- Introducere
Retorica politicienilor din România despre energie este foarte mult axată pe citeva idei fixe, absolut neințelese de ei, confuze și nerealiste, fiind amestecate concepte gen: mixt de resurse optim, pol de stabilitate in zonă, exportator de securitate in zonă, jucător important în piața europeană, etc., etc. Sunt suficiente indicii că aceste concepte le-au fost insuflate acestor politicieni din rațiuni evident politice si au fost preluate ”pe nemestecate”, pentru că, pur si simplu ”dau bine” și mai și ”sună bine”, combinate fiind cu alți termeni impresionanți, gen ”tranziție”, ”decarbonizare”, ”nuclear” (ce tare este acest termen !) , ”energii regenerabile” și cîte si mai cîte, creează un tablou viu colorat și liniștitor.
Realitatea crudă ”din teren”, arată exact invers: avem un sistem de energie in continuă degradare, cu o ”dezvoltare” haotică, fără nici un plan sau viziune, trăim din și cu niște programe convenite la presiunea CE (PNRR, PNIESC, Fonduri de Modernizare, etc.), însăilate la grămadă fără nici o viziune strategică și in consecință avem prețuri la energie printre cele mai ridicate din Europa (n-ar trebui sa fie printre cele mai mici daca suntem cu mixt atit de diversificat și le mai și stim pe toate !?) și o nebuloasă totală a viitorului.
Haosul creat de lipsa unei planificări strategice, a unei viziuni pe termen lung, este foarte bine evidențiat in Raportul RET 2022-2030 al Transelectrica (disponibil pe site-ul Transelectrica), din care citez:
”…Problema majoră pentru planificarea rețelei constă în incertitudinea asupra evoluției parcului de producție, deoarece au fost declarate un numar mare de intenții de instalare de centrale noi, iar dezvoltarea parcului de producție de desfășoara descentralizat, ca o consecință a planurilor de afaceri ale investitorilor. (NA- adică, în România, fiecare face ce vrea și cînd vrea). Nu există un organism care să coreleze evoluția parcului de producție cu evoluția consumului și care să poată pune la dispoziția OTS un grafic de evoluție in timp pe care să se bazeze planificarea dezvoltării rețelei. (NA- sunt suficiente motive să ne puneam intrebarea dacă, pe lingă incompetență, nu cumva situația este lăsată și premeditat la voia intimplarii ? Faptele concrete arată că așa este !). Sursa principală de informarea pentru OTS sunt comunicările de intenții primite la solicitarea sa de la producătorii existenți și cererile de racordare la rețea primite de la potențialii investitori..” (NA. Acesta este nivelul de decădere si lipsa vreunei ințelegeri și control a ceea ce se intîmplă in sector. Nu suntem în stare de mai mult și acesta este sistemul pe care l-am creat).
Cred că la fiecare 2-3 zile, apare cite-o știre prin diverse publicații, care ne anunță entuziasmant ce investitori au mai obținut autorizații (ATR) pentru diverse eoliene si fotovoltaice, de diverse capacități prin diverse zone geografice, ceea ce intărește unora sentimentul de debandadă în ”piața” de energie din România
În acest context, acum, după ce mi-am exprimat in mod deschis și transparent dezacordul cu proiectul de Strategie Energetică intocmit de Ministerul Energiei (si care a fost și in dezbatere publică), pot declara onest că atît timp cit am făcut parte din Consiliul Onorific al Ministerului Energetic constituit pentru întocmirea Strategieie Energetice, nu am reușit sa conving/introduc/determin calcularea unui plan de investitii (mix tehnologic) pe termen lung, cu mixt de resurse optim, care să conducă la costul cel mai mic al energiei pentru piața românească, in primul rînd, plan care să fie întocmit după standardele si metodologiile specifice industriei energetice.
- Capra vecinului nostru, Serbia. Centrala Pompare-Acumulare Djerdap-III
Să încercăm să analizăm ”la rece”, tehnic și obiectiv, acest proiect, de mare importanță strategică, nu numai pentru Serbia (eventual și România) ci, pentru Balcani și Europa chiar. Nu multă lume poate ințelege ce inseamnă impactul unei CHEAP de 2400 MW, dpdv tehnic, regional energetic dar și politic !
Acest proiect al vecinilor Sîrbi (cu care avem o relație de cooperare de zeci de ani la Hidrocentrala Portile de Fier I-II), nu este foarte nou, si să ne reamintim ca inclusiv fostul ministru al energiei Virgil Popescu, l-a discutat și a promis cooperarea in acest proiect cu Serbia. Acestia deci, au mers inainte, au facut diverse studii si analize (ultimul, se pare cu firma americana Bechtel), care a analizat fezabilitatea proiecutului si in consecința, EPS (Electroprivreda Srbje), un fel de fost RENEL al României, companie integrată vertical, deținută in totalitate de stat, face pregatiri pentru implementare.
In acest context, mai nou, România, din poziția inițială de cooperare cu Serbia, s-a sucit precum Cănuță om sucit (ca-n opera marelui Caragiale) și acum, se opune cu hotărîre după cum se vede mai jos:
Argumentele părții române, dintr-o dată sunt legate mai degrabă de argumente despre cum ”să nu se facă”, decît despre beneficiile ce s-ar obține, ”dacă se face” !
