Romania Military

Situatia din Crimeea se clarifica un pic

ukraine-navy-flaghsip-protest.si

Fosta nava-amiral a Ucrainei, fregata Hetman Sahaidachny

Desi guvernul de la Kiev tot ameninta cu declararea starii de razboi si trimiterea armatei contra rusilor in Crimeea, Harcov si alte zone din estul si sud-estul tarii, pana acum n-a miscat un deget. Si nu a miscat pentru ca cel mai probabil nici n-ar avea ce sa miste, armata ucraineana, pe langa faptul ca cel mai probabil n-are nici motorina pentru vehicule, este foarte putin probabil sa aiba dorinta de a lupta impotriva  camarazilor de altadata, iar pe de alta parte nu cred ca statul major ucrainean are incredere in actuala conducere politica.

Nu trebuie uitat ca majoritatea ofiterilor superiori ucraineni au facut parte din Armata Rosie astfel ca este putin probabil ca acestia sa ridice armele impotriva fostilor lor colegi de academia si camarazi de arme. Pe de alta parte rusii s-au purtat cu manusi pana acum cu fortele ucrainene din zonele ocupate, marginindu-se sa-i izoleze, sa le taie, cel mai probabil, comunicatile si in acelasi timp sa le faca o oferta. Asa cum toti membrii unitatiilor Berkrut au fost angajati imediat de catre autoritatile din Crimeea, ba au primit si cetatenie rusa, tot asa majoritatea militarilor ucraineni au trecut, spune Russia Today, de parte autoritatilor locale.

Tot pe surse se stie ca militari Kievului nu era platiti de cateva luni, iar ofertele rusilor cred au avut si un substrat financiar. Mai exact va platim salarile, iar pentru comandanti au avut probabil chiar si o mica „prima”. Sunt absolut sigur ca ofiteri rusi sub acoperire au negociat cu banii pe masa si contractele de anagajare gata sa fie semnate. Tot Russia Today spune ca nava-amiral a Flotei Ucrainene, fregata  Hetman Sahaidachny ar fi schimbat tabara si la intoarcerea dintr-o misiune anti-piraterie in Golful Aden ar fi arborat steagul Sfantului Gheorghe, adica drapelul de lupta al marinei ruse.

Un ziar din Kiev, Kiev Times, ar fi scris ca premierul interimar al Ucrainei a incercat sa-l convinga pe Recep Erdogan sa nu permita navei tranzitul prin Stramtoarea Bosfor. Trecerea navei de parte Rusiei a fost confirmata si de o sursa ruseasca: „“Ukraine’s Navy flagship the Hetman Sahaidachny has come over to our side today. It has hung out the St Andrew’s flag,” a declarat senatorul rus Igor Morozov, membru in comitetul pentru afaceri internatioanle a Dumei de Stat.

Asa cum scriam si in zilele trecute, Rusia nu va folosi forta impotriva civililor sau militarilor ucraineni, ci dimpotriva ii va momi cu salarii, gaz, curent electric si caldura, iar in cateva zile cu mancare, atat timp cat Crimeea si intreaga parte de est a tarii este taiata efectiv de zona controlata de Kiev.

Asadar va fi o preluare pasnica, foarte pasnica dupa standardele rusesti, dar in acelasi timp nu trebuie uitat ca rusii nu-i considera pe ucraineni dusmanii lor ci mai degraba niste vecini frati rataciti si atat timp cat Kievul nu poate reactiona militar, nu va fi razboi, iar daca nu este razboi, totul se poate discuta, negocia, etc, etc.

Mai trebuie amintita aici si atitudinea UE, care atitudine nu prea exista! Practic Germania, Franta, UK nu se aud de zici ca toata Uniunea este in vacanta, sau poate asteapta intalnirea ambasadorilor NATO de la Bruxelles 🙂 . Voua nu vi se pare ca pe vremea Olimpiadei de Vara de la Beijing, cand rusii isi faceau de lucru prin Georgia scandalul era mai mare?! Acum e destul de liniste pentru sa fim seriosi Ucraina nu intereseaza pe nimeni atat timp cat rusii nu-si fac granita directa cu NATO.

GeorgeGMT

Exit mobile version