Unei armate de 200000 de oameni, Stefan cel Mare nu putea sa-i opuna decat o forta armata de 40000 de oameni (posibil, daca nu sigur, ca aceasta sa fi fost mai mica in realitate) si speranta ca va primi ajutor din partea regelui Ungariei. Aceasta speranta a fost impartasita de el brasovenilor in scrisoarea din 5 iunie 1476, in care le arata ca se pregateste sa mearga impotriva turcilor si ca se afla in tabara cu toata oastea sa; de asemenea ii ruga sa-i trimita stirile ce le vor capata despre miscarile turcilor si ale aliatilor lor si sa asculte cu incredere solia lui Vulpas (acesta era probabil unul dintre oamenii de legatura).
Printr-o alta scrisoare trimisa brasovenilor la 11 iunie 1476 din Valea Berecheiului, Stefan cel Mare le-a multumit pentru informatiile primite de la dansii; totodata i-a rugat sa-i trimita in continuare stiri “din amandoua partile” si sa nu permita exportul de grau sau alte bucate in Tara Romaneasca, deoarece este supusa turcilor si vrajmase lui si crestinatatii. A incercat astfel Stefan sa afecteze taria si moralul inamicului? Cu siguranta, DA! Avea Stefan informatii in legatura cu modalitatile turcilor de a se aproviziona de la fata locului cu ajutorul Tarii Romanesti? Cu siguranta, DA si vom vedea in cele ce urmeaza! Fiindca, scurtul interval de timp dintre cele doua scrisori raportat la mijloacele reduse de comunicatie ale epocii, pune in evidenta eforturile lui Stefan de a CUNOASTE in detaliu tot ceea ce se intreprindea de catre turci si aliatii sai, impotriva Moldovei, iar asigurarea unei linii de comunicatie rapida a informatiilor nu era la indemana oricui!
Dandu-si seama ca fortele de care dispunea nu erau suficiente pentru a impiedica patrunderea turcilor in Moldova, Stefan cel Mare ca si inaintasii sai a adoptat tactica razboiului de hartuiala, urmarind, pe de o parte, sa tergiverseze angajarea in lupta pana la sosirea ajutorului promis de Matei Corvin si, pe de alta parte, sa atraga pe turci intr-un “loc stramt” care sa nu le permita desfasurarea tuturor fortelor. Descriind tactica de lupta adoptata de catre Stefan cel Mare in functie de informatiile pe care le detinea si de posibilitatile de care dispunea, cronicarul turc Sa’Adeddin Mehmed Hodja-efendi arata ca “beiul Moldovei, afland de mania vijelioasa a sahului, a dat foc campiilor tarii sale. El nu a lasat nici urma de fanete si de grane si a parjolit muntii si campiile. Asemenea focului uneltirilor sale, foametea s-a intins in asa masura, incat, daca prin masurile chibzuite ale sahului cel cuceritor de tari, galerele nu ar fi asteptat pe Dunare, cea mai mare parte a ostirii, ca si animalele lipsite de nutret, ar fi pierit de foame. Domnul Moldovei, ducand bogatiile tarii in locuri prapastioase, a urcat si animalele de povara in locuri greu de umblat. Apoi, cu netrebnicii pe care-i adunase, el s-a ascuns in paduri de nestrabatut, pe unde si vantul trecator nu poate trece din cauza desimii copacilor si in adancul carora se putea ascunde o oaste numeroasa. De aceea sultanul, desi a cautat tabara dusmanului, totusi n-a dat nici de urmele ei si n-a aflat nici de numele ei si n-a vazut pe nici unul dintre acei afurisiti.
