Rusia in locul SUA, macar partial?! Daca nici Israelul nu stie dincotro bate vantul, atunci nimeni nu mai stie si de aici si importanta deosebita a acestei stiri. Confruntati cu refuzurile si sovaielile din ce in ce mai dese din ultimul an ale americanilor, evreii cauta noi centre de putere pe baza carora sa-si faca planurile de viitor.
Iar in aceasta ordine de idei Moscova a devenit brusc foarte intersanta pentru politica regionala a Israelului. Ministrul evreu de externe, Avigdor Lieberman –care in paranteza fie spus este nascut basarabean si vorbitor nativ de limba rusa, a declarat:
“The Americans have a lot of problems and challenges around the world that they need to solve and they have problems at home. We need to understand them and how that affects our place in the global arena.”
Pe 20 noimebrie premierul Benjamin Netanyahu a sosit la Moscova pentru discutii cu Vladimir Putin si exact in aceeasi zi Lieberman a iesit cu aceste declaratii, din care mai spicuim: “Israel’s foreign policy for decades has focused on one direction — toward Washington. But my policy is multi-directional.” (…) ““Our foreign policy needs to focus on finding allies and not just complaining and saying, ‘Come support us”.
Trebuie spus ca Iersalimul a dovedit o oarecare nervozitate atat in dosarul sirian, acolo unde evreii au sustinut o campanie aeriana, cat mai ales in dosarul nuclear iranian, acolo unde aplecarea recenta a Washingtonului catre discutii si ridicarea sanctiunilor aspura Teheranului a creat o impresie negativa atat in Israel cat si Arabia Saudita.
Revenind la discutile purtate pe 20 noiembrie la Moscova, premierul israelian a dat dovada de foarte multa retinere, in cadrul unei scurte conferinte de presa, dupa cele aproximativ 4 ore de discutii tete-a-tete cu Vladimir Putin, folosind un limbaj diplomatic din care s-ar putea intelege ca nu s-au inteles. In mod clar Moscova nu va fi un sprijinator al politicii israeliene in Orintul Mijlociu, asa cum nu a fost niciodata, iar vizitia lui Netanyahu are, se pare, mai amult legatura cu unele cereri israeliene in privinta aprovizionarii tarilor din regiune cu anumite sortimente de tehnica de lupta, sistemul S-300 fiind din nou “vedeta” discutilor dintre cei doi demnitari, Israelul incercand macar sa amane livrarea S 300 in zona sa de interes, daca anularea unei astfel de tranzactii nu este posibila.
Surse israeliene anonime sustin ca Rusia asteapta doar conditii ceva mai favorabile pentru a implementa contractele privind livrarea de rachete S-300 catre Siria si Iran, contracte semnate anterior declansarii crizelor si ca in mod sigur cele doua tari vor detine, intr-un interval de timp inca necunoscut, capacitati antiaeriene si anti-balistice performante, capacitati generate de sistemele S-300 rusesti. Se pare ca israelienii sunt absolut siguri ca livrarea catre cele doua tari a rachetelor in cauza este doar o chestiune de timp.
Si desi Netanyahu a fost foarte clar in a declara ca nu exista substiut pentru relatia SUA-Israel, modul cum administratia americana a managerizat criza siriana si mai nou dosarul iranian i-a facut poate pe evrei sa incerce sa fac ceva si prin fortele lor, fara sprijin american, dar deocamdata se pare ca nu prea le iese.
Puterea israeliana depinde foart mult de politica externa americana, iar odata ce americanii s-au cam retras dintr-o coalitia anti-Teheran, nici Israelul nici Arabia Saudita nu mai par atat de razboinice, de unde concluzia ca cele doua tari latrau doar daca Statele Unite era in spatele lor, pentru ca ramase singure nu prea pare sa le ia cineva in seama…
Iar un Iran scapat de sub opresiunea sanctiunilor economice este un inamic foarte periculos pentru monarhiile cvasi-teroriste din Golf! Recent decedatul proiect Nabucco ar putea sa fie revitalizat, aprovizonat de aceasta data din imensele campuri gazeifere iraniene. Ca un singur exemplu despre ce inseamna forta Terheranului pe o eventuala piata europeana a gazelor naturale, este cred suficient sa mentionam zacamnatul de gaze de la South Pars/North Dome, aflat in Golful Persic, zacamant detinut de catre Iran si Oman si considerat a fi cel mai mare din lume, cu 50970 miliarde metri cubi de gaze si peste 50 de miliarde de barili de gaze lichefiate, iar Iranul mai are zacminte de o astfel de amploare. Asa ca o normalizare a relatiilor dintre Occident si Iran, deschiderea in viitor a unui coridoar energetic catre Europa pentru gazul persilor, ar face ca influenta Teheranului in regiune sa creasca simtitor si cum toti experti sunt de acord ca secolul XXI va fi marcat de o economie a gazului, in detrimentul celei a petrolului, rolul zacamintelor iraniene, pe locul doi mondial, ar putea fi covarsitor.
In aceasta ecuatia de putere Rusia, sprijinitoare a Teheranului de multa vreme, ar putea reprezenta factorul cheie, atat timp cat o interconexiune intre campurile gazeifere persane si UE ar afecta afacerile Gazpromului foarte serios, numai ca solutii sunt destule si nimeni nu poate opri companiile rusesti sa se implice in finantarea si exploatarea zacamintelor de gaze din Iran, sau in constructia de conducte. Rusia ar putea pierde pana la urma o felie din piata europeana a gazelor, dar ar castiga bani frumosi din comercializarea gazelor iraniene si astfel mitul propagandistic al santajului Gazpromului asupra UE s-ar sfarama, in sfarsit, ca orice minciuna istorica…
Iar in contextul mondial al cererii tot mai mari pentru gazele naturale, spectrul ca rusii sa ramana cu gazele nevandute tine iar de necunoasterea tehnologiilor aflate in dezvoltare si de trendul in industria energetica mondiala. Macar de ar avea rusii gaze de vandut cat cerere vor avea!
GeorgeGMT