Nu voi avea pretenţia că am reuşit să acopăr toate evenimentele notabile care au survenit pe parcursul lui 2016. Voi încerca doar să le prezint pe cele care mi se par relevante, din punctul meu de vedere. Cum comentariile pot fi uneori de un real folos pentru îmbogăţirea unui articol (cât timp sunt on-topic, fireşte), vă rog pe voi să faceţi completările pe care le consideraţi necesare întru definitivarea acestui demers.
Acestea fiind spuse, pornim retrospectiva, începând cu Marina Militară Română! 🙂
România şi Marea Neagră
Anul 2016 a adus Marinei Militare trei noi remorchere de radă, „Vârtosul”, „Voinicul” şi „Vânjosul”, toate construite de şantierul Damen de la Galaţi. Pe lângă numeroasele anunţuri de licitaţii pentru RHIB-uri (Rigid Hull Inflatable Boat), ceea ce mie mi-a mai reţinut atenţia pe parcursul lui 2016 a fost anunţul pentru re-motorizarea vedetelor fluviale blindate, anunţ publicat pe SEAP, despre finalizarea căruia nu ştim mare lucru, adică… nimic.
Nici despre mult discutata licitaţie având ca obiect transformarea OPV-urilor („Offshore Patrol Vessel”) de aproape 5000 de tone în nişte fregate veritabile nu mai ştim nimic. Trebuie spus că, la ultima interpelare a presei, factorii de decizie erau în curs de „analiză suplimentară de risc”…
Şi cam aşa au rămas de atunci.
Bugetul alocat pentru înarmarea celor două „fregate” este (a fost?!?!?) de 829 milioane de lei (aproximativ 208 milioane USD), un buget în care sunt incluse un nou Combat Management System (CMS), radare şi senzori, sisteme de rachete anti-navă, anti-aeriene, precum şi un sistem de apărare apropiată (CIWS). O scurtă privire prin programele de modernizare similare (Canada cu ale sale fregate de clasă „Halifax” sau Chile cu ale sale „Type 23”), programe iniţiate şi implementate de alte ţări pentru nave echivalente ne arată că bugetul alocat de MApN a fost, în cel mai optimist caz, la limită.
HMCS „Regina”, marina canadiana
Numeroase controverse s-au iscat şi pe seama procesului de licitaţie, consorţiul turco-român participant fiind „dat” câştigător, cel puţin până la evenimentele care au marcat tentativa de lovitură de stat din Turcia, moment de la care au apărut în scenă „analizele suplimentare de risc”…
„Almirante Lynch” – fregata Type 23 in serviciul marinei chiliene
De atunci linişte totală, până la următorul moment, care ne-a entuziasmat pe bună dreptate: decizia de atribuire către Damen Galaţi a unui contract de achiziţie directă a patru corvete grele (fregate uşoare, după umila mea părere) din clasa Sigma, modelul 10514.
Trecând peste preferinţa evidentă a guvernului Cioloş pentru produse europene, consider că alegerea efectuată este potrivită raportat la condiţiile noastre specifice de la Marea Neagră. Pe măsură ce au apărut mai multe informaţii în presă despre detaliile contractului ce urma să fie semnat cu şantierul Damen de la Galaţi, a devenit evident că ceva nu a mers bine în cadrul licitaţiei de înarmare a fregatelor: printre obligaţiile de offset stabilite contractual, Damen urma să efectueze şi lucrări de modernizare a altor nave din inventarul Marinei Militare Române, fregatele fiind menţionate în clar.
Nu ştiu cum va rezolva noul guvern problemele apărute în cadrul licitaţiei pentru înarmarea fregatelor. Dacă Ponta ar mai fi avut un rol proeminent în cadrul PSD-ului, aş fi mizat pe o atribuire către turci, relaţia bună dintre Erdogan şi Ponta fiind de notorietate publică. Chiar şi aşa, ce pot spune fără teama de a greşi este că, ceva nu a funcţionat în cadrul acelei proceduri. Evident, anularea prezumtivă a licitaţiei se va lăsa cu plata unor daune, daune pe care tot bunul contribuabil român va ajunge să le suporte. Cum comunicarea nu este un punct forte al MApN, mă aştept ca toate aceste „detalii” să fie băgate cu „grijă” sub preş. C-aşa-i în tenis… Sau pe la noi.
