14 mai marcheaza cea de-a cincizecea aniversare a dramaticei evadari a teroristului de stanga Andreas Baader dintr-o temnita berlineza. Saltat din inchisoare de tovarasi militanti in urma unui complot elaborat, el a galvanizat o sindrofie criminala motivata politic a unui grup stiut pe larg ca Grupul Baader-Meinhof (Baader-Meinhof Bande/Gruppe), chiar daca acest grup se autodenumise Factiunea Armatei Rosii (Rote Armee Fraktion-RAF). Grupul si actiunile sale raman relevante si astazi ca un exemplu al unei ideologii deturnate si a terorismului urban care are ecouri in razboiul hibrid de astazi.
Chiar daca RAF era compus in mare majoritate din germani care au desfasurat atacuri in Germania, nu putem spune ca a fost o preocupare periferica a Fortelor Armate ale Statelor Unite stationate in Germania Federala in anii 1970-1980. Una din principalele tinte ale RAF au fost Fortele Statelor Unite: au ucis si ranit mai mult personal militar american decat campaniile din Haiti, nordul Irakului, Bosnia si Kosovo. Foarte rar Statele Unite au mentinut o asemenea postura de securitate in afara unei zone de lupta pentru o perioada atat de indelungata. Putini sunt cei care au servit in US Army Europe in anii 1970 si 1980 si care nu stiu de RAF. Dupa reunificarea Germaniei, procurorii federali germani au gasit destule dovezi ca sa inculpeze fosti agenti ai STASI (Ministerium für Staatssicherheit, MfS – Ministerul Securitatii Statului) pentru complot in unele din atacurile directionate catre americani. RAF a devenit un instrument al razboiului hibrid in prelungita confruntare dintre comunistii de la rasarit si democratii din occident.
RAF a aparut pentru ca a exploatat larga „neliniste ideologica” din sanul oamenilor tineri la vremea respectiva. Remarcabilul „miracol economic” al Germaniei Federale dupa terminarea razboiului mondial nu a rezolvat toate problemele natiunii. Cum era cazul pe tot mapamondul la vremea respectiva, maturizarea generatiei „baby boomer” a fost insotita de episoade de tumult si haos. O parte a fenomenului a fost faptul ca adolescentii si tinerii adulti erau un segment mare si important al populatiei. Tensiunile inevitabile ale maturizarii unei generatii au fost ampificate de dimensiunea cohortelor tinere.
Miscarea studenteasca de protest din Germania a aparut in circumstante similare cu cea din Statele Unite si restul lumii. S-a mobilizat impotriva unor inamici formidabili si implacabili precum inegalitatea, rasismul, misoginismul si imperialismul. A cochetat cu traiul in comun, consumul de droguri, un stil de viata contra culturii, marxismul si alte stiluri de viata care erau in antiteza cu stilurile de viata ale parintilor lor. S-au opus razboiului din Vietnam si capitalismului american in solidaritate cu alte miscari de protest de pe mapamond. Pentru unii, asta justifica atacuri impotriva fortelor SUA din Germania.
Baader a fost un criminal marunt si neremarcabil pana cand si-a „achizitionat-o” pe Gudrun Ensslin ca iubita, o persoana mult mai sofisticata din punct de vedere politic. In 1968, cei doi si alti doi colabaratori au decis sa incendieze doua magazine universale din Frankfurt in semn de protest impotriva „sistemului” si a razboiului din Vietnam. Au fost rapid arestati, judecati si condamnati, dar au fost eliberati conditionat pana la rezolvarea apelurilor sentintelor. Profitand de ocazie au fugit in Franta, eventual ajungand in Italia, dupa care s-au „repatriat” in Germania Federala folosind identitati false. In Aprilie 1970 Baader a fost oprit de politie pentru viteza excesiva. A fost gasit cu un carnet de condus fals si arestat, iar identitatea lui a fost stabilita.
Andreas Baader si Gudrun Ensslin
Ensslin a pus la cale un complot elaborat ca sa-si elibereze iubitul. Ulrike Meinhof, o recunoscuta jurnalista de stanga, a obtinut un contract pentru a scrie o carte care il includea ca subiect si pe Baader. A aranjat cu autoritatile sa se intilneasca cu Baader intr-o biblioteca langa inchisoarea unde Baader isi ispasea sentinta. Baader a venit la locul intalnirii insotit de doi gardieni, dar nu era incatusat. Doua complice ale lui Meinhof au introdus arme de foc in biblioteca impreuna cu un paladin menit sa neutralizaze gardienii. Intr-o basculada confuza, gardienii au fost momentan neutralizati, iar o bibliotecara in varsta a fost ranita. Faptasii au plecat de la locul faptei sarind printr-o fereastra. Indrazneata evadare, „toarsa” de simpatizantii de stanga, a devenit o senzatie mediatica.