Motivele, neclare/neexplicate, dar invocate de dl. Ministru Burduja sunt:
– impactul asupra productiei de energie electrica la actualele hidrocentrale Portile de Fier I si II (nu este deloc clar dacă s-a calculat/evaluat exact dacă și cit este !?). In primul rind, efectul negativ, dacă este (ca de asta ne este noua grijă), se rasfringe nu numai asupra noastră ci si, in egală măsură, asupra sîrbilor. Centrala de pompare acumulare, ia din Dunăre și din apa noastră și din apa lor, iar aceasta apă (energie) nu este pierdută ci returnată în Dunăre (adică și nouă si sirbilor), atunci cind e nevoie, oricum cam pentru amindoi. Deci, ca bilanț material strict, nimic nu se pierde (doar ceva prin evaporare)
– un eventual motiv, oarecum fals invocat, este ca centrala de pompare a sirbilor, ar ”tăia” din entuziasmul de reglaj al Hidroelectrica – o centrala ce ar trebui să mearga ”in banda” si să n-aibe nici o legatura cu ”reglajul” din sistem.
– de impactul asupra mediului ce să mai vorbim ? Ce treabă are România cu mediul din Serbia ?!…să-i lăsăm pe ei să-și rezolve problema asta deocamdată și nu trebuie sa ”le scoatem noi ochii” cu problema impactului asupra mediului. Daca nouă aici, în România, ni se dictează de către ONG-uri ce să facem si ce să nu facem in sectorul hidro și stăm cu capacități hidro neterminate de sute de MW, în Serbia lucrurile nu stau deloc așa; iar dacă Serbia va face aceasta centrală (și sunt șanse rezonabile ca asta să se întîmple), România va rămîne cu mediul frumos, iar Serbia va domina sectorul stocare energie in Balcani.
Pentru bună ințelegere a ceea ce vreau să spun, să analizăm harta regională de mai jos:
- (sursa: https://professional.hydropower.org/page/map-pumped-storage-tracking-tool), unde punctele albastre reprezintă centrale pompare acumulare (CHEAP) in functiune, iar cele roșii centrale planificate, se constată ca zona României este zona alba (blank) in care punctul rosu reprezinta vesnica Tarnița intr-o perpetua fezabilitate, iar în zona Balcanilor vedem Bulgaria -care are 1 unitate CHEAP de 800 MW și inca 1 centrala in proiect, iar Serbia are deja 1 centrala CHEAP si inca una in construcție- Bistrica-800 MW si Djerdap-III, 2400 MW)
- Să reținem că, spre deosebire de alte state, România are potential mare pentru CHEAP de cca 8-9000 MW, competitiv cu Austria, dar, ca realizări – total NULE !
– în ultimă instanță, de ce nu facem și noi o centrala pompare acumulare la Dubova (tot în zona Portilor de Fier, tot din Dunare, de cca 1000 MW ?…de ce nu facem Tarnița, tot 1000 MW, de ce nu facem la Macin, tot cu apa din Dunăre, o centrala de 1000 MW, samd…in schimb, ne straduim ”să moară capra vecinului”, in loc să încercăm ”să o mulgem împreună”, insă noi continuam serialul nesfirșit al studiilor de fezabilitate la Tarnița, despre care nu se mai aude nimic în ultima vreme și asteptăm cu toții să auzim ca nu sunt investitori interesați și sa-i punem lespedea definitiv pe mormint, după o bîjbîială de cca 1 an.
Cunoscînd cite ceva din istoricul foarte benefic reciproc, al cooperării cu Serbia în domeniul hidro, în ultimele decade, am constatat o degradare/răcire a relațiilor reciproce, incepută cam de prin perioada cind România a decis reabilitarea (dezastruoasă !…și tehnic și comercial-financiar de am ajuns să falimentăm o hidrocentrală – caz unic pe plan mondial) grupurilor hidro de la Portile de Fier, aceleasi grupuri, pe care sirbii le-au modernizat cam la 50% din pretul platiti de noi realizind si performanțe tehnice mai bune ! (informații interesante mai jos)
Serbia, aparent, nu afișează vreo intenție serioasă de a mai coopera cu România in domeniul hidro (in special in acest proiect de mare importanță, nu neapărat pentru Serbia ci pentru intreaga zona a Balcanilor și chiar UE și, nu o va face decît numai dacă nu va avea încotro). Motivele, cîteva, pe care imi permit să le enumăr, cu riscul de a supăra ceva lume, cred că sunt următoarele:
– Serbia nu mai are încredere in capacitatea României de a se mai angaja în astfel de proiecte. Sistemul sirbesc, cu un Minister al Energiei puternic, o companie integrata vertical – EPS și un corp de engineering /companii/universitate specializata de inginerie le permite analiza, si luarea deciziilor mult mai rapid și profesional decît România.