Nici în programul corvetelor nu s-a ajuns la vreo concluzie fericită, Moş Crăciun uitându-ne şi în anul ce tocmai a trecut. Având în vedere valoarea mare a programului, MApN a înaintat totul spre aprobare Parlamentului, chiar înainte de alegerile din Decembrie 2016, în temeiul prevederilor OUG nr. 114/2011 (care reglementează cadrul juridic pentru astfel de achiziţii). Pe scurt, reglementarea cu pricina este cuprinsă în articolul 51, alineatul (2), conform căruia “Autoritatea contractantă are obligația de a solicita aprobarea prealabilă a Parlamentului pentru iniţierea procedurii de atribuire, în cazul în care valoarea contractului, fără TVA, este egală sau mai mare cu echivalentul în lei a 100.000.000 euro. Fără a fi afectată aplicabilitatea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă referitoare la iniţierea, derularea şi finalizarea procedurii de atribuire, Parlamentul, prin comisiile reunite de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, aprobă respectiva solicitare în termen de 15 zile de la primirea acesteia.”
Tăriceanu a lăsat aprobarea în sarcina următorului Parlament… End of story.
Ca o completare, noul ministru al apararii, Gabrile Beniemin Les, a declarat imediat dupa investire ca programul de dotare cu patru corvete multifunctionale ar trebui reevaluat, prin prisma castigatorului – Damen, si avute in vedere mai multe oferte. In traducere libera slabe sanse ca parlamentul sa-si dea acordul pentru acest program asa cum este el creionat acum…
La început de 2017 aş vrea să rămân optimist în ceea ce priveşte angajamentul politicului de a continua efortul de reabilitare şi întărire a Forţelor Navale Române. În această notă, am putut remarca faptul că, printre primele mesaje (lăsând la o parte pactul politic cu cei 2% pentru apărare) transmise de Dragnea după câştigarea alegerilor, a fost şi unul de asigurare pentru partenerii externi în domeniul apărării.
Lucru extrem de necesar pentru că situaţia de la Marea Neagră se deteriorează pe zi ce trece pentru noi. În Noiembrie 2016, „Kolpino”, ultimul dintr-o serie de şase submarine de clasă Kilo Proiect 636.3, a intrat în compunerea flotei Mării Negre. Submarinele de clasă Kilo 636.3 sunt proiectate de Rubin, au un deplasament de peste 2000 de tone la suprafaţă şi aproximativ 4000 de tone în imersiune, o autonomie de 45 de zile, un echipaj de peste 50 de oameni şi o viteză de peste 20 Nd în imersiune.
Despre armament ar fi multe de zis, însă posibilitatea de a lansa Kalibr (demonstrată live în Mediterana de „Rostov pe Don”) mi se pare de departe cea mai periculoasă din punctul nostru de vedere. Vă puteţi delecta cu lansările aici: https://www.youtube.com/watch?v=uYgfL8DXpNU
Le sugerez şi decidenţilor să se delecteze cu aceleaşi lansări, însă să-şi imagineze că ţintele sunt frumoasele lor vile/palate ş.a.m.d. Parlamentului îi sugerez să-şi imagineze o salvă de 12 Kalibr venită în plină şedinţă de votare a unor noi privilegii pentru parlamentari, garanţia unei prezenţe decente în camere…
„Admiral Grigorovich”
O altă ştire relevantă pentru Marea Neagră este intrarea în serviciu a primei fregate Proiect 1135.6, „Admiral Grigorovich”. Aceasta va fi urmată curând de celelalte două surate ale ei, „Admiral Essen” şi „Admiral Makarov”, şi doar incapacitatea ruşilor de a rezolva în timp util problema turbinelor pe gaz navale, combinată cu preferinţa pentru fregatele de clasă „Gorshkov” ne-a scutit de prezenţa restului de trei fregate, până la numărul prognozat iniţial, de şase unităţi. Cu restul de trei îşi vor bate capul indienii, aflaţi în relaţii mai bune cu producătorul turbinelor, Ucraina.
