Episodul XV: Vlahii din Austria
Trinţu Măran
Viena 17 Sept. 1995
Cercetător Istoric, cetăţean austriac de origine român
Grup de dansatori români
«În cursul anului curent 1995 în Austria a apărut o broşură intitulată „De 6 ori Austria, istorie şi situaţia actuală a grupurilor etnice”, a autorului Gerhard Baumgartner, cu un cuvânt însoţitor semnat de Dl Dr. Franz Vranitzky, cancear federal al Austriei. Broşura este volumul .I. din ediţia „Minorităţi”, editată de „Initiative Minderheiten” tipărită la editura „Drava”din Klagenfurt sub ISBN 3-85435-2395 şi cuprinde 182 de pagini.
Această lucrare se ocupă, aşa cum arată şi titlul, cu istoria şi situaţia actuală a celor 6 grupuri etnice din Austria, recunoscute ca minorităţi naţionale şi anume: Sloveni, Croaţi, Unguri, Roma şi Sinţi, Cehi şi Slovaci.
Ca cetăţean austriac se origine română, deci interesat în probleme ale minorităţilor naţionale am studiat cu atenţie această lucrare şi în cadrul capitolului „Croaţii” la pagina 56 am găsit câteva fraze deosebit de interesante şi demne de a fi luate în considerare, pentru un studiu mai aprofundat. Redau în continuare aceste fraze traduse din Limba Germană în Limba Română, după cum urmează:
„Cei 30.000 de Croaţi, colonizaţi, în Burgenland, în secolul al 16-lea, au constituit atunci 30% din populaţia Landului. Cea mai mare parte a imigranţilor erau ţărani, dar printre ei se aflau şi preoţi, meseriaşi, negustori, mici nobili şi nobili.
De un statut juridic special s’au bucurat Vlahi sau Valachi, dintre ei, cari au fost colonizaţi în 13 sate, în plasa Oberwart, în partea de sud a dealurilor Gunser Gebirge, cari vorbesc însă, azi, un dialect propriu. Ei au avut de plătit dări mai puţine, au fost scutiţi de clacă şi au fost atraşi de către familiile de stăpâni ai pământului, Batthyany şi Erody, în servicii militare şi de poliţie. Spre deosebire de ceilalţi ţărani, ei s’au ocupar intensiv, până în secolul al 19-lea, cu păstoritul şi cu un comerţ înfloritor, cu vite şi lână, între Steiermark, Austria de jos, Ungaria şi Bosnia.”
Căutând sursele acestor enunţări, am găsit, în Biblioteca Naţională din Viena, două lucrări semnate de Sieffries Tornow şi anume:
„Originea Croaţilor Valahi din sudul Burgenlandului” apărută în anul 1971 la Berlin, ca volumul 39 al publicaţiilor secţiei pentru limbi şi literaturi slave a Institutului Europa răsăriteană, dela Universitatea liberă din Berlin, precum şi „Dicţionar al dialectului croat din Burgenland/cu subtitlul/ cu localităţi vahahe, ca volumul 15 al publicaţiilor din Balcanologie a aceluiaşi institut Europa răsăriteană a Universităţii libere din Berlin, publicată în anul 1989.
Întrucât această ultimă lucrare, are un caracter pur lingvistic prin analizarea dialectului propriu croat, vorbit de locuitorii satelor de origine valahă, din Burgenland, cari prin asimilarea lor, de către Croaţi, vorbesc acum un dialect croat propriu, eu redau în continuare doar texte din prima lucrare, care tratează originea croaţilor valahi, din Burgenland/Austria/după cum urmează:
„…Ca fiecare monografie a dialectelor slave şi această lucrare, are ca scop, să contribuie la lichidarea unei pete albe de pe harta limbilor slave. Cercetarea a fost urgent necesară, deoarece germanizarea celor circa 1400 de valahi, este în plină desfăşurare şi se va încheia, cu siguranţă, în câteva decenii. Pentru aceasta se încearcă, cu ajutorul ştiinţei filologice, să se răspundă la întrebarea nerezolvată, până în prezent, a patriei de origine a acestor strămutaţi…”
Eu nu mă voi ocupa aici de partea filologică ci doar de cea istorică, a problemei, care este de fapt esenţa lucrării, iar filologia doar mijlocul de a lămuri partea istorică.
