In 2017 apare in ziarul Vecernji List din Croatia un articol care genereaza o furtuna mediatica.
Vedem in continmuare despre ce era vorba.
“Faptul că ambasadorul Federației Ruse la Zagreb, Anvar Azimov, care în urmă cu două luni a făcut presiuni severe asupra guvernului croat și a anunțat că haosul se va pravali peste compania Agrokor, rămâne acum în umbra a ceea ce se întâmplă cu Agrokor – asta nu înseamnă că aceasta companie este si inactiva. Zilele acestea, l-a invitat la ambasada pentru discuții pe Zvonko Zubak , un om de afaceri croat implicat în comerțul cu arme, membru într-un grup în timpul Războiului Patriei, care era principalul furnizor de arme pentru Croația prin compania Winsley Finance Limited. Discutia era în întregime despre armele de origine rusă, așa că Azimov l-a sunat pe Zubak pentru a întocmi o listă cu toate armele care au ajuns în Croația din 1992 până în 1997. Și anume, Azimov este evident încă supărat pe Croația, cu orientarea ei geopolitică și se pare că nu era de acord cu modul în care prim-ministrul croat – Andrej Plenković – rezolvă problema Agrokor, pe care două bănci de stat rusești sunt foarte interesate să o rezolve.
Într-o conversație cu Zubak, Azimov a spus că Rusia a fost dezamăgită de comportamentul Croației și că croaților ar trebui să li se reamintească cine i-a înarmat și i-a salvat în timpul embargoului internațional. Prin urmare, a cerut o listă cu toate livrările. Este probabil ca Rusia să știe ce a furnizat Croației aflate în război în acei ani, dar avea nevoie și de o confirmare suplimentară. Lista, care se află în posesia listei Vecernji, enumeră cantități uriașe de armament.
Lista include și faimosul sistem de rachete S-300 PMU, care a fost livrat parțial Republicii Croația în ajunul Furtunii (Operatiunea Oluja-1995,recucerirea Krajnei Nota Redactiei)) și care a servit apoi drept frână psihologică pentru forțele aeriene ale FR Iugoslavie pentru a-i descuraja să intervină în timpul Furtunii cu forte aeriene. Potrivit lui Zvonko Zubak, sistemul nu a fost niciodată rambursat, așa că, incepand din 2001 Rusia solicită plata, rambursarea sau decontarea. Toate guvernele croate au evitat rezolvarea directa a problemei și s-au angajat într-un proces fără sfârșit. Totuși, această atitudine ar putea complica acum viața Croației. Este un secret deschis că sistemul, se pare, a părăsit Croația in 2004 și că a fost livrat celor mai interesați – SUA și Israel. Deoarece nu au existat confirmări ferme în acest sens, Rusia s-a prefăcut că nu este îngrijorată în toți acești ani. Dar acum, cel puțin după cum se poate citi din acțiunea lui Anwar Azimov, Rusia ar putea deveni brusc interesată să întrebe Croația – unde este sistemul de rachete pe care ți l-am livrat!?”
“Cert este că Rusia datora foarte mult Croației în anii 1990, într-un moment în care era cel mai rău. Zubak, în calitate de coproprietar al unei companii fondate în Insulele Canalului – în spatele căreia s-au ascuns apoi aproximativ 20 de fondatori, diverși oameni de afaceri din Anglia, Finlanda, Canada, Elveția, Cehia, Germania – a intrat în discuții la Zagreb cu partea croată pentru a încerca să achiziționeze arme. Alți furnizori nu au reușit să le procure, cererea vizand în principal avioane de luptă, elicoptere, diverse rachete antiaeriene și antitanc.
Ideea inițială a fost ca comercianții cu amănuntul să apeleze la Statele Unite pentru achiziții. Iar primele contacte, între Crăciun și Anul Nou 1991, au arătat că americanii doreau să ajute. Unul dintre consilierii pe probleme de aparare ai președintelui de atunci al Statelor Unite, George Bush senior a venit la Zagreb și se părea că Republica Croația va primi avioane (F-15 revizuite). Dar la câteva săptămâni după Zubak, consilierul a cerut o întâlnire la Paris și i-a spus că Statele Unite, din păcate, „nu pot permite încălcarea embargoului”. Cu toate acestea, el a oferit o altă soluție pentru Republica Croația pe filiera ruseasca, americanii recomandand (si fiind de acord) ca finlandezii sa se foloseasca de foarte bunele relații cu generalii ruși la acea vreme.
