilvania. Alegerea acestei zone a fost facuta in scopul inducerii in eroare a turcilor si a dregatorilor tradatori, care, banuind ca va merge spre cetatea Ciceului prin trecatorile Carpatilor de nord, instalasera aici posturi de paza cu misiunea de a-l prinde. Sa fi avut Petru Rares informatii in acest sens, cu toate ca ramasese singur, boierii credinciosi luand in cea mai mare parte, drumul pribegiei? Sa fi fost el bine sfatuit de boierii credinciosi, cu deosebire de cel cu numele Huru, care a disparut misterios aparand la momentul oportun, asa cum vom vedea in cursul acestui capitol? Posibil, cert este ca, pentru mai multa siguranta, in muntii Neamtului, Petru Rares a evitat trecatorile circulate, preferand stramtorile, pe care, neputand sa le strabata calare, a parasit calul si a pornit pe jos. Timp de sase zile, singur, fara calauza si fara mancare, a strabatut muntii pana a ajuns la un rau. Mergand pe malul raului in jos a intalnit niste pescari, carora, dup ace le-a spus cine este si in ce situatie se gaseste, le-a dat 70 de galbeni si le-a promis ca va avea grija de ei daca il vor ajuta sa treaca fraudulos frontiera in Transilvania. Pescarii au acceptat oferta si, dup ace l-au ospatat cu paine si cu peste fript, “l-au imbracat in haine proaste de ale lor si cu comanac in cap”. Astfel travestit, a reusit sa insele vigilenta ostasilor care asigurau paza frontierei ce despartea Transilvania de Moldova si sa patrunda pe pamantul Transilvaniei, unde a fost dus de pescari la casa unui boier secui cu care domnitorul pribeag se gasea in relatii de prietenie. La locuinta acestui boier, povesteste cronicarul Grigore Ureche (interesant este faptul ca si acesta s-a nascut mult dupa desfasurarea acestor evenimente, posibil in 1590, deci, totul ar putea fi interpretabil), a fost gasit de catre unul dintre credinciosii sai supusi care luase si el drumul pribegiei.
Dupa ce i s-a pus la dispozitie o trasura cu sase cai si o escorta formata din 12 oameni, alesi pe spranceana, de nimeni altul decat…Huru, domnitorul a mers la Ciceu, calatorind mai mult noaptea si pe trasee laturalnice, fiind informat ca “strajile de margine au aflat ca a trecut pe sub nasul lor”.
In ziua de 28 septembrie 1538, “in rasaritul soarelui”, a intrat in cetatea Ciceu, ale carei porti au fost inchise. Aici, din pacate, iscoadele lui Stefan Lacusta, care sosisera mai inainte, au reusit sa afle cine este misteriosul personaj sosit, determinandu-i pe Parcalabul Simeon si Vladica Anastase (administratorii cetatii), “sa prinza pe Petru-voda si sa-l ucida si capul lui sa-l trimita lui Stefan-voda”. De data aceasta insa, oamenii lui Petru Rares n-au stat degeaba, reusind sa afle informatii pretioase cu privire la planul urzit, comunicandu-l din timp domnului, care, “prin viclesug”, a scos din cetate pe toti cei ce complotau impotriva lui.
Cu toate acestea, cetatea a suportat un asediu care a durat mai mult de patru luni, din partea voievodului Ardealului, Ioan Zapolya, ce dorea anexarea ei. Insa, Petru Rares, afland prin iscoadele sale ca regele Ungariei a hotarat uciderea tuturor celor din interior daca cetatea va fi dobandita prin lupta, si foarte probabil, aflat la capatul puterii de rezistenta, a predat-o, obtinand de la Ioan Zapolya dreptul de a locui acolo impreuna cu familia sa, doamna Elena Ecaterina –Brancovici si copiii sai, Ilias, Stefan si Roxanda (posibil Ruxandra). Ulterior, dupa cucerirea cetatii Buda pe data de 29 august 1541 de catre Soliman Magnificul, ce devine astfel capitala tuturor raialelor turcesti din Ungaria (la doar 15 ani dupa Mohacs, turcii au pus stapanire pe capitala Ungariei), Petru Rares isi manifesta intentia de a recuceri Cetatea Ciceului. Insa, regina Isabela a Ungariei, nedorind ca aceasta sa intre din nou sub stapanirea moldovenilor, ordona sa fie distrusa. Va urma…
WW