Vânători – model uniforma 1873
Revin așadar dragi cititori pe final de an cu încă un regiment din compunerea Brigăzii, apoi Diviziei de Gardă, respectiv Regimentul 9 Vânători de Gardă.
Ca scurtă recapitulare, arma vânători apare la 31 august 1860 prin transformarea Batalionului de Tiraliori în Batalionul 1 Vânători sub comanda maiorului Dimitrie Lecca, având nu mai puțin de 8 companii.
În perioada domniei Regelui Carol Întâiul, făuritorul statului român modern, vânătorii devin o elită a infanteriei. Conform legii de organizare a puterii armate a României din 1872 armata permanentă era compusă din 8 regimente de infanterie de linie și 4 batalioane de vânători, continuată desigur de celelalte specialități militare.
În războiul de independență, batalioanele de vânători și-au întărit postura de elită, la asaltul Griviței militarii Batalionului 2 Vânători capturând drapelul turcesc.
Mai departe, la venirea în țară în 1889 a Principelui Moștenitor Ferdinand acesta este inițial încadrat în rândul armei infanterie, mai apoi încadrat în rândul vânătorilor, uniformă pe care o va purta pentru restul vieții.
Principele moștenitor Ferdinand, ținuta Reg. 1 Vânători
Batalionul 9 Vânători își începe istoria în anul 1904, fiind creat prin Înaltul Decret Nr. 885 din 15 martie și primește dislocare la pace în garnizoana Constanța ca urmare a planurilor Regelui Carol Întâiul de a mări efectivele armatei. Se păstrează organizarea specifică din epocă, fiecare divizie de infanterie având un batalion de vânători în componență, batalion care prin mobilizare ajunge la efective de regiment.
Amintim de asemenea că în această epocă discutăm de o armă de sine stătătoare, având însemne cornul vânătoresc și culoarea reprezentativă verde, existând în paralel cu arma infanterie cu însemne de armă de tip „grenadă” și culoare reprezentativă roșie. Desigur avem o a treia specialitate, infanteria teritoriala, adică „dorobanții” definită de același însemn de armă, „grenada” însă culoarea reprezentativă este albastrul. Ulterior, în Primul război mondial avem o a patra variație, vânătorii de munte, infanterie specializată, cu însemnul lor de armă celebru , creanga de brad, având tot verde drept culoare reprezentativă.
La începerea ostilităților în 1916 Batalionul 9 Vânători este mobilizat și devine Regimentul 9 Vânători. Se regăsește în organigrama Armatei a 3-a, în cadrul Diviziei 9 infanterie și participă la toate acțiunile militare pe frontul românesc, pe toată perioada războiului, fiind angajat în Dobrogea și apoi în Bătălia pentru București.
Drapelul unității este printre primele decorate cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a:
„Pentru vitejia și avântul fără seamăn, cu care a luptat ofițerii cât și trupa la Mustafa-Aci, unde au respins o brigadă inamică cu artilerie la Amzacea unde a cucerit 7 tunuri, la Magarcea, și mai ales la Stâlpul, unde la 19 noiembrie 1916 si-au deschis drumul spre București, rupând puternicul front bavarez și aducând peste 1.200 prizonieri cu 16 mitraliere.”