În Croația, au existat mari suspiciuni față de acest aranjament, deoarece opinia predominantă era că rușii erau legați de Serbia și că nu va fi nimic din acel acord, că rușii vor lua banii și nu ne vor livra nimic. Winsley Finance Limited intră în acțiune cu banii săi, urmat de o călătorie la Moscova, prin Finlanda. Acolo au fost convenite detalii și când înțelegerea a fost aprobată de președintele rus Boris Elțin, a început prima livrare atentă a două elicoptere de transport Mi-8. Deoarece zborul peste alte țări, în special Ungaria, a atras prea multă atenție, s-a convenit în curând că armele vor fi transportate de uriașe avioane de transport civil rusești AN-124 (Antonov) și IL-76 (Ilyushin). Rușii au spus că controlul zborului va fi dificil pentru că toată lumea ar ști că acestea nu sunt zboruri civile și că cel mai greu va fi în timpul zborului deasupra Ungariei, unde se aflau americanii cu AWACS care controlau spațiul aerian iugoslav, iar rușii se temeau ca avioanele lor vor fi fortate sa aterizeze.
Cu toate acestea, Zubakov a mers cu partenerii săi la o întâlnire cu secretarul general al NATO de atunci, Manfred Werner, ceea ce a avut ca rezultat ca toată lumea în viitor să „închidă ochii” la transportatorii ruși care transportau arme pentru Republica Croația. Marile transportoare rusești au început să decoleze regulat și de la baza militară aflată la aproximativ 200 de kilometri est de Moscova. Din 1992 până în 1997 au fost organizate aproximativ 160 de zboruri cu o medie de o sută de tone de arme din Rusia către Republica Croația. Au început să sosească și cele atât de necesare MiG-21, care fusesera reconditionate și care aveau o vechime între zece și 12 ani. Avioanele de transport, pe de altă parte, au început să aduca mii de proiectile de artilerie de diferite calibre, sute de lansatoare antitanc de tip „Fagot” cu rachete asociate, precum și muniții, rachete și bombe pentru forțele aeriene croate. Transportatorii ruși au zburat prin spațiul aerian ungar.
Când aparatele Antonov și Ilyushin intrau în spațiul aerian croat, mai ales noaptea, piloții ruși au raportau de obicei o defecțiune tehnică și solicitau controlului aerian din Zagreb să efectueze o aterizare de urgență pe un aeroport din apropiere. Au fost trimiși în mare parte la aeroportul din Pula, într-un număr mic de cazuri la aeroportul Rijeka. Croații se miscau atat de repede încât reuseau să descarce avioanele fe traansport noaptea în doar patru ore. Aeronavele de luptă – MiG-21 și MI-24 – au fost transportate cu camioane la Zagreb la Institutul Tehnic Aeronautic din Velika Gorica și asamblate, ceea ce a fost posibil deoarece rușii au livrat unelte, motoare de rezervă și piese în plus.
Pentru nevoile de instruire a piloților pe elicopterele Mi-24 „fortărețe zburătoare”, au sosit instructori ruși și i-au antrenat pe toți piloții în șase luni. La acel moment, 54 de aeronave au fost vândute Croației prin intermediul rușilor, adică două escadrile de 21 de MiG-uri, escadrila de elicoptere de transport și 11 elicoptere de luptă Mi-24. Toate aceste arme au ajuns la prețuri foarte decente, MiG-urile costa aproximativ 700.000 de dolari bucata, elicopterele MI-24 între 1,5 milioane și 2 milioane de dolari, iar kalașnikov-urile, de exemplu, costă aproximativ 140 de dolari. Operațiunea, care s-a soldat cu 160 de zboruri de transport, a avut loc sub numele de cod „Pero”, iar singura pierdere a fost prăbușirea unui An-124 deasupra Iranului, în apropierea orașului Kamran. Neoficial, avionul a fost doborât de o rachetă, ucigând un întreg echipaj de 16 membri ale cărui familii au primit despăgubiri de la Winsley. Spre sfârșitul anului 1994, un grup de soldați și ofițeri fusese deja format în Croația și începuse să se antreneze pentru a primii sistemul de rachete S-300.