– In cazul nostru, avem un Minister al Energiei cu un rol si o responsabilitate difuză și practic fara nici o putere decizională semnificativă, populat majoritar cu angajați care n-au nici un fel de calificare specifică, o companie – Hidroelectrica- listată, nevoie mare, care, de fapt, nici nu ar trebui implicată intr-un proiect de genul Djerdap-III. Hidroelectrica este condusă la rindul ei de un profesor de sport și un Consiliu de Administrație care nu prea au ei treabă cu hidroenergetica (spre deosebire de sirbi care nu-i implică pe cei de la ei de la Djerdap I-II – care nu sunt decit o hidrocentrala in sistemul lor, deși nu sunt ”listați” nicăieri, iar profesional nu suferă comparație cu CA-ul Hidroelectrica) și peste toate astea, nu mai există nimic stiințific (Universitate, Academie) sau experiza vechiului ISPH pentru partea românească. Intr-un sistem granularizat, ”de piață” cum e la noi acum, puterea de a mai face ceva, intelegerea și deciziile nu pot fi luate corect.
-Serbia, probabil nu va voi sa intre in ”balta” ONG-urilor de mediu din România/UE să stea să le explice lor cum e cu centralele hidro. Au un program hidro foarte ambițios si-l vor realiza probabil, profitind cit mai sunt in afara UE si lipsiți de ”expertiza ONG-urilor de mediu in hidro”. E mult mai bine să nu se mai încurce cu noi !…și își vor face singuri ce le trebuie. Dacă astăzi ne-am fi apucat de Portile de Fier I și II, in mod sigur nu s-ar fi făcut, dar…avem o ”perlă a coroanei” listată.
– Serbia, este de înțeles că va voi, să construiasca acest obiectiv si sa-l opereze singură, dacă va putea, intărindu-și pozitia foarte mult in zona, si energetic si politic !
Pentru a înțelege și mai bine viziunea Serbiei, cred că merită citit cele de mai jos:
”…EPS should seek to become a 100% or majority (over 50%) owner of renewable energy projects. The proposed model, envisaged by the law on renewable energy sources, involves issuing a public call to private investors to become EPS’ strategic partners under terms defined by the Government of Serbia and EPS…”, spre deosebire de noi, unde o multime de ”investitori”, fac ce vor ei, cu sau fără sprijin politic, dar, ”in condiții de piată”.
si poate cel mai relevant, explicatia furnizata de un expert (prof Rajkovici) mai jos
Spre exemplu, în România, nu am vazut ceva similar publicat în ultimii 20 de ani, de vreun expert al nostru (nu vorbesc aici de politicieni, ministri sau ziaristi !). Se poate observa consistența explicațiilor viziunii lor, referitor la stocare, capacități multe, combinat cu regenerabile și ceva gaze, care să le permită inchiderea centralelor pe carbuni, resursă energetică imensă de care dispune Serbia.
Concluzia care se poate trage:
– prin poziția adoptată de România cum că ”…Niciun astfel de demers (NA proiectul Djerdap) nu va putea începe fără acordul României”, a afirmat, cam oțărît, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, denotă mai degrabă o îngrijorare decît un interes diplomatic și real tehnic in aceast stadiu al proiectului. Ca sirbii nu au dat toate informațiile la proiect este oarecum de ințeles (studiul este facut de Bechtel cu finanțare SUA), dar, incă mai e timp de vazut ce și cum.
– n-aș fi însă atit de sigur ca proiectul ”nu va putea începe fără acordul României”. Multe s-au intimplat fără acordul României, n-ar fi primul caz; cine suntem noi, ce putere de influență și argumente avem ?
– in final, se pare că noi am rămas cu grija ”caprei vecinului”, iar daca acest proiect (fără a fi bănuit, sper, că aș fi un pro-Serbia, sau, mai rău, un pro-Rusia), strict tehnico-economic si politic, este un super-proiect de mare impact regional si ar fi bine să cooperăm, intrucît singuri, s-a dovedit că suntem incapabili de făcut ceva mai întîi în curtea noastră !
Altminteri, dacă proiectul se va face chiar cu opoziția României, noi vom deveni pol de instabilitate in Balcani (uitați-vă cite mii de MW eoliene și solare se preconizează, iar noi dormim liniștiți, dar, ne preocupă ce fac ceilalți și astfel, vom suna ca o notă falsă in corul Madrigal).
Cu ce ne afecteaza proiectul în mod realist ? ne strică nouă mediul ? ne incurcă numai noua navigația ? ne strică apa nouă ?
Așa cum astăzi suntem recunoscători parinților nostri că ne-au făcut și lăsat Portile de Fier, dar distrugind Ada-Kaleh, tot așa mai bine ne-ar pomeni de bine nepoții nostri ca am contribui la acest proiect sa-l lăsăm lor, decit sa ne judece rău.
Auziți Dumneavoastra stimați cititori: sa faci Studiu de Fezabilitate (mă refer la Tarnița), pentru un proiect care va dăinui, pe puțin 60 de ani ?!...si să-l mai și judece SAPE sau cine-o fi, că e fezabil… sa nu….dar făcut neapărat după cerințele HG-907.
Dragostin Catalin