Batalionul 2 Vânători de Gardă la Constanța – Sf. sec XIX
Dragi cititori, trebuie să încheiăm și acest an cu o unitate de gardă și o istorie impresionată, poate unitatea cu cel mai impresionant palmares din Armata Regală a României. Căci, după cum bine puteți ghici din start această unitate dar și arma și-a găsit sfârșitul sub ocupația sovietică iar lipsa de carte sau știință specifică anilor 1990 ne-au asigurat că astfel de unități de gardă și tradițiile lor nu vor fi readuse la viață.
Trebuie reținut însă că unitățile de vânători sau vânători pedestri, cum au mai fost numiți în epocă sunt distincte de arma vânători de munte, apărută în 1916. Aceste specialități ale infanteriei au coexistat pe toată perioada interbelica. De asemenea și în materie de simbolistică și uniformologie discutăm de diferențe majore, cornul de vânătoare cu lauri drept însemn de armă, ținuta maroniu/castanie cu pălărie și penaj verde de partea vânătorilor și frunza de brad alături de cornul de vânătoare, ținuta bleu cu bască/beretă pentru vânătorii de munte.
Ținută comparativă, Infanterie și Vânători
Povestea celei mai decorate unități a armatei Romane începe chiar în perioada domnitorului Alexandru Ioan Cuza care înființează prima unitate de „tiraliori”, batalionul (1) de „tiraliori” cu garnizoana la Craiova, cu primele atribuții specifice unităților de gardă. Ulterior apar batalioanele 2 apoi 3 tiraliori cu garnizoană la București. O chestiune atipică aș dori să menționez din start, deși tot ceea ce însemnă uniformă militară românească în acea perioadă era preluat după model francez, ținuta vânătorilor era una de inspirație italiană păstrând desigur și elemente naționale. După venirea principelui Carol pe tronul domnesc, prin noua legislație se mai înființează un nou batalion de vânători, tânărul principe sesizând utilitatea de a avea unități de elită în fiecare divizie teritorială. Având deja un număr considerabil de batalioane de vânători, Batalionul 1 Vânători este înlocuit treptat ca și prima unitate de gardă de către Batalionul 2 Vânători de Gardă. În această perioadă există desigur un concurs informal de excelență între batalionul 1 și batalionul 2, batalionul 1 având senioritate desigur. Disputa se încheie pe câmpul de luptă al Războiului de Independență, Batalionul 2 Vânători participă la cucerirea Griviței și mai apoi alături de Regimentul 14 Dorobanți la cucerirea și înălțarea drapelului Românesc la Plevna. Pentru actele de eroism și bravură în luptă, având numeroși ofițeri și trupa decorați, drapelul de luptă al Batalionului 2 Vânători primește decorația Crucea „Trecerea Dunării” și în 1881 ordinul „Steaua României”. Mai departe, în 1886, la ziua aniversară a cuceririi Griviței, primește o cunună cu inscripție brodată „Lauri pentru cei vii, roze pentru cei morți” din partea Reginei Elisabeta. La începutul secolului XX, batalionul primește și denumirea onorifică „Regina Elisabeta”. În toată această perioadă Regele Carol Întâiul insistă pe lângă conducerea armatei ca elementele de rezervă complementare efectivelor active să asigure dublarea personalului unor unități militare în caz de nevoie. Desigur că nu putea lipsi din ecuație ceea ce putem estima ca a fost unitatea de suflet a Regelui deși nu a arătat părtinire niciodată. În campania celui de-al doilea Război balcanic, efectivul Batalionului 2 Vânători s-a dublat transformâdu-se în regiment. După încheierea ostilităților, Regele estimează că exista posibilitatea unei alte conflagrații și insistă ca anumite unități să rămână cu efective mai mari.
Regele Carol I, neavând moștenitori direcți, oferă tronul României principelului german Ferdinand Victor Albert Mainrad, principe de Hohenzollern-Sigmaringen pe care istoria îl va reține ca Regele Ferdinand I, Întregitorul și cel de care se va lega pe veci momentul astral al neamului romanesc.