În 1995, au început să sosească componentele primei baterii. Toți protagoniștii sunt de acord că o baterie completa nu a ajuns niciodată în Croația. Zubak și partenerii săi vor spune că aproximativ 80% din sistem a fost livrat (cu excepția modulului de comandă cu radare principale), în timp ce diverse servicii MOD în procedurile judiciare ulterioare vor spune că 25% până la 40% din sistem a ajuns. Zubak a subliniat întotdeauna că Republica Croația datorează aproximativ 200 de milioane de dolari SUA. Toată lumea este din nou de acord că șase rampe de lansare ale sistemului (pe vehiculul de transport ZIS) au ajuns în Republica Croația, fiecare cu patru cilindri, adică un total de 24 de rachete. Ulterior, sistemul a fost separat, rampele de lansare au fost depozitate la Pula, iar cilindrii cu 24 de rachete în Kerestinec, lângă Zagreb. Când prim-ministrul Ivo Sanader a venit la putere, aproape că a izbucnit un scandal internațional pentru că rușii auziseră deja că croații le-au permis americanilor și israelienilor să arunce un ochi și, mai rău, să copieze schemele tehnice ale sistemului.
Din câte se poate deduce din diverse surse care comenteze pe marginea acestei afaceri secrete – la adapostul anonimatului – Croația a decis în 1997 să nu finalizeze sistemul și în anii următori a încercat să găsească un cumpărător.Iranul ar fi fost luat in considerare dar livrarea a fost împiedicată de Statele Unite. Ulterior, Turcia a devenit interesată, care avea de gand să folosească S 300 croat pentru a răspunde faptului că Grecia a intrat in posesia S-300 via Cipru. Nimic nu s-a concretizat si in cele din urma sistemului S 300 i s-a pierdut urma in 2004, când toate echipamentele ar fi fost încărcate pe o navă din Rijeka și ar fi navigat în direcția Statelor Unite. Divizia 1 de rachete a Brigăzii 205 de rachete RS S-300, comandată de Vilko Klasan , a fost apoi desființată în Republica Croația .”
Sursa: AICI
Pe scurt e vorba de o lista care cuprinde armamentul livrat de Rusia catre Croatia intre anii 1992-1997, 16000 tone de armament,incluzand munitie, rachete, 300 de lansatoare Fagot,3000 de rachete Fagot, 24 MIG 21,18 MI-17,11 MI-24 si a unui sistem incomplet S-300.Sunt mentionati si instructor rusi in Croatia .Se afirma ca S-300 nu a fost platit,de unde si un litigiu juridic , iar S-300 ajunge in 2004 in SUA.
Un alt articol interesant este publicat in 2019,cand au aparut presiuni americane asupra Croatiei sa-si mareasca cheltuielile militare.
“Este momentul potrivit ca Statele Unite să ne răsplătească pentru că în 2004 i-am „donat” un S-300 rusesc.
Pentru mulți din Croația, cererea NATO și a Statelor Unite de a veni cu un plan concret de creștere a cheltuielilor militare în șase săptămâni pentru a ajunge la două procente din PIB sună ca un ultimatum. Mai degrabă este un semi-ultimatum pentru că se doreste îndeplinirea cererii pe termen scurt, dar nu s-a făcut nicio amenințare cu privire la ce se va întâmpla cu noi dacă o ignorăm. Oricum, o putem înțelege ca atare pentru că evident că vine momentul când NATO nu va mai putea funcționa ca înainte, așa că americanii cheltuiesc pentru toți ceilalți. Este posibil ca cei care nu-și îndeplinesc obligațiile să primească un adevărat ultimatum cu amenințarea excluderii din apărarea comună.
Croația este aproape de cele doua procente, dar este cu mult în urmă în atingerea obligației de a cheltui 20 la sută din acești bani pentru modernizare, adică achiziționarea de arme și echipamente, iar acum cheltuim 11,6 la sută pentru asta. Deși Croația este de vină pentru acest lucru, deoarece economisește cel mai mult pe armata de ani de zile, acest semi-ultimatum pentru parteneriatul nostru cu Statele Unite vine într- un moment ciudat . Chiar într-un moment în care Serbia se înarmează zi de zi, iar partenerul său rus trimite la Belgrad cel mai bun sistem antirachetă și antiaerian S-400. Când în același timp sosesc mesaje de la Belgrad că rușii le-au împrumutat un sistem care poate ajunge la toate aeronavele către Viena și Ljubljana și, prin urmare, în toată Republica Croația (n.r. – este strict opinia autorului articolului citat), și primim de la partenerul nostru doar critici și donații militare modeste, este de înțeles că croații îl percep ca pe o palmă.
