SA-8 lovit in Libia
Campania aeriana deasupra Libiei a intarit imaginea suprematiei tehnologiei occidentale moderne in fata tehnicii de lupta sovietice folosita de arabi. Libia era considerata a doua forta militara din regiune, dupa Egipt, iar arsenalul anti-aerian era suficient de dezvoltat pentru standardul local, chiar daca depasit moral.
Ca o paranteza, o comparatie interesanta cu apararea AA a Romaniei, similara ca dotare, ar indica chiar usoara superioritate a Libiei de la acea data.
Desi rezultatul bombardamentelor coalitiei era asteptat, parca balanta a fost mai dezechilibrata ca niciodata. Dupa eliminarea apararii anti-aeriene fixe, executata cu ajutorul rachetelor de croaziera lansate de pe submarine sau din aer, misiune relativ usor de indeplinit, pilotii coalitiei au avut de infruntat lansatoarele de rachete mobile.
In conditiile unei operatiuni care si-a fixat rapid ca obiectiv sprijinul la sol al rebelilor, complexele SA-6, SA-8 sau lansatoarele SA-7 ale fortelor pro-guvernamentale ar fi trebuit sa aiba, cel putin teoretic, sanse destul de bune. Si totusi tehnica sovietica a avut (din nou) o prestatie slaba, nereusind sa reprezinte mai mult decat niste tinte aditionale.
Pe langa lista de motive deja uzuale, legate de uzura morala sau chiar fizica a echipamentelor, cauzata de o ipotetica intretinere defectuasa, de slaba pregatire a echipajelor si superioritatea la toate aceste capitole a adversarilor, se mai adauga un element relativ putin discutat: informatiile extrem de detaliate despre sistemele sovietice obtinute de Occident, care au condus la dezvoltarea de contra-masuri si in final, dupa cum s-a demonstrat, la anularea aproape completa a eficacitatii lor.
Practica obtinerii si testarii tehnicii militare a adversarilor, dusa la rang de arta de SUA si Israel, este arhicunoscuta, in schimb o mentiune speciala revine Marii Britanii, un jucator discret din acest domeniu.
SA-8 in Regat – Sursa: raf.mod.uk
Din informatiile facute publice pana acum, cel putin SA-6 si SA-8 au fost testate si analizate de specialistii britanici, ele gasindu-se de o buna perioada de timp in “dotare” si informatiile obtinute au permis distrugerea SA-8, cele mai moderne sisteme din dotarea libienilor, folosind bombe ghidate laser, rachete anti-tanc Hellfire si varianta sa mai moderna, noua arma-minune, Brimstone.
Desi SA-8 nu a are capacitati anti-PGM, fiind prin proiect destinat combaterii doar a elicopterelor si a avioanelor ce evolueaza la altitudini mici, deci nu ar fi fost oricum de asteptat sa poata distruge munitiile respective, totusi trebuie remarcat ca a esuat si in misiunea de distrugere a platformelor lansatoare, scop in care a fost de altfel conceput. Atat Hellfire cat si Brimstone au necesitat sa fie lansate din interiorul razei de actiune a SA-8 iar in unele misiuni au fost folosite ca lansatoare aparate fara pilot americane MQ-1 Predator, lipsa de eficacitate a SA-8 in aceste conditii fiind greu de explicat.
Nu au fost date detalii legate de modul in care au fost exploatate vulnerabilitatile identificate de specialistii occidentali, acestea putand fi legate de modul de functionare a radarelor, de legatura radio de comanda a rachetei sau chiar de capacitatea limitata sistemului care poate urmari o singura tinta, cert este ca SA-8 nu mai poate fi considerat relevant impotriva unui adversar care detine informatii detaliate despre functionarea sistemului.
Se pare ca Rusia a tras invatamintele de rigoare si succesorul SA-8, Tor, este modernizat constant (si) pentru a nu ajunge o victima a propriului succes la export iar vreun exemplar al versiunii din dotarea curenta a Rusiei sa ajunga sub lupa inginerilor occidentali. Sau mai rau, a celor chinezi.