In vremuri tot mai tulburi, care amintesc de cele care au precedat razboaiele mondiale, un act de luciditate al societatii si politicii romanesti ar fi acela de a avea curajul sa recunoasca cetatenia romaneasca tuturor celor care au avut-o pana in 1940 si urmasilor acestora, indiferent unde se afla si indiferent de etnie. E vorba de o REPUNERE IN DREPTURI si nu de o RESTITUIRE LA CERERE !
Aceasta ar fi reparatia minima pe care le-o datoram lor si familiilor celor care au suferit consecintele Pactului Ribbentrop-Molotov , reparatie totusi extrem de tarzie, aceasta ocazie fiind irosita in anii ’90, imediat dupa caderea URSS. Deoarece nu au renuntat nicicand la aceasta cetatenie deci sunt inca cetateni romani, oamenii au dreptul la aceasta recunoastere fara a bate culoarele birocratiei romanesti, asa cum se intampla astazi, chiar si in versiunea simplificata a procedurii de restituire a cetateniei. Modelul in sine este unul care sta la temelia Europei de dupa 1989 – reunificarea Germaniei – model euroconform si greu de contestat de catre orice tara din Uniunea Europeana sau in afara ei.
Singurele exceptii ar fi cei carora din diverse cauze, de natura penala sau alta le-a fost retrasa cetatenia sau au renuntat din proprie initiativa la ea. Se pastreaza si optiunea individuala a celor care nu doresc sa o recastige sau sa renunte la ea, odata castigata.
Un astfel de demers, pe langa aspectul reparator moral, ar oferi o sansa de repatriere sau macar de protectie din partea statului roman, mai ales in contextul situatiei din Ucraina si Rusia, dar si din intreg spatiul post-sovietic. Grecii si germanii au mers chiar mai departe, oferind o forma de ajutor, baneasca sau de sprijin la repatriere, pentru noi acest demers deschizand noi optiuni.
In cazul Germaniei, fosta RFG a promulgat o hotarare a carei esenta era: toti cei care au fost cetateni germani si urmasii lor sunt cetateni germani, cu exceptia cazului in care au formulat expres o alta optiune.
Legea cetateniei si nationalitatii Germaniei (Reichs- und Staatsangehörigkeitsgesetz), din 22 iulie 1913, cu modificarile si completarile operate la 23 iulie 1999 si intrate in vigoare la 1 ianuarie 2000, stipuleaza: ”Este german acela care detine cetatenia unuia dintre statele federale si detine nemijlocit cetatenia Imperiului German”. In plus, articolul 13 al legii precizeaza: ”Fostii germani, care nu s-au stabilit cu traiul in interiorul tarii, pot fi primiti, la cererea lor, in cetatenie de către statul federal ai caror cetateni au fost anterior, daca acestia raspund cerintelor indicate la punctele 1 si 2 din alineatul 1 al articolului 8. Sunt asimilati fostilor germani persoanele descendente din acestia sau copiii infiati de catre acestia. Cancelarul de stat trebuie incunostiintat despre adoptarea cetateniei, iar in cazul in care cancelarul (acum ministrul federal al afacerilor interne) da aviz negativ, admiterea in cetatenie nu are loc”.
Iar acum partea cea mai importanta – articolul 116 din constitutia Germaniei cu privire la notiunea de german si de reintegrare in cetatenie a celor persecutati:
“(1) In sensul prezentei Constitutii este german, sub rezerva altor legi, orice persoana care detine cetatenie germana sau persoanele apartinand poporului german refugiate ori deportate, precum si urmasii acestora care s-au aflat in teritoriul Imperiului German la 31 decembrie 1937.
(2) Fostii cetateni germani care si-au pierdut cetatenia intre 30 ianuarie 1933 si 08 mai 1945 din ratiuni politice, rasiste sau religioase, precum si urmasii acestora isi redobandesc cetatenia la cerere. Acestia nu sunt considerati ca decazuti din cetatenie, cu conditia ca si-au stabilit resedinta in Germania dupa 08 mai 1945 si nu si-au exprimat o vointa contrara.”
Un efect imediat al unei astfel de decizii ar fi ca numarul semnificativ de cetatenii romani din R. Moldova si din Ucraina ar creste nivelul de responsabilizare si de implicare a statului roman in sprijinul comunitatilor lor. Toti acesti cetateni romani ar deveni automat si cetateni ai Uniunii Europene, care ar beneficia de un plus de sprijin si protectie in cazul unor abuzuri asupra lor ca indivizi sau asupra comunitatilor lor.
Un alt efect, tot pe termen scurt, ar fi crearea unei oportunitati de reunificare rapida, practic o simpla formalitate, exact cum s-a intamplat in Germania si bazata partial pe rezolutia Senatului SUA din 28 iunie 1991:
“On June 28, 1991, the US Senate voted a resolution sponsored by Senators Jesse Helmes (R-NC) and Larry Pressler (R-SD), members of the US Senate Committee on Foreign Relations, which recommended the US Government to:
- support the right to self-determination of the people of Moldova and Northern Bukovina, occupied by the Soviets, and to draft a decision to this end;
- support the future efforts of the Government of Moldova to negotiate, if it desires so, a peaceful reunification of Moldova and northern Bukovina with Romania, as established in the Treaty of Paris (1920), respecting the existing norms of international low and principle 1 of the Helsinki Act”.
In the clauses of this Senate resolution it has been stated among other things that “(…) The armed forces of the Soviet Union invaded the Kingdom of Romania and occupied Eastern Moldova, Norther Bukovina and Hertsa Region. (…) The annexation was prepared beforehand in a Secret Agreement to a Non-Aggression Treaty signed by the Governments of the Soviet Union and the German Reich on August 23, 1939. (…) Between 1940 and 1953 hundreds of thousand of Romanian from Moldova and Northern Bukovina were deported by the USSR to Central Asia and Siberia (…)”
De ziua Unirii Basarabiei cu Tara, acesta ar fi cel mai frumos cadou pe care Romania l-ar putea face celor mai napastuiti cetateni ai sai, separati abuziv, de decenii, de trupul Tarii Mame.
Aceasta trebuie sa fie lupta noastra, a romanilor! Macar atat le datoram fratilor nostri!
RomaniaMilitary