Ce pot să spun este că şi navele Proiect 1135.6 deţin capacitatea de a lansa Kalibr, în mod cert o rachetă care funcţionează optim, aşa cum a arătat-o în Siria. Şi nu numai că pot lansa, dar, „Admiral Grigorovich” a şi făcut-o deja, evident, tot în Siria: https://www.youtube.com/watch?v=rR-xZHM9LTI
Să continui? Nu, că ar trebui să fie suficient… Dar, încă una şi mă duc! 🙂
„Marshall Ustinov”
Se zvoneşte că, recent finalizata modernizare a „Marshall Ustinov” şi nevoia stringentă de modernizare a „Moskva” ne-ar putea-o aduce pe cap în Marea Neagră pe cea dintâi. Sper ca totuşi această ştire să nu se confirme.
Şi, ca ghiveciul să fie complet, turcii devin din ce în ce mai imprevizibili pe zi ce trece…
Pe plan internaţional ar fi foarte multe de spus. Mă voi opri doar la câteva care mi se par mai importante / interesante / spectaculoase.
În primul rând, 2016 a fost un an agitat pe scena internaţională, totul într-un ritm din ce în ce mai alert. Pot fi consemnate numeroase „incidente”, eu voi încerca să vă reamintesc de câteva, nu neapărat în ordine cronologică.
Golful Persic şi împrejurimile
Semnarea acordului dintre Iran şi SUA nu a însemnat şi o scădere a incursiunilor „îndrăzneţe”, marca Garda Revoluţionară Iraniană.
USS „Nitze”
Astfel, în 23 August 2016, patru vedete rapide iraniene au simulat un atac împotriva lui USS „Nitze”, un distrugător de clasă „Arleigh Burke”, apropiindu-se la aproximativ 100 de metri de nava americană. De menţionat că armele vedetelor erau acoperite. USS „Nitze” a folosit semnalul internaţional de pericol prevăzut de COLREG (Regulamentul de evitare a coliziunilor pe mare) – cele cinci sunete/sirene consecutive din clip şi a lansat „flares”. Mai multe în clipul următor: https://www.youtube.com/watch?v=McSC5LP15Gk
Un alt eveniment important a survenit în data de 2 Octombrie 2016, când, o navă rapidă aparţinând Emiratelor Arabe Unite, „Swift”, a fost lovită pe când tranzita noaptea strâmtoarea Bab-el-Mandeb, de o rachetă chinezească de tip C-802 trasă de pe teritoriul Yemenului de rebelii Houthi.
Două distrugătoare de clasă „Arleigh Burke”, USS „Mason” şi USS „Nitze” au fost detaşate din escorta portavionului USS „Dwight D. Eisenhower” întru sprijinirea principiului libertăţii mărilor.
Primul atac împotriva navelor americane a avut loc în data de 9 Octombrie 2016, în atac fiind folosite două rachete C-802 care au declanşat măsurile de apărare ale lui USS „Mason”. USS „Mason” a lansat într-o succesiune rapidă două rachete Standard SM-2 şi o rachetă ESSM, concomitent cu declanşarea contramăsurilor specifice de la bordul navei. A fost consemnată astfel, prima utilizare în condiţii reale de luptă a rachetei ESSM. În 12 Octombrie 2016, USS „Mason” este atacată din nou, cu acelaşi rezultat, doar că de data asta nu ni se mai spune cum a combătut acesta din urmă racheta/rachetele din al doilea atac.
În data de 13 Octombrie 2016, USS „Nitze” lansează mai multe rachete Tomahawk care distrug staţiile radar utilizate în atacuri, pare-se că trei. Lansările pot fi vizionate aici: https://www.youtube.com/watch?v=fkssghUIvNQ
Mutându-ne în Marea Mediterană, mai precis în Estul ei, aflăm că, în data de 17 Iunie 2016, un nou „incident” are loc între distrugătorul de clasă „Arleigh Burke”, USS „Gravely” şi fregata rusească de clasă „Neustrashimiy”, „Yaroslav Mudry”. Trebuie menţionat că, la acea dată, distrugătorul american se afla în escorta portavionului american „Harry S. Truman”.
„Yaroslav Mudry”
Incidentul a fost prezentat de ruşi pe canalele media oficiale, drept o violare de către americani a regulilor internaţionale privind siguranţa navigaţiei, iar filmul postat, pare, cel puţin la prima vedere, să demonstreze acest lucru.
Puteţi urmări filmuleţul aici: https://www.youtube.com/watch?v=lqF6EcShwP0
Un oficial al marinei americane a demascat însă ceea ce a fost o nouă manipulare grosolană a situaţiei de la faţa locului, povestind că, de fapt, incidentul desfăşurat în ape internaţionale a durat mai mult de o oră, mult mai mult decât filmuleţul prezentat de media rusească.