Principele moștenitor Ferdinand, în ținută de ofițer de vânători și Principesa Maria
Principele Ferdinand, ofițer, arma vânători
Tânărul principe, absolvent al școlii de ofițeri din Kassel și sublocotenent al Regimentului 1 Infanterie de Gardă al Prusiei este încadrat chiar de la început în rândul armei infanterie, cu gradul de locotenent la Regimentul 3 Linie și ulterior la vânători, arma de care va fi legat o viată întreagă chiar și ultima zi din viață purtând uniforma de vânător cu grad de Mareșal.
Revenind în timp istoric, anul 1914 aduce începerea primului Război Mondial iar anul 1916 aduce despărțirea de Regele Carol Întâiul, părintele României moderne, însă mai presus de toate cel care a transformat armata română într-o structură cu reale capacități de luptă dovedite pe câmpul de luptă.
Desigur că punând situația în context istoric și această pregătire era insuficientă pentru ceea ce avea să urmeze, o implozie europeană ce a însemnat dispariția unor imperii care au dominat politica continentală aproape 1000 de ani.
Ieșirea din neutralitatea declarată în 1914, ca parte secretă a Triplei Alianțe încă din 1883 rezultată din întâlnirea dintre I.C. Brătianu și cancelarul german Bismarck, a adus implicit intrarea în Primul război Mondial de partea Antantei. Regimentul 2 Vânători participă la Operațiunea ofensiva din Transilvania, Bătălia de pe Valea Prahovei, luptele de pe aliniamentul Cricov-Ialomița și Râmnicul Sărat-Viziru, Stabilizarea frontului pe Siret si Bătălia de la Mărăști, însumând pentru personalul regimentului un număr record de distincții.
Regimentul 2 Vânători desigur că se distinge pe câmpul de luptă, amintind că elita militară compunea aceste regimente, și drapelul de luptă este decorat cu ordinul „Mihai Viteazul”.
„„Pentru vitejia și avântul extraordinar cu care au luptat ofițerii, subofițerii și soldații corpului, în aprigele lupte din iulie 1917. Primind ordinul de a străpunge puternicul front german, de pe Dealul Mărăști, regimentul a pornit cel dintâi la atac și pătrunzând în tranșeele inamice, după o luptă înverșunată corp la corp, a silit pe apărători să fugă în dezordine. În aceeași zi, prin atacuri furioase la baionetă, i-a aruncat afară din tranșeele lor de pe Dealurile Teiușului, Roșu și acel de la est de Câmpurile, iar în zilele următoare i-a împins până dincolo de râul Putna. S-a capturat 5 ofițeri, 320 trupă , 4 tunuri antiaeriene, 2 obuziere de 105 mm, 14 mortiere de tranșee, 1 mortier de 117 mm., 6 mitraliere, 8 aruncătoare de grenade, peste 800 arme, 38 chesoane, 1 trăsură cu motor al unui balon, precum și o imensă cantitate de munițiuni și material de război.”
Înalt Decret no. 928 din 21 august 1917”
Deși articolul se referă la Regimentul 2 Vânători as dori să menționez adiacent că nu mai puțin de 7 Regimente de Vânători au fost decorate cu această distincție, un lucru excepțional după toate standardele vremii.
În perioada de după Primul Război Mondial, unitațile de vânători primesc o atenție specială din partea Regelui Ferdinand, fapt care se materializează atât în dotare cat și în efective. Unitățile de vânători se mențin la efective de regiment complet.
Cum menționam mai sus, în ultima zi a vieții sale, Regele Ferdinand I Întregitorul îmbracă uniforma de vânător, cu grade de Mareșal.
