Victime nevinovate de ambele parti…
Situatie care se degradeaza pe zi ce trece, odata cu cresterea exponentiala a presiunii la care Israelul este supus. Pe de o parte, populatia civila cere ca armata sa-si faca datoria, sa intre in Gaza si sa termine cu Hamasul odata pentru totdeauna, pe de alta parte presiunea externa care cere ca Israelul sa nu intre in Fasie, sau daca intra (ipocrizie maxima aici) s-o faca cu bagare de seama…
Cu “bagarea de seama” intr-un razboi urban? Nu cred ca exista o forma de lupta mai sangeroasa si mai costisitoare in vieti omenesti decat razboiul dus in localitati, iar daca privim de la distanta Gaza City nu avem niciun motiv de optimism, un oras extrem de aglomerat, cu strazi inguste, cladiri inalte, un loc perfect pentru cei care se afla in defensiva, magnific camp de lupta pentru organizarea unei lupte de gherila care va duce la un numar mare de victime de ambele parti, plus victimele colaterale care nu prea pot fi evitate.
Iar bomboana de pe coliva (aici termenul de coliva este, cred eu, bine folosit) vine de la reteaua sofisticata si extinsa de tuneluri dezvoltate de Hamas de-a lungul anilor. Israelienii vor fi obligati sa intre in tuneluri si sa duca acolo o lupta corp la corp aproape, in conditiile in care, cel mai probabil, Hamas s-a pregatit din timp, a minat tunelele, are unitati gata sa moara acolo, astfel incat nici nu-mi pot inchipui cum vor “deratiza” israelienii vasta retea subterana construita migalos de Hamas chiar sub nasul israelienilor, pana la urma.
Dar lasand la o parte problemele strict militare, cele politice par chiar mai mari si mai covarsitoare. Prima, si cea mai greu de rezolvat, este reprezentata chiar de palestinieni insisi, o populatie careia ii plange de mila toata suflarea musulmana din zona araba, dar pe care nimeni nu doreste s-a primeasca pe propriul sau teritoriu.
Realitatea cruda este ca nici Egiptul si nici Iordania nu vor accepta in veci palestinieni pe teritoriul lor din mai multe motive.
Primul ar fi unul istoric, acolo unde au ajuns palestinienii au facut prapad: Libanul facut praf si pulbere, Iordania la un pas de dezastru, au incercat chiar sa detroneze dinastia Hasemita, iar palestinenii din Iordania, cateva sute de mii bune, sunt si astazi un mare necaz pe capul iordanienilor. Egiptul nici macar nu discuta despre acceptarea populatiei din Gaza pe teritoriul sau, cu atat mai mult cu cat toata lumea stie ca odata ce ar accepta palestinieni ar primi si Hamasul, iar pe de alta parte, sansa ca Israelul sa-i mai primeasca inapoi in Fasie, cand lucrurile se vor mai linisti, este cam egala cu zero. Iordania stie bine bine acest lucru, l-a patit in trecut.
Cea de-a doua problema in zona are legatura cu faptul ca tarile musulmane arabe se tem de o crestere a influentei Iranului in zona, iar Iranul este privit aici ca inamic nu ca un stat posibil aliat, astfel incat, paradoxal pana la urma, tarile arabe din proximitatea Israelului ar putea sa sustina o solutie, nu in mod oficial evident, mai apropiata de dorintele Israelului decat am putea noi crede, macar din cauza Iranului, datorita miscarilor teroriste sustinute de acestea si mai ales pentru ca nimeni nu-i vrea pe palestinieni pe teritoriul lor, iar singura solutie ar fi ca Israelul sa curete Gaza de Hamas si de influenta Iranului si sa se spele pe cap cu cei +2 milioane de palestinieni.
Dar cu totii trebuie sa intelegem un adevar simplu – care nu ne-a prea fost relevat pana acum: Hamasul nu reprezinta poporul palestinian ci este pur simplu o extensie a vointei Iranului in regiune. Hamasul este bratul armat al Iranului si nu reprezentantul oprimatului (la modul serios) popor palestinian. Aceeasi situatie si in cazul Hezbollah. Cele doua organizatii folosesc doar pretextul palestinian si pe post de carne de tun pe palestinieni pentru implementarea in zona a politicilor iraniene. Asa ca atentie mare cand presa face greseala de a pune semnul = intre Hamas/Hezbollah si palestinineni, pentru ca este un semn fals atat timp cat ambele grupari se inchina cu fata spre Teheran, de acolo primesc ordine si finantare.
