Peste 2700 de militari din cinci ţări membre NATO (Bulgaria, Canada, Polonia, România şi SUA) şi cinci state membre ale Parteneriatului pentru Pace (PfP) (Armenia, Azerbaijan, Georgia, Moldova şi Ucraina) participă, în perioada 27 iulie – 7 august, la exerciţiul multinaţional SABER GUARDIAN-16, ce se va desfăşura la Centrul de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre „Getica” din Cincu.
Exerciţiul, planificat de Statul Major al Forţelor Terestre şi condus de un comandament constituit din militari aparţinând Diviziei Multinaţionale Sud-Est, Diviziei 4 Infanterie „Gemina” şi Unităţii de Integrare a Forţelor NATO, se desfăşoară în patru etape constând în exerciţii de comandament, de instruire prin simulare asistată de calculator, de antrenament cu trupe în teren şi exerciţii tactice cu trageri de luptă cu toate categoriile de armament.
Peste 900 de militari din Forţele Terestre Române aparţinând Brigăzii 18 Infanterie „Banat”, Regimentului 69 Artilerie Mixtă „Silvania”, Batalionului 317 Cercetare „Vlădeasa”, împreună cu 1700 de militari americani dotaţi cu tancuri Abrams –M1A2 şi maşini de luptă blindate Bradley şi 47 de militari canadieni cu maşini de luptă ale infanteriei, vor executa exerciţii tactice cu trageri de luptă, iar militarii din celelalte ţări vor participa la exerciţiile de comandament şi de instruire prin simulare asistată de calculator interconectate cu Centrul de Instruire Novo Selo din Bulgaria, şi Centrul de Instruire pentru Menţinerea Păcii şi Securitate Yavoriv din Ucraina.
SABER GUARDIAN-16 este un exerciţiu multinaţional, bazat pe un scenariu fictiv, având ca scop antrenarea militarilor pentru planificarea, executarea şi evaluarea acţiunilor militare într-un mediu întrunit, dezvoltând nivelul de interoperabilitate cu forţele statelor membre ale NATO, precum şi promovarea cooperării regionale cu ţările din zona Mării Negre, îndeplinind cerinţele de standardizare ale Alianţei.
Intre timp „armata trans-nistreana”, cu participarea Grupului Operativ al Trupelor Ruse (utilizand insemnele Fortei de Mentinere a Pacii), exerseaza trecerea raului Nistru in cadrul unor manevre neanuntate (cu scopul combaterii unei asa-zise factiuni extremiste) in prealabil catre Comisia Unificata de Control, iar atasatul militar rus de la ambasada din Chisinau refuza invitatia de a da explicatii catre Min. Apararii R. Moldova… un mic exercitiu pentru a masura timpii si modul de reactie al partii moldovene, in caz de… „pacificare”.
Exercitiile simuleaza respingerea unui atac „terorist” asupra instalatiilor de purificare a apei. Pentru a-i infrange pe inamicii imaginari, fortele rusesti si transnistrene trec Nistrul – exact ca in cazul unei invazii reale a Moldovei (Sursa ).
Surse:
Compartimentul informare şi relaţii publice Divizia 4 Infanterie “Gemina”