De altfel, chiar germanii liberali recunoşteau ca unici reprezentanţi ai naţiunii rutene, un mic grup de ruteni imigranţi din Galiţia care formează mai multe societăţi în Cernăuţi, şi fiind străini în ţară, aproape polonizaţi, cred că vor ajunge vreun scop naţional dacă vor combate pe români cu ajutorul acestui partid: “Aceşti ruteni însă, precum e cunoscut, nu au nici o legătură cu poporaţiunea rusească din Bucovina, care nici nu-i recunoaşte de conducătorii săi”.(102)
Populaţia românească din Bucovina era slavizată nu numai prin şcoală ci şi prin biserică. Numărul destul de mic al şcolilor aflate în Bucovina, la început, ca şi permanentele vexaţii la care erau supuşi elevii români, au redus numărul celor din care se recrutau viitorii preoţi, care, la încorporarea Bucovinei la Austria, erau destul de numeroşi: “În lipsa de preoţi indigeni, episcopii îşi procurau clerici din alte părţi şi Galiţia venea la primul rând în combinaţie. Astfel se explică neştiinţa limbii româneşti în foarte multe case preoţeşti şi siluirea locuitorilor de a vorbi ruseşte”.(103)
“Tocmai la anul 1860 şi mai ales de la 1867, după reorganizarea oficiilor administrative şi judecătoreşti s-a adus o mulţime de funcţionari ruteni din Galiţia, care atrăgând de la sine câţiva indigeni egoişti, şi-au arogat dreptul de a fi conducătorii rutenilor din Bucovina”.(104)
“Dascălii bisericeşti, mai toţi, veniţi din Galiţia, neştiind româneşte, cântau şi ceteau numai ruseşte şi încredinţau pe popor, că rugăciunea făcută ruseşte, e mai bine primită la Dumnezeu”.(105)
Episcopul Daniil Vlahovici, dar mai ales episcopul Hacman care era un român rutenizat, au lovit puternic în preoţimea română, trecând la slavizarea forţată a bisericii româneşti. Începând cu anul 1840, rutenii de rit greco-catolic veniţi în Bucovina din Galiţia, încep să se erijeze în conducători ai rutenilor ortodocşi, şi se pretind “naţiune ruteană”. Mai ales după 1867, odată cu reorganizarea oficiilor administrative şi judecătoreşti, au fost aduşi din Galiţia o mulţime de amploaiaţi ruteni, cu sprijinul, deloc dezinteresat, al guvernului Bucovinei. Aceştia au început să se impună cu tupeu în viaţa publică a provinciei.
Au pus mâna pe societatea ruteană “Beseda” creată de rutenii bucovineni, îndepărtând oamenii de valoare precum Isidor Vorobchievici, profesorul Kirilovici, protopresbiterii Cantemir şi Martynovici, ierarhii Charinovici şi Tarnovieţki, parohii Andrieciuc şi Cupcianco.(106) Denumirea politică de “ruteni tineri” şi “ruteni bătrâni” este valabilă de fapt, numai pentru rutenii din Galiţia, care formau, din punct de vedere politic, două grupări. În Bucovina, această personalizare politică se referă numai la rutenii galiţieni imigraţi în Bucovina şi care aveau aspiraţii identice cu cei din ţara de origine.(107)
Aceşti ruteni venetici au început o intensă activitate de înfiinţare a caselor de citit la sate (“cetalnie”) acţiune lăudabilă din punct de vedere cultural. În aceste case de citit însă, se ducea o intensă propagandă antiromânească, pentru acapararea tuturor pârghiilor societăţii bucovinene. Încă înainte de 1848, Taras Şevcenco, împreună cu prietenii săi politici a cochetat cu ideea unei “Confederaţii slave”, formată din ruşi, ruteni şi polonezi, cu obligativitatea respectării individualităţii etnice, în fruntea acestei Confederaţii, urmând să fie ţarul Rusiei. Această mişcare politică ruteană a luat naştere în afara graniţelor Bucovinei.
Aşa-zişii “ruteni tineri” crescuţi cu biberonul şi mângâiaţi pe creştet de guvernatorii Bucovinei, Pino şi Pace, erau exponenţii acelei mişcări, în Bucovina. Constantin Dobrogeanu-Gherea susţine, în “Calendarul Social-Democrat” pe anul 1894, că există un “partid secret” care activează energic, pentru crearea unui stat ucrainean. Ei bine, programul “rutenilor tineri” care viza penetrarea tuturor segmentelor vieţii economice, politice, administrative, sociale din Bucovina, deci rutenizarea acesteia, nu reprezenta decât o etapă, pentru realizarea visului lor-Ucraina Mare. Rutenii galiţieni imigraţi în Bucovina au obţinut cu ajutorul baronului Pino, guvernatorul Bucovinei, trei mandate de deputaţi pentru dieta provincială. Românii nu s-au opus, fiind de acord ca şi rutenii să aibă deputaţii lor, dar au cerut ca aceştia să fie aleşi în mod liber, de populaţia ruteană. Pino n-a acceptat şi i-a desemnat personal pe candidaţii, care, de fapt, au fost impuşi în “alegeri”. “Cu drept cuvânt s-a exprimat odată căpitanul districtual din Coţmani, că nu cei doi deputaţi, ci el a fost ales, căci alegătorii ruteni au votat numai de hatârul lui pe aceşti doi domni impuşi de guvern”.(108)
După alegeri, politicienii români concluzionau, cu o oarecare ironie: ”s-a dovedit că capii pretinşi ai rutenilor nu au dreptul de a se numi conducătorii rutenilor bucovineni, deşi nu le denegăm dreptul de conducători ai rutenilor veniţi din Galiţia”.(109)
Va Urma…
Imaginea: „Czernowitz. Erzbischöflicher Palast”