Ulrike Meinhoff
Baader si colegii lui au fugit in Iordania unde s-au alaturat Frontului Popular Pentru Eliberarea Palestinei si Organizatiei Pentru Eliberarea Palestinei pentru a invata ce inseamna razboiul de gherila. Ei au decis insa ca razboiul de gherila urban similar cu cel practicat in Uruguay de Miscarea Tupamaro era mult mai potrivit pentru telurile lor. S-au intors in Germania Federala si au inceput sa organizeze o astfel de rezistenta. Meinhof a scris o brosura influenta numita Conceptul Gherilei Urbane. In aceasta brosura Meinhof a introdus numele RAF pe care gruparea l-a adoptat. Sigla grupului a devenit o stea rosie cu un pistol mitraliera H&K si cu literele RAF supraimpuse.
Destul de repede RAF a pus in practica ceea ce predica. S-a organizat in celule unde membrii unei celule nu cunosteau membrii altor celule decat prin indentitati false, pseudonime si nume de cod. Celulele s-au instruit independent in sabotaj si folosinta armamentului usor. Spargerea bancilor si furtul devenisera moduri de sustinere. Case conspirative si retele de suport ascunse au fost organizate. Incepand cu sfarsitul lui 1971, au fost organizate atacuri impotriva fortelor de politie germane, a instalatiilor US Army si a sediilor reprezantand presa consevatoare din Germania Federala.
In 1972 pierderile US Army din cauza actiunilor RAF se ridicau la patru morti si 18 raniti. Pe 11 mai 1972, RAF a detonat bombe la cartierul general al Corpului V Armata din Frankfurt. Un ofiter a fost ucis iar alti 13 au fost raniti. Doua saptamani mai tarziu, masini capcana au fost detonate la Cazarma Campbell din Heidelberg. Acestea au ucis trei si au ranit cinci. US Army a declarat starea de alerta in Germania si a instituit masuri aditionale de securitate sporind numarul fortelor de securitate, contruirea de bariere de protectie si restrangand accesul la si circulatia in interiorul instalatiilor militare.
Atentatul de la Cartierul General al Corpului V de Armata, US Army din Frankfurt
In iunie 1972, Baader si doi complici au fost arestati dupa un schimb de focuri prelungit cu politia din Frankfurt. Meinhof a fost arestata in timp ce incerca sa aranjeze o casa conspirativa in Langenhagen, langa Hanovra, iar Ensslin a fost retinuta in timp ce facea cumparaturi in Hamburg. In timp ce membrii originali ai RAF isi asteptau soarta in fata justitiei germane, adeptii si militantii cu idei similare au desfasurat o serie de atacuri spectaculoase, aparent pentru a inlesni eliberarea camarazilor lor. Au ucis un judecator al unui tribunal superior si pe direcorul executiv al Dredner Bank in urma unor atentate de rapire carpacite. Au rapit un candidat la primaria Berlinului si au sechestrat ambasada Germaniei Federale la Stockholm. Au asasinat un procuror federal impreuna cu soferul si garda sa de corp. L-au rapit (iar mai tarziu l-au ucis/executat) pe presedintele Asociatiei Angajatorilor din Germania Federala intr-un atac care a rezultat in moartea a trei politisti si a soferului presedintelui. Poate cel mai periculos, a fost incercarea lor de a sechestra si distruge arme nucleare in urma unui atac esuat la o baza americana de artilerie din Giessen (la nord de Frankfurt). Aici de asemenea un atac diversionar la o ferma de rezervoare de combustibil a esuat de asemenea.