USS „Gravely”
Conform oficialului american, USS „Gravely” escorta portavionul, aflându-se în pupa lui „Harry S. Truman”, în timp ce fregata rusească monitoriza operaţiunile acestuia din urmă de la o distanţă mică, de natură a stânjeni manevrele portavionului. Prin urmare, distrugătorul american a manevrat astfel încât să se plaseze între portavion şi fregata rusească care a continuat să se apropie la circa 300 de metri, distanţă considerată nesigură pentru navigaţie.
Mai mult decât atât, fregata rusească arbora semnalul internaţional (conform COLREG) specific unei nave cu capacitate de manevră redusă, semnal purtat de o navă când, de exemplu, este angajată în întinderea unui cablu submarin sau montarea unor repere de navigaţie, capacitatea sa de manevră fiind astfel drastic limitată prin natura lucrărilor pe care le desfăşoară, celelalte nave fiind obligate să-i acorde prioritate. Când o navă este într-o astfel de situaţie, pe timp de zi, va aborda semne specifice: trei semne, unul deasupra celuilalt, bulă, diamant, bulă.
Prin manevrele efectuate, apropiindu-se continuu de nava americană, nava rusească a demonstrat că, de fapt putea manevra liber, arborând în mod fals un semnal internaţional. În cel mai apropiat punct, fregata rusească s-a aflat la circa 300 de metri de USS „Gravely” şi circa cinci mile marine de USS „Harry S. Truman”.
Chiar dacă astfel de „incidente” au mai avut loc între nave ruseşti şi nave americane, cel din 2016 a fost poate cel mai apropiat de repetarea „incidentului” din Marea Neagră, în 1988, când USS „Yorktown” a fost „ciocnit” de fregata rusească „Bezzavetny”. Mai multe despre acest incident aici: https://en.wikipedia.org/wiki/1988_Black_Sea_bumping_incident
Personal, anticipez că „incidentele” de acest gen vor prolifera şi în 2017, pe măsură ce ruşii îşi vor face tot mai simţită prezenţa în Estul Mediteranei. E doar un joc al nervilor.
Rămânând în aceeaşi arie geografică, 2016 a consemnat cu mare pompă din partea mediei ruseşti dislocarea singurului portavion al Rusiei în campania militară din Siria. Nu voi insista asupra subiectului, intens dezbătut, mă voi rezuma însă la o singură concluzie: pierderea a două avioane într-o perioadă scurtă de timp arată limitele tehnice ale portavionului rusesc, o teribilă nevoie de mentenanţă şi o lipsă de experienţă a ruşilor în derularea operaţiunilor de acest fel.
Acum ne vom muta puţin mai spre Nord, în apele mai reci ale Mării Baltice, unde, în Aprilie 2016, s-a consumat o nouă pagină din istoria „incidentelor” ruso-americane. De data asta, actorii au fost USS „Donald Cook”, distrugător de clasă „Arleigh Burke” şi omniprezentele avioane ruseşti, vajnicele SU-24, care au simulat nenumărate „atacuri” asupra navei americane, probabil cu speranţa unor noi demisii ale marinarilor americani. Din nou, ceva ce se va repeta cu prisosinţă şi pe parcursul lui 2017. Sper doar ca „incidentele” să nu degenereze în „accidente”.
Eu zic că atât filmuleţul, cât şi pozele sunt cel puţin spectaculoase şi merită vizionate/privite.
Filmul aici: https://www.youtube.com/watch?v=EU-QOgOU0LM
Trei veşti vin şi din Statele Unite ale Americii, veşti care merită urmărite cu atenţie şi în 2017.
USS „America”
Prima se referă la controversatul F35B, versiunea puşcaşilor marini fiind cea mai aproape, sau din ce în ce mai aproape de operaţionalizarea deplină. Teste importante s-au desfăşurat în toamna lui 2016 la bordul USS „America” unde au fost desfăşurate 12 F35B, momentul în care vom vedea aceste aeronave în teatrele de operaţiuni fiind din ce în ce mai aproape.