…La capitolul „Limbă” valahii sunt prezentaţi ca şi când popoarele înrudite sau strămoşii lor sunt necunoscuţi, deoarece în limba vorbită de ei, vorbitorul nu face nici o deosebire între cuvintele de origine diferită, ca slavă, germană, maghiară, romanică sau turcă, întrucât o consideră limba lor valahă…
…Capitolul istoric este consacrat, mai ales la reconstituirea celor două etape premergătoare ale valahilor, cea slavă de sud-west şi cea străbun-valahă, dela începutul marii migraţiuni…
…La determinarea noţiunii de Valah să se folosească următoarele criterii:
-Valah este cel ce este numir aşa: Întrucât însă germanii şi maghiarii nu fac nici o deosebire între diferitele grupe de croaţi, trebue să ne limităm la cel ce este numit aşa de către croaţi.
-Valah este acela care este originar dintr’o localitate menţionată în documente istorice, drept localitate valahă.
Luând în considerare acestea, rezultă că următoarele 14 sate, sau părţi de sate, sunt valahe: Althodis, Weiden cu Parapatisch şi Ştefanshof, ober şi Unterpodgoria, Rumpersdorf, Podler, Allersdorf, Allersgraben cu Raurigel, Altschlaining, Mochmeierhof şi Spitzzicken, toate aşezate în plasa Oberwart. În prezent Stefanshof este părăsit, iar Altschlaining este complet german…
…Valahi locuesc la sud de dealurile Gunser-Berstein în partea de sud a Burgenlandului. Cu excepţia satului Spizzicken, toate satele valahe sunt aşezate inclusiv într’un triunghi echilateral de 2 pe 6 km, în linie aeriană, al cărui vârf îl formează Rauringel în răsărit Althodis iar la sud Podler… Spizzicken este aşezat dincolo de Tauchental…În triunghiul descris nu există nicio localitate ne valahă…
…În timpul străduinţelor reformatoare ale Luteranilor şi Calviniştilor, care au avut unele succese de Germani şi Maghiari, ca şi Toţi Croaţii din Burgenland, Valahi au rămas catolici…
…În perioada maghiară, până în anul 1920, învăţământul şcolar a fost în limba Maghiară. După 1920, în Limba Germană…
…Publicaţiil bisericeşti în limba Croată, au avut doar dela jumătatea secolului al 18-lea. Publicaţii ne bisericeşti, au avut deasemenea în Limba Croată…
…Până la eliberarea ţăranilor, în anul 1848 şi într’o formă mai uşoară, până la desprinderea de Ungaria/în anul 1920/, soarta ţăranilor valahi a depins de stăpânii pământului respectiv. Două familii de magnaţi au stăpânit regiunea locuită de valahi. Familia Batthyany satele Althodis, Altschlaining, Raurigel – Allersgraben, Mochmeierhof, Allersdorf şi Podler … Familia Erododis au stăpânit satele Spitzzicken, Weiden cu Parapatitsch şi Stefanshof, ambele Podgorii şi Rumpersdorf. Începând cu anul 1920 satele valahe aparţin plasei Oberwart şi sunt cuprinse în trei comune: Spitzzicken este la Rotenturm-Pinka, Althodis la Markt Hodis. Celelalte sate valahe din triunghi sunt cuprinse în comuna Weiden…
…La recensământul din 1910, în satele valahe au locuit 2400 de persoane. De atunci numărul locuitorilor s’a redus cu o treime. Regresul se datorează în primul rând prin asimilare, adică germanizare, care nici prin politica austricaă binevoitoare, nu poate fi oprită. Apoi prin mutarea unora la oraşe, în special la Viena, precum şi ca o urmare a scăderii natalităţii în întreaga ţară, la care şi familiile de valahi cu mai mult de doi copii, sunt o raritate…
…În anul 1951 70% din populaţia valahă s-a ocupat cu agricultura.