Uniforma Regelui Ferdinand I
La venirea Regelui Carol al II-lea pe tron, și el pregătit militar în rândul armei vânători, unitățile de gardă primesc un statut special. Aici aș vrea să mă opresc o secundă deoarece aceste unități au primit niște aprecieri incorecte, din partea unor persoane care, după 1990 ieșit din comunism acerb, încercau să ne explice cum a fost cu interbelicul. Așadar Carol al II-lea ajunge un paratrăsnet al problemelor României Mari și aceste regimente cu o bogată istorie ajung subiectul „maniei uniformelor” cum cineva incredibil de indolent și lipsit de orice înțelegere a noțiunii de ceremonial militar a spus. Așadar, încercând să propage o imagine a României Mari, a unei puteri regionale, păstrători de tradiții inclusiv ale imperiului bizantin, cum Iorga ne spune, partea de ceremonial a primit o importanta deosebită. În epocă discutăm doar de un simplu aliniament la țari precum Marea Britanie, Carol preluând în fapt acest model și nu altul. Ministerul apărării așadar propune proaspătului Rege o serie de unități cu bogate tradiții de lupta si decorații sa primească statut de garda, printre care in mod evident si Regimentul 2 Vânători „Regina Elisabeta”.
Fiind in perioada interbelică desigur, de la primul război mondial partea de ceremonial militar și de ținută să spunem ceremonială și oarecum nepractică, a devenit o chestiune istorică și relevantă epocii pre război. Războiul a adus modificări uniformologice importante, toate în direcția practicității și simplității. Prin urmare anii 1930 aduc un apel la istorie, ținutele ceremoniale fiind preluări și aduceri în epocă ale ținutelor pre 1900 pentru a îmbina tradiția uniformologica și a argumenta o continuitate de neclintit a unor unități din Armata Romana participante atât la realizarea Independenței cât și a Unirii. Prin urmare nimic nu era întâmplător iar Carol al II-lea a avut un aport minim aici, Armata având însă un serviciu istoric preocupat de această continuitate.
Prin urmare Regimentul 2 Vânători „Regina Elisabeta” reprimește ținută castanie cu pălărie si penaj verde readucând tradițiile de lupta si uniformologice ale Batalionului 2 „Tiraliori” ulterior „Vânători” in prim plan. Desigur avem si o ținută „de serviciu”, neceremoniala, khaki similară oricărei specialități terestre cu mențiunea că avem paftale la ținută de zi, chestiune specifică unităților de gardă însă de culoare verde.
Tot în 1930 Regimentul 2 Vânători Garda „Regina Elisabeta” primește denumirea de Regimentul 1 de Garda No.2 „Regina Elisabeta”. Aici trebuie menționat faptul ca deși discutăm de o nouă numerotare în ideea de mai sus numele regimentului trebuia sa exprime clar faptul ca este continuatorul de drept al Batalionului 2 Vânători, mobilizat la război și dobândind astfel efective de regiment prin urmare Regimentul 2 Vânători. Așadar indicativul „2” nu putea să lipsească iar convenția de nume s-a făcut după modele deja existente în situația contopirii unor unități de infanterie cu cele de dorobanți. (de ex: Regimentul I Mehedinți No. 17 „Știrbey Vodă” 1891 – creat prin fuziunea Regimentului I de Linie cu Regimentul 17 Dorobanți)
Pentru ce a mai rămas din perioada interbelică, Regimentul 1 de Vânători No2 „Regina Elisabeta” devine un reper în materie de ceremoniale militare și primește cu onor personalități importante. Desigur, la fel ca și în cazul altor unități de gardă, se impun la nivel de unitate criterii speciale pentru selecție atât trupa cât și ofițeri. Avem ofițeri vorbitori de două sau trei limbi străine pe lângă excelenta profesionala.
Pe toata acesta perioada rămâne în componența brigăzii mixte de gardă (din 1933 Divizia de Gardă, după model englezesc) în Capitală. Participă la numeroase evenimente și ceremoniale militare, asigura fastul dar și solemnitatea ceremonialelor militare reținând faptul că drapelul de lupta era deja decorat cu cele mai importante distincții militare romanești existente inclusiv ordinul „Mihai Viteazul” și însuma eroism în toate conflagrațiile la care Romania fusese parte până în acel moment.