Câteva filmări de la bordul USS „America”: https://www.youtube.com/watch?v=3bG5v2d1XrI
Şi aici: https://www.youtube.com/watch?v=see6H2PJZkQ
Şi, în special, aici: https://www.youtube.com/watch?v=nAEur1tHtxA
A doua veste se referă la transferul către US Navy al distrugătorului USS „Zumwalt”, voiajul inaugural fiind unul cu năbădăi, nava având nevoie de reparaţii după ce i-a cedat sistemul de propulsie pe când traversa Canalul Panama. Reparaţia a fost efectuată cu piese luate de pe o altă unitate a clasei, aflată în construcţie. Nu chiar din dezmembrări, dar pe acolo…
O altă veste proastă pentru programul DDG-1000 a fost renunţarea la muniţia specială ce urma a fi utilizată de impresionantele tunuri de 155 mm. Rămân la opinia exprimată într-un articol publicat anul trecut în seria „Nave celebre” potrivit căreia aceste nave vor experimenta o multitudine de noi soluţii ce vor fi ulterior implementate pe navele US Navy. Până una alta, USS „Zumwalt” este un proiect inovator prin multitudinea de soluţii noi adoptate, însă un proiect extrem de scump.
A treia veste, demnă de toată atenţia rămâne experimentul în desfăşurare al DARPA, drona din programul ACTUV, despre care puteţi citi mai multe aici: http://navaltoday.com/2016/04/05/video-darpas-drone-submarine-hunter-takes-to-sea/
Şi, un filmuleţ despre cum ar urma să funcţioneze: https://www.youtube.com/watch?v=3_3QrHCF_Dc
Voi încheia cu China, care mi se pare a fi într-o ofensivă fără precedent în redesenarea reperelor geopolitice din Marea Chinei de Sud. China este într-o ofensivă navală semnificativă, pentru a afirma asta fiind suficient să privim calendarul lansărilor la apă care au avut loc în 2016. Mi s-a mai replicat adeseori, cum că, nu contează cât de multe fac, tot chinezării rămân… O atitudine pe care am remarcat-o adeseori şi la adresa Turciei. O atitudine greşită, în opinia mea.
Personal, consider că flota chineză are perspective foarte bune în Pacific. Chiar dacă multe din sistemele de la bordul navelor PLAN (Marina Chineză) sunt de origine rusească, am convingerea că ele au fost îmbunătăţite substanţial de tehnicienii chinezi.
Dar de unde această convingere? În esenţă, totul a pornit de la portavionul chinezesc, despre care citesc cu regularitate, iar informaţiile din presa militară pe subiect nu lipsesc. Mărturisesc că sunt impresionat de politica paşilor mărunţi aplicată de chinezi cu ocazia acestui proiect, mult diferită de hei-rupismul rusesc ce a condus la pierderea a două avioane în Siria.
Pe parcursul lui 2016 am citit multe ştiri şi am văzut multe reportaje de la bordul portavionului chinezesc cu nume greu de pronunţat şi de scris (aşa că nu-l veţi vedea scris în acest articol). Nu vreau să încerc să conving pe nimeni, dar China va fi, într-un orizont de timp de maxim 20 de ani, una din marile puteri navale ale Pacificului. La mare concurenţă cu Australia (despre ale cărei programe mamut de înzestrare s-a tot vorbit pe site) şi Japonia (despre care se vorbeşte mai puţin). Nu-mi cereţi argumente suplimentare, ar însemna să scriu un articol separat, ori noi, aici, am încercat doar o retrospectivă.
Motiv pentru care vă invit să urmăriţi următoarele filmuleţe:
https://www.youtube.com/watch?v=LxNG1dPrugU
https://www.youtube.com/watch?v=-kZW75HnI1I
Distrugatoare chineze clasa „Luyang” Type 052D
În ultimul filmuleţ veţi putea vedea imagini din sala maşinilor, chinezii făcând mari eforturi în vederea îmbunătăţirii sistemului de propulsie al portavionului. Prin urmare, portavionul chinezesc nu are nevoie de remorchere în escorta sa. Spre deosebire de cel rusesc…
Nu în ultimul rând, m-aş bucura, dacă aveţi timpul şi disponibilitatea necesare, să-mi spuneţi dacă apreciaţi că articolele din seria „Nave celebre” vă sunt utile, scopul lor declarat fiind popularizarea marinei în rândurile voastre.
La Mulţi Ani!
Nicolae
Surse:
http://www.janes.com/article/58861/romania-s-type-22-frigates-set-for-upgrade