Și deși un astfel de semi-ultimatum a fost dat tuturor membrilor NATO care au devenit leneși cu cheltuielile de aparare, croații tot nu meritau un astfel de tratament. Mai ales că ne-am arătat intenția de a ajunge la acei 2% procurând o escadrilă de luptă, într-o afacere care tocmai a fost oprita SUA (n.r. – F 16 C/D din Israel) și nu ne-a oferit încă o alternativă. Când vine vorba de donații, este momentul potrivit să-i reamintim partenerului nostru strategic de serviciul neprețuit – pe atunci – oferit de Croația de după război. În anii 1990, o minune mai mare decât vestitul S-400 a fost predecesorul său, sistemul S-300. A fost o enigmă majoră pentru SUA și Occident și au muncit din greu pentru a-și da seama cum să-și salveze aeronavele de rachetele rusești care distrug tot ce se afla în 300 de kilometri (n.r. – iarasi avem opinia stricta a autorului articolului citat).
De asemenea, au vrut să dezvăluie secretul modului în care rușii au reușit să producă un sistem mai puternic decât Patriot-ul lor, deoarece este gata să tragă în cinci minute și Patriot într-o oră (N.R. – evident ca nu este opinia RoMilitary). Cumva, în 1993, au reușit să achiziționeze o parte din sistemul mai vechi S-300 de la cooperanta de atunci Belarus, dar fără electronica asociată. Și apoi, în 1995, într-o paradă in Jarun( Zagreb), croații au surprins lumea arătând că dețin un S-300. Mult mai târziu, s-a aflat că sistemul a sosit din Rusia într-o duzină de zboruri secrete de noapte, unele au ajuns la Pula, altele pe continent, iar pregătirea echipajului a început. Livrarea nu a fost finalizata pentru că nu a fost plătit, ceea ce face încă obiectul unei dispute juridice între Zvonko Zubak și stat, și se estimează că a sosit între 25 și 80 la sută din întregul sistem. Ulterior s-a aflat că în 1997, la sugestia Statelor Unite, sistemul din Republica Croația a fost declarat „nepromițător” și nu a fost finalizat. În acel an și în anul următor, 1998, sistemul a fost pus la dispoziția experților militari americani și israelieni, iar aceștia au primit treptat documentație tehnică originală, atât de detaliată încât tehnologia putea fi copiată de pe aceasta. Documentele divulgate în timpul afacerii WikiLeaks arată că americanii și israelienii au folosit aceste cunoștințe pentru a dezvolta a cincea generație de avioane de luptă și noi sisteme antirachetă. În noiembrie 2003, în ajunul sosirii secretarului american al Apărării Donald Rumsfeld, ambasadorul de atunci Ralph Frank l-a informat despre progresul „achiziției S-300”. El scrie că miniștrii apărării croați Rados și Antunovic au promis livrarea, dar nu au făcut-o încă posibilă. El mai precizează că „sistemul croat este incomplet, dar foarte dezirabil”. Documentul mai precizează că Statele Unite au găsit o „soluție de soluție”. Și anume, croații nu puteau să vândă sau să cedeze în mod legal sistemul pentru că nu au plătit pentru el și apoi pentru că nu ar obține un permis de export din Rusia. Americanii au numit această soluție legală „transferul posesiei, nu al proprietății”, ceea ce înseamnă în esență împrumut. Când prim-ministrul Sanader a venit la putere, sistemul a fost încărcat pe o navă în Rijeka și trimis în Statele Unite. Era vorba despre șase lansatoare, 24 de rachete, două rampe de comandă și un radar „surplus” care a detectat și Tomahawk-uri americanilor. Rușii tac despre asta pentru că altfel ar admite că au încălcat embargoul. Boris Elțin a semnat că utilizatorul final este o țară nord-africană, dar avioanele cre trasportau sistemul au raportat o „defecțiune tehnică” și au aterizat la Pula și Rijeka. Istoria relațiilor interstatale arată că Israelul nu a uitat darul nostru până în prezent, dar Statele Unite au uitat. Acel vechi S-300 încă costă aproximativ 500 de milioane de dolari. A meritat mult mai mult pentru SUA atunci, deoarece F-35- ul său are acum protecție împotriva S-300. Prin urmare, croații ar crede că datoria a fost rambursată, astfel încât Statele Unite să ne permită să achiziționăm o escadrilă F-16. Ei bine, l-au numit și „transfer de posesie”.”
