Episodul XIV: Romanii din Bulgaria
Simpozionul disperării: „Românii din Bulgaria, trecut, prezent şi viitor” – „România ne-a lăsat leproşi”
Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria, „AVE”, în colaborare cu Centrul Cultural Român, cu Societatea Culturală a Vlahilor şi Asociaţia „Curcubeul peste Dunăre”, din Vidin, a organizat, pe 3 noiembrie, un simpozion pe care l-aş numi „al disperării”, intitulat „Românii din Bulgaria, trecut, prezent şi viitor”.
Au luat parte lideri ai comunităţilor româneşti din Bulgaria şi Serbia, istorici, sociologi, jurnalişti, oameni politici, membri ai Ambasadei României din Sofia, profesori universitari, studenţi, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi invitaţi din România. A fost o nouă ocazie pentru luptătorii din prima linie a românilor din Bulgaria de a-şi exprima disperarea faţă de prăpastia existentă între promisiunile guvernanţilor bulgari, legate de acordarea „pe hârtie” a drepturilor elementare pentru minoritatea românească, şi realitatea din teren. La fel de dramatică este şi apatia politică a României, care nu vrea să deschidă ochii asupra unei realităţi crâncene, de deznaţionalizare la vedere, într-o ţară vecină şi prietenă, de care ne leagă istoria, dar şi prezentul european, cu toate împlinirile şi neîmplinirile sale.
„România este o mamă vitregă pentru noi”
Nicolae Raţă (Nikola Pacev) din Kozlodui este unul dintre românii ai căror strămoşi au fugit peste Dunăre în timpul răscoalei lui Tudor Vladimirescu, la 1821. De-a lungul ultimelor două decenii, a cercetat nenumărate arhive, în căutarea unor documente care vorbesc despre vechimea românilor din Balcani.
„Nu există nici un caz, la nivelul de jos al populaţiei, de vrăjmăşie între români şi bulgari”, spune Nicolae Raţă. „Românii şi bulgarii au trăit ca fraţii, nu a existat nici un conflict între dânşii. De aceea, este de neînţeles atitudinea autorităţilor bulgare de astăzi. Am dorit, spre exemplu, să deschidem un muzeu orăşenesc la Kozlodui. Când s-a auzit că are caracter românesc, proiectul a murit.
„Dunărea n-a fost întotdeauna graniţă între fraţi”
Sorin Minghiat, profesor de istoria arhitecturii din Bucureşti şi restaurator de biserici, este „de-al căşii” la Vidin. Având origini italiene, a devenit un luptător pentru cauza românească în Balcani, acolo unde au coexistat „cele două Dacii: Dacia Mediterranea şi Dacia Ripensis”.
„Bulgaria este singura ţară europeană care nu recunoaşte naţia română de pe teritoriul ei”
Un invitat important pentru asociaţiile româneşti din Vidin este profesorul craiovean Nicolae Vintilă, fost parlamentar. El accentuează necesitatea creării unui proiect-program la nivelul guvernului de la Bucureşti, pentru împiedicarea procesului de deznaţionalizare din Bulgaria.
„Rădăcinile româneşti de la sud de Dunăre se usucă, fraţilor!”
Dumitru Iencea (Dimităr Iancev) a fost prefect de Vidin, reprezentant al guvernului. O astfel de demnitate este rară printre români, deşi în multe localităţi majoritatea şi chiar cvasitotalitatea populaţiei este română.
„Folclorul nostru este folclor mut, nu ne dau voie să cântăm din gură, numai din instrumente”
Ivan Alexandrov este preşedintele Asociaţiei „Walahorum” din Vidin. Interesul său merge şi spre vecinii din Negotin, Serbia, unde graiul românesc este, de asemenea, suprimat de ultranaţionalişti anacronici. „Până în anul 1833”, povesteşte el, „noi, românii din Vidin, şi confraţii din Negotin am trăit în acelaşi stat, sub turci. Cu ocazia celor trei războaie dintre Bulgaria şi Serbia, după plecarea turcului, am ajuns să ne luptăm frate cu frate, înroşind apele râului Timoc cu sânge de român. Nu ştiu cum se făcea, dar în lupte mureau mai mulţi români decât bulgari şi sârbi. Şi tot nu sunt mulţumiţi de… prestaţia noastră istorică, de loialitatea noastră neştirbită. Ba, aş zice: dimpotrivă! Dacă în urmă cu o sută de ani, în Vidin locuiau 42.000 de români, la recensământul de anul trecut au ieşit doar 186! Una sută optzeci şi şase! Unde sunt ceilalţi? S-or fi înecat în Dunăre, sărmanii… În schimb, avem libertate să vorbim, suntem în UE. Putem vorbi, dar nu putem cânta! Folclorul nostru este folclor mut, nu ne dau voie să cântăm din gură, numai din instrumente. Unde s-a mai pomenit una ca asta? Bieţii fraţi din Serbia au, în schimb, dreptul să cânte, dar n-au voie să vorbească”.
„Cu murirea noastră ca români, statul bulgar poartă principala vină”
Profesorul Emil Petrov din Kozlodui nu ştie româneşte. Târziu a aflat că familia lui se trage de la Jiu, că toţi ai săi au fost români. A pornit să-şi afle rădăcinile şi a descoperit că neamul lui s-a numit şi se numeşte Cărăbulea. Cu toate că vorbeşte bulgăreşte mai bine decât mulţi bulgari, când a fost în armată, a fost batjocorit de camarazi: „ţigane”, „vlah împuţit”, „nevestele voastre sunt prostituate”. „Am înţeles că era o directivă de la nivel de stat, să ne compromită pe noi şi limba noastră”, spune cu obidă „bulgarul” Petrov (Carabulea).
Fotografii de Petre Cojocariu
Sursa: Formula-As.ro