Înalt Decret no. 473 din 18 mai 1917
După retragerea de facto a granițelor statului român în anul 1917 Regimentul 9 Vânători sub comanda excepționalului lt-col. Rașoviceanu participă la bătălia de la Mărășești având un rol decisiv. La ordinul generalului Eremia Grigorescu, Divizia 9 Infanterie având Regimentul 9 Vânători în structură, asigură poziția pe malul de est al Siretului. Regimentul 9 Vânători într-o manevră de excepție oprește eroic avansul unităților germane care pregăteau încercuirea Diviziei 9 Infanterie. Pentru această reușită și oprirea unui dezastru iminent comandantul, lt-col Rașoviceanu este decorat cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a. Regimentul continuă să apere pozițiile de la marginea de vest a localității Mărășești și rezistă unui bombardament apreciat drept cel mai violent din întreaga campanie. În urma reducerii efectivelor diviziei 9 infanterie în urma lupelor, Regimentul 9 Vânători este mutat în linia I și rezistă alături de Regimentul 40 infanterie la atacul a două(!) divizii germane. Regimentul se retrage spre oraș fiind imposibilă rezistența în continuare pe acea poziție. În oraș beneficiind de un sprijin consistent al artileriei diviziei 14 infanterie, Regimentul 9 rezistă eroic și respinge atacurile succesive inamice. în 19 august armata germana raportează un eșec iar generalul von Eben apreciază imposibilă continuarea ofensivei.
Regimentul dobândește în urma rezistenței eroice supranumele de “Regimentul de fier“.
În anul 1918 Regimentul 9 este mutat în componența Brigăzii 1 Vânători din organigrama Diviziei 1 Vânători, unități infinitate în urma deciziei Marelui Cartier General, nefiind o unitate prevăzută înainte în planul de mobilizare. Ca urmare a păcii de la București divizia a fost demobilizata la începutul lui noiembrie 1918.
Participă de asemenea și la campania din Ungaria, Regimentul 9 fiind primul care trece Tisa, vârful de lance al armatei, asigurând un cap de pod.
Există desigur și o parte rareori menționată în cărțile de istorie. Nu tot timpul militarul român a fost onorabil. Cea mai mare dezonoare fiind desigur dezertarea. Din pacate am avut și asemenea situații, mulți militari chiar de rang înalt au dezertat chiar spre inamic. Regimentul 9 Vânători însă, nu a înregistrat nici o dezertare fiind într-adevăr o chestiune excepțională.
Însumând campania Primului Război Mondial, Regimentul 9 Vânători a purtat nu mai puțin de 54 de bătălii, în avangardă şi în ariergardă, în urma cărora drapelul şi 7 ofițeri au primit cea mai înaltă distincție, Ordinul Mihai Viteazul, protejând puncte strategice și manifestând un comportament exemplar pe parcursul bătăliei de la Mărășești.
Uniforma de Vânător a Regelui Ferdinand I
Uniforma de Vânător a Regelui Ferdinand I – epoletul de Mareșal și Cifrul Regal
Începând cu anii 20 Regimentul 9 Vânători devine ambasador în relația noastră cu Regatul Sârbilor Croaților și Slovenilor, ulterior al Iugoslaviei, Regele Alexandru al Iugoslaviei primind comanda onorifică a regimentului, în contextul existenței din 1921 a micii Antante, respectiv România, Cehoslovacia, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor dar și a căsătoriei regelui cu principesa Mărioara de Romania, Mignon după cum i se spunea.
Anii 1930 continuă cu relația foarte bună cu regatul vecin fapt care era o parte necesară a unei politici de securitate îndreptate împotriva unui potențial revizionism maghiar.
La 6 iunie 1930 prin decretul Regal 1949 Regimentele nr. 2 Vânători„ Regina Elisabeta” și Regimentul nr. 9 Vânători „Alexandru al Iugoslaviei” devin Regimentul I Vânători de Garda Nr. 2 „Regina Elisabeta” și Regimentul II Vânători de Garda Nr. 9 „Alexandru al Iugoslaviei”.
In 1933, prin decretul 2764 din 11 noiembrie în ținuta Regimentului 2 Vânători de Garda nr 9 „Alexandru al Iugoslaviei”, Regele Alexandrul al Iugoslaviei este înaintat la gradul de Mareșal al României:
Art.1 – Se înalță la Rangul de Mareșal al Armatei Române Majestatea Sa Regele Alexandru al Iugoslaviei, care în Campania din 1913 și în Războiul cel Mare a dovedit extraordinare însușiri ostășești, luptând pentru cauza comună. Prin aceasta a ajutat România și a contribuit la cimentarea frăției de arme a celor două armate, sârbă și română, manifestată pe Pământul Românesc prin remarcabila acțiune a Diviziei Sârbe în Dobrogea (toamna anului 1916).
