Si acum, daca tot avem un „mega-plan” pentru inarmare, haideti sa vedem daca avem pe cine sa inarmam. Pe armata romana?! OK, dar care armata, care soldati?! Poate miile de colonei, generali si alti ofiteri superiori, ca soldati, subofiteri nu prea cred sa avem.
Ca masura intiala, pentru repunerea pe picioare a Armatei, n-ar fi rau sa ne hranim soldati si-i sa platim decent…
Ministerul Apărării Naționale și-a dezvoltat un obicei de a ascunde sub preș gravele nereguli din sistemul național de apărare. Situația este cel puțin strigătoare la cer în privința salarizării soldaților gradați profesioniști, al căror număr se subțiază constant, sistemul de apărare fiind din ce în ce mai slab de la o lună la alta, datorită plecărilor masive din sistem. Ceea ce MApN nu dorește ca românii să știe, potrivit surselor noastre din sistemul militar, este că, prin aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare aproximativ 70% din personalul instituţiilor din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, prin care militarii beneficiau de „o măsură reparatorie”, potenţialii beneficiari, în număr de aproximativ 33.000, vor primi începând cu luna august 2016, 50% din cuantumul sumei compensatorii corespunzătoare soldei de merit, aflată în plată la nivelul anului 2009, respectiv diferenţa de 50% începând cu luna august 2017, ceea ce înseamnă: 60 lei!
Aceste „măsuri reparatorii” au dus la plecări masive din sistem, unități cu personal mult sub numărul necesar și, în lipsa unui sindicat în domeniul apărării naționale, militarii găsesc alte metode de exprimare, mai tacite.
O astfel de voce a ajuns la parlamentarul PSD de Constanța, Florin Gheorghe, care,pe 21 iunie a.c., a avut o interpelare în plenul Camerei Deputaților, adresată ministrului Apărării, Mihnea Motoc. Obiectul interpelării a avut ca obiect salarizarea nestimulativă care determină plecări din sistemul de apărare.
Florin Gheorghe„Prin aplicarea OUG 57/2015, aproximativ 70% din personalul sistemului de apărare ar fi trebuit să beneficieze de o măsură reparatorie. Astfel, în MApN, potențialii beneficiari, în număr de 33.000, vor primi cu luna august 2016 50% din cuantumul sumei compensatorii corespunzătoare soldei de merit, la nivelul anului 2009, respectiv cu 50% începând cu august 2017. Chiar dacă măsurile par extrem de satisfăcătoare, în practică ele înseamnă majorări de până în 60 lei pentru soldați, motiv pentru care plecările din sistemul de apărare sunt cât mai frecvente. Trebuie subliniat faptul că veniturile nete ale unui caporal cu vechime de circa 20 de ani nu depășesc în prezent valoarea de 1.220 lei net! S-a ajuns astfel la situația în care cel puțin la nivelul județului Constanța majoritatea unităților au cel mult 70% din efective, iar unele chiar sub 50%!
De exemplu, la Forțele Navale, când o fregată trebuie să execute un exercițiu, se iau militari și maiștri de marină de la alte două fregate pentru a completa nivelul de personal. Iar, dacă este nevoie să iasă două fregate în larg pentru exerciții nu se pot asigura două echipaje complete! La fel s-a întâmplat, de pildă, la exercițiile cu partenerii NATO de la Smârdan sau de la Cincu, atunci când militarii din Galați sau Focșani au fost completați cu militari din alte unități din țară, pentru că și în aceste unități efectivele sunt la sub 50% din efectivele necesare. Față de această situație extrem de îngrijorătoare, împotriva obiectivelor asumate la summit-ul din Țara Galilor, nu ne îndeplinim angajamentele de stat membru NATO, vă rog domnule ministru să precizați cum intenționați să reluați atractivitatea salarială pentru angajații din sistemul național de apărare, în special pentru categoriile prost plătite: soldați, caporali și maiștri. Solicit răspuns în scris și oral!”, a spus deputatul Florin Gheorghe.
Facem precizarea că cuantumul soldei de merit se determină prin aplicarea unei cote de 20% asupra soldei de funcţie, aflată în plată la 31 decembrie 2009. În prima etapă, se va acorda 50% din acest cuantum.
Sursele noaste din sistemul militar ne-au mai precizat: Sub 50% din efective datorită plecărilor din sistem; un soldat cu vechime 1 an are un venit net de 1.150 lei; caporal vechime 10 ani (SGP)=1101 Venit net; caporal vechime 20 de ani (SGP)=1220 venit net; majorarea de 50% din salariul de merit este de doar 50-60 lei; iar toate unitățile sunt sub 70% din personalul necesar, chiar în unele 50%.
Totodată, soldele sunt egalizate, nu mai contează vechimea gradațiile sau specialistul de clasă și asta din cauza măririi salariului minim pe economie. Astfel, SGP sunt asistați social, prin majorare HG 0154/2011, adică statul vine și dă o sumă de bani ca militarul să ajungă la salariu minim pe economie, pentru că solda funcției de bază este doar… 650 de lei!
Guvernul zice că SGP au un salariu mulțumitor, pentru că iau și normă de hrană în valoare de 900 de lei, dar când participă la aplicații și exerciții se „mănâncă” din cei 900 de lei.