Oastea victorioasa otomana, necajita de seceta si de foamete, a ratacit multe zile in acele tinuturi pline de primejdii. Vesmintele ostasilor s-au acoperit de colb si de cenusa, iar nasul si narile lor s-au umplut de praf si de scrum. Calauza, abatandu-se de la drumul cunoscut, a pornit, chipurile, pe drumul care ducea la lupta. Din aceasta pricina, sultanul, maniindu-se, a dat porunca pentru uciderea acesteia. Tocmai atunci cineva din fruntea ostii, intorcandu-se, a povestit ca s-au ivit ghiaurii in padure. Astfel calauza a scapat de ghearele vulturului imparatesc.” A facut aceasta calauza parte din masurile luate de catre Stefan, de a-l pune pe Mahomed al II-lea in imposibilitatea de a afla ceva in legatura cu locul ales pentru desfasurarea bataliei decisive? Cu siguranta, DA! Deruta, oboseala, mizeria, foamea si mai ales incertitudinea si nesiguranta, au afectat fara niciun dubiu, moralul si combativitatea oastei otomane. A fost acest om, aceasta calauza, parte dintr-un plan foarte bine pus la punct de catre Stefan si oamenii sai, de a atrage in capcana, de a demoraliza si afecta spiritul combativ al armatei turce? Cu siguranta, DA! In mod sigur insa, misiunea acestui om era una de sacrificiu. Cu toate acestea, viata “calauzei” a fost salvata prin aparitia la timpul potrivit a armatei moldovene, ceea ce demonstreaza fara echivoc ca Stefan cel Mare cunostea prin spionii sai tot ceea ce se petrecea in oastea otomana. Insasi faptul ca acest om a fost salvat, demonstreaza faptul ca nu era un oarecare, ci cineva instruit si pregatit in acest sens, fiindca o capcana nu se realizeaza la intamplare, implicand cunoasterea in detaliu a terenului, a fortelor inamice si a obiectivului acestora, a comandantilor si a starii de spirit a trupei, etc.
Rolul intensei activitati informative desfasurate de iscoadele lui Stefan cel Mare in timpul inaintarii lui Mahomed al II-lea pe teritoriul Moldovei a fost relevat si de catre cronicarul turc Kemal-pasa Zade, care povesteste ca turcii “au umblat multe zile spre a-l intalni pe razvratit si, desi l-au cautat pe acel rasculat si rebel peste tot pe unde au banuit ca ar putea fi, totusi el nu a fost gasit…si nu s-a stiut unde se afla. Au mers printaraaceea timp de 40 de zile; au trecut peste raurile si stancile acelei tari…El (Stefan) se asezase intr-un loc si, iscodind, cunostea conacele dusmanului si, tinand seama de aceasta, isi pregatea locurile sale pentru fuga. Oriunde se indrepta cu mare viitoare oaste purtatoare de victorie, cel cu ganduri rele, la randul sau, ajungea si el intr-un loc si, ori de cate ori gasea prilej, ii nimicea pe cei liberi si pe supusii care, despatindu-se de ordia imparateasca, plecau pe sesuri si pe campii dupa prada”.
Primind informatia ca tatarii au navalit inMoldova, Stefan cel Mare a permis taranilor, care formau totusi majoritatea ostirii sale, sa mearga pentru doua saptamani la vetrele lor sa-si apere familiile. A fost aceasta o miscare inteleapta din partea lui Stefan, sau acesta a preantampinat astfel o eventuala nemultumire, poate chiar revolta, in randul armatei sale? Greu de spus, dar nu credem ca acesta a luat aceasta masura in lipsa unor motive intemeiate, cu atat mai mult cu cat batalia cu Mahomed era iminenta!