Art. 2 – Ministrul Apărării Naționale este însărcinat cu executarea prezentului decret.
Tot în 1933 Brigada de Gardă devine Divizia de Gardă.
Militarii regimentului primesc din partea Regelui Iugoslaviei în cadrul multelor sale vizite în România un număr record de distincții, inclusiv ordinul iugoslav „Sfântului Sava”.
Regele Carol al II-lea și Regele Alexandru I al Iugoslaviei in ținuta Regimentului 2 Vânători de Gardă No.9, unitate al cărui comandant onorific era.
Tot în acei ani avem și o modificare importantă uniformologică. Nu este nici o manie a uniformelor așa cum menționau prin anii 90 tot felul de așa-ziși specialiști, ci la nivel de uniforme ceremoniale se incorporează ținutele din anii premergători primului război mondial. Prin urmare vânătorii și vânătorii de gardă desigur revin la ținuta castanie. Nu doar ei, ci toate unitățile însă acest lucru se vede cu precădere în cadrul Brigăzii de Gardă, spre exemplu Regimentul 6 Dorobanți „Mihai Viteazul” îmbracă uniforma pe care, cu niște ajustări nefericite și incorecte din perspectiva tradiției armei, le putem vedea și astăzi.
Specific în acea perioada pentru Regimentul 2 Vânători de Garda No.9 „Alexandru al Iugoslaviei” cifrul nu era cel al Suveranului Român ci acela al Regelui Iugoslav.
Militari ai Reg. 2 No. 9 Vânători de Gardă în ținuta de zi, cu paftale de gardă pe mâneci si cifrul Regelui Alexandrul al Iugoslaviei.
Repet, discutăm de uniforme ceremoniale, uniforma de serviciu este cea kaki, cu mențiunea că unitățile vânători de gardă aveau paftale de gardă verzi pe mâneci chiar și la această ținută.
În perioada următoare, respectiv după 1934 până la începerea războiului Regimentul sigur ori în colaborare cu celelalte regimente de gardă asigura fastul necesar diferitelor evenimente de stat.
Însemnul Regimentului 2/9 cu cifrul regelui Alexandru I al Iugoslaviei
Ținuta generalului Gheorghe Mihail, provenit din arma Vânători, comandant al brigăzii de gardă
La intrarea României în cel de-al doilea Război Mondial Regimentul de fier, parte componentă a Diviziei 1 de Gardă, contribuie decisiv la eliberarea Basarabiei. Trece Prutul avansează întâlnind rezistență până în zona dealului Țiganca unde regimentul este așteptat de poziții întărite sovietice și are loc cea mai sângeroasa bătălie din întreaga campanie de eliberare a Basarabiei. Situație recunoscută ca atare de generalul Șova, comandantul Diviziei 1 Gardă:
„În cea mai grea zi din luptele de la Prut, în ziua de 12 iulie, cînd, timp de 16 ore neîntrerupt inamicul se arunca cu forțe noi şi masive în numeroase contraatacuri, căutînd să sfarme capul de pod de la Fălciu,în sectorul Diviziei și la legătura acesteia cu stînga Diviziei 21 infanterie, regimentele 1/2 și 2/9 vînători gardă opun o rezistenţă înverşunată şi fără răgaz, resping numeroasele atacuri inamice, superioare mult în număr şi armament şi azvîrle în luptă pionierii, rezervele, grupurile de comandă şi, luptînd în repetate rînduri corp la corp, reuşesc prin menţinerea poziţiei să înscrie în istorie o pagină de adevărată glorie”
Regimentul ajunge la Nistru la începutul lui August suferind pierderi însemnate. Până în 25 septembrie regimentul alături de divizie avansează în Ucraina respingând inamicul constant. Regimentul este refăcut și în octombrie participă la asediul Odessei și cucerește Odessa. Pentru merite excepționale, drapelul unității este decorat cu ordinul „Mihai Viteazul” clasa a II-a alături de Regimentul 1 Vânători de Gardă No 2 „Regina Elisabeta”. Desigur ambele unități deținând deja Ordinul Mihai Viteazul din Primul Război Mondial. În comparație Regimentul 6 Dorobanți de Garda „Mihai Viteazul” este decorat cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a alături de Regimentele 2 și 3 artilerie de Garda, Divizia 1 Garda fiind singura mare unitate în care fiecare regiment component a obținut această prestigioasa decorație.