Sursa: AICI
In acest articol se detaliaza “transferul de posesie” al S-300 din Croatia catre SUA si se bate obrazul americanilor ca au uitat cine i-a ajutat sa dezvolte F-35 .
Apare o confirmare despre S-300 croat in WikilLeaks
“8. (S/NF) Acquisition of Croatia’s S-300. Two successive Croatian Ministers of Defense have promised, yet not delivered on facilitating the transfer to the USG of Croatia’s incomplete, yet highly desirable S-300 (SA-10 Grumble) surface-to-air missile. MOD Antunovic worked closely with our Defense Attache to orchestrate transfer of this system to the USG, but she ran out of political support and time before the parliamentary elections brought a halt to the transfer. Elements of this system are intended for use by the U.S. Air Force in testing and validating future generation aircraft. An ongoing legal dispute between the GoC and arms purveyor Zvonimir Zubak over S-300 ownership has the system locked up in civil court proceedings. Ceding possession rather than ownership is a possible workaround for the GoC. Department of State, OSD and Air Force staffs are actively involved in this foreign material acquisition case. FRANK”
S-300 apare intr-o parada militara Jarun(Zagreb) 1995 la 1:03:55 https://youtu.be/VzR49zc8HKc si la youtuberul sarb Silja Pluton https://youtu.be/GxoZu1dZjy8 ,unde apar documente si alte detalii ale afacerii.
Ca o umilinta maxima la adresa sarbilor, in 1996, Eltin il decoreaza pe presedintele croat Tudjman cu Medalia Jukov pentru contribuția sa activă la victoria în lupta împotriva fascismului . Pe Tudjman, care a fost arhitectul razboiului croato-sarb, arhitectul epurarii entice a sarbilor din Croatia, care cu usurinta ar putea fi descris ca fascist croat, daca nu murea in 1999 ar fi fost acuzat de crime de razboi.
Putem mentiona si decorarea presedintelui croat Stipe Mesic in 2005 de catre Putin. https://cfsp.rs/2019/12/05/moscow-does-not-believe-in-tears/
Desigur ca Ambasa Rusiei la Belgrad neaga afacerea: „Russia has always „strictly complied with its international legal obligations.”
Presedintele sarb Vucic s-a facut ca ploua, el declarand in 2017: “totul este clar pentru mine. Am auzit o explicație precisă și fără echivoc de la ambasada Rusiei.
Oficialitatile croate evita sa comenteze afacerea, interesant e ca nu neaga prezenta S-300 in Croatia. Fostul președinte Josipović (2010-2015) nu a vrut să detalieze despre sistemul de rachete disputat. Întrebat dacă toate armele au fost livrate Croației și unde a ajuns sistemul, el a spus că, prin natura lucrurilor, în calitate de fost președinte, cunoștea foarte multe despre întreaga poveste, dar că este un secret de stat și militar si nu poate vorbi.
Singurul personaj care e interesat de mentionarea afacerii e Zvonko Zubak, intermediarul afacerii si care pretinde de la statul croat 200 mil USD sau sistemul S-300 inapoi, judecandu-se cu statul croat.
2007 – avocatul german al lui Zubak afirma: “Croatia va plati pentru S-300 mai devreme sau mai tarziu.”
2008 – Zubak pierde procesul
2019 – Zubak propune fara succes o noua afacere statului croat, cumpararea a 12 avioane Mirage 2000 pentru 75.9 mil USD
2021 – Zubak pierde din nou procesul
Interesant ca nu se contesta existenta S-300.“Și anume, instanța a concluzionat că cererea lui Zubak a fost prescrisă.” “Pârâtul, statul, care a acceptat o parte din sistemul S-300 prin Ministerul Apărării, a aratat sistemul S-300 prin televiziunea publică la Parada Festiva a Forțelor Armate Croate din 30.05. 1995, chiar daca operatiunea Furtuna (Oluja -recuperarea Krajnei 4-8 .08. 1995-Nota Redactiei) nu incepuse inca, nu a decis să cumpere sistemul S-300 intr-o situație de urgență, ci să ia în considerare ce ar aduce un astfel de sistem statului croat în continuarea eliberării teritoriului ocupat”, se arată în hotărâre.”