…Întrucât terenurile, în cele mai multe cazuri, nu pot asigura nici existenţa unor familii ţărăneşti mici, tot mai mulţi valahi caută lucru în alte părţi, mai ales la Viena, unde pleacă luni dimineaţa şi se reîntorc vineri seara, iar concediul anual şi-l iau pentru a strânge recolta. Cooperări, între gospodării, sunt aproape necunoscute.
…Limba lor Valahă o folosesc doar în case şi în sat, sau între satele valahe. Este o limbă a ţăranilor, care nu a fost folosită niciodată în scris. În toate cazurile când Limba Valahă nu este suficientă, sau în relaţii cu alte populaţii, sau autorităţi, se folosesc limbile Croată, Maghiară sau germană… Pentru Valahi Limba Croată este de importanţă pentru:
-comunicaţii cu croaţii ne valahi
-în biserică pentru liturghie, predică şi spovedanie
-în şcoală pentru învăţământ croat în şcoala primară
-în citirea publicaţiilor croate în Burgenland
Limba Croată este încă puţin răspândită în Austria şi ca atare şi folosirea ei este redusă la minoritatea croată din Burgenland.
…Limba Maghiară este exclusă ca limbă de comunicaţie întrucât populaţia maghiară, din această regiune, s’a redus la un număr neînsemnat. În trecut a avut importanţă pentru valahi ca:
-limbă a stăpânilor
-limbă oficială şi de stat, până în anul 1920.
-limbă pentru predare în şcoli, mai ales din anii 1875-90
-azi o vorbesc bătrânii când vor să nu înţeleagă tinerii
-este limba timpurilor bune de altădată
Limba Germană este pur şi simplu limba de uz general, care se foloseşte ca:
-limbă de comunicare cu germanii din sat.
-limbă de comunicare cu localităţile germane.
-limba oficială şi de stat, din anul 1920.
-în anumite împrejurări şi la biserică
-în şcoală, în clasele primare, pe lângă cea croată şi în continuare în toate clasele şi şcolile
-în filme în ziare, radio, televiziune
-la locul de muncă a celor care nu sunt ocupaţi cu cu agricultura…
Menţionarea valahilor în documente istorice:
Cea mai veche indicaţie despre valahii din Burgenlandul de sud, este legată de denumirea maghiară a satului Spitzzecken. Din anul 1614 în actele Komitatului, satul nu mai este menţionat Uiszek ci Olah-Cziklin ceace înseamnă Zicken-ul Valah.
În anul 1650 groful Adem Batthyany, dă o ordonanţă pentru noii colonişti, sosiţi la Podler, în care document aceştia sunt denumiţi Valahi. El acordă, prin aceasta, coloniştilor scutire de impozite pe 3 ani, în care timp el aşteaptă ca noii colonişti să-şi consturiască casele lor şi pretinde ca în satelel noi să se mute numai Valahi şi nu şi supuşi de odinioară şi stabileşte, în plus, pentru cei colonizaţi la Podler, aceleaşi libertăţi, de cari s’au bucurat Valahi deja colonizaţi la Podler, aceleaşi libertăţi, de cari s’au bucurat Valahi deja colonizaţi până atunci. Documentul denumeşte pe noii colonişti, dela Podler, în mod precis „Olahok” ceace înseamnă Valahi ca şi pe conaţionalii lor sosiţi mai înainte în satele din împrejurimi.
Referitor la libertăţile Valahilor din Althodis, posedăm un aşa numit act de eliberare scris în limba maghiară veche, la 10 Iulie 1667 la Gussing, de către groful Paul Batthyany, în care se menţionează că Valahi, cari locuesc în satele din jurul localităţilor Schlaining şi Rechnitz, datorează, mai puţine impozite şi servitute, decât ceilalţi supuşi al stăpânului. Ei trebuie să facă cerviciu sub arme, atât la porţile castelelor cât şi în alte părţi.Este menţionat însp că, deaceia ei nu sunt împovăraţi cu clacă şi dări ca şi ceilalţi şărani… Ei sunt însă ameninţaţi că în cazul că ei nu se vor conforma, imediat, dispoziţiilor judecătoreşti şi temnicierilor, dela cele ldouă castele ale sale, Schlaining şi Rechnitz, de a presta serviciul sub arme, la porţi sau în alte părţi, acest act de eliberare va fi nimicit.