La 13 octombrie 1977, Frontul Popular Pentru Eliberarea Palestinei a deturnat zborul Lufthansa 181 la indemnul RAF, cerand eliberarea membrilor RAF aflati in detentie. Zborul deturnat a ajuns intr-un final la Mogadishu, Somalia unde o unitate anti-terorista a Bundesgrenzschutz (serviciul de graniceri al Germaniei Federale), GSG-9, a luat cu asalt avionul, i-a impuscat pe atacatori si a eliberat ostaticii. Vestile despre atacul deturnat au declansat un pact de sinucidere intre membri incarcerati. Baader, Ensslin si complicele lor, Jan-Carl Raspe, au fost gasiti morti in celulele lor la data de 18 octombrie 1977. Ulrike Meinhof s-a spanzurat in detentie inaintea celorlalti membri la 9 mai 1976 dupa ce incepuse sa fie indepartata de ceilalti membri ai organizatiei.
Ramasa fara membri fondatori, dar letala in continuare data fiind organizatia ei difuza, RAF a continuat sa-si sustina activitatea cu atacuri sporadice pentru mai bine de un deceniu. Printre victime s-au gasit doi vamesi olandezi, un constructor de motoare de aviatie, un administrator superior al firmei Siemens, directorul consiliului de administratie al Deutsche Bank (probabil cu ajutor direct al STASI) si unul din liderii Partidului Social Democrat. Instalatiile americane au fost supuse de asemenea unor atacuri. Masini capcana au fost detonate la bazele aeriene Ramstein si Rhein-Mein. Personal al fortelor de securitate au fost tintele unor lunetisti. O mina anti-tanc a fost detonata langa masina de serviciu a SACEUR Generalul Alexander Haig, Jr. ranind trei garzi de corp. Comandantul US Army Europe, Generalul Frederick Kroesen si sotia sa au fost raniti in urma unui atac cu un RPG-7 asupra masinii sale personale. Patru americani au fost ucisi si 20 raniti in urma acestor atacuri.
Atentatul de la Baza Aeriana Rhein-Mein
RAF initial s-a organizat autonom, dar agenti ai Pactului de la Varsovia au gasit destul de rapid cai de a ajuta si instiga organizatia. STASI, in special, a asistat cu fonduri, logistica, intructie si refugii. Interesant este faptul ca in timp ce sustinea RAF, STASI de asemenea sustinea in Germania Federala grupari neo-naziste si de extrema dreapta cu intentia de a agita spiritele si de a insamanta discordie. Suportul est german a devenit tot mai important pentru RAF, deoarece politia vest germana, intr-o campanie incununata cu succes, a deconspirat majoritatea celulelor RAF, iar suportul popular savurat de grupare in cercurile de stanga si de extrema stanga se evaporase. Romanta „chic-ului revolutionar” se stinsese. Baby boomers s-au maturizat, au gasit slujbe si cariere, au achizitionat credite ipotecare si-au facut conturi bancare si au urmat calea parintilor lor.
Intotdeauna acceptata doar de o minoritate, membrii RAF erau tot mai mult vazuti ca fiind excentrici si criminali. Convingerile lor au fost intotdeauna un „hard sell” pentru o populatie care in general era prospera si accepta contractul social al vremii respective. Colapsul Pactului de la Varsovia a pus RAF intr-o pozitie precara. Isi pierduse credibilitatea acasa si nu se mai putea baza pe suport extern. Ultimul mare atac al RAF a fost in 1993. In 1998 agentia de stiri Reuters a primit o scrisoare pretinzand a fi de la RAF si anuntand dizolvarea organizatiei.
RAF are rezonanta in razboiul hibrid de astazi. Chiar si societati prospere si democratice au dizidentii lor. Acesti dizidenti pot recurge la violenta si cu o presa care mimeaza suportul sau chiar ii sustine, aceasta violenta poate fi facuta sa para justificata sau chiar si romantizata. Daca este instigat si sprijinit de resurse straine ostile, cancerul poate sa creasca, reprezentand o povara masiva a securitatii pentru societatile respective. In era Internetului, procesul poate fi agravat si accelerat. Discursul de ura necontestata deschide rani, rani care se pot infecta. Evenimente recente in Europa, India si posibil chiar si in Statele Unite sugereaza ca lectiile pe care le-am fi putut invata din inaltarea si caderea RAF raman pertinente si in ziua de astazi.
Alex
Surse:
Aust, Stefan, Baader-Meinhof: The Inside Story of the RAF (Oxford University Press, 2009) https://carturesti.ro/carte/complexul-baader-meinhof-57585?p=1
Dobson, Christopher and Payne, Ronald, The Terrorists: Their Weapons, Leaders and Tactics (New York: Facts on File, Inc., 1982)
O’Ballance, Edgar, Terrorism in the 1980s (London, Arms and Armor Press, 1989)