Romania Military

Autovehicule tactice blindate de tip ușor, pentru Armata României

Peste o mie de autovehicule tactice blindate de tip ușor, ATBTU, urmează să fie achiziționate, prin decizia guvernului României, pentru structuri din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Este vorba despre nouă configurații, varianta de bază și opt tipuri de derivate, necesare înzestrării categoriilor de forțe ale Armatei României.

Guvernul României a adoptat, în ședința de miercuri, 14 decembrie, o Hotărâre privind aprobarea circumstanțelor și a procedurii specifice aferente fazei I din cadrul Etapei I a programului de înzestrare Autovehicule tactice blindate de tip ușor (ATBTU).

Procedura specifică aprobată are scopul de a atribui un contract multianual având ca obiect furnizarea a 1.059 de ATBTU în nouă configurații – varianta de bază și opt tipuri de derivate, necesare înzestrării structurilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Costurile estimate de achiziție a celor 1.059 autovehicule tip ATBTU sunt de aproximativ 4,58 miliarde lei fără TVA, care includ și echipamentele care vor fi puse la dispoziție ca „material client” în valoare de aproximativ 228 milioane lei, fără TVA.

Potrivit notei de fundamentare a actului normativ, având în vedere evoluţiile în mediul de securitate internaţional, precum şi diversitatea situaţiilor în care este posibil ca Armata României să intervină cu trupe, atât pe teritoriul naţional, cât şi în afara acestuia, se impune dotarea structurilor din sistemul naţional de apărare, cu autovehicule tactice blindate de tip uşor performante, care să ofere capabilităţi sporite, specifice atât războiului clasic, cât şi războiului neconvenţional.

Fondurile vor fi asigurate pe perioada de derulare a contractului multianual, în limita creditelor de angajament și a creditelor bugetare aprobate cu această destinație prin legile bugetare anuale pentru Ministerul Apărării Naționale.

De asemenea, potrivit guvernului României, pentru Armata României este fundamental ca, pentru dezvoltarea capacității de apărare, să se introducă în înzestrare autovehicule tactice blindate de tip ușor (ATBTU), cu performanțe ridicate, pentru care fabricația unor componente să se realizeze pe teritoriul României.

De asemenea, fabricarea, asamblarea, integrarea, testarea și mentenanța ATBTU pe durata ciclului de viață trebuie să se realizeze la operatori economici din industria națională de apărare, care să fie în măsură să îndeplinească aceste activități și în situații de criză sau război, pentru Armata României.

Conform procedurilor legale, Ministerul Apărării Naționale a primit, în luna februarie 2021, aprobarea prealabilă a Parlamentului României pentru inițierea procedurii de atribuire aferente acestui program de înzestrare.

Presamil.ro

______________

Reamintire pentru cerintele MApN vizand vehiculele  4×4 blindate usor:
https://www.rumaniamilitary.ro/mapn-se-intereseaza-de-vehicule-4×4-pentru-achizitie-multianuala
Tabelul cu cerintele MapN poate fi consultat aici, iar pe scurt comanda arata astfel :

– 500 de autovehicule neblindate 4×4 pe platforma de baza

– 500 de autovehicule blindate usor 4×4 pe aceeasi platforma de baza

– 200 de vehicule neblindate pentru transport de persoane (masa maxima 2,7 tone)

Cele 500 + 500 (blindat/neblindat) vehicule 4×4, cu o masa maxima de 7,5 tone/ respectiv 6,5 tone vor avea urmatoarele configuratii:

– platforma de baza configuratie standard,

– versiune pentru cercetare pe platforma de baza,

– versiune evacuare medicala pe platforma de baza,

– versiune cercetare de geniu pe platforma de baza,

– versiune cercetare CRBN pe platforma de baza (rol atribuit actualmente modelului TAB-C79).

Conform fisei, vehiculele trebuie sa poata fi dotate cu mitraliere cal. 7,62/ 12,7mm in turela, senzori de iluminare, contramasuri si senzori pentru cercetare si coordonarea focului, dar si rachete antitanc de generatia a III-a.

 

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

O propunere din partea lui Marius Zgureanu: Sherpa A2M

Pentru cei care ar avea nevoie de un purtator de aruncator de bombe 4×4 usor blindat…

Nuuu, noi n-avem nevoie!

De va fi Sherpa castigator la competitia 4×4 usor blindate, propun sa le luam ca pe Panhard PVP: nude! Sau nuduri?

Cat despre aruncatoarele de proiectile, presimt ca ne vom umple de ele pe Piranha V…

 

Exit mobile version