Regimentul de fier alături de Divizia 1 Gardă se întoarcere în București și participă la parada din 8 Noiembrie 1941 sărbătorind eliberarea teritoriilor românești ocupate de sovietici.
Din 12.06.1942 regimentul este redenumit „Regimentul 9 Vânători Gardă” și primește sarcini de instruire pentru unități de infanterie, vânători și apoi de pază în mai multe zone. Pentru anul 1943 elementele Diviziei de Garda continuă misiunile de paza diferite zone ale tarii.
Anul 1944 a fost fatidic pentru Regimentul de fier, remobilizat din garnizoana București este angajat alături de Divizia 1 Gardă pe frontul din Moldova. Ofensiva armatei roșii din 19 august 1944 a fost extrem de violentă, regimentul fiind capturat și dezarmat, ofițerii fiind trimiși în lagăr URSS. Sacrificiul regimentului a permis rezistența Regimentului 6 Dorobanți „Mihai Viteazul”, ulterior retragerea unor rămășite pe aliniamentul Siretului. Se comunica rușilor evenimentele din 23 august însă cavaleria ruseasca ignora acesta informare atacă și capturează și restul regimentului 6, cu tot cu comandant, colonel Victor Drăgănescu.
În mod intenționat sovieticii si-au concentrat eforturile pe Divizia de Gardă mai mult decât alte unității încercând din răsputeri să o nimicească, divizia fiind în definitiv un simbol al României, așa cum trebuie sa fie o unitate de gardă. Nu doar acest aspect a adus această atitudine a sovieticilor cat și palmaresul impresionant al unităților componente. Din efectivele diviziei însumând un număr de 5 regimente la care se adăugă parte sedentară mobilizabilă per regiment, spre sfârșitul lunii august 1944 rămân rămășite, companii cel mult care nu mai pot duce operațiuni militare singure. Rămășitele Regimentului 6 Dorobanți „Mihai Viteazul” sunt contopite cu ceea ce a mai rămas din Regimentul 9 Vânători și în urma rămâne o unitate la nivel de batalion. Batalioanele 6/9 Garda (după cum a fost denumita unitatea deși aveau efectivele unui singur batalion) rezultate formează o unitate fără reale capacitați de luptă. Ca urmare a condițiilor impuse de sovietici este desființata încă o unitate de elită, Regimentul 3 Vânători Moto, parte a Diviziei „Romania Mare” ca urmare a desființării diviziei ante menționate. Rămășitele sunt absorbite de Batalioanele 6/9 în noiembrie 1944. Cu toate aceste elemente ramase, se formează un detașament mix și sunt trimise pe frontul din Cehoslovacia în sectorul Brno pentru ultimele zile ale războiului în Europa. În 1945 aceste rămășite sunt coagulate în Regimentul de Garda “Mihai Viteazul” care prin Înaltul Decret 642 din 28 februarie 1945 reprimește această denumire. Dispar vânătorii de gardă ca specialitate militară.
