MLI-84M1 lansand Spike – Sursa: military-today.com
S-ar putea sa avem si noi o problema de care nu am aflat pana acum: autoritatile din Polonia au facut publica o problema observata la rachetele israeliene Spike si anume aparitia, in anumite conditii de umiditate si temperatura, a fumului vizibil produs de motorul cu combustibil solid.
Ca si Romania, Polonia este un utilizator major al rachetelor Spike, cu diferenta ca ei le produc partial sub licenta, contractul fiind, pana acum, una din povestile de succes ale industriei militare poloneze.
Problema descoperita este serioasa, daca pentru majoritatea sistemelor de armament e important ca lansatorul sa fie protejat impotriva detectiei, camuflarea este critica in cazul rachetelor anti-tanc teleghidate sau cu mod de ghidare “man-in-the-loop”.
Pe langa modul de ghidare autonom, rachetele Spike au posibilitatea de a fi ghidate de un operator uman prin intermediul unui cablu de fibra optica, acest mod de operare fiind un punct forte al familiei Spike, asigurand lovirea unor tinte care nu pot fi observate direct in momentul lansarii sau rezistenta impotriva contramasurilor electronice, care ar putea pacali sistemul de ghidare automat.
Daca pozitia lansatorului este descoperita, atunci exista posibilitatea ca acesta sa fie distrus, in unele cazuri chiar inainte ca racheta sa isi atinga tinta, asta in functie de distanta de la care se face tragerea si timpul de raspuns al fortelor adverse.
Problema nu a devenit aparenta decat in momentul folosirii rachetelor in clima din Europa, aceasta nefiind prezenta in timpul tragerilor de test efectuate (doar) in Israel.
Polonia incearca sa negocieze cu Rafael inlocuirea motoarelor insa, chiar daca aceasta ar fi tehnic posibila (si aici e un semn de intrebare deoarece ar insemna probabil o alta formula a combustibilului), e greu de gasit vreun motiv serios pentru ca israelienii sa imparta costurile modificarilor. Ceea ce inseamna pentru Polonia cheltuirea unei sume semnificativa si asta doar pentru ca cineva a acceptat rachetele fara a face trageri de test in tara, multumindu-se cu cele efectuate in Israel. Singurul mod de a pune presiune pe producator este de a renunta la incheierea oricaror noi contracte pana la remedierea problemei.
Vom vedea daca polonezii isi vor mentine faima de negociatori abili si vor obtine o rezolvare acceptabila din partea israelienilor, alti negociatori redutabili.
Facand paralela inevitabila cu Romania, tinand cont de conditiile meteo similare si ca, cel mai probabil, rachetele folosesc acelasi tip de combustibil atunci e de presupus ca si loturile de rachete din dotarea Romaniei ar putea fi afectate de aceeasi problema. Deocamdata nu a aparut nici o informatie referitoara la eventuale probleme avute de Romania cu Spike dar, avand in vedere ca si polonezii au trecut faptul sub tacere din momentul descoperirii in 2010 pana acum (descoperire facuta de altfel suspect de tarziu, contractul fiind incheiat in 2003), nu e exclus ca romanii sa fi adoptat o politica similara si acum sa astepte rezultatul negocierilor polono-israeliene.
Lansare Spike – Sursa: Rafael
Combustibili racheta solizi
Ca o completare a celor scrise mai sus, merita de facut o foarte scurta introducere a principalelor categorii de combustibili racheta solizi, clasificati dupa cantitatea de fum vizibil produsa.
Cel mai vechi tip de combustibil solid inca in uz este cel omogen, compozitia de baza fiind un amestec de nitroceluloza si nitroglicerina, asa numita “baza dubla”. Este ieftin de fabricat si nu emite decat catitati foarte mici de fum vizibil, fiind practic considerat un combustibil “fara fum”.
Puterea dezvoltata (mai precis impulsul specific) este insa mica si exista dificultati serioase in a turna sau extruda motoare de dimensiuni mari din acest combustibil. In general se considera 120-130mm ca fiind diametrul maxim intalnit uzual pentru acest tip de motoare, existand desigur si exceptii.
Cel mai bun exemplu ar fi rachetele de 122mm ale lansatoarelor reactive LAROM.
LAROM 122mm – Sursa: Wikipedia.org
In cautarea de combustibili mai puternici, urmatorul pas a fost aparitia pulberilor compozite, adica un amestec neomogen al unui oxidant (cel mai folosit fiind percloratul de amoniu – AP), un combustibil metalic (cel mai uzual fiind pulberea de aluminiu) si un compus cu rol principal de “legare” sau agregare a celor doua si rol secundar de combustibil (aici lista fiind lunga, incepand cu cei inerti ca HTPB si terminad cu cei activi).
Principalul avantaj este impulsul specific superior combustibililor omogeni insa avand dezavantajele costului mai mare de productie si al emisiei mult mai puternice de fum. Fumul alb, semnatura extrem de vizibila a motoarelor de acest gen este cauzata in principal de oxidul de aluminiu si in mai mica masura de acidul clorhidric si vaporii de apa.
Exemplele clasice sint motoarele de start / accelerare sau boosterele navetei spatiale americane, si de altfel orice lansator spatial civil care foloseste combustibil solid de mare performanta.
Lansarea navetei spatiale – Sursa:Wikimedia.org
Din punct de vedere al aplicatiilor tactice, fumul alb extrem de vizibil este un mare dezavantaj asa ca a aparut o noua categorie de combustibili, cu emisie de fum scazuta, fiind in principiu aceleasi pulberi compozite de mai sus din care a fost eliminat aluminiul. S-a realizat o reducere importanta a semnaturii insa s-a pierdut si din impulsul specific, acesti combustibili fiind totusi superioari celor omogeni.
In continuare aceste motoare emit, ca si in cazul pulberilor compozite clasice, acid clorhidric si vapori de apa care pot condensa in anumite conditii de temperatura si umiditate si se pot constitui in urme vizibile ale traiectoriei rachetei. Exemplele cele mai bune sint majoritatea motoarelor racheta tactice moderne, ca de exemplu rachetele aer-aer de mare performanta.
Lansare AIM-120 AMRAAM – Sursa:defenseindustrydaily.com
Ca preocupari pentru viitor in domeniu, se constata tendinta de inlocuire a percloratului de amoniu cu oxidanti care nu contin clor, pentru eliminarea emisiei de acid clorhidric, precum si cercetarea unor noi compusi care sa creasca impulsul specific la acelasi nivel cu cel al combustibililor “metalizati” insa fara degajarea oxizilor respectivi.
In ceea ce priveste industria locala, Romarm poate produce in acest moment doar combustibili racheta omogeni cu baza dubla sau tripla, renuntand in anii ’90 la investitia facuta cu doar 10 ani in urma intr-o linie de productie pentru combustibili compoziti. Rezultatele au fost imposibilitatea asimilarii rachetelor de 160mm furnizate de IMI pentru LAROM, importul motoarelor pentru rachetele de 122mm cu raza extinsa si oprirea proiectului “Lovitura reactiva cu raza de 80 de km” de 273mm. O solutie de iesire din blocaj ar fi cooperarea cu o firma straina si transferul de tehnologie. Desi timid, interesul recent pentru cercetarea unor noi combustibili racheta solizi este totusi incurajator.
Btw, cand a fost vazuta ultima tragere a LAROM cu rachete LAR de 160mm?
Lansare IMI LAR 160mm – Sursa: deagel.com