Într’un document de mai târziu, din anul 1768, redactat de judecătorul de tribunal secret, Johan Hosatius, comisar Imperial Regal, trimis în interesul acestor Valahi, de a verifica personal, libertăţile lor, a stabilit atunci drepturile acestor croaţi-valahi, după cum urmează:
1.Ei au dreptul, privilegiat, ca la toate ocaziile şi nevoile să facă serviciul sub armă.
2.Când atăpânul e în castel, ei trebuie să stea de pază.
3.Ei trebue să ducă scrisorile, dela un stăpân la altul.
4.Să tundă oile stăpânului de două ori pe an.
5.Fiecare Valah trebue să cosească o zi otavă.
6.Pentru fiecare „sfert de gospodărie” să plătească anual suma de 1 Florint şi 05 creiţari, în numerar…
Acest document se găseşte în arhiva castelului Gussig.
…Cu toate că Valahii locuesc strâns împreună, totuşiu nu posedă cunoştiinţa de grup… aceasta şi pentrucă, în comparaţie cu germanii, maghiarii şi ceilalţi croaţi, ei sunt în număr redus, iar satele lor sunt mici şi neînsemnate, singur Weiden este comună şi are parohie, aşa că este de înţeles dece ei nu s’au exprimat niciodată în scris şi deci nici la activitatea culturală a Burgenlandu-lui nu au nbici o participare. Singurele dovezi ale existenţei lor de 350 de ani în noua lor patrie, o constituie, unele documente ale stăpânilor lor precum şi o colecţie de 46 de câtece populare, în acest dialect, culese de către Kurelac Fran, în satlel Weiden, Spizzicken, Mochmeierhof, Parapatitsch şi Podler şi Publicare la Zagreb în anul 1871…
…Întrucât din analizarea modificării vocalelor şi a consoanelor, din dialectul lor, pot fi comparate numai cu cele din Dalmaţia celor din westul Harţegowinei, din jurul localităţilor Ljubiski se deduce că vechea lor patrie nu a fost Bosnia…
…Este greu de reconstituit, vecinii şi rudele Valahilor de înainte de marea lor migraţiune… În orice caz e sigur că au fost influenţaţi mai puţin de către neslavi decât de slavi…
…În Jugoslaviea nu există azi nici un dialect absolut identic cu al acestor Valahi, spre a se putea determina eventuala lor patrie de origine. Totuşi trei dialecte se aseamănă întrucâtva, cu cel al acestor Valahi, cel dela Polica, din instula Hrvar, cel din insula Brac, şi cel din Istria de sud, dela Premantura…
Unele teorii apupra originii şi migraţiunii.
Teoria „română”
…Unii consideră pe aceşti Valahi ca români. Astfel în lucrarea lui Kranzmayer-Burger, din anul 1957 la pagininle 244-245 îi menţionează pe Valahii din Olah-Czikleny, denumirea maghiară a satului Spitzzicken, drept români. Despre o rămăşiţă din timpul romanilor, în această regiune, nu paote fi vorba… În regiunile sudice, slave, asemena refugiaţi, erau denumiţi „Uskoken”, adică refugiaţi. Cea mai mare parte erau din Croaţia, dar printre ei erau şi alte grupe naţionale, chiar şi români. Erau probegi, cărora aşezarea la Sinj, în Dalmaţia şi pe aşa numitul teren ciceu din Istria, încă nu le era suficient de sigur împotriva turcilor şi s’au mutat mai departe spre nord… Împotriva acestei teorii, se pronunţă autorul Loiberbeck, în anul 1963 şi susţine că Valahii, chiar dacă prin din aceiaşi rădăcină, nu pot fi consideraţi la fel ca şi români, cum se pare că ar vrea directorul şcolar Ivan Dobrovic şi chiar şi Dr. Eugen Hazy din Odenburg/ Şopron din Ungaria/. Dar şi Loibersbeck citează un document al grofului Ladislau Czaky, din anul 1675, prin care el confirmă că va apărea toate libertăţile şi prerogativele celor din împrejurimea Pinkafeld, atât timp, ei nu contrazic credinţa romano-catolică şi preaslăvirea lui D-zeu. Credinţa româno-catolică, putea să se refere, în regiunea noastră, numai la Valahi. La aceasta se referă şi autorul Resetar, în anul 1907, privind refugiaţii din plasa Sichelburg. Locuitorii cari trăiesc în Kraina, în statisticile oficiale, de cele mai multe ori nu apar ca Sârbo-Croaţi. Iar Czoerning a făcut greşala de a considera ortodoxi din Bojanci, drept români. Confuzia lui provine din cauza că în Limba Sârbo-Croată denumirea de Valah este dată, când ortodoxilor în west, când românilor în răsărit.