După venirea comuniștilor la putere, vânătorii ca armă sunt desființați iar Regimentul de Gardă „Mihai Viteazul” având în componentă rămășitele Regimentului 9 Vânători este dislocat la Tulcea, și primește lovitura de grație transformându-se în Regimentul 6 Infanterie, apoi în Regimentul 148 fără chip, fără istorie și fără tradiție.
Aici încheiam injust după părerea mea, povestea noastră despre vânători, istoria lor și „Regimentul de fier”. Istoria unei arme care a deservit drapelul romanesc în toate conflagrațiile la care România a participat, arma pe care am uitat-o în negura timpului deși nu aveam voie să facem asta, în virtutea celor care au servit credincios în aceste unități de excepție, încă neegalate în materie de decorații de nici o altă specialitate militară. Faptul că în prezent nu există nicio unitate care să ne aduca în față această istorie putem percepe ca o victorie perpetuă a sovieticilor în raport cu noi, o victorie a celor care au desființat trecutul nostru.
Greu de înțeles de ce păstram în prezent o istorie ajustată cu baioneta rusească, pornind de la un indicativ „30” care amintește doar de Regimentul 30 Gardă înființat în 1964. De asemenea nu am fost în stare în cadrul actualei Brigăzi de Gardă sa avem macar o parte din regimentele amintite în cadrul acestei serii, fiecare cu specialitatea sa, dar mai ales fiecare cu istoria sa, o istorie demnă în primul rând.
În amintirea celui care mi-a povestit prima dată despre arma vânători, tăria și modestia celor care au îmbrăcat această uniformă și cel fără de care nu aș fi înțeles niciodată că Historia est Magistra Vitae.
Mă semnez al vostru, lt(rez) și vă urez un an nou fericit, bucurie, sănătate și pace! Lecțiile trecutului ne sunt la dispoziție pentru a construi un viitor însorit pentru noi, copiii noștri și cei ce vor urma.
Așa sa ne ajute Dumnezeu!
Bibliografie:
Lt.-Colonel Alexandru Ioanițiu, Războiul României: 1916-1918, vol 1, Tipografia Geniului, București, 1929
Istoria militară a poporului român, vol. V, Editura Militară, București, 1989
Romanescu Gheorghe (colonel); Gheorghe Tudor (colonel); Cucu, Mihai (colonel); Popescu Ioan (colonel), Istoria infanteriei române, vol. I-II, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1985
General-maior Gheorghe Cernat, colonel (r.) Stelian Dragnea, De la Tiraliorii lui Cuza la Brigada 30 Gard` 1860-1995, istorie, fapte de arme, imagine prezent`, Editura TEMPUS, Bucure[ti, 1995, p. 30.
Regimentul 30 Garda „Mihai Viteazul” – Corneliu Andoinie, Emil Boboescu, Horia Vladimir Serbanescu – Editura Militara 2015.
Uniformele Armatei Române – București 1930 – Muzeul Militar Național
Revista Gandirea Militara Romaneasca – https://gmr.mapn.ro/webroot/fileslib/upload/files/arhiva%20GMR/2016%20gmr/2016/3%202016%20gmr/pislariu_p.224-237.pdf
Dosar de personal General Stefan Orpis, Cmd. Reg 6. Garda și ulterior Div 1 Garda – https://arhivelenationale.ro/site/download/inventare/Opris-Stefan.-1915-1946.-Inv.-2085.pdf
https://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2012/10/massevaux-masmunster-in-limba-germ.html
Revista Histroia:
https://historia.ro/sectiune/general/armata-romana-in-ajunul-razboiului-de-independenta-588695.html
https://historia.ro/sectiune/general/drapelele-si-decoratiile-din-razboiul-de-639383.html
Operațiile și istoricul Regimentului 9 Vânători în Răsboiul pentru întregirea „Neamului Românesc”. 1916-1919
– elaborat de comandantul acestuia, colonelul Rasoviceanu Gheorghe, pe baza arhivei de front.
Facebook – Muzeul Militar Național ” Regele Ferdinand I ”