Las la latitudinea cititorilor credibilitatea informatiilor Vecernji List, am citat cat mai mult din articole pentru o interpretare cat mai corecta a acestora, in sprijinul credibilitatii se poate mentiona ca afacerea S-300 Croatia ar putea explica anumite actiuni precum :
-afirmatiile presedintelui croat Milanovic de retragere a trupelor croate din NATO, daca Rusia va invada Ucraina, te duce cu gandul la o datorie catre rusi;
-achizitia IFV Bradley de catre guvernul croat, americanii au fost foarte rabdatori, i-au asteptat 5 ani sa se hotarasca si au marit si donatia catre guvernul croat de la 45 mil USD la 51.1 mil USD, de parca le erau datori croatilor;
-achizitia sistemului antiaerian chinezesc FK-3 de catre Serbia, spre deziluzia rusilor, care au venit si cu un sistem S-400 in Serbia la niste manevre comune;
-cererea miltarilor sarbi de a achizitiona Rafale, nu Suhoi, din nou aceasta achizitie ar evita armamentul rusesc.
Caudillo
KRK ,INSULA Krk,unde se afla aeroportul Rijeka
Jarun-un cartier al Zagrebului,unde a avut loc parada din 30.05 1995
remontni zavod na Plesu – Pleso,un cartier din Velika Gorica unde este un institut/ Uzina de reparatii/Scoala de pilotaj ? a Ministerului Croat al Apararii https://youtu.be/X4MM-g_p160,eu am trecut Institutul Tehnic Aeronautic
Cateva precizari:
1.PRESEDINTELE CROAT(1990-1999) FRANJO TUDJMAN
Tudjman a fost un om lipsit de scrupule, pentru a separa Croatia de Yugoslavia prin forta a calcat pe cadavre,in primul rand ale croatilor, din care enumeram:
Josip Reihl-Kir sef al politiei din Osijek ,Croatia. Pentru ca reusea detensionarea conflictelor sarbo-croate fara violenta a fost ucis la un punct de control de un politist in rezerva croat, care a tras un incarcator intreg in masina lui Kir, l-a ciuruit cu 16 gloante. Vaduva lui Kir sustine ca cel care i-a ucis sotul primise Kalasnikovul de la sotul sau cu cateva zile inainte. Cu o zi inaintea uciderii sale, Kir ii ceruse ministrului politiei sa-l mute din zona motivand ca viata sa era pusa in pericol de catre oameni apropiati ministrului apararii Susak . Care Susak era apropiat cu Tudzman, juca tenis cu el. Acelasi Susak impreuna cu oamenii sai atacasera cu rachete un sat sarbesc pentru a escalada ostilitatile. https://en.wikipedia.org/wiki/Josip_Reihl-Kir . Documentarul BBC The Death of Yugoslavia https://www.youtube.com/watch?v=tauQkygtHoI minutele 50-57.
Tudjman a sacrificat militarii si civilii croati din Vukovar, a preferat sa fie macelariti de catre sarbi pentru a castiga simpatia si sprijinul international. https://en.wikipedia.org/wiki/Battle_of_Vukovar
The Croatian government was criticised for its approach to the battle. Surviving defenders and right-wing politicians accused the government of betraying and deliberately sacrificing Vukovar to secure Croatia’s international recognition. The only explanation that many were willing to accept for the town’s fall was that it had been given up as part of a conspiracy. The Croatian commanders in Vukovar, Mile Dedaković and Branko Borković, both survived the battle and spoke out publicly against the government’s actions. In an apparent attempt to silence them, both men were briefly detained by the Croatian military police. The Croatian government also suppressed an issue of the newspaper Slobodni tjednik that published a transcript of a telephone call from Vukovar, in which Dedaković had pleaded with an evasive Tuđman for military assistance. The revelations caused public outrage and reinforced perceptions that the defenders had been betrayed.
Asa ca americanii aveau motive ca Tudjman sa nu dispuna de S-300 complet, mai ales ca primele incercari de a vinde S-300 au fost catre Iran si Turcia.
2.RELATIILE RUSO-SARBE
In 2019 rusii aduc S-400 in Serbia la niste manevre comune cu intentia de a-l vinde sarbilor.Mare a fost deziluzia cand presedintele Vucic l-a vazut si a declarat ca Serbia nu si poate permite pretul S-400 si i-a luat si la misto, declarand ca Serbia e gata sa accepte S-400 cadou, asta era principala problema, daca rusii ofereau cadou S-400, mai trebuia acceptat cadoul de sarbi. https://tass.com/defense/1087242 After examining the S-400s, the Serbian leader said that one day Serbia would be able to buy these systems but currently the country lacked 500 million euros for their purchase. At the same time, Vucic said Serbia was ready to accept S-400s from Russia as a gift.
