Fasia Gaza
Forţele aeriene israeliene continuă să bombardeze Fâşia Gaza dar extinderea operaţiunii cu intevenţii la sol depinde de misiunea pe care armata israeliană o are de îndeplinit, comentează agenţia de analiză STRATFOR, în pagina electronică.
Scopul oficial al armatei israeliene este prejudicierea gravă a capacităţii militanţilor din Gaza de a lansa rachete înspre Israel, în special de tipul Fajr-5, capabile să ajungă în Tel-Aviv. Acelaşi scop a avut şi operaţiunea Plumb Topit de la sfârşitul lui 2008 – începutul lui 2009, ce a constat într-o campanie aeriană similară celei actuale, dar care a fost urmată de o invazie terestră. Analizarea modului în care a avut loc operaţiunea Plumb Topit ar putea furniza un context util despre cum s-ar putea desfăşura o invazie terestră a Israelului în Gaza, explică STRATFOR.
Operaţiunea Plumb Topit poate fi separată în două faze distincte: una aeriană şi una terestră. Faza aeriană a durat aproximativ o săptămână şi a vizat presupuse rute de contrabandă cu rachete, depozite şi poziţii de tragere, precum şi ţinte apărute pe măsură de ostilităţile au evoluat. Aceasta este foarte similară ceea ce face în prezent armata israeliană.
A doua fază a fost atacul terestru. Această fază a constat în primul rând în două teatre distincte în Gaza. Pe frontul de sud, unităţile israeliene au instalat poziţii de blocaj în apropiere de Rafah şi Autostrada 4 pentru a întrerupe liniile de aprovizionare logistică ale Hamas, care merg spre nord către oraşul Gaza. Atacurile aeriene şi navale au fost folosite pentru a întări graniţa dintre Gaza şi Egipt, unde se află un drum strategic, cunoscut sub numele de Philadelphi Route.
În nord, forţele israeliene au pătruns în Fâşia Gaza pe la nordul, nord-estul şi sud-estul oraşului Gaza, pentru a-l izola şi a distruge poziţiile iniţiale de lansare de rachete, precum şi poziţiile defensive situate în regiunile rurale vecine. După această mişcare iniţială, au fost lansate operaţiuni de căutare şi lichidare a zonelor de lansare de rachete, a nodurilor strategice şi structurilor de comandă şi control. Forţele israeliene nu s-au aventurat prea mult înspre centrele intens populate ca Gaza şi Rafah, pentru a evita un număr mare de victime şi distrugerea gravă a infrastucturii asociate luptei urbane.
O operaţiune terestră în prezent ar putea fi foarte similară cu Plumb Topit ca desfăşurare şi tactică, având în vedere că operaţiunea din 2008-2009 a fost considerată un suc ces operaţional, iar misiunea ei a fost similară celei din prezent. Există însă două diferenţe notabile, subliniază STRATFOR. În primul rând, în timpul operaţiunii Plumb Topit, forţele de securitate egiptene au securizat punctul de trecere de la Rafah şi au permis forţelor israeliene să se angajeze pe Philadelphi Route. Egiptul are în prezent un Guvern diferit, care ar putea să nu susţină o operaţiune terestră. Cairo a anunţat deja că punctul de trecere de la Rafah va rămâne deschis. Aceasta creşte necesitatea ca unităţile israeliene să întrerupă liniile de alimentare din sudul Fâşiei Gaza către oraşul Gaza. Forţele terestre israeliene ar putea să fie nevoite să ocupe fizic graniţa dintre Egipt şi Gaza deoarece atacurile navale şi cele aeriene ar putea să nu ajute la îndeplinirea misiunii. Aceasta ar însemna o uşoară extindere a acţiunii din 2008-2009 şi ar putea aduce forţele israeliene în contact apropiat cu forţele egiptene.
În al doilea rând, în nord, raza de acţiune potenţială a rachetelor Fajr-5 extinde eventuala zonă de tragere, care trebuie eliberată. În teorie, aceasta necesită izolarea unei zone extinse şi eventuala folosire a unui număr mai mare de militari sau întinderea pe o perioadă mai mare de timp.
Din punct de vedere tactic, armata israeliană a intrat în Fâşia Gaza pe timp de noapte în 2008-2009, creându-şi propriile puncte de trecere şi propriile rute, diferite de cele obişnuite către Gaza. Forţele terestre au colaborat îndeaproape cu cele aeriene care au desfăşurat operaţiuni de recunoaştere şi susţinere şi au avut sprijinul artileriei, ceea ce le-a permis să evite dispozitivele improvizate, drumurile minate, ambuscadele şi contraatacurile militanţilor.
Într-o potenţială incursiune terestră, IDF ar putea folosi tactici similare care au fost rafinate în ultimii patru ani, dar trebuie să se aibă în vedere şi faptul că militanţii din Gaza nu vor mai face aceleaşi greşeli şi vor folosi tactici diferite pentru a provoca daune mai mari forţelor terestre. Informaţii neconfirmate susţin că militanţii folosesc MANPADS(lansatoare de rachete de umăr), ceea ce ar putea limita rolul sprijinului aerian şi al rachetelor antitanc.
Situatia este cu atat mai grava, pentru palestinieni, cu cat un eventual „front arab comun” nu prea mai poate fi realizat. Siria practic nu mai exista, Iordania are si ea mari probleme interne, iar singurul aliat ramas este SUA. Egiptul se afla in mijlocul luptelor pentru putere intre Armata si Fratia Musulmana, iar bogatele emirate din Golf au probleme mai mari decat Palestina.
Iranul le zambeste gales de dincolo de Stramtoarea Hormuz, iar fara un sprijin direct al americanilor, iranienii i-ar manca cu fulgi cu tot pe coruptii si bogatii regi arabi din zona. Poate nicodata lumea araba nu a fost atat de slabita si divizata precum este astazi.
Iar Israelul a adus deja rezervistii in prima linie si isi maseaza trupele la granita cu Fasia Gaza, in timp ce TelAviv-ul este din nou bombardat, pentru prima oara dupa bombardamentul irakian cu rachete SCUD…
Daca stau un pic si ma gandesc, in 1989, in timp ce din Romania se transmitea, pentru prima oara in istoria, o revolutie in direct, la mii de kilometri distanta si departe de ochii lumi, SUA ataca si invada o tara suverana: Panama!
Dar cine sa mai aiba ochi pentru tara sud-americana, cand in Europa, la Bucuresti tancurile trageau in centrul Capitalei?!