Regele Carol al II-lea în ținută de ofițer de vânători de munte cu grade de Mareșal alături de Regele Alexandru I al Iugoslaviei în ținută de ofițer de vânători a Regimentului 2. Vânători Gardă cu grade de Mareșal cu dispozitive de gardă, Regimentul de Gardă Regală si Regimentele de Vânători Gardă – Sinaia 1933.
Generalul de Corp de Armată Gh. Rasoviceanu, unul din veteranii armei vanatori, Erou al primului Razboi Mondial și unul din cei mai reputați generali din perioada interbelică.
Uniforma de ceremonie, colonel de vanatori, model 1930-1940
Legitimație soldat, poză în ținută de gardă, Regimentul 1 Vânători.
Dacă facem un pas în spate de la unitatea reprezentativă de gardă și ne uităm spre arma vânători de-a întregul în epocă, Regele Carol al II-lea înțelege importanța existenței armei vânători și motivele pentru care au fost percepuți drept o elită. Prin urmare, o mare parte din fondurile de înzestrare la insistentele lui se duc în direcția acestor unități. Astfel de atunci, istoric vorbind, începem să discutam despre primele unități de infanterie motorizată din România.
Reamintim mențiunea din cadrul articolului dedicat Regimentului 6 Dorobanți de Gardă „Mihai Viteazul”, brigadă, ulterior divizia de gardă este unitate de luptă și nu doar cu specific ceremonial. Prin urmare, la declanșarea ostilităților respectiv intrarea României în al II-lea Război Mondial, Regimentul 1 Vânători No 2 de Gardă participă în cadrul Diviziei de Gardă la sângeroasele operațiuni pentru recuperarea teritoriilor pierdute în urma ultimatumului sovietic. Inițial unitatea este dislocată în jurul noii frontiere de pe Prut mai apoi devine vârf de lance la trecerea Prutului. Cităm din General de divizie(r), Prof. Universitar, Veteran de război, Constantin Ispas menționând excepționalele fapte de arme ale comandantului Regimentului 1, col. Săulescu decorat și el cu ordinul „Mihai Viteazul” cl a III-a.
G-ral de Bg. Saulescu, cmd. Reg. 1 Vanatori de Garda
„Regimentul 1 Vânători Gardă a reușit ca, în cooperare cu Regimentul de Gardă „Mihai Viteazul”, să cucerească toate cazematele inamice şi, printr-un atac năpraznic, să rupă frontul inamic şi să cucerească dealul fără nume de la vest de CANIA, deschizând în acest mod drumul şi succesul celorlalte unităţi ale Diviziei de Gardă pentru realizarea capului de pod de la FĂLCIU”
Avansează alături de Divizia 1 Garda până la Odessa și capturează orașul. Unitatea intră prima în Odessa alături de Brigada 3 Mixta Fortificații. Pentru fapte de arme excepționale, drapelul unității este decorat cu ordinul „Mihai Viteazul” clasa a II-a alături de Regimentul 2 Vânători de Gardă. Spre sfârșitul anului 1941, Divizia de Garda și implicit Regimentul 1 Vânători se întoarce în țară și participa la parada din 8 noiembrie 1941.
Fotografii de la parada din 8 Noimebrie 1941 – Decorarea drapelelor de luptă.
Între 42 si 43 este dislocată în zona Dobrogei. Anul 1944 aduce remobilizarea Regimentului în cadrul Diviziei de Gardă pe frontul moldovenesc. Ca urmare a unui atac deosebit de virulent din partea unor forte sovietice net superioare, întreagă divizie se retrage spre Piatra Neamț însă este prinsă într-o încercuire și o parte dezarmată. Anumite subunități au reușit să scape din încercuire retrăgându-se spre București cu pierderi enorme.
In 1945 Regimentul 1, mai bine spus ce a mai rămas din el alături de Divizia 1 Grada este remobilizat și trimis pe frontul de Vest fără a lua parte la lupte și asigura misiuni de pază în spatele linie frontului.
