Caricatură de Mihail Zlatkovsky
Vitalie Ciobanu: „Așa proceda și Rusia țaristă, când invada țările europene pentru a înăbuși revoluțiile naționale de la 1848.”
Jubilația președintelui Putin și, se pare, a majorității rușilor după anexarea Crimeii, a revelat celor care au mai avut iluzii faptul că lumea trăiește în epoci istorice și în paradigme de civilizație diferite. Ceea ce în Occident și chiar în Estul postcomunist în curs de europenizare reprezintă o violare a dreptului internațional, o încălcare a suveranității și integrității teritoriale a unor state, la Moscova este privit ca o glorioasă împlinire, prin alipirea de noi teritorii, a așa-zisei Lumi Ruse. O mentalitate de Ev Mediu, în care dreptatea era de partea celui mai puternic și mai crud. Pentru a justifica anexiunea Crimeii, Putin a ținut ieri la Moscova un discurs agresiv, insidios, plin de neadevăruri, evocând nedreptăți pe care le-a suferit Rusia de-a lungul veacurilor din partea puterilor occidentale. În opinia lui Putin, tocmai Statele Unite și Uniunea Europeană se fac vinovate de schimbarea de regim din Ucraina. În această situație, a subliniat el, anexarea Crimeii este unica soluție pentru a preveni „teroarea banderovistă”, de aceea „luați-o ca pe un fapt împlinit”.
Problema pe care și-o pun acum comentatorii onești ai actualității politice este: cum a fost posibil ca un regim de tipul celui creat de Vladimir Putin să fie tolerat și chiar încurajat pe anumite porțiuni de Occident? Este de-a dreptul șocant că numeroase studii consacrate Rusiei, că serviciile de intelligence, că instituțiile specializate în sondaje, prospecțiuni și chiar psihologie umană nu au observat dezvoltarea și creșterea acestei puteri agresoare care imită aproape la indigo traseul Germaniei național-socialiste.
Fostului colonel KGB i s-au trecut prea ușor cu vederea faptele abominabile din interiorul țării, unde și-a anihilat metodic toți adversarii politici, unde a transformat mass-media într-o unealtă de propagandă, unde în numele unor pretinse idealuri de „măreție rusească” a distrus libertățile propriilor cetățeni. Lumea își aduce aminte azi cu oroare de războiul din Cecenia, de flăcările care au mistuit o școală plină cu copii din Beslan, de marinarii din submarinul „Kursk”, pe care comandantul lor suprem i-a sacrificat pentru a nu divulga niște secrete militare unor salvatori străini; își aduce aminte și de nefericiții spectatori de la teatrul Nord-Ost, „eliberați” din ghearele teroriștilor printr-o amplă operațiune de gazare.
Noul imperialism rusesc se nutrește din spaima viscerală față de EuroMaidan, care zădărnicește proiectul „eurasiatic” al președintelui Putin. Teama că revolta ucrainenilor, care au doborât un regim autocratic și corupt până în măduva oaselor, ar putea cuprinde și Federația Rusă l-a făcut pe Putin să atace un stat declarat până mai ieri „prieten” și „frate”. Așa proceda și Rusia țaristă, când invada țările europene pentru a înăbuși revoluțiile naționale de la 1848 – tot niște „operațiuni speciale” care i-au adus faima de jandarm al Europei.
Comunitatea internațională trebuie să oprească agresiunea Rusiei împotriva ordinii mondiale. De această ripostă politică și economică depinde pacea și siguranța și altor popoare din fosta URSS, acolo unde Moscova poate invoca dreptul ei de a „proteja” minoritățile rusofone, ajutându-se de o foarte ramificată rețea de agenți de influență.
Moldova este una dintre cele mai slabe verigi în actuala confruntare de civilizații și valori, statutul său de „neutralitate” plasând-o în afara oricăror garanții de securitate. Confruntată cu un pericol iminent la adresa existenței sale democratice, clasa politică, societatea moldoveană, poate peste voia ei și forțând inerțiile locului, se află în situația de a parcurge un proces de maturizare accelerată. Întrebarea capitală este dacă cei care ne vor readuși în trecutul sovietic nu vor fi mai rapizi decât noi și mai hotărâți decât cei care sunt în stare să ne apere.