Într-un interviu acordat emisiunii Scutul Dobrogei, interviu ce poate fi urmărit mai jos, șeful Forțelor Navale Române (FNR), Viceamiralul Mihai Panait, face o retrospectivă a ceea ce a însemnat 2023 pentru FNR precum și o trecere în revistă a planurilor pentru 2024.
Astfel, în ceea ce privește modernizarea și dotarea FNR cu noi mijloace tehnico-tactice, Vam. Panait a evidențiat următoarele programe:
- Programul de dotare cu două vânătoare de mine de clasă Sandown. Prima navă, M270 Sublocotenent Ion Ghiculescu a sosit în țară la sfârșitul anului ce tocmai a trecut. Nu pot decât să salut, nu doar achiziția unei capacități tehnico-tactice de care FNR n-a mai avut parte până acum, cât și reînvierea unei tradiții, acest nume fiind purtat de una din cele patru canoniere deminoare achiziționate din Franța după sfârșitul Primului Război Mondial. M271, cea de-a doua navă, va sosi anul viitor, planul fiind ca ea să fie transferată FNR în mai 2024 când va avea loc ceremonia de ridicare a pavilionului românesc. Eu sper ca tradiția să se păstreze iar M271 să fie botezat folosindu-se tot unul din numele acordate celor patru canoniere: „Locotenent-comandor Stihi Eugen”, „Căpitan Dumitrescu C.” sau „Locotenent Lepri Remus”. Ambele vânătoare de mine vor intra în structura Divizionului 146 Nave minare-deminare. De notat că, pe site-ul FNR, dragorul maritim 24 „Locotenent Remus Lepri” nu mai apare ca făcând parte din structura divizionului, fiind cel mai probabil retras din serviciu.
Restul informațiilor cu privire la programele de dotare și modernizare a FNR precum și la misiunile și exercițiile la care vor participa anul acesta FNR pot fi citite accesând acest link către articolul publicat pe rnhs.info.