Practic putem spune ca Fasia Gaza si sudul Libanului sunt sub ocupatie iraniana…
Din perspectiva israeliana, lucrurile treneaza de peste doua saptamani, timp in care masina de propaganda islamista si-a turat deja motoarele la maximum. In modesta mea opinie, IDF trebuia sa intre in Gaza in 2-3 de zile – de la cel mai puternic picior in gura pe care l-a primit de zeci de ani – si imediat sa inceapa sa le scoata la hamasi dintii cu patul armei (figurativ vorbind), nu sa stea la negocieri, discutii, sa emita 2-3 ultimatumuri urmate de absolut nimic, vizite la trupe etc.
Pe vremuri IDFul n-a avea greturi sa-i ia de gat pe islamisti la cea mai mica miscare gresita, astazi vedem ca nesiguranta si posibil probleme aparute in lantul de comanda ii fac sa fie nesiguri pe picioare. Multumim inca o data pentru conducerea insipirata a domnului Netanyahu – 16 ani premier – care s-a luat la tranta cu justitia, cu dosare de coruptie etc, dar mai putin cu cine trebuie.
Si apropos de vinovatie, pe data de 23 mai 1940, in plina Batalia a Frantei, cand situatia era disperata, britanicii i-au facut vant premierului-pacifist Chamberlain si l-au numit pe Winston Churchill desi Regatul Unit era intr-o situatia cu totul imposibila, singur in fata Germaniei si putem observa ca nu le-a mers deloc rau britanicilor. Pai daca unul este incompetent la inceputul razboiului, tot cu el mergi mai departe sperand sa castigi si vezi tu mai apoi?!
Si incompetenta este mare cat doua temple si este evident ca odata cu trecerea zilelor ca misterul succesului Hamas devine si mai profund si demn de teoria conspiratiei.
Pentru ca aici discutam despre doua esecuri – ale sistemului integrat de aparare israelian – in acelasi timp, iar daca o defectiune poate sa apara, doua sunt deja batatoare la ochi.
Pe de o parte avem ratarea monumentala a serviciilor de informatii, care habar nu au avut de pregatirea celui mai mare atac asupra Israelului de la razboiul din 1973. Nu discutam despre cativa descreierati cu veste explozive, de cateva zeci de rachete ratacite ci despre pregatirea a mii de rachete si a mii de luptatori. Serviciile de informatii n-au stiut absolut nimic.
Dar trecem peste cei de la informatii si ajungem la armata israeliana care avea un plan de aparare independent de Mossad, Aman si Shin Bet, un plan care prevedea ca in cazul unui atac armat sa intervina rapid.
Aflam astfel de la un domn in varsta de 70 de ani cum s-au intamplat lucrurile in kibutul sau: domnul respectiv a vazut atacul, a pus mana pe arma si alaturi de alti cativa barbati au inceput sa riposteze si spre cinstea lor acei oameni au reusit sa-si apere kibutul si pe locuitorii acestuia, dar – si aici apare un mare semn de intrebare – ne spunea respectivul domn ca se astepta ca armata israeliana sa ajunga in 30 de minute.
Si nu discutam aici despre o speranta sau o rugaciune adresata Domnului ci despre planurile de aparare ale respectivei localitati: 30 de minute era timpul in care unitatile IDF ar fi trebuit sa ajunga acolo. Au aparut dupa sase ore…
Alt caz, mult mai tragic de aceasta data, un tata si-a pierdut fetita de doar cativa ani ucisa de teroristi cu grenade, dar trecand peste aceasta groaznica tragedie, respectivul tata ne-a spus si ca primele unitati militare au ajuns dupa 12 ore. 12 ore intr-o tara un pic mai mare decat o jumatate de Republica Moldova?!?
In alte kibuturi oamenii au prins de veste de atacul terorist aflat in desfasurare si s-au apucat sa puna pana pe arme. Au fost cazuri de asezari in care teroristii Hamas au incercat sa penetreze perimetrul de securitate prin mai multe puncte, dar oamenii de acolo i-au respins de fiecare data prin lupta, fara ajutorul armatei.