Dacă valahii din sudul Burgenland-ului au fost români, atunci aceştia au abandonat complect limba lor, în favoarea unui dialect croat.
Teoria „Sârbă”
Procesul haiducului Babeici din Pretroţ (Petrovac) pe Mlava
prins şi la judecată, contemporan cu un alt haicuc român Mihailovici 1935
Unii vor să considere pe Valahi, sârbi catolicizaţi. Autorul Kurelac scria odinioară, despre croaţii din westul Ungariei că: Toţi de acolo dunt de acelaşi sânge, de aceeaşi origine, aceiaşi limbă. Îm afară de acele câteva sate, cari sunt în jurul dealurilor Bandole şi Parapatici, cari însă fără nici o îndoilaă, sunt de origine sârbă. Din Bosnia cari s’au mutat acolo şi au trevut la religie catolică… Resetar mai citează: Aceasta o dovedeşte şi notiţele lui Kuhac piblicare în „Agramer Vienac” în anul 1878 asupra dialectului acestor Valahi. Cel mai de remarcat este că aici creştinul este denumit hrişcean ca la ortodoxi şi nu crişcean.
Lobersbeck citează: Franz Miholic, care între anii 1873-1890 a fost preot în Weiden, conform căreia în acea vremem, locuitorii din Weiden, au primit aprobarea, dela asunarea canonicilor din Steinamanger, de a se stabukli acolo, cu condiţia de a părăsi credinţa lor veche greco-ortodocă şi să devină catolici. Scrisoarea a fost depusă în arhiva grofului Erdody din Rotenturm, dar a fost distrusă la un incendiu.
Astfel prin existenţa, de netăgăduit, a unei asemenea scrisori, se confirmă apartenenţa iniţială al Valahilor imigranţi, la credinţa greco-orientală…
… Numai numele de Valah, nu dă informaţie nici asupra confesiunii şi nici asupra originii. Autorul Dragomir, a arătat în 1959 că în evul mediu numele de valah a fost răspândit în întreaga parte de nord a peninsulei balcanice, Autorul Vuk, în anul 1898 arată că în Dalmaţia orăşenii şi insularii denumesc Valah pe fiecare ţăran care posedă pământ uscat. Totodată autorul Ivanisevic, arată în anul 1903 că şi la Polica se susţine că insularii din Bracşi cei din insulele apropiate, vorbesc limba Valahă.
Resetar arată, în anul 1890, că noii colonişti, de pe insula Hvar, sunt numiţi de vechii locuitori drept Valahi, cu toate că ei au fost aduşi acolo de către călugării romano-catolici, de pe coasta mării dela Makarska.
Numai apartenenţa la biserica greco-ortodoxă, încă nu este o dovadă a originii sârbe.
Teoria „Uskokă”
…Remarcabilile servicii cu ari noii colonişti au fost îndatoraţi stăpânilor lor, precum şi numele lor a condus la unele legături, între Valahi şi Uskoki.
