Dupa mai multi ani de razboi civil sirian, Rusia a preluat initiativa pentru a-i asigura lui Assad o iesire onorabila din acest carnagiu, solutie care sa nu implice exilul sau ci pastrarea controlului asupra unei parti cat mai mari a ceea ce a fost candva statul sirian.
Astazi incercam sa ghicim in boabe, sau in cafea daca doriti, intr-un mod simplist, cursul evenimentelor din razboiul sirian si finalitatea acestuia.
Situatia frontului sirian in ianuarie 2015
Practic intalnirea de nivel inalt de la ONU de zilele trecute a servit ca pretext pentru lansarea unei oferte a partii rusesti, de a isi « da mana peste tara » macar cu o parte a lumii occidentale si implicit NATO. Desi pentru moment raspunsul SUA si al majoritatii aliatilor din NATO a fost un NU hotarat colaborarii cu rusii si deci cu Assad, foarte probabil ca tactica rusilor dezvaluita de pozitionarea loviturilor aeriene va incepe sa le dea de gandit.
In asteptarea unor oferte de discutii cu NATO, rusii lucreaza contra cronometru pentru a crea fortelor guvernamentale siriene un spatiu de miscare si o curatare a zonelor insurgente din interiorul teritoriului «pro-Assad », astfel ca pe masura ce acestia recapata initiativa sa poata elibera o parte din efectiv pentru antrenament, re-echipare si asigurarea unei mase critice in orice ofensiva. Conform hartii de mai jos, loviturile par ca incearca nu doar sa elimine „buzunare insurgente” din interiorul zonei controlate de Assad ci si sa administreze lovituri de « tatonare » fortelor Armatei Siriene Libere (FSA) sau altor formatiuni:
Harta – primele lovituri aeriene rusesti in Siria
Posibil ca pe masura ce timpul trece fara ca SUA si aliatii sa vina cu o contraoferta sau macar un raspuns la propunerea lui Putin, presiunea asupra rebelilor (FSA) sa creasca, atat din aer cat si de la sol. Rusii stiu ca la un moment dat este foarte posibil sa se ajunga la masa tratativelor pentru pacificarea Siriei, astfel ca pana atunci incearca sa acumuleze un maxim de atuuri, traductibile partial in dimensiunea si pozitia strategica a teritoriului controlat de Assad.
In curand ofensiva aeriana va fi dublata de avansul terestru al fortelor guvernamentale, sprijinite de artilerie, blindate si probabil forte speciale ruse. Pentru un plus de putere de foc, exista optiunea de a folosi si echipamentele si armamentul flotei rusesti deplasate in Mediterana, in apropierea portului Tartus.
Exista si riscul ca anumite ciocniri sa aibe loc intre NATO si fortele ruse, dar in mod neintentionat si fara a se ajunge la o escaladare in lant, niciuna dintre parti nedorindu-si o astfel de turnura a evenimentelor.
Rusii actioneaza pragmatic in sensul crearii sub lozinca razboiului antiterorist a premiselor de a imparti Siria in 2 sau mai multe state, fiind evident chiar si pentru americani ca nu mai exista posibilitate de reconciliere intre Assad si restul factiunilor, care ar fi putut duce la o forma de federalizare. Ori rusii sunt deja renumiti pentru crearea de enclave si conflicte inghetate, aducand aceasta tehnica aproape de perfectiune. Apoi, nu doar rusii ci si iranienii sprijina regimul Assad, trupe iraniene fiind implicate in conflict si de partea irakiana a frontierei, unde-i sprijina pe siitii regimului « pro-american » de la Bagdad. Mai trebuie mentionat ca, de curand, irakienii s-au declarat deschisi in a primi ajutor si a conlucra cu fortele ruse.
O impartire a Siriei pe modelul Coreea ar putea fi singura solutie de durata, avand pe de o parte pe Bashar-Al-Assad si aliatii sai iar pe cealalta parte pe rebeli (FSA si alte factiuni ne-islamiste) si pe kurzi. Insa pana acolo trebuie negociat macar o forma de armistitiu/neagresiune intre rebeli si regimul Assad, pentru ca apoi ambele parti sa se concentreze pe eliminarea Statului Islamic din ecuatia siriana. Rusii, prin prezenta fortelor proprii la sol dar si in aer, alaturi de armata guvernamentala, constituie o umbrela de protectie pentru acestia din urma impotriva unor viitoare atacuri aeriene din partea statelor NATO, Israel sau a statelor arabe.
