Adeseori am observat la unii dintre voi o încredere oarbă în omnipotența sateliților militari în general și a celor rusești în particular. Este un subiect care a fost mai rar abordat pe site dar, cum azi este sâmbătă, îmi permit o scurtă prezentare a capacităților rusești în domeniu.
Moștenirea URSS-ului a început să se estompeze și să dispară la propriu, vasta rețea de sateliți militari de cercetare pusă pe cer de fosta URSS ieșind încet – încet din serviciu. Primul meu contact cu subiectul a venit prin intermediul unui articol de pe Tehnomil pe care vă recomand să-l citiți accesând acest link.
Marina URSS a beneficiat în timpul Războiului Rece de programul Legenda care folosea două tipuri de sateliți: unul de tip ELINT, cunoscut sub numele de US-P (Upravlenniye Sputnik Passivny), care localiza și identifica obiectivele inamice după emisia semnalelor radio, celălalt de tip radar activ US-A (Upravlenniye Sputnik Aktivny).
Fără Legenda, marina sovietică nu putea să beneficieze de raza superioară a rachetelor sale de croazieră navă-navă sau submarin-navă așa cum era P-700 Granit sau P-500 Bazalt. Principiul este valabil și astăzi, când cele două rachete au fost înlocuite în arsenalul marinei Federației Ruse de celebrele Kalibr și Oniks. De altfel, cam toate testele și exercițiile de până acum au inclus doar scenarii în care identificarea și achiziția țintei este făcută de radarul de la bordul navei lansatoare, de la distanțe de circa 70 km, cu mult sub raza de acțiune maximă a celor două rachete.
Înlocuitorul Legenda este Pion-NKS, un satelit dual, ELINT și radar activ care folosește panouri solare pentru alimentarea consumatorilor de la bord. Primul satelit de acest tip a fost lansat de-abia anul acesta în iunie și reprezintă un prim pas în vederea refacerii acestei capacități tehnice, deosebit de importantă pentru marina Federației Ruse. Pion-NKS este, alături de Lotos, parte a programului Liana. Mai multe detalii despre programul Liana puteți citi aici.
Primul satelit Pion-NKS a primit indicativul Cosmos 2550 iar orbita lui poate fi urmărită de aici. Cu o floare nu se face primăvară dar, cu siguranță, reprezintă un nou început pentru capacitățile de spionaj electronic ale Federației Ruse.
Primul satelit Lotos a fost urcat pe orbită în decembrie 2014, ultimul în februarie anul acesta. Până acum, au fost patru lansări, toate încununate de succes. Ultimul satelit Lotos a primit indicativul Cosmos 2549 iar orbita lui poate fi urmărită de aici.
Lucrurile nu sunt întotdeauna încununate de succes, așa cum este și cazul misiunii Cosmos-2551 care a eșuat de-a dreptul spectaculos. Satelitul de recunoaștere militară (probabil de tip IMINT) nu și-a putut menține orbita și a reintrat în atmosferă, ocazie cu care a oferit o priveliște incendiară.
În concluzie, data viitoare când mai spuneți că marina rusă nici nu trebuie să iasă din port ca să lovească o navă aflată în marș în Marea Neagră datorită razei mari de acțiune a rachetelor Kalibr/Oniks gândiți-vă că, pentru a lovi o navă aflată în marș, trebuie mai întâi: (i) să o găsești, (ii) să o identifici în mod cert ca fiind navă militară inamică și, mai apoi, (iii) să fii în stare să încarci acele coordonate spațiale furnizate cu ajutorul unui radar în computerul de misiune al rachetei, adicătelea, mai pe romgleză, să faci „achiziția radar a țintei”. Asta, simplist spus.
P.S. Toți sateliții militari sovietici/rusești primesc indicativul Kosmos urmat de un număr de ordine. O listă exhaustivă este disponibilă aici.