Din regiunile ocupate de turci, veneau în continuu refugiaţi şi în Croaţia, deosebit de importante au fost însă două coloane de refugiaţi, în anul 1538. De fiecare dată au venit în west câte aproximativ 600 familii de valahi. O grupă a fost colonizată la sud de Kopreinitz, către Casma, iar cealaltă grupă a fost colonizată provizoriu ăn regiunea Sichelburg la graniţa cu Kraina … Valahi din Sichelburg au fost numiţi şi Uskoki, adică refugiaţi, iar dealurile pe cari au locuit ei, au fost numite după ei, de către germani „dealurile uskoke” în Limba Croată însă „Zumberak”… Pe pământul slab dela sichelburg, însă, nu s’au putut întreţine şi deaceia au intrat în servicii militate la „Zengg” în nord-estul mării adriatice, care a fost ţinut şi de către comandanţii austrieci, ca punct de fortificaţie… Dar întrucât Valahi nu au putut găsi, nici în Zeugg o existenţă îndestulătoarea, făceau şi de acolo, în continuare, incursiuni de pradă în regiunile turceşti, dar în mod deosebit se avântau în piraterie, unde capturau în special vase veneţiene. Aceste piraterii au condus la războaie cu Veneţia, în anii 1601, 1610 şi în special între anii 1615-1617… Dunpă ce împăratul Ferdinand al II-lea a încheiat pace cu venenţienii, în anul 1617 la Madrid, el a trebuit să se oblige să strămute Uskoki din Zeugg. Atunci au fost mutate 133 familii, parţial în interiorul ţării la „Otocac” şi parţial au fost aduşi înapoi la Sichelburg… După fiecare război se reorganiza şi graniţa militară, iar trupele de prisos erau îndepărtate. Dintre aceşti grăniceri trebuie că au fost, în parte şi Valahii imigranţi din Burgenland.
Este posibil, dacă nu chiar verosimil, ca valahii din centrul Dalmaţiei, su s’au refugiat pe uscat ci pe mare şi anume mai întâi la Senj, care pe de o parte acorda adăpost iar pe de altă parte avea nevoie de oameni.
Din punct de vedere lingvistic însă trebue respinsă orice încercare de a pune în legătură Valahii din sudul Burgenlandului cu refugiaţi din Schelburg. Autorul Ivic scrie în anul 1958 că şa Zumberak, există două grupe de Uskoki, dar nici una cu accentul acestor Vaahi…
Totuşi rezultatele cercetărilor lingvistice confirmă întrutotul cu ceace susţin, verbal, Valahi din Spizzicken, că bătrânii lor au venit din Dalmaţia… Astfel se ştie precis că Valahii, în cadrul extinselor migraşţiuni, au fugit de turci din Dalamţia centrală şi s’au aşezat în Burgenland, începând cu anul 1614, dar când au părăsit ei vechea lor patrie şi pe ce căi au ajuns ei în noua lor patrie, pe calea studierii lingvistice, nu se poate stabili. Aceste aspecte ar putea fi lămurite numai pe alte căi, de către cercetători istorici.
Note Critice:
În ziarul timişoarean «Ziua de Vest» din data de 3 Mai 2010 citim articolul «Am câştigat reunificând cultural Banatul».
La această frumoasă acţiune au participat din Timişoara 3 personalităţi, şi anume: Dir. Liceului Diaconovici Loga – Alexandru Radovan, Prof. De la Col. Tehnic Ion Mincu – Alexandra Ivănică şi Prof. De la C.D. Loga – Milin Tihomir.
Susumiţii, se ocupă de câţiva ani cu unificarea culturală a Banatului, ceea ce până în prezent nimeni n-a făcut-o, şi anume, au dotat la biblioteca comunităţii româneşti de la Vârşeţ’ cu mii de cărţi de literatură română, s-au organizat tabere de creaţie pentru elevii români şi sârbi, nenumărate burse la Universităţile din România, au avut loc activităţi ecologice de ambele părţi ale graniţei şi au fost organizate concursuri sportive şi pe discipline ştiinţifice.
Pentru aceste fapte mai rar întâlnite în evoluţia noastră culturală, au fost decoraţi la Centrul Sava din Belgrad de către Dl. Prim Ministru al Serbiei, Cvetcovici. Evenimentul cultural a mişcat inimile sârbilor din Serbia şi din România, dar şi a românilor din ambele terotorii, ce puţin aşa au dorit corifeii care şi-au asigurat un loc de cinste în istorie, şi prin ei va rămâne nemuritor Dl. Primul Ministru care a făcut un gest de simpatie, cel puţin pentru prima dată, de când este pe funcţie.