Tododată, sursele noastre din sistemul militar ne-au mai precizat:
„Solda funcției de baza este între 550 de lei și 650 de lei, ulterior se adaugă gradațiile, specialistul de clasă, adică sporurile și astfel se ajunge la o sumă în care vine statul și mai adaugă prin HG 0154 și te „asistă social” cu o sumă prin care ajungi la salariul minim pe economie, de 1250 lei”.
MApN ne spune că nu sunt motive de îngrijorare
Într-un răspuns solicitat de TOMIS NEWS, Ministerul Apărării Naționale ne precizează că „pentru personalul militar şi civil – în anii 2010-2016 – nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele Legii-cadru nr. 284/2010”.
Legea–cadru nr. 284/2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează sistemul de salarizare pentru personalul militar în activitate, fiind, de altfel, punctul de plecare și motivare a MApN în răspunsul adresat TOMIS NEWS. Mai departe, MApN ne mai precizează:
„În perioada în care sistemul unitar de salarizare este implementat etapizat prin legile speciale de salarizare anuale, valorile soldelor de funcţie, salariilor de bază, soldelor de grad şi indemnizaţiilor lunare de încadrare se determină în mod individual, în raport cu reglementările în vigoare la 31 decembrie 2009 şi cu prevederile actelor normative aplicabile în intervalul de timp cuprins între 1 ianuarie 2010 şi data calculării dreptului salarial respectiv, precum şi de majorarea veniturilor realizate din salarii/solde [s.n., cu 10% – conform Legii nr. 293/2015].
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare – precizează faptul că pentru personalul militar şi civil – în anii 2010-2016 – nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele Legii-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare. În fapt, în perioada menţionată anterior, baza de calcul a elementelor soldei lunare se constituie în conformitate cu reglementările în vigoare în luna decembrie 2009, conform prevederilor Legii nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 22 iulie 1999, cu modificările şi completările ulterioare.”
MApN: câștigul salarial net realizat din solda lunară, între 1.280 lei – 1.050 lei
În răspunsul adresat TOMIS NEWS, MApN invocă art. 3 alin. (1) din Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 24 octombrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, din care reținem:
Gradele militare ale soldaţilor şi gradaţilor profesionişti în activitate sunt următoarele:
- a) caporal clasa I;
- b) caporal clasa a II-a;
- c) caporal clasa a III-a;
- d) fruntaş;
- e) soldat.
„Soldele de funcţie ale personalului militar se stabilesc în raport cu gradul funcţiei militare prevăzut de statul de organizare. Pentru categoriile de personal militar menţionate mai sus, câştigul salarial net realizat din solda lunară se situează între 1.280 lei – 1.050 lei. Ţinând seama de cele prezentate mai sus, în conformitate cu art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1017/2015 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, începând cu data de 1 mai 2016, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 1.250 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 de ore în medie pe lună în anul 2016, reprezentând 7,382 lei/oră. Prin aplicarea prevederilor hotărârii de Guvern menţionată anterior, solda funcţiei de bază (compusă din solda de funcţie, solda de grad, gradaţii) va fi stabilită la 1.250 lei”, se mai arată în răspunsul MApN adresat TOMIS NEWS.
Forțele Navale, ineficiență crasă sau… în reorganizare?
Potrivit interpelării adresată de deputatul Florin Gheorghe și a surselor noastre, în cazul Forțelor Navale, când pleacă o fregată, se iau militari SGP și maiștri de marină de la TREI fregate ca să formeze un echipaj! Dacă este nevoie să iasă două fregate, nu au de unde să asigure personalul! Alte exemple: în aplicații la Smârdan sau Cincu a camarazilor din Galați sau Focșani cu parteneri NATO se iau SGP din alte unități din țară, pentru că sunt sub 65% din efective și astfel îi mint pe americani!
Potrivit MApN, este vorba despre „o reorganizare” și „constituiri de grup tactic”.
„Forţele Navale Române participă la activităţi de instruire pe mare, exerciţii şi misiuni internaţionale cu nave generate prin Grupul Tactic al Forţelor Navale, constituit prin rotaţie din nave si aeronave aparţinând Flotilei de Fregate, Divizionului de Corvete, Divizionului de Nave Purtătoare de Rachete, Divizionului de Nave Minare-Deminare şi Divizionului de Nave Speciale. În vederea constituirii acestui grup tactic se au în vedere anterior activării acestuia pregătirea tehnică şi încadrarea echipajelor prin completarea de la celelalte nave aflate în altă etapă de pregătire/refacere a capacităţii acţionale în vederea asigurării unui procent de operativitate. Referitor la completarea echipajelor cu personal de la celelalte nave este important de subliniat faptul ca aceasta se face datorită managementului de personal corespunzător evoluţiei în carieră, perfecţionării prin cursuri de pregătire, acordării drepturilor legale de acordare a liberelor şi concediilor de odihnă. În anul 2015 o mare parte din structurile Forţelor Navale a trecut printr-un proces de reorganizare, iar încadrarea acestora, până la atingerea nivelului planificat, se realizează gradual, în funcţie de priorităţi”, au precizat reprezentanții MApN, pentru TOMIS NEWS.
Sursa: tomisnews.ro