Apoi au dat vina pe americani, ei fiind de vina pentru esecul vanzarii S-400, cu amenintarile cu sanctiuni la adresa Serbiei.
Situatia se schimba in mass-media rusa dupa cumpararea de catre Serbia a sistemului chinezesc FK-3. https://rs.n1info.com/english/news/a628258-russian-media-suggest-serbia-behaves-as-divided-personality/
A majority of the Russian media were surprised with Serbia’s decision to buy the Chinese anti-aircraft FK-3 rocket system instead of the Russian-made S-300, the Balkan Security Network website reported on Monday.
The reports followed media claims in Serbia that the choice to acquire the Chinese instead Russian system was a done deal.
„Several media (in Russia) reports show a feeling of betrayed expectations and disappointment about Serbia portraying itself as a divided personality because it nourishes friendship with Russia while striving to join the West and buying arms from China,“ the website wrote.
Some Russian websites like lenta.ru and AEX.ru reported that Serbia „despite the wish of the majority of the population,“ would buy the Chinese rocket system instead of S-300, although according to unnamed and unofficial sources from Moscow, the purchasing of S-300 system in the next year was discussed.
Deja Serbia e descrisa ca „divided personality” din cauza achizitiei de FK-3.
Urmeaza si raspunsul chinezilor: ”In fact, even if the FK-3 ground guide we sell is cheaper than S-300PMU2/S-400, the combat and tactical tasks it undertakes are slightly more specialized than S-300PMU2/S-400, but it is not It does not mean that FK-3 is a „cheap product” in terms of performance.” https://inf.news/en/military/54d28d2fc12347b2de4dc13b12646e17.html
Nu stiu de ce rusii s -au simtit tradati, chiar au crezut ca daca Vucic a pus batista pe tambal in privinta vanzarii S-300 catre Croatia, sarbii nu s -au uitat la parada croata din 1995, unde a aparut S-300 sau nu citesc Vecernji List. Numai daca luam Silja Pluton, https://www.youtube.com/watch?v=GxoZu1dZjy8 ,sunt acolo o gramada de date, preturi, documente despre afacere, la 3;49 se afirma in subtitrare ca documentatia tehnica din Croatia cantarea cam 4 tone si valora 18-20 mil USD, pretul din fabrica.
3.PRESEDINTELE CROAT MILANOVIC
Declaratiile lui Milanovic despre retragerea trupelor croate din NATO sunt surprinzatoare.
Preşedintele croat a afirmat clar că în cazul în care Rusia atacă Ucraina, Croaţia îşi va retrage trupele „până la ultimul soldat” din NATO. „Croaţia nu va trimite niciun soldat în cazul unei escaladări a situaţiei de la graniţele Ucrainei. Dimpotrivă, îşi va retrage toate trupele, până la ultimul soldat croat”, a declarat Milanovic, citat de TASS și preluat de Adevărul.ro
Inainte de aceasta declaratie avusese loc un razboi crancen intre Milanovic si guvernul croat pentru achizitia de IFV BRADLEY. Cu acuze catre guvernul croat Plenkovic:
„The conduct of the Government and the Prime Minister in this case sends a message to other potential partners and investors that no important decision can be made without the personal engagement of the Prime Minister. This disrupts the work of institutions. Reconsidering the US offer at the eleventh hour, as the Prime Minister is now doing, undermines the partnership with the US and the impression is being created that the US is trying to take us for a ride and dump the scrap iron on us,” https://www.predsjednik.hr/en/news/president-milanovic-bradley-fighting-vehicle-satisfies-the-needs-of-croatian-armed-forces-and-solves-the-problem-of-equipment-of-croatian-ground-forces/ ,
ca sa citam de pe pagina oficiala a lui Milanovic.
Cu acuze de cea mai joasa speta intre Milanovic si ministrul apararii Banozic, asa ceva credeam ca e posibil numai pe plaiurile mioritice, dar croatii ne-au depasit. Ministrul apararii cerea public demisia „Chief of the General Staff Admiral Hranj„ pentru ca furnizase informatii lui Milanovic si ar fi incalcat legea.
„ In the Ministry of Defence’s press release of the same day, he even more clearly accused the President of the Republic and the Chief of the General Staff of breaking the law.”
