Titlul de mai sus ar fi putut avea un semn al întrebării dacă secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen nu ar fi anunţat că dorita reuniune a aliaţilor cu oficialii ruşi, de la Chicago a fost anulată.
Este acesta un semn al crizei, în relaţiile Alianţei cu Federaţia Rusă? Un non-dialog comparabil a existat şi dupăconflictul militar dintre Georgia şi Rusia.
Acum, Vladimir Putin intenţionează să înceapă în forţă al treilea mandat prezidenţial, ambiţionat şi de faptul că SUA îşi menţin poziţia privind raţiunea instalării în Europa a dispozitivului de interceptoare a rachetelor balistice intercontinentale. Şi Moscova îşi păstrează vetoul faţă de orice intervenţie militară în Siria, deşi acolo, în urma măsurilor represive au murit 9.000 de oameni, 7000 fiind civili. Un alt punct de dezacord îl constituie şi atitudinea occidentală faţă de regimul de la Teheran, pe care Kremlinul îl susţine din raţiuni geopolitice şi un vizibil interes economic.
Rasmussen a afirmat că a discutat personal cu Putin, care i-a explicat că tocmai calendarul politic intern face dificilă reuniunea NATO-Rusia, în luna mai, la Chicago.
Totuşi, Rasmussen a confirmat că, luna următoare, miniştri aliaţi de externe se vor reuni şi vor reitera angajamentul lor pentru o cooperare practică cu partea rusă.
Ulterior, Dmitri Peskov, secretarul de presă al premierului Putin a declarat că pregătirea diplomaţiei ruse pentru summitul de la Chicago nu a început.
De altfel, chestiunea participării liderului rus la Summitul NATO de la Chicago a fost punctată, întâia oară, de Dmitri Rogozin, la finele anului trecut, din postura de ambasador al ţării sale la Cartierul General al Alianţei.
Rogozin, adeptul unei oratorii agresive, a afirmat că blocajul înregistrat în problemascutului american antirachetă face discutabilă prezenţa la Chicago, apreşedintelui Rusiei, pentru că, în absenţa unui progres – a se reţine ce urmează – nu este nimic de discutat!
Nu este nimic de discutat nici în problema Transnistriei. Aşa poate fi interpretat decretul lui Dmitri Medvedev, care l-a numit pe acelaşi Dmitri Rogozin drept trimis special al Preşedintelui Federaţiei Ruse în Transnistria, deşi, oficial, aceasta este încă parte a Republicii Moldova!
Numirea lui Rogozin survine la puţin timp după ce noul lider al Transnistriei, Evgheni Şevciuk l-a desemnat pe Mihail Bergman – ex-comandant militar al Tiraspolului – ca reprezentant special în Rusia. Iar acesta a declarat că viitorul teritoriului tranistrean nu poate fi decât în Federaţia Rusă!
Reacţia diplomaţiei de la Chişinău? A fost prudentă, limitându-se la precizarea că va obţine, pe canale diplomatice, clarificările necesare vizând numirea lui Rogozin.
Iată cum revenirea lui Putin la Kremlin coincide cu relansarea politicii faptului împlinit. Rogozin va vizita în luna aprilie regiunea transnistreană, după o coordonare cu conducerea de la Tiraspol. Astfel, Transnistria este tratată practic ca un stat!
Nici preşedintele ales Putin, nici trimisul special Rogozin nu au în vedere vreun compromis pentru statutul Transnistriei. Nefiind exclus să anunţe o condiţie sine qua non pentru un dialog minimal “constructiv” – neamplasarea interceptoarelor americane la Deveselu.
O ipoteză în care răspunsul SUA este deja cunoscut. Şi reacţia Rusiei la fel. Prin decretul de numire al lui Rogozin, ca trimis special în Transnistria a fost oficializată graniţa dintre zona protejată de NATO şi cea controlată de Moscova.
……………………
Asa cum scriam si in articolul de ieri, Rusia se pare ca s-a hotarat! Vrea Transnistria si nu mai face nici un secret din asta. Ce poate face Romania in acest caz? In mod sigur si ofensiva in R. Moldova, din partea Moscovei, se va inteti si prin santajarea Romaniei: Transnistria sau Scutul anti-racheta. Ce solutii avem in fata schimbarii dramatice a politicii rusesti in zona?
Ca doar Obama i-a spus lui Medvedev sa-l mai lase putin sa fie reales ca dupa aia devine si el mai flexibil. Ce poate insemna asta pentru noi si Basarabia?!
[youtube http://www.youtube.com/watch?v=MNxEDomUlXw&w=560&h=315]