Sub ocupantul sovietic nu avea ce căuta elita infanteriei, și cu siguranță nu avea ce căuta cea mai veche unitate de gardă a armatei române cu o istorie impresionantă, deservind pe toți Regii României, legătura dintre unitate și monarhi fiind una intru totul specială. Arma vânători este desființată în anul 1948, unitățile devenind simple unități de infanterie fără chip și istorie. Cu precădere ofițerii armei vânători nu sunt menținuți în continuare în structurile active, toți fiind trecuți din oficiu în rezervă sub pretextul excesului de cadre ca urmare a mobilizării din cel de-al doilea Război Mondial, respectiv pur și simplu dați afară. Desigur discutăm de cei neîncarcerați și exterminați la închisorile Sighet și Aiud.
Aici se încheie o istorie impresionată însă o istorie menționată razant de Brigada 30 Garda „Mihai Viteazul“, care ne spune, că păstrează mai departe aceste frumoase tradiții. După cum am menționat în articolul dedicat Regimentului 6 Dorobanți Gardă “Mihai Viteazul” ținuta vânătorilor era diferită maronie cu verde iar actuala brigadă păstrează tradițiile (și ținuta) dorobanților, aproximativ. Spun aproximativ deoarece anii ‘90 din păcate nu au adus în restitutio istoriei așa cum trebuia să fie, chiar în forma unei ținute care incorpora eroism, sacrificiu și aproape o sută de ani de istorie militară.
Poate cineva acolo sus, prin minister, mai cu înclinații spre uniforma militară și carte, respectiv cineva care știe cert faptul că noi veci nu am avut unități cu ținută roșie de gardă, ori faptul că portul gradelor pe mâneci este o aberație, sau culorile Regimentului 6 Dorobanți de Gardă au fost galben și albastru, fără roșu ne va aduce aminte de aceste unități de vânători și eroismul militarilor care au deservit această armă cu o unitate care să le poarte numele măcar simbolic.
În amintirea celui care mi-a povestit prima data despre elita infanteriei, arma vânători, armă pe care a slujit-o credincios și sub norii negri din Cotul Donului.
Mă semnez al vostru lt(rez) și vă urez un an nou fericit, obligatoriu mai bun decât cel de care ne vom depărți în scurt timp. Musai să ne uitam în trecut, să învațăm din el și să mergem spre un viitor luminos.
Asa sa ne ajute Dumnezeu!
Surse:
Colonel Eugen Ichim, Ordinul Militar de război „Mihai Viteazul”, Ed. Modelism & Jertfa, București, 2000
Vanatorii reginei Elisabeta. Memoriile unui ofiter din garda regala – Mihai I. Buttescu
Ministerul de Răsboiu, Anuarul ofițerilor și drapelelor Armatei Române cărora li s-au conferit ordinul „Mihai Viteazul”, Atelierele grafice „Socec & Co”, București, 1922
https://www.worldwar2.ro/arme/?language=ro&article=38
https://www.brasovistorie.ro/noutati/uniforma-care-murit-regele-ferdinand-este-casa-sfatului
https://www.tacticamagazine.com/wp-content/uploads/2016/01/Revista_Tactica_8.pdf –
https://www.romania-actualitati.ro/emisiuni/istorica/arme-de-elita-ale-ostirii-romane-id41803.html
http://www.geocities.ws/dangrecu/D1G.html
Regina Maria, Însemnări zilnice, vol. VIII – Ed. Polirom – 2016
Regina Maria, Jurnal de Război, Ed. Humanitas -2018
Revistele Arhivelor Militare – ca de obicei mulțumiri pentru munca depusa in a aduce istoria in fata celor care vor si pot sa cerceteze.
https://historia.ro/sectiune/general/drapelele-si-decoratiile-din-razboiul-de-639383.html – Dr. Emil Bobobescu – Drapelele și decorațiile din Războiul de Independență
De la tiraliorii lui Cuza la Brigada 30 Gardă, 1860-1995: istorie fapte de arme imagine prezentă – col. Gh. Cernat – 1995.
https://craiova.infarom.ro/regala.html