Ceea ce trebuie sa stim este ca aceste kibuturi nu sunt simple asezari, mai mari sau foarte mici, ci sunt zone fortificate in care cam toata lumea – barbati si femei deopotriva – au facut armata si dispun de arme si munitii pentru autoaparare. Aceste asezari au garduri solide de protectie, sisteme de senzori iar populatia este bine pregatita sa se apere, cunosc bine geografia locului, au planuri puse la punct din timp.
Logica este ca locuitorii sa se poata opune unui atac o anumita perioada de timp pana cand armata va interveni in forta. Cam fiecare kibut stie in cat timp unitatile militare vor sosi la fata locului, s-au facut antrenamente si dovada este ca venerabilul domn care la 70 de ani a reusit sa se apere pe sine si pe vecinii sai stia cand ar fi trebuit sa soseasca IDF: 30 de minute.
Rezumand situatia, chiar daca esecul serviciilor de informatii israeliene este foarte greu de digerat, sa spunem ca-l acceptam, cu totii facem greseli, dar armata israeliana nu avea cum sa greseasca, pentru ca intr-un mod cu totul independent de serviciile de informatii, avea unitati strategic amplasate in teritoriu pentru o interventie in timp foarte scurt. Chiar daca Mossadul, Amanul etc au dat-o in bara, cum puteau militarii israelieni sa nu ajunga in timp util in asezarile aflate sub atacul Hamas? Unde si ce au facut militarii special desemnati pentru planul de aparare interna in cazul unui atac?
Cu totul independent de un eventual esec al servicilor de informatii (posibil esec pe care IDF l-a luat in calcul), armata era pregatita sa intervina la primul foc de arma si pentru asta, existau unitati dispuse in teritoriu pentru a asigura o interventie foarte rapida. 6 ore?!? Un om normal strabate intr-o ora, in mers normal, cam 5 km, in sase ore un pluton (vorbim de oameni foarte tineri si bine pregatiti fizic) poate ajunge la 20 de km fara probleme, dar evident ca unitatile destinate protejarii acestor asezari sunt unele de interventie rapida care au in dotare vehicule, iar distantele in Israel sunt extrem de mici.
In presa se tot discuta despre esecul serviciilor, sefii din Mossad si Shin Bet si-au facut mea culpa in public dar nimeni pana acum nu a venit cu o explicatie simpla: unde erau si de ce nu au intervenit unitatile militare conform graficului de interventie stabilit?!?
Si pentru ca nu au facut-o, situatia politica in care guvernul israelian este astazi pus, este una cu totul imposibila: trebuie sa intre in Fasia Gaza si sa se ia de piept cu Hamasul, trebuie sa intre in tuneluri dupa islamisti, trebuie sa infrunte opinia publica mondiala, sa accepte ca armata israeliana ar putea avea pierderi mari, ca populatia civila din Gaza ar putea sa sufere de asemenea pierderi mari si totul din cauza a doua esecuri, foarte greu de explicat, care nu sunt relationate unul cu celalalt: serviciile si mult mai inexplicabil – armata.
PS Trei intrebari continua sa ramana fara raspuns:
- Cand va declansa IDF ofensiva terestra? Iar in actualul context o va mai declansa?
- Care va fi raspunsul Hezbollahului din Libanul de Sud?
- Ce-a cautat Marcel Ciolacu in Israel?
- O intrebare simpla dar pe care n-a prea pus-o nimeni, cam ce motive “umanitare” au stat la baza eliberarii de catre Hamas a celor doua americance, mama si fiica? Nu pareau deloc bolnave grav si in acelasi timp in captivitatea gruparii iraniene (pentru ca asta-i adevarul) se afla copii israelieni de cateva luni, un baiat cu grave afectiuni cardiace si chiar o batrana in scaun cu rotile, asadar ce motive “umanitare” au determinat Hamasul sa elibereze pe cele doua femei americane, care par a fi foarte sanatoase, dar in acelasi timp continua sa tina captivi copii de cateva luni, copii cu adevarat foarte grav bolnavi, batrani?!?
GeorgeGMT