Milanovic il acuza pe premierul Plenkovic ca strica relatiile cu USA refuzand oferta americana de Bradley si il mai acuza ca daduse 200 mil Euro mai mult pe cele 12 Rafale decat suma de 999 mil Euro anuntata si ca a ramas fara bani pentru achizitia de Bradley. Milanovic parea un sustinator al relatiei Croatia -USA, surpriza e cu atat mai mare in cazul declaratiei sale fata de NATO. Era un sambure de adevar in afirmatia privind pretul Rafale.
“The contracts are confidential, such contracts don’t get published, but we can provide all information that the public has to receive,” Plenkovic said after a government session, asked about the government’s readiness to publish the contracts it had signed for the purchase of fighter jets, which President Zoran Milanovic is calling for.
He also responded to the president’s claims that the price of the fighter jets had non-transparently risen by €200 million, explaining what the rise from the initial €999 million referred to.
France’s offer at a price of €999 million was compared with offers from Israel, Sweden and the US, and this was the best offer, but those prices did not include VAT, the prime minister explained.
“VAT amounts to €110,642,467, and MORH will transfer that to the Ministry of Finance, which is paying for the jets. We are paying this money to ourselves, so it isn’t very relevant, except for bookkeeping,” Plenkovic said.
Price indexation was not included
The offer did not include price indexation for 2020-2026, and the prime minister noted the same would have happened had we chosen the Swedish or US jets, while the estimate amounts to €44,129,000.
He also listed the other costs to be added to the basic offer — €1,219,000 (VAT included) for interoperability with NATO, the cost of infrastructure facilities of €23,271,510 (VAT included) and €3,310,000 for crew training in France.
When the jets arrive in 2024, €67.5 million has been earmarked for their operational costs for 2024, 2025 and 2026, VAT included.
The prime minister recalled that the president, for unknown reasons, had not assigned formal representatives to the commission tasked with the selection process.
He also said it was “convenient” that the president had said that €200 million disappeared in the purchase of Rafale fighter jets on the anniversary of the founding of the Croatian Air force (HRZ) after this government had signed the contracts for the purchase of multi-purpose fighter jets and paid the first instalment of €316 million.
E vorba de 110 mil euro TVA, asta nu se pune, Ministerul Apararii din Croatia( MORH ) platea aceasta suma ministerului de finante croat, deci banii ramaneau la guvern, dar mai erau:
44,1 mil euro – indexare preturi 2020-2026;
1,2 mil euro – costuri interoperabilitate cu NATO;
23,2 mil euro – infrastructura;
3,3 mil euro – instruire echipaje in Franta;
67,5 mil euro costuri operationale 2024,2025,2026, avioanele Rafale urmand sa soseasca in Croatia in 2024, toate aceste costuri suplimentare avand TVA inclus.
E bine de stiut cam care sunt costurile suplimentare in cazul cumpararii de avioane, ne facem o idee.
Intr-un final, premierul Plenkovic a reusit sa incheie si cumpararea de Bradley in ianuarie 2022, 89 vehicule, 145,3 mil USD a platit Croatia si USA a facut o donatie de 51,1 mil USD, dupa ce i-a asteptat pe croati 5 ani si a marit donatia initiala de 45 mil USD, dupa cum am zis, foarte rabdatori americanii.
Inchei cu o declaratie din 18.06.2021 a presedintelui Milanovic cu ocazia cumpararii de Rafale, luata de pe site ul oficial al presedintelui croat https://www.predsjednik.hr/en/news/president-milanovic-were-purchasing-rafale-fighter-jets-to-make-croatia-and-those-who-fly-them-more-secure/
The President recalled that in the past Croatia had to procure its fighter aircraft under totally different circumstances. Referring to the procurement of fighter aircraft during the Homeland War (Razboiul de Independenta al Croatiei 1991-1995 ) , he said: “At that time it was possible to procure such things only thanks to the competence, ingenuity, even insolence of the people who led Croatia and who defended it from the aggressors and occupying forces. That was the only way to lead the country and all the praise goes to those who succeeded during conditions of an unfair and dishonourable embargo that was forced upon Croatia. Croatia and its leaders had to be ingenious for something that meant the difference between life and death, freedom and lack of freedom. Thanks to them for that”, the President said.
Las la aprecierea cititorilor ce ar putea sa insemne ”even insolence of the people who led Croatia”, cand se referea la conducatorii Croatiei care au trebuit sa procure avioane in timpul embargoului din anii 1990-1995.
Caudillo