Ramas numai cu oastea de curteni si de boieri, care se ridica la 12000 de oameni si vazand ca turcii inainteaza spre Suceava, iar ajutorul promis de Matei Corvin nu soseste, Stefan cel Mare si-a dat seama ca nu mai poate amana inevitabilul, hotarand a opune rezistenta la Valea Alba (Razboieni), unde facuse mai inainte intariturile necesare. Referindu-se la locul ales de domnitorul Moldovei pentru desfasurarea bataliei, cronicarul turc Kemal-pasa Zade arata ca “el (Stefan) a stat cu spatele la padure, intr-o vale ingusta si greu de trecut, cum nu exista in tara Moldovei un alt loc mai stramt ca acesta. Pe luptatorii de langa el, care erau vreo 20000, facandu-i pe toti pedestrasi, i-a randuit pentru lupta, intarindu-se imprejurul sau din toate partile. Pe toti caii slobozi cati erau, legandu-i unii de altii, a inchis cu ei spatele ostii sale si, insirand in fata sa mai multe sute de tunuri (aceasta este in mod sigur o exagerare, in realitate Stefan n-a dispus niciodata de mai mult de cateva zeci de tunuri, inclusiv din capturi), a facut zid in fata ostii sale cu acel perete strasnic”. Cronicarul Sa’Adeddin povesteste ca primele atacuri ale turcilor au fost respinse cu pierderi mari si ca a fost nevoie de interventia nemijlocita a imparatului Mahomed al II-lea, care, pentru a-si imbarbata ostasii, a luat “scutul de aparare in mainile sale binecuvantate, a dat pinteni calului sa inainteze (este posibil ca relatarea cronicarului turc sa fie oarecum romantata si destinata a scoate in evidenta faptele sultanului. Este cunoscut faptul ca in general, sultanii, nu se aflau niciodata in primele randuri din motive de siguranta!). Cei din oastea de Poarta, la randul lor, atacand cu totii dintr-o parte, nu s-au despartit de scara sultanului lor. Ienicerii (acestia erau elita armatei otomane), caindu-se de ceea ce au facut (in fata tunurilor si a pustilor lui Stefan se culcasera cu fata la pamant –ceea ce dupa parerea specialistilor este evident o exagerare, fiindca pustile si tunurile erau rare in armata moldoveana), pentru a sterge rusinea lor au pornit sa-l nimiceasca pe dusman. De asemenea si spahii dinAnatoliasi Rumelia, vazand sfortarile sultanului (!?), s-au scurs ca un rau si s-au napustit asupra carelor ghiaurilor”.
Spre seara Stefan, vazand ca nu mai poate rezista atacurilor turcesti, a ordonat retragerea. Desi batalia de la Razboieni din 26 iulie 1476 a fost pierduta de Stefan, care a lasat pe campul de lupta peste 2000 de morti si 800 de prizonieri, totusi turcii n-au obtinut un succes militar categoric. Ajunsi la Suceava si gasind orasul pustiu, i-au dat foc. Incercarile turcilor de a cuceri cetatea Sucevei, cetatea Hotin, cetatea Neamtului, cetatea Chiliei si Cetatea Alba au fost zadarnice. Secretarul sultanului, Angiolello, povesteste ca “foametea era mare, deoarece cei mai multi se nutreau numai cu carne si miere si ceva branza, caci paine nu se putea avea, nici nutret pentru cai, campurile fiind peste tot arse”.
In aceste conditii de mizerie, in randurile armatei otomane a izbucnit o epidemie de ciuma, care a facut multe victime. Nu se stie cu siguranta daca epidemia a afectat si armata moldoveana, dar acest lucru este mai mult decat probabil!
Pe de alta parte, Mahomed al II-lea a fost informat ca, in urma insistentelor lui Stefan cel Mare, in Ungaria si Polonia se faceau intense pregatiri de lupta. El a aflat ca o armata de 30000 de oameni, sub comanda lui Stefan Bathory si a lui Vlad Tepes, se indreptau spre pasul Oituz pentru a veni in Moldova. Avea sultanul spioni la curtea regelui Ungariei si a regelui Poloniei? Cu siguranta, DA! In mod cert si la curtea lui Vlad Tepes, fiindca mai tarziu, acesta a fost prins si executat, cel mai probabil prin tradare.
De asemenea, desi nu o vedea, el simtea in permanenta prezenta ostirii refacute a lui Stefan cel Mare. Toate acestea l-au determinat sa ordone retragerea, fara ca scopul expeditiei (supunerea Moldovei si inlocuirea lui Stefan) sa fie atins.
Dupa retragerea turcilor dinMoldova, Stefan cel Mare a cerut lui Matei Corvin ca “voievodul Basarab (Laiota) sa fie alungat din cealaltatararomaneasca si sa fie pus acolo un domn crestin, anume Dracula (Vlad Tepes), cu care sa ne putem intelege impreuna”. Interesant demersul lui Stefan de a se inconjura de aliati de nadejde, din acelasi neam cu el, cu care sa aiba aceleasi nazuinte, iar cuvintele “cealaltatararomaneasca” nici nu mai au nevoie de comentarii! Credeti ca aceasta este o afirmatie gratuita si surprinzatoare? Nicidecum, si asta se va vedea in cele ce urmeaza!
