Ba de ceva timp, de cand cu ISILul prin Irak, americanii si iranienii au devenit intr-un fel parteneri de conjunctura, fiecare parte patruland si aplicand lovituri aeriene ISIL pe bucatica ei de teritoriu irakian.
Asa cel putin au declarat ambele parti, ca nu colaboreza si ca fiecare isi vede de treaba lui anti-terorista pe anumite zone, atenti fiind sa nu se incurce unul pe altul.
Realitatea ne spune insa ca nu poti sa tii cont de ce face altul daca nu cooperezi intr-un fel, macar la nivel de schimb de informatii si coridoare aeriene. Pana la urma e bine ca nu se bat intre ei si-si consuma “energia negativa” dandu-le in cap la islamisti, fiecare cu ce poate.
Pe zona relatiilor dintre Teheran si Bagdad, ei bine aici nu mai e nici un secret, cele doua guverne colaboreza chiar foarte bine, atat de bine incat Iranul si Irakul au semnat un acord la Teheran prin care iranienii vor pune serios umarul la recladirea armatei irakiene, cu instructori si ofiteri superiori.
Acordul a fost semnat saptamana trecuta de catre ministrul apararii irakian – Khaled al-Obaidi si omologul sau iranian, Hossein Dahqan. Insa neoficial iranienii sunt de mai mult timp prezenti in Irak in incercarea de a stopa disparitia armatei irakiene sub asaltul continu al islamistilor din ISLI.
Cooperarea dintere cele doua tari s-a produs natural odata ce puterea in Irak apartine shiitilor, la fel ca in Iran. Tot Iranul sprijina substantial si regimul Al-assad din Siria, iar Teheranul a trimis arme si instructori chiar si kurzilor din nordul Irakului care lupta cu acelasi ISIL, astfel ca implicarea Teheranului in conflictul dintre ISIL/ISIS si Irak, Siria plus SUA si aliatii sai este foarte importanta atragand dupa sine si o mai buna intelegere intre Teheran si Washington, daca nu imediat, poate intr-un viitor nu foarte indepartat.
Importanta unui Iran acceptat de Occident s-ar putea dovedi decisiva pentru jocul geopoltic nu numai in Orientul Apropiat ci chiar si in Europa. Astfel un Iran considerat macar frecventabil – daca nu chiar amic -, va putea sa devina un jucator foarte important pe piata gazelor naturale in UE, ar putea sa tina poate candva in sah o Turcie prea aplecata spre politicianismul islamic si in acelasi timp ar putea aduce un dram de stabilitate intr-o zona ravasita de razboaie in ultimii ani.
Pe de alta parte Iranul este si va fi inamicul numarul 1 al monarhiilor petroliere din Golf, un lucru care deocamdata nu convine Statelor Unite dar care managerizat cu atentie ar putea fi foarte util pentru disciplinarea tarilor din Golf, stiindu-se deja faptul ca unele dintre ele au mai dat din cand in cand semne de…independenta politica.
Cheia Orientului Mijlociu ar putea fi un parteneriat, chiar si cu totul neoficial, intre Teheran, UE si Washington, iar o astfel de intelegere ar strange pe multi de gat, nu imediat dar in timp s-ar simti, mai ales in contextul in care Rusia este astazi pusa la colt. Cu un Iran ahtiat dupa miliardele pierdute din exportul de petrol si cu posibilitatea de a prelua, macar si partial, locul Moscovei, pe piata gazelor din Europa, este foarte probabil ca regimul de la Teheran sa devina mai volubil si mai putin interesat de pacanelile islamiste, cu atat mai mult cu cat tot in Iran traieste cea mai mare comunitate evreiasca din lumea islamica si traieste foarte bine, nederanjata de nimic…
GeorgeGMT