O navă de război rusă a părăsit portul în care este staţionată, la Marea Neagră, cu direcţia Siria, unde i se vor alătura alte două nave, în vederea unei posibile evacuări de cetăţeni ruşi din această ţară, scriu agenţiile ruse duminică.
Nava de debarcare Novocerkask, care transportă o unitate de infanterie şi material militar, este aşteptată în cursul primei decade din ianuarie la baza rusă de la Tartus, a precizat o sursă din cadrul Statului Major al armatei ruse.
Alte două nave de debarcare, Azov şi Nikolai Filcenkov, au părăsit şi ele porturile în care sunt staţionate cu destinaţia Siria, potrivit aceleiaşi surse. Cele trei nave vor participa, potrivit presei ruse, la exerciţii organizate în largul coastelor siriene, în care vor fi implicate unităţi ale unor flote din trei ţări.
La începutul lui decembrie, Novocerkask şi altă navă de debarcare, Saratov, au efectuat o escală în portul Tartus, singura bază navală rusă în Mediterana. Detalii despre această misiune nu au fost comunicate.
Baza de la Tartus, situată la aproximativ 220 de kilometri nord-vest de Damasc, a fost creată în virtutea unui acord încheiat în 1971, în perioada sovietică.
Ea este echipată cu cazărmi, spaţii de depozitare, docuri plutitoare, o navă pentru reparaţii şi găzduieşte aproximativ 50 de marinari ruşi, potrivit presei oficiale ruse. Oficiali ruşi au declarat că aceste pregătiri sunt în curs pentru o eventuală evacuare a unor cetăţeni ruşi aflaţi în Siria, în ipoteza unei prăbuşiri a regimului preşedintelui Bashar al-Assad.
Mediafax