Romania Military

Si totusi avioanele rusesti imbatranesc mai repede

descărcare

Ca resursa aeronavelor militare sovietice/rusesti este semnificativ redusa fata de avioanele vestice, este un lucru indeobste destul de cunoscut, avioanele militare, in special cele de vanatoare rusesti, avand o resursa la aproximativ jumatate fata de rivalele lor din Occident, iar motoarele rusesti sunt chiar mai rele, resursa fiind chiar mai mica, comparativ cu cele europene sau americane.

Astfel un Suhoi-27 are o resursa de aproximativ 3-3500 de ore de zbor, iar un motor de MIG-29 putea fi folosit cam 300 de ore.

Datorita acestui fapt Fortele Aeriene din Belarus au retras de la zbor flota de avioane Su-27, aceste avioane fiind mostenite la dezmembrarea URSS-ului si fiind construite in perioada 1984 si 1991. Cei din Belarus aveau optiunea introducerii avioanelor intr-o revizie si reparatie generala, cresterea resursei acestora, dar pretul destul de mare i-a facut sa le traga pe dreapta.

Dar nu numai Belarusul a avut probleme cu Suhoiul ci si India care a tras deja pe dreapta 18 Su-30, primele intrate in dotare, datorita expirarii resursei, dupa doar 4000 zburate, solutia revitalizarii lor nefiind viabila. Cu toate acestea pretul unui Suhoi-30MKI este de aproximativ 40 milioane de dolari, chiar daca cele indiene sunt echipate cu avionica europeana/israeliana, fiind din multe puncte de vedere cele mai capabile avioane Suhoi.

Aici trebuie mentionat si faptul ca un Su-30MKI poate transporta pana la 8 tone de armament si lovi tinte aflate la 1500km departare, dar desi Suhoi este un avion exceptional, mai ales din punctual de vedere al manevrabilitatii, si ofera capabilitati extinse pentru un pret foarte scazut, “genetica” il tradeza, mostenind o mai veche boala a avioanelor de lupta sovietice: imbatranirea prematura.

Daca un avion similar occidental este gandit sa fie folosit in jur de 8000 de ore, un Suhoi/MIG 29 are ca tinta doar 3000 de ore, iar aceasta mostenire este foarte greu de inlaturat si necesita mult timp si o groaza de bani. Astfel industria aeronautica rusa a inceput sa creasca numarul de ore de zbor catre 6000/aparat, dar acest lucru este disponibil deocamdata pentru Suhoi-35.

De la lansarea in productia a Suhoi-27 au fost produse doar 1000 de aparate, inncluzand aici si Suhoi 30 cu derivatele sale, plus aeronavele construite de catre China si India sub licenta.

Problema orelor diponibile de zbor provine insa si din modul cum sovietii isi calculasera modul de explotare al aeronavelor. Astfel avioanele erau gandite sa zboare aproximativ 100 de ore pe an, in timp ce tari precum India zboara aproape dublul acestei valori si astfel daca un avion similar vestic poate fi mentinut in serviciu 20 de ani, Su-30 indiene au fost retrase dupa doar 10 ani de zbor intens.

 GeorgeGMT

 

Exit mobile version