Printr-o actiune conjugata, la 8 noiembrie 1476, Basarab Laiota, fiind infrant, a fost nevoit sa paraseasca Targovistea. La 16 noiembrie Stefan cel Mare intra pentru a doua oara in Bucuresti. Anuntand brasovenilor caderea orasului, Cristian parcalabul le spunea: “De aceea laudati pe domnul atotputernicul cu organe si cu cantece si clopote, precum am facut si noi intaranoastra, care e ca si a voastra. Sa stiti dumneavoastra ca domnii si boierii a toatataras-au supus dumisale voievodului Vladislav” (Tepes). Mai mult decat atat, la randul sau, Vlad Tepes, adresandu-se brasovenilor le spunea: “Veniti cu paine si cu marfa ca sa va hraniti, caci a facut Dumnezeu sa fim acum o singuratara”. Sa fi existat la cei doi domnitori, Stefan si Tepes, constiinta unitatii de neam? Sa fi stiut ei, din surse stravechi ori informatii, cate ceva despre trecutul comun, poate despreDacia? Cu siguranta, DA, ceea ce v-a iesi la suprafata in timpul maretelor realizari ale lui Mihai Viteazul! Interesant este si ceea ce mentioneaza un izvor italian putin cunoscut si fara nume, cu privire la idea unitatii nationale a celor trei principate romanesti, care spune: “a voit poporul (el populi) ca amandoi voievozii (Stefan si Tepes) sa-si jure intre ei dragoste si alianta; astfel ca intreaga aceataras-a incredintat ca turcul nu-i va mai da de grija”. Simpla alianta sau mai mult decat atat? Deocamdata, ENIGME! Din pacate insa, in luna ianuarie 1477, Vlad Tepes a fost ucis, alaturi de 190 dintre cei 200 de osteni moldoveni de elita, cedati ca garda de corp de catre Stefan cel Mare. A “murit” astfel un gand maret cu privire la cele doua tari romanesti, ce apartinea ambilor domnitori? Posibil! Dar daca asa a fost, el n-a disparut ci doar a fost amanat, fiind regasit de catre Mihai Viteazul…
Stirile primate in cursul anului 1477 de la agentii sai din Venetia si din Tara Romaneasca au fost de natura sa ingrijoreze pe domnul Moldovei. Spionii venetieni detineau informatii certe cu privire la tratativele pe care regele Neapolului, socrul lui Matei Corvin, le ducea cu turcii in vederea incheierii unui tratat de pace intre Ungaria si Turcia.
Stefan cel Mare a primit informatii si cu privire la incercarile lui Matei Corvin de a realiza o intelegere cu turcii prin intermediul lui Basarab cel Tanar, domnul Tarii Romanesti. Fata de aceasta situatie, Stefan cel Mare a hotarat sa stranga legaturile diplomatice cuVenetia, singura putere interesata in realizarea unei coalitii antiotomane, datorita faptului ca posesiunile sale dinDalmatiaerau direct amenintate de turci. In acest scop, la 8 iunie 1477, Stefan cel Mare a trimis la Venetia pe Ion Tamblac (acesta era cu siguranta unul dintre oamenii de taina a-i voievodului) cu un mesaj catre doge si catre papa, prin care le solicita ajutor contra turcilor, fagaduindu-le ca “orice dar sau ajutor imi veti trimite eu il voi rasplati inzecit de cate ori veti avea nevoie si veti cere, dar numai impotriva paganilor, oriunde veti porunci si fara nici o zabava” (I. Bogdan, Documentele lui Stefan cel Mare). Acest document, reflecta fara niciun dubiu, gandirea politica si diplomatica a marelui voievod, bazata pe cunoastere, informatie, interes si viziune! Si de aceasta data insa, Stefan a primit promisiuni… ERA DIN NOU, SINGUR!
Va urma,
WW