Nu ştiam că la Vârşeţ există bibliotecă românească, însă acum am aflat. Pe vremuri eu am înfiinţat o bibliotecă acolo.
De asemeni nu ştiam că stimabilii se ocupă şi cu recrutarea studenţilor români. Noi ştiam că îndeletnicirea aceasta o fac liderii românilor din Banat şi din Timoc.
Însă, atenţie, în articol nu se găseşte un cuvânt despre cei care n-au nici o libertate culturală, religioasă, etc., iar cărţile circulă în mod conspirativ ca pe vremea lui Paşici prin 1912, când, după ce Titu Maiorescu i-a înzestrat cu Macedonia, îi răspundea unui politician român, Dr. Nicolae Lupu, că de aceea nu le eliberează paşapoarte românilor timoceni, pentru că toamna, când se întorc acasă de la muncă, unde au luat 5 galbeni pe sezon de la boierii români, vin cu traistele pline de abecedare, ca să-i românizeze pe românii din Timoc. Pe atunci nu îi botezau «vlahi»
Dacă aşa stau lucrurile, acest comitet ar putea să facă şi nişte sacrificii întemeind biblioteci şi la românii de peste Dunăre din Timoc, nu numai din Banat, care se bucură de toate drepturile; biblioteci le-a făcut, studenţi au adus. Dacă analizăm cu seriozitate şi bună credinţă acest gest de unire culturală dintre cele două ţări, merită să fie decoraţi şi de Guvernul român, pentru că asemenea evenimente sunt rare, iar ei au făcut în câteva zile ceea ce Guvernul sârb n-a făcut în 20 de ani, iar cel român în 177 de ani, de când românii timoceni au căzut în robie sârbească.
Iată că se pot întâmpla la marginile ţării noastre, tocmai acolo unde nu te aşteptai, minunăţiile secolului.
Acum vreo 5 ani îmi amintesc de eforturile făcute de către dl dir. al Bibliotecii Judeţene din Timişoara, Eugen Banciu, care plecase la Vârşeţ cu un camion de cărţi să le doneze românilor; deci era vorba de mii de volume dar care au fost respinse la trecere deoarece vama sârbească pretindea ca fiecare carte să fie recenzată în jumătate de pagină şi după aceea vor trece.
O asemenea inovaţie în circulaţia valorilor intelectuale de la ţară la ţară nu s-a pomenit. Totuşi este de admirat că vameşul sârb vroia să facă ordine în literatură ca să se ştie ce cărţi sunt bune şi care sunt rele.
De aceea am mai spus-o de atâtea ori, că românii din Sudul Dunării au alt regim de represiune şi discriminare care nu poate fi întâlnit pe suprafaţa pământului. Dar poliţiştii, vameşii, politrucii, ministerele sârbeşti, trebuie decoraţi pentru inovaţiile introduse în aparatul modern al spiritului uman. Culmea este că la această sindrofie a participat şi un membru din partea U.E.. Individul acesta, dacă nu era surd şi orb putea să afle tragedia unei populaţii de aproximativ ½ de milion, românii din Timoc, în stare de robie continuă din 1833 când au fost donaţi cu provincia autonomă Margina cu tot sârbilor care abia se năşteau pe hartă după aproape 500 ani de robie turcească; şi nu i-a venit în gând să pacifice groapa cu şerpi, să-i îmblânzească pe sârbi.
Cititorii noştri trebuie să se gândească cu compasiune la aceste gesturi de faţadă, care au un caracter pur politic şi nici un caracter cultural. Dimpotrivă, gestul acesta s-a petrecut într-un cadru destul de provocator, când o delegaţie a românilor timoceni se afla la Bucureşti la Preşedintele României, să discute situaţia lor şcolară, bisericească, mass media, etc., într-o atmosferă de îngrijorare. Ei bine, atunci, după spusele unora, pentru că presa nu scrie aşa ceva, tocmai în acea noapte i-au somat autorităţile locale pe localnicii români din orăşelul de la Dunăre Velico Gradişte să se prezinte la poliţie, pentru a da lămuriri în legătură cu alegerile de consilii ale minorităţilor româneşti şi vlahe din Serbia. (programate în ziua de 6 mai)
Metoda aceasta stalinistă, securistă sau «udbistă», o credeam uitată dar e bine că autorităţile sârbeşti se dedau la provocări, intimidări şi lipsă totală de respect faţă de naţia şi cultura română. Desigur gestul «tovarăşilor» noştri decoraţi la centrul Sava spune totul. Poate că în felul acesta românii se trezesc şi devin stăpâni pe casele şi teritoriul lor.
