Romania Military

Simultec Măgurele va livra simulatoare de zbor pentru o țară din Asia-Pacific

 

 

 

București, România, 7 iulie 2022 – Simultec Măgurele, filială a producătorului de simulatoare pentru forțele aeriene, terestre și navale, Elbit Systems – a fost desemnată să furnizeze simulatoare de zbor pentru Blackhawk S-70i și Bell 412EP pentru o țară din regiunea Asia-Pacific. Acest lucru confirmă capacitățile inginerilor Simultec de a proiecta, construi, dezvolta și furniza tehnologie la cel mai înalt nivel atât pentru piața internă, dar și pe piața internațională.

„Suntem mândri că am fost desemnați să livrăm simulatoare de zbor care sunt realizate în România la cele mai înalte standarde. Acest lucru atestă încrederea acordată capacităţilor noastre. Demonstrăm încă o dată că industria românească este una de top în acest domeniu. Ne concentrăm eforturile pe dezvoltare și modernizare pentru a putea demonstra calitatea sistemelor produse de Simultec Măgurele”, a declarat Florin Maican, Director General Simultec.

Simulatoarele care vor fi livrate sunt pentru două modele de elicoptere: BlackHawk S-70i și Bell 412EP. Aceste simulatoare sunt concepute pentru a reproduce toate aspectele misiunilor elicopterelor, inclusiv urgențele rezultate din probleme tehnice. Simulatoarele sunt dezvoltate pentru a îmbunătăți abilitățile piloților sau repetarea misiunilor de luptă. Întregul proces de fabricație se realizează în fabrica din Măgurele.

Simultec

Exit mobile version