Indienii pierd nave de lupta destul de des, dar nu in actiuni de lupta si nici macar pe mare ci in propriile lor santiere navale. Motivele sunt destul de evidente: santiere dezordonate, lipsa masuri de siguranta, echipaje slab pregatite etc, totul fiind pana la urma evenimente care nu ar trebui sa se intample.
Cel mai recent astfel de eveniment s-a petrecut pe 21 iulie, cand fregata INS „Brahmaputra” a luat foc si mai apoi s-a rasturnat si doar faptul ca se afla la tarm in ape putin adanci a facut ca nava sa nu se scufunde de tot.
Initial a fost vorba despre un incendiu de mici dimensiuni dar acesta s-a extins pana cand s-a ajuns in situatia ca nava sa se rastoarne. Focul a fost stins in cele din urma, demn de remarcat este faptul ca echipajul nu a putut tine focul sub control, ori nava nu este echipata adecvat pentru asa ceva. Echipajul navei era la bord si din fericire toti membrii, cu exceptia unui marinar, au fost salvati.
Focul a fost stins abia in dimineata zilei urmatoare, cu ajutorul echipajului, pompierilor portului si a unor nave de sprijin. Nu se stie exact care este motivul pentru care nava s-a rasturnat: avarii care au aparut la structura de rezistenta a navei sau apa pe care pompierii au turnat-o cu nemiluita asupra incendiului, cert este ca acum fregata indiana este partial scufundata.
Nava apartine clasei Project 16A si a fost lansata la apa in anul 2000, nefiind nici noua, dar nici prea veche.
Insa santierul naval Bombay nu este la prima sa isprava in detrimentul flotei indiene.
In ianuarie 2011 o ciocnire intre fregata indiana INS „Vindhyagiri” si nava comerciala MV „Nordlake”, a dus la izbucnirea unui incendiu la bordul fregatei care a fost stins dupa 15 ore. Nava militara a fost apoi remorcata in santierul naval Bombay dar s-a scufundat la dana pe 31 ianuarie in urma unei inundatii. In cele din urma fregata a fost salvata dar nu a mai fost folosita niciodata, fiind practic dauna totala pentru indieni.
14 august 2013 tragedia a lovit din nou santierul naval Bombay atunci cand la bordul submarinului INS Sindhurakshak (Kilo-class) o racheta AN a explodat, ucigand 18 membri ai echipajului. Submarinul nu a mai fost recuperat, dupa ce a suferit o scufundare totala. Desi nava a fost ranfluata, nu se mai poate face nimic pentru aducerea sa in stare de functionare.
5 decembrie 2016, o alta fregata indiana este avariata in port – INS „Betwa”. De aceasta data nu a fost vorba despre vreun incendiu sau ciocnire, nava a cazut pur si simplu de pe suporti de chila pe care era pusa pentru reparatii si intretinere intr-un doc uscat. Docul nu era chiar uscat si intr-un tarziu o companie americana a readus nava indiana in pozitie dreapta.
In cele din urma “Betwa” a avut parte de ample lucrari de reparatie si s-a intors in serviciul activ. Trei ofiteri indieni au fost acuzati de neglijenta sau incompetenta.
Fregata INS „Brahmaputra”, ca de altfel toate navele din clasa ei, are la bord 16 rachete anti-nava rusesti 16 Kh-35 Uran si 24 de rachete sol-aer Barak si nu se stie daca aceste rachete, senzorii navei, dipozitivele electronice etc mai pot fi salvate. Oficialii indieni dau asigurari ca nava va fi recuperata si isi va relua serviciul operativ, doar ca, se vede treaba, ar trebui schimbat santierul pentru ca Bombeyul are ce are cu navele militare indiene, reusind de unul singur sa pocneasca patru nave de razboi indiene, spre sincera invidie a pakistanezilor.
Adevarat ca necazuri au mai avut si altii, rusii sunt foarte aproape de indieni, iar americani au pierdut ditamai nava de asalt amfibiu USS Bonhomme Richard si 1,2 miliarde de dolari, doar ca la indieni lucrurile par sa se tot repete dupa acelasi scenarii: incompetenta, neglijenta etc, lucruri care ar putea sa fie reglate odata pentru totdeauna pentru ca este pacat sa pierzi nave de lupta din cauza unor imbecili.
GeorgeGMT