Personal, am scăpat de la moarte sârbi şi români, am obţinut un vagon de hârtie jumătate pentru tipărirea ziarului comunist «Vorba» de la Belgrad, iar jumătate de vagon de hârtie s-a aprobat pentru ca să apară primul ziar românesc din Timoc «Vorba Noastră»; şi două vagoane unul cu untură şi altul cu orez, toate gratuit pentru armata lui Tito care se afla în lupte pentru eliberarea Belgradului. Pe atunci Tito îşi avea cartirtul general la Craiova în vila boierului Mihail unde a stat 2 luni.
De asemeni mi se pune în sarcină faptul că în 19 noiembrie 1947 am dat declaraţie împotriva unui cetăţean spion sârb de origine română trimis să mă împuşte (Marian Bordeiaşevici) declarând că n-am pretenţii să facă închisoare şi cer achitarea întrucât eram sigur că n-ar fi făcut-o; era schelet de greva foamei. Spun asta convins că un român greu poate fi manipulat de un terţ ca să ucidă, iar eu aveam convingerea mea că un român nu este capabil să ucidă, ceea ce este regretabil, deoarece sârbii implică naţia română în crime împotriva românilor şi nu se implică personal, ca să nu pângărească «prietenia» milenară. Gestul meu umanitar a fost apreciat de «udba» sârbească deoarece sub Tito am avut o interdicţie de 23 de ani de a-mi vedea casa părintească şi fraţii. Eu făceam următoarea filozofie: aşa cum eu aş fi murit nevinovat, tot aşa ar fi putut să moară nevinovat şi asasinul meu.
Ce vină oare am eu, dacă sunt român şi nu fac concesii în chestiune?
Pentru această faptă n-am primit nici măcar o mulţumire şi nici n-am pretenţie, pentru că adevăraţii corifei ai libertăţii şi ai unităţii culturale dintre cele 2 ţări au fost în cele din urmă descoperiţi şi decoraţi de către Primul Ministru al Serbiei.
Fiecare muritor face ce se pricepe şi ce-i dictează instinctul. Dar un român nu poate face crimă, chiar dacă victima este vinovată.
Dumnezeu ne-a pus pe umeri o criză morală şi financiară poate mai gravă decât cea de acum 80 de ani prin 1930; am observat la unii şefi de state că tonul şi cuvintele unora dau de înţeles că a venit şi pentru ei momentul să se calmeze, să-i tolereze şi pe alţii să le facă concesii şi să vadă pe ce lume trăiesc.
De vorbă cu cititorii:
Primim mesaje de la cititorii noştri din Europa, America, ţară şi Balcani, care ne încurajează să publicăm „Dacia Aureliană”, revista românilor din Timoc. De asemeni ne cer cărţi şi vor în ţinuturile lor biblioteci, eventual şi centre culturale.
Prin aceste rânduri răspundem că am găsit câteva cărţi vechi de ale mele şi le păstrez să se adune şi altele când am să vă chem să le înmânez; vă promit că veţi fi mulţumiţi.
Am publicat zeci de cărţi şi poate mai am zeci nepublicate, dar n-am vândut pe bani vreo carte şi am urmărit ca aceste cărţi să ajungă în ţările acelor români unde le este interzisă cartea românească şi care se află într-o stare de discriminare neîntâlnită pe glob.
Doamne Dumnezeule!
Coboară şi Vezi-ne cum ni se suge sângele şi înăbuşe limba noastră strămoşească! Ajută-ne să scăpăm din groapa cu şerpi veninoşi.
07.05.2010 CRISTEA SANDU TIMOC
ASTRA ROMÂNĂ
http://astraromana.wordpress.com