Ofensiva kurda si starea teritoriilor controlate de acestia la inceput de August 2015
Pe moment, FSA si kurzii nu se bucura de un avantaj similar, NATO si partenerii nefiind deocamdata foarte decisi sa participe altfel decat aerian, ceea ce poate juca pe termen scurt in favoarea fortelor lui Assad, acolo unde sunt in contact cu rebelii. De curand insa kurzii au primit promisiuni ca administratia ruseasca ii va ajuta cu echipament militar si poate nu doar atat, deci lucrurile evolueaza rapid.
Un lucru este clar cu privire la harta Siriei, si anume ca cine controleaza Ar-Raqqah va controla o importanta intersectie a rutelor de aprovizionare si de asemenea (alaturi de Deir-ez-Zor) cursul de apa cel mai important al tarii, fluviul Eufrat. In urma consolidarii frontului kurd de la sfarsitul lui iulie, acestia s-au apropiat de Ar-Raqqah, insa e posibil sa nu aiba inca resursele necesare sa atace localitatea. Kurzii au ca si optiuni fie obtinerea graduala a controlului malului estic al Eufratului pana in nordul Ar-Raqqah, fie trecerea Eufratului in apropierea granitei turce si jonctiunea cu armata siriana libera si teritoriul vestic controlat de kurzi in zona localitatii Afrin. Pentru al doilea scenariu este insa nevoie de colaborarea cu FSA (/sau cu trupele guvernamentale) dar si de un sprijin mai consistent al NATO sau chiar al Rusiei, fara ca Turcia sa se opuna.
Intre timp fortele guvernamentale siriene sunt ocupate sa-si consolideze controlul in apropiere de Aleppo si pe ruta Aleppo – Homs – Damasc. Apoi ar putea incerca sa recastige un cap de pod in Deir-ez-Zor, care sa poata fi aprovizionat ulterior printr-o strapungere dinspre Homs.
Situatia frontului siriano-irakian la 2 octombrie 2015
Alaturi de evolutia frontului in Irakul vecin, un rol important il va avea in Siria, mai ales pentru viitorul FSA si al kurzilor, pozitia Turciei, care are deja, in mare masura, contact cu aceste factiuni in zona frontierei sale sudice. Israelul va avea si el un cuvant de spus in toata aceasta sarada, insa vom vedea cat de greu va cantari in formula finala.
Este clar ca in acest moment timpul curge in favoarea rusilor si a regimului de la Damasc, in timp ce NATO constientizeaza ca trebuie sa revina in joc re-evaluandu-si optiunile, dar si pozitia rigida de a nu negocia cu Assad. Si asta deoarece cu fiecare zi care va trece, Assad si aliatii rusi, care au un plan bine conturat, vor castiga teren … Pana unde, ramane de vazut, insa occidentalii au de ales intre a incepe sa negocieze cu rusii sau sa-i lase sa-si faca de cap inca o vreme in stilul specific.
Intre timp la Paris, sub pretextul discutiei pacii din Ucraina, Putin s-a intalnit cu duoul Hollande-Merkel, cu care a gasit timp sa discute si despre Siria. Iata, primul pas a fost facut si deja o parte a componentei NATO din Europa incepe sa-i faca ochi dulci « tarului pe rit nou » de la Kremlin si in problema Siriana, dupa preludiul ucrainean.
De aici si pana la pacificarea Siriei si Irakului este inca o cale lunga, iar adevaratii castigatori din acest conflict ar putea fi, pe langa rusi care isi consolideaza un cap de pod intr-o portiune bogata in hidrocarburi a Mediteranei, kurzii. Acestia din urma, in sfarsit, ar putea beneficia de un statut de regiune autonoma in Siria, sau chiar de un nou stat la granita dintre Siria, Irak si Turcia, daca la negocierile de pace vor reusi sa impuna realitatea din teren.
Deocamdata, ce putem spune aproape cu certitudine este: adio Siria, asa cum o